Printre puţinii care au îndrăznit să protesteze împotriva masacrelor şi crimelor de război ale Israelului în Gaza s-au aflat, în Occident, că în Est, slabe speranţe! oameni de la stânga, poate şi de la stânga extremă. Nimic rău în asta. Poate că unele critici la adresa Israelului au fost mai contondente, poate chiar nemeritate. Dar de aici până la demascarea alianţei islamisto-stângiste, cu trimitere la islamo-fascism, creaţie a dreptei extreme americane, pentru a justifica alte crime, comise în numele "războiului anti-terorist", e cale lungă.
Câţi palestinieni trebuie să moară pentru a putea critica Israelul? Ce nenorociri trebuie să se întâmple, pentru ca Israelul să poată fi tras la răspundere pentru crimele comise? Şi cine hotărăşte care sunt cei în drept s-o facă?
Da, a fost un genocid în Rwanda, este un genocid în Darfour. Dar ce vină au pentru ele cei care au manifestat zilele astea împotriva Israelului? Cei mai mulţi dintre "islamiştii" care au demonstrat pe străzile Franţei şi Marii Britanii sunt cetăţeni francezi şi britanici, cei mai mulţi crescuţi în spiritul valorilor democratice ale celor două naţiuni.
Şi Franţa, şi Marea Britanie, şi SUA, dar şi Israelul au vina lor pentru ceea ce se întâmplă în lumea islamică. Asta le interzice cetăţenilor lor să-şi exprime opinia despre evenimentele în curs?
Există o uriaşă presiune din partea Israelului pentru a face să tacă vocile critice, şi pentru asta orice metodă este bună. Inclusiv demonizarea criticilor, demascarea lor ca urmaşi ai lui Hitler. Idioţilor de la Tel Aviv care au imaginat acestă campanie de contracarare a criticilor trebuie să le spună cineva că stânga europeană a fost poate cel mai puternic susţinător al evreilor în anii grei ai fascismului şi ai Holocaustului. Şi că şmecheria de doi bani cu victimizarea nu mai ţine!
Nimeni nu contestă rolul nefast al Hamas în Gaza. Hamas este o problemă în primul rând pentru palestinieni. Acest fapt nu scuză abuzurile Israelului. Evreii nu au înţeles că, Hamas sau nu, Fatah sau nu, intervenţiile lor violente au creat o situaţie imposibilă, care interzice orice pace în zonă? Pur şi simplu opţiunea militară s-a epuizat. Şi nu au nimic să pună în loc.
În aceste condiţii nimeni nu poate ignora radicalizarea străzii arabe. Dar ce-au făcut occidentalii pentru a încuraja emergenţa unei mişcări islamiste moderate, care să se apropie de valorile democraţiei occidentale? Au susţinut tot felul de panarame, dictatori, au închis ochii la abuzurile lor. Şi acum le dau lecţii de democraţie? Mi se pare că ipocrizia trece dincolo de orice limită.
M-a surprins lipsa de reacţie a românilor în cazul crizei din Gaza. Mai mult, există o teamă de a critica Israelul. În schimb, injuriile la adresa arabilor şi satisfacţia de a-i vedea morţi este monedă curentă în comentariile decervelaţilor care populează forumurile jurnalelor. Spune şi asta ceva despre noi...
Apropo: şi tipul ăsta e islamo-fascist? Sau ăsta?
9 comentarii:
Cam ce scriiam si eu acaum cateva zile.
Asasinarea populatiei civile intr-un ghetou (caci Fasia, este, dupa cum am inteles un ghetou) NU poate fi justificata de nimic.
Naziatii lui Hitelr sau dementii lui Olmert, tot aia...
Atentie, insa popoarele NU trebuie incriminate ca popoare. Vinovatii trebuie trasi la rspundere personal.
Slobodan Milosevici a fost ucis pentru mult mai putin. Iar Karagici este judecat, tot asa...
Anonimul de mai sus este geomarz. Nu stiu cum a plecat ca anonim.
Tot respectul pentru opiniile dvs. desi este evident ca nu sunteti un iubitor infocat al sionismului. Tel Aviv -ul are, nu-i vorba multe sa-si reproseze, insa radacina conflictului armat se afla in nivelul de viata al Palestinei (foarte scazut) - iar aceasta situatie nu este imputabila Israelului. Este evident ca o Palestina cu un PIB comparabil macar cu al vecinului ar prefera sa mute conflictul intr-o sala de negocieri. Pur si simplu, la marea loterie a Istoriei, Palestina a tras batul mai scurt.
Sinbad, îţi reamintesc că, până acum trei ani, respectiv până pe 12 septembrie 2005, Gaza s-a aflat sub ocupaţie militară israeliană. Puterea ocupantă ESTE RESPONSABILĂ de tot ceea ce se întâmplă acolo, inclusiv de nivelul de viaţă al locuitorilor. Iar de un an şi jumătate Gaza este sub embargou. Păi, cu sau fără Hamas, ce poţi face în condiţiile astea?
Am prieteni care au plecat în Israel şi care au făcut serviciul militar în Gaza. Şi ei erau scârbiţi de comportamentul unora dintre militari în Gaza, de modul în care erau trataţi civilii. Aşa că eu înţeleg nevoia lor de securitate, dar nu pot aproba brutalităţile şi barbaria, distrugerea infrastructurilor, atacul împotriva ONU, al spitalelor, etc. Nu ucizi o întregă familie, de aproape 20 de oameni, pentru că unul dintre ei e activist Hamas. Oricum ai lua-o, e o crimă de război.
Multumesc pentru raspuns.
Ideea este urmatoarea: noi nu putem stii ce se intampla in realitate acolo, foarte probabil abuzuri sunt de ambele parti.Insa cred ca daca in Palestina un venit mediu ar fi de 8-900$ oamenii de acolo ar avea si alte idei in legatura cu petrecerea timpului liber.
... sunt de parere ca Palestina ca popor-si (aproape) fiecare palestinian in parte-isi apara foarte prost interesele sau inca nu le este limpede care sunt acestea.Crime de razboi nu savarseste un soldat speriat care trage aiurea in ce vede ce misca - ci gasca de incompetenti si natangi care au dus lucrurile pana acolo.Or, dupa cum evolueaza situatia,e limpede ca acestia sunt multi de tot in Palestina.Mult mai multi si mai bine plasati in sistem decat in Israel.Sfarsitul emisiunii.
In principiu e corect ce spuneti, dar numai teoretic. Daca va uitati pe fotografiile protestatarilor "cetateni crescuti in spiritul democratic" veti vedea ca deseori ei nu indeamna la pace ci la moarte evreilor. Trebuie sa vedem si reversul monedei.
Ştefania, am spus "cei mai mulţi". Ştiu bine că există minorităţi musulmane din Occident care s-au radicalizat, din rândul cărora s-au recrutat atentatorii de la Madrid, de la Londra, din Mumbay, chiar. Da, unii au strigat asta. Şi-or să mai strige. Dar şi numai faptul că pot să strige liniştiţi, nu ca în ţările lor de origine, unde totul se face cu voie de sus, altminteri o iei scurt pe coajă, că au acest drept, e un motiv de reflecţie.
Şi apoi, mai e un lucru: eşecul politicilor de integrare socială, care eşec îşi are originea într-o ipocrizie: statul nu se mai bagă, să se descurce comunităţile respective, să păstrăm identităţile şi diversitatea. Perfect! Acum suportă şi Occidentul consecinţele prostiei sale, cum le suportăm şi noi în cazul ţiganilor, pe care îi lăsăm în "tradiţiile lor", ca să mă exprim politicos.
Tocmai asta e problema: ei nu realizeaza ca avand niste drepturi suplimentare fata de tarile de origine au si indatoriri (cetatenesti) suplimentare, si anume sa se poarte civilizat.
Nu stiu daca statul poate rezolva ceva, desi e drept ca trebuie integrate comunitatile. Dar apoi or sa tipe ca integrarea inseamna asimilarea culturii lor de catre cultura dominanta, iar daca li se suprima lor anumite traditii atunci suntem si noi in pericol sa ni se ia anumite drepturi.
Nici oamenii rationali nu se inteleg intre ei pentru ca au diferente, atunci cum sa ne asteptam de la oamenii orbiti de religie sa aiba aceleasi valori? Problema pluralismului e foarte complexa.
Trimiteți un comentariu