Azi se împlinesc cincizeci de ani de la momentul în care Cuba se descotorosea de unul dintre mulţii ei dictatori, generalul Fulgencio Batista, după ani de lupte de gherilă, conduse de fraţii Castro, Fidel şi Raul, şi de unul dintre simbolurile stângii radicale latino-americane, Che Guevara. Nu judec eu dacă în ăştia 50 de ani cubanezilor le-a fost mai bine cu Castro decât cu Batista. Unii zic că da, alţii zic că nu. S-ar putea ca şi unii, şi ceilalţi să aibă dreptate, câtă vreme nu privesc(şi nici nu ar avea cum altfel) lucrurile din aceeaşi perspectivă.
Regimul lui Fidel Castro e greu de definit ca fiind unul "comunist", doar pentru că, silit de conjunctură, s-a văzut obligat să se asocieze taberei condusă de Uniunea Sovietică, în timpul Războiului Rece. Asta după ce SUA, din sprijinitoare discrete ale gherilei castriste(să nu uităm rolul presei americane în popularizarea mişcării insurecţionale castriste), s-au lansat în aventuri tembele, de genul debarcării din "Golful Porcilor", doar pentru că nişte mafioţi îşi pierduseră o vacă bună de muls şi mormanul de bani din cazinourile cubaneze.
Mă număr printre aceea care îşi pun întrebarea: "cum ar fi evoluat Cuba şi Castro dacă nu ar fi existat ostilitatea şi embargoul americanilor?" Am mai fi avut criza rachetelor? Lumea s-ar mai fi aflat pe marginea Holocaustului nuclear? Ar mai fi rămas Fidel Castro atâţia ani la guvernare?
Sunt curios cum se va face tranziţia la ei. Tot cu "restitutio in integrum"? Tot cu Mafia restituirilor? Tot cu "privatizări"? Probabil. Pentru că, ne place sau nu, ăsta e sensul "evoluţiei", în lumea noastră, în care până şi "romantismul revoluţionar" se măsoară în mărimea contului din bancă.
Găsiţi aici o interesantă expoziţie de fotografii făcute de agenţia de presă Magnum în zilele lui ianuarie 1959. Iar aici un film extrem de obiectiv despre o societate care găseşte răspunsuri la probleme mult mai grave decât cele ale societăţii româneşti, pentru că nu şi-a pierdut sensul solidarităţii.
5 comentarii:
Zica lumea ce-o vrea..eu sunt fan Che/Fidel-Oliver Stone si recomand tuturor :
http://www.dailymotion.com/relevance/search/comandante%2Boliver%2Bstone/video/xsymh_comandante_creation
Multumesc, domnule, pentru placuta surpriza a celor doua cplipuri absolut exceptionale.
Daca, ma credeti, umblam cu geamul Matizului dat jos si casetofonul dat la maximum, ascultand, pa langa "Gacias a la Vida" a Violetei Parra si melodiile lui Victor Harra, "Comandante Che Gevara" si ma simteam ca la 25 de ani, de cand iubesc aceasta muzica.
Uite ca nu sunt un caz izolat.
Hastalavista !
Cubanezii au cel mai bun sistem de sanatate din lume. Educatia e gratuita, ca-n comunism. Cistigul mediu e de $25 pe luna. Sunt acum intr-o conjunctura buna, cind noul presedinte incearca sa relaxeze un pic viata cubanezilor. Daca au rezistat atitia ani sub embargoul draconic al americanilor, vor mai rezita si in viitor, mai ales ca Obama pare mult mai conciliant.
Si pentru ca amintesti de "romantismul revolutionar", aici o emisiune foarte informativa despre "romantismul" facutului de bani cu orice pret:
http://www.cnbc.com/id/24791078
Cred ca emisiunea spune multe despre sistemul "de vis" in care traim "liberi". Mai "liberi" decit cubanezii? Asta e pretul pe care cubanezii o sa il plateasca pentru "libertate"? Sper sa ramina Cuba Libre!
Un articol bun despre Che, si ce inseamna el pentru America latina azi:
http://news.bbc.co.uk/2/hi/americas/7785690.stm
Mi s-a parut amuzant ca se vorbeste in articol de ineficienta institutiilor statelor in America Latina si despre coruptie. Ca si cum institutiile statului ar fi fost mult mai puternice in SUA pentru a preveni criza de azi. Aiurea...Problema este a sistemului capitalist care nu poate sa rezolve problemele majoritatii oamenilor. Che ar fi spus asta foarte bine astazi!
Martirul Che traieste insa ca o legenda, si stafia sa ii bintuie pe multi Presedinti de carton.
Trimiteți un comentariu