Să râdem cu analiştii!
Cam despre asta e vorba: câtă vreme lumea te vede aşa, ai reale probleme în a trăi în pace cu vecinii.
Proşti, legiuni, şi în presa internaţională. Dovadă? Iată ce scrie nenea ăsta în The New York Times, într-o "analiză", de fapt într-o înşirare de clişee, despre temerile Israelului şi despre cât de legitimă este masacrarea palestinienilor, că şi ăia din Hamas sunt tot palestinieni, nu extratereştri: "More specifically, Israel faces a combination of dire threats...Iranian President Mahmoud Ahmedinejad’s public threats to destroy Israel — and his denials of the Holocaust and of any homosexuality in Iran, which underscore his irrationality — has Israel’s political and military leaders on tenterhooks."
Că Ahmedinejad e iraţional rămâne de dovedit. Mai degrabă tipului îi place să trăiască periculos, pe muchie, şi e un provocator. Dar nu am prea înţeles legătura dintre Holocaust şi homosexualitate, chiar dacă flăcăul cu pricina le neagă pe amândouă. Sigur, cel care scrie e un propagandist în slujba statului Israel. Ca el, sute, care au umplut paginile ziarelor cu articole de susţinere a atacurilor împotriva palestinienilor din Gaza. Dar există nişte limite şi în propagandă, altminteri cazi în ridicol. E ridicol să faci un lung inventar al ameninţărilor la adresa securităţii statului Israel, cele mai multe corect formulate şi cât se poate de reale, dar să uiţi pe cele mai importante: politica represivă, modul mizerabil în care Israelul şi-a îndeplinit responsabilităţile sale de putere de ocupaţie, politica implantărilor sălbatice, a coloniilor evreieşti construite pe pământul furat palestinienilor, construcţia zidului ăluia nenorocit, etc. Şi atunci, să nu consideri rizibil un astfel de articol?
Mult mai interesant, mai echilibrat şi mai obiectiv este editorialul de azi al aceluiaşi jurnal. Care îşi respectă statutul şi misiunea în spaţiul public. Cât o mai putea, pentru că libertatea de exprimare şi independenţa editorilală au limite din ce în ce mai reduse.
UPDATE: vă invit să citiţi punctul de vedere al lui David Grossman, publicat azi, 31 decembrie, în NYTimes. Este o dovadă de onestitate intelectuală şi de luciditate.
4 comentarii:
Acuma, daca ar fi sa ma pun in pielea unui locuitor al Sderotului, Netivotului sau Askelonului si as tot primi voleuri de rachete (mai cu seama ca au venit GRAD-uri iraniene cado` - vorba vine iraniene) cred ca as cam fi de acord cu vizita F-urilor, ca de aia are IDF avioane si Merkavale. Din punctul lor de vedere sunt de inteles. Cat priveste consideratiile analitice, e greu sa fii tara de cateva milioane intre sute de milioane de muslimi, care numai prieteni nu-ti sunt. Si atunci e normal sa utilizeze absolut tot ce au la indemana, de la arme la lobby, bani si propaganda. Cum i-ar fi Romaniei langa o Ungarie cu 280 de milioane de maghiari?
Desmond, ai de ales, când ştii că demografia nu te avantajează. De exemplu, alegi să trăieşti în pace cu ei, nu le dai în cap cu orice îţi pică la îndemână. Că demografia aia nu se modifică în bine, ci în rău. Şi în timp au să poată şi ei să-ţi arunce cu tot ce au în cap. Iar şmecheria asta cu ascunsul în spatele dulăului american n-o să ţină o veşnicie. Eu nu am pus în discuţie dreptul Israelului de a se apăra. Dar una e riposta legitimă, alta e masacrul, care rezultă, fatalmente, din disproporţia de mijloace dintre palestinieni şi evrei.
Cea mai mare ameninţare pentru viitorul Israelului este Israelul, modul în care se raportează la ceilalţi. Şi asta nu iau în calcul cei care şi-au trimis acum avioanele în Gaza.
Corect, insa ce fel de riposta pot avea israelienii cand le tot trimiti pocnitori in ograda? Hamasii si-au asumat-o, acuma incaseaza impreuna cu ei si cei care oricum nu puteau sa le ceara sa-si mute centrele de operatiuni in zone nepopulate, ca nu-i baga nimeni in seama. Asta o stiu si unii din vecini, cata vreme iranienii dau cu moloatoave in ambasadele iordaniana si egipteana, pe motiv de neimplicare. Protectorii Hamasului nu recunosc Israelul, deci de pace pe partea asta nici nu se poate discuta. Si ar fi idealist sa credem ca arabii si israelienii se vor raporta pasnic unii la altii, altfel decat prin mediere internationala. Si vis pacem para bellum e ceea ce functioneaza in zona, si probabil asa va mai fi mult timp.
Corect. Cea mai mare amenintare pentru Israel este Israelul.
Trimiteți un comentariu