Cazul "Florin Piersic"
Modul haotic în care sunt accesate şi cercetate documentele existente în dosarele Securităţii, pe care, în marea sa mărinimie, Traian Băsescu le-a basculat de-a valma în grădina unor tâmpiţi, spălaţi pe creier, cu inteligenţa nu cu mult mai mare ca aceea a unei nevertebrate, nu avea cum să nu genereze "cazuri" pe bandă rulantă. Cazuri care nu au alt scop decât să resusciteze unele cadavre din presă, să întreţină isteria anti-securistă şi anti-comunistă, isterie care este, în ultimă instanţă, expresia unei neputinţe. Este vorba de neputinţa acestei societăţi de a-şi ierarhiza priorităţile de pe agenda publică şi de a se reconcilia cu trecutul său.
Reconcilierea impune şi aflarea adevărului. Numai că una este un adevăr care se relevă din cercetarea neutră a documentelor, făcută de istorici profesionişti, care să implice, pe cât posibil, ascultarea tuturor părţilor, şi alta un adevăr prestabilit, comandat, şi în care documentele există doar în măsura în care confirmă acest adevăr prefabricat.
Din această din urmă categorie de adevăr, fabricat şi confirmat cu documente citite tendenţios de oameni care nu au nimic în comun cu profesia de istoric, face parte şi articolul publicat azi de "Cotidianul", semnat de Răzvan Vintilescu. Sincer să fiu, eu, unul, înţeleg din articol doar un lucru: că i se reproşează că n-a fost arestat şi închis de Securitate în 1958, parcă. Tot articolul lasă impresia unui "caz" construit la comandă, pentru a crea senzaţie. Nu există documente, nu există dovezi directe, doar bănuieli şi deducţii "logice", de genul "lasă că ştim noi cum era atunci!"
Că Vintilescu scrie ce scrie, treaba lui. Oricum e un nimeni şi în jurnalistică, şi în istoriografie. Dacă vrea să se facă de râs, treaba lui. Ce mă sperie cu adevărat este revărsarea de ură, tonele de căcat aruncate în capul lui Piersic de cititorii "mai inteligenţi" ai "Cotidianului". şi ne dăm seama ce monşti, moral vorbind, au produs aceşti 20 de ani de democraţie. Ce anume poţi construi cu oameni care gândesc aşa cum gândesc cei care se defulează pe forumul ziarului şi pe blogul lui Vintilescu? Cum credeţi că ar putea înţelege astfel de oameni nevoia reconcilierii? Şi încă ceva: nu cumva stfel de "cazuri" au ca scop alimentarea fanatismului unor indivizi care şi-au făcut din Mişcarea Legionară şi din ideologia ei obiecte ale admiraţiei şi modele de urmat?
Un comentariu:
Am văzut și eu pe cotidianul, acolo are și un film în care zice că, ăia care au trimis și primit scrisori din Franța, au fost chemați la securitate și le-a arătat copiile scrisorilor pe care ei le ardeau. Acum nu știu ce să zic, o fi fost și Piersic informator, dar din câte știu eu de vremurile alea, nu ajungeai artist dacă nu erai și racolat și urmărit. Vremuri de care nu vreau să mai îmi amintesc, vremuri de care toți scriu și fac tam-tam așa în dispreț pentru generația de azi. De fapt și acum se folosesc multe din principiile comuniste. Dar, nu mai vreau să aud de povești disgrațioase numai așa generate în ambiția și disprețul foștilor sau actualilor dezinformatori.
Trimiteți un comentariu