Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Violenţa socială din Grecia

E prea simplu să spui că scenele de violenţă extremă de pe străzile Atenei şi ale Salonicului sunt doar manifestările anarhiste ale unor tineri radicalizaţi de excesele de brutalitate ale poliţiei. Sigur, uciderea unui tânăr de 16 ani de către un poliţist, într-un incident banal, până la urmă, într-un cartier pe jumătate boem, pe jumătate anarhist, al Atenei, nu este un act peste care se poate trece foarte uşor. dar dacă nu ar fi fost coapte condiţiile unei masive explozii de violenţă, lucrurile s-ar fi limitat la câteva vitrine sparte şi la un "duş" cu gaze lacrimogene, eventual la câteva cucuie. Am văzut lucruri şi mai rele la aşa-zisele derbiuri din campionatul nostru de rahat.

Numai că acum în Grecia nu despre huliganii din galeriile echipelor de fotbal este vorba, ci de ceva mult mai grav. Este vorba despre un eşec politic şi social profund, care îşi are rădăcinile în războiul civil care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial şi în "dictaura coloneilor", între 1967 şi 1974. Rănile acestea nu s-au vindecat, se vede treaba, pentru că pe nimeni nu a interesat cu adevărat să le vindece, făcând nu atât dreptate victimelor, deşi este un lucru esenţial, ci lucrând, aşa cum au făcut spaniolii(deşi nici ei până la capăt) pentru o adevărată reconciliere naţională.

Grecii nu s-au reconciliat cu trecutul lor, chiar dacă prosperiatea indusă de aderarea Greciei la UE putea să fie un factor favorizant. Corupţie endemică nu doar în rândul clasei politice, o justiţie cu două viteze, un stat practic privatizat şi pus în slujba puternicilor zilei, o polarizare socială fără precedent, şi în ultima vreme o scădere dramatică a nivelului de trai al claselor populare. Tinerii au fost cei mai afectaţi de politicile neo-liberale duse la extrem de guvernul de dreapta al lui Caramalnis jr.( şi asta dă prost în poză: formarea unui soi de dinastii politice, care îşi transmit puterea din tată în fiu, pervertind sistemul şi închizând cercul puterii).

Aşa că nu este de mirare că tinerii evocă deschis ideea unui "război civil". În centrul revoltei se află Universitatea Politehnică din Atena, de unde a pornit şi în 1974 mişcarea de protest care a precipitat că derea regimului "coloneilor". Nu sună bine deloc, pentru o ţară membră a UE. Dar cel puţin Grecia transmite un avertisment ţărilor membre: bunăstarea este fragilă, subdezvoltarea este tenace, iar renunţarea la modelul social european, de dragul imitării modelului american, care a dat un faliment răsunător, trăgând după el şi UE în abisul crizei economice şi financiare, devine cauza principală a violenţelor sociale.

Şi mai e ceva: politicul a mers prea departe în cultura sa de confruntare permanentă, de demonizare a adevrsarului, de transformare a luptei anti-corupţie în instrument de distrugere a adversarilor politici. Confruntarea dintre cele două partide principale ale Greciei, unul de centru-dreapta, unul de centru-stânga a mers prea departe, la ură, încrâncenare, la radicalizarea poziţiilor. Această încrâncenare s-a transmis şi societăţii, unde nu mai există loc de dialog, de compromis, de consens, ci doar de confruntare.

Din păcate, nici România nu este departe de situaţia Greciei: tot o clasă politică autistă, ocupată cu jocuri de putere cretine, tot o polarizare socială extremă, tot o nelinişte socială în creştere, tot o societate divizată, care nu este capabilă să se reconcilieze cu trecutul, pentru a-şi salva viitorul. Şi lucrurile se vor înrăutăţi, pe fondul crizei economice. Care va fi scânteia care va aprinde şi la noi focul nemulţumirii sociale?

Aveţi aici o scenă din filmul lui Costa Gavras, Z, din 1969

Aici sunt scene filmate pe străzile Atenei noaptea trecută