Dictatura imposturii din presă
Multă lume proastă în presa românească. Iar am să-mi fac prieteni, dar mă doare fix în cot! Mă uit cu oroare la comentariile cretine pe marginea unor subiecte până la urmă banale, cum ar fi negocierile pentru numirea secretarilor de stat şi a şefilor de agenţii guvernamentale. Un guvern este mai mult decât premierul şi miniştrii. El include şi şefii de agenţii, şi secretarii de stat. Iar dacă s-a format un guvern de coaliţie, asta e: partidele trebuie să negocieze. Ce mai vaiet, ce mai zbucium! Ce scandal pe la televiziuni! Corina Drăgotescu mai avea puţin şi se sufoca de indignare! Cum e posibil să-şi împartă ăia ciolanul şi să nu-i spună şi ei? Şi ce le ia atât?
Obama lucrează de mai bine de două luni, şi n-a terminat să-şi facă echipa. Multe numiri în Administraţia de la Washington sunt CADOURI pentru susţinătorii din campanie ai preşedintelui ales, indiferent de culoarea lui politică. Tembelul ăla de Taubman, ambasadorul SUA, care abera într-un soi de "Răcnetul Roanoke" despre România, a fost recompensat de Dubya cu postul de la Bucureşti pentru donaţiile făcute în campania electorală. Asta e viaţa!
Este dreptul partidelor care formează guvernul să-şi numească secretarii de stat. Şi mai e ceva: dacă vor să facă politică sau administraţie, jurnaliştii să binevoiască să se prezinte în faţa electoratului, sau să plece din presă şi să dea examen, să acceadă în corpul funcţionarilor publici. Restul e masturbare intelectuală.
Lucru dovedit de lecţia pe care le-a dat-o azi Daniel Dăianu tembelilor de la Realitatea Tv. Nu discuţi cu un astfel de profesionist fără să ai minime cunoştinţe în domeniu. Nu încercaţi voi cu maneliştii şi cu Simona Sensual? Măcar ăstora le puteţi face faţă.
Am mai văzut şi auzit un vaiet pe tema turismului românesc. Iar timp pierdut! Pentru că aceeaşi presă cretină critică la foc automat evenimentele organizate de Oprescu în Bucureşti. Un oraş care are aerul că a fost părăsit de locuitorii săi în aceste zile. Fără ca acest cor de critici să se întrebe: de ce ar sta cineva în Bucureşti de sărbători? Unde să se ducă? Ce evenimente au loc aici? Dacă "elitele" nu propun nimic, atunci sunt bune şi cârnatul, şi tortul, şi turma de Moş Crăciuni. Măcar e un semn că oraşul n-a murit.
Ce vreau să spun? Aceeaşi presă a pus umărul la torpilarea TUTUROR iniţiativelor de acest gen. Vă mai amintiţi ce scandal a fost cu Dracula Park? Era rău un parc de distracţii la numai 25 de kilometri de Bucureşti? Care dădea şi locuri de muncă, atrăgea şi turişti din străinătate?
La fel de criticat este şi Piedone, că a făcut o pârtie de schi artificială în sector la el. Şi ce dacă? Fie şi numai dacă o sută de copii se bucură de ea, şi tot e ceva! Iar în ceea ce priveşte întrecerea dintre Vanghelie şi madam Udrea, în organizarea de Revelioane, să fie primit! Competiţia face parte din valorile capitalismului, pe care toţi îl adorăm în vorbe şi îl urâm în fapte.
De fapt, ce vrea presa? Să se substituie instituţiilor formale şi constituţionale, să conducă ea statul în locul celor aleşi? Să dea ea note, să aprobe deciziile guvernanţilor? Libertatea de expresie e una, demenţa asta nihilistă din presă este alta. Campaniile violente pe care le-a susţinut în ultima vreme, ca în cazul taxei auto, au dus la pierderi de locuri de muncă în industria auto, la anularea unor investiţii sau la întârzierea altora, la risipirea unor resurse.
Nimeni nu zice să nu critici. Dar şi când critici trebuie s-o faci din perspectiva unor realizări personale care te legitimează. Dar când tu eşti o ilustră nulitate, şi dai lecţii unor somităţi în domeniul lor de activitate, totul se transformă în impostură. Şi uite aşa am devenit cu toţii ostatecii impostorilor din presă, care pretind că vorbesc în numele nostru. Mersi! Când am ceva de spus, pot s-o fac şi singur, şi nu cred că sunt vreun tandru! Şi ca mine sunt destui care spun lucrurilor pe nume, când simt nevoia s-o facă. Dar nu dăm lecţii, ci exprimăm opinii, pe care ni le asumăm şi despre care suntem conştienţi că pot fi şi eronate. Dar nu avem aroganţa de a da sentinţe fără drept de apel.
3 comentarii:
Slava Domnului ca nu sunt singur cand zic acest lucru! Una e sa dai cu bata bazandu-te pe texte de lege care sunt la un moment calcate in picioare avand cunostinte in domeniul respectiv si alta este sa te dai moralist, sa citesti - sau sa-ti spuna cineva unde este - un articol sau doua din Constitutie si apoi sa te dai ca o stii pe toata ca pe Biblie - sa nu vorbim ca si pe aceasta a vazut-o doar la evenimente festive! Cred ca la noi aceste tone de analisti-predicatori - asta ca sa fac diferentierea de analistii care pot sa spuna si ca au gresit, si ca nu au habar de un subiect, si sa recunoasca in anumite subiecte ca isi dau cu parerea si punctul lor de vedere e la fel de bun cu al nostru - au gasit cea mai buna postura in societatea noastra bolnava si anume dicteaza ce sa se faca dar nu-si asuma nici macar o umbra de responsabilitate. Si turme de drogati intelectuali se uita la ei ca la profeti. Din pacate, probabil va mai dura mult pana sa dispara aceste specimene.
Foarte de acord. Atît de preocupaţi sunt ziariştii de ciolan şi împărţirea lui, încît n-au observat ce prostii conţine programul de guvernare. Cred că nici nu l-au citit. Am extras o "perlă" pe blogul meu (Vrea guvernul să ne scoată din UE), dar nici măcar nu e o perlă rară:)
Desigur nu toţi ziariştii, dar foarte mulţi, se reped să dea cu gura despre teme, de fapt, minore, dîndu-le statut de cauze majore. Iar marile teme rămîn nedezbătute şi ne mirăm din patru în patru ani de victoria zdrobitoare a votului canci.
Multă lume din presă latră doar pentru că-i pe margine; dacă ziarişii ar fi invitaţi să şefească prin vreo sinecură s-ar potoli pe loc - doar cunoaştem atâtea exemple.
Şi legile, actele în general nu le prea citesc oamenii din presă, pentru că asta cere timp, iar ei trebuie s-o "dea" repede. Îi doare capul dacă un text depăşeşte două paragrafe.
Trimiteți un comentariu