Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Cum a fost, cum va fi

Cum a fost 2008? Un an mediu: mai prost decât 2007 şi mai bun decât cel care vine. Şi nu este o glumă, deşi aşa pare. A fost mai prost decât 2007, pentru că a fost dominat de alegerile locale şi generale, care au generat un delir populist, dezechilibre ale finanţelor publice şi risipirea de resurse. Ceea ce părea departe de noi, o criză economică, ne-a lovit, în ultimele trei luni, cu forţa unui uragan. Şi aşa am descoperit că sub poleiala "creşterii economice" se ascunde multă mizerie, multe slăbiciuni de fond şi prea puţin profesionalism din partea celor care fac şi gestionează politici publice.

Deşi aparent scena politică s-a simplificat, prin intrarea în parlament a numai patru partide, PD-L, PSD, PNL şi UDMR, asta nu înseamnă că avem o democraţie consolidată şi matură. Dimpotrivă! Refacerea FSN, sub girul şi cu binecuvântarea lui Traian Băsescu este o veste proastă pentru democraţie. Opoziţia este extrem de slabă, şi a spera că slăbiciunea ei va fi compensată de "societatea civilă" sau, şi mai rău, de stradă, este o himeră. În primul rând strada nu este o soluţie, pentru că strada nu are nici proiect, nici identitate, nici măcar revendicări coerente. Are numai frustrări, pe care şi le manifestă violent. Franţa, şi mai aproape de noi, Ungaria şi Grecia, au gustat din "plăcerile" politicii făcute în stradă. Şi ce au rezolvat în stradă? Nimic!

De ce va fi 2009 un an mai prost decât 2008? Dintr-o mulţime de motive, de natură internă şi externă. Şi 2009 este un an electoral, cu două evenimente, unul în primul semestru, celălalt la sfârşitul anului. Aparent, nu cu foarte mare miză. De fapt, cu o miză extrem de mare, pentru câteva partide, dintre care se detaşează PSD. În 2009 se hotărăşte viitorul său: rămâne aşa cum este, sau se scindează? Dacă va vrea să rămână la guvernare patru ani, va trebui să plătească preţul: acela de a nu avea un candidat puternic în alegerile prezidenţiale, capabil să-i pună probleme lui Traian Băsescu. Scindarea PSD şi integrarea unei părţi din el în PD-L ar însemna sfârşitul procesului de coagulare a unei puternice formaţiuni populiste, construită în jurul preşedintelui Traian Băsescu, ce ar trebui să domine viaţa politică o lungă perioadă de vreme, cel puţin 15 ani.

Nici PNL, nici UDMR nu vor avea nimic de câştigat, electoral vorbind, în 2009, ca să nu mai vorbim despre faptul că actualele conduceri, fragilizate de pierderea alegerilor şi de ieşirea de la guvernare, vor fi contestate şi posibil schimbate, nu fără scandal şi hăulituri. Nici PRM, nici PNG nu vor avea timp şi putere să-şi revină, şi nici să recupereze electoratul radical, care nu este atât de mare pe cât cred unii.

În 2009, pe plan politic, cel mai important eveniment ar fi apariţia unui nou partid de stânga, care să se adreseze unui electorat radical schimbat faţă de electoratul clasic al PSD. Cine şi dacă va face acest pas este greu de spus acum. Cel puţin eu sper că se va întâmpla. Este nevoie de aşa ceva, chiar dacă mulţi nu cred că mai este loc de o nouă formaţiune politică.

Economic, anul 2009 va fi extrem de dificil, şi nu cred că vom scăpa de recesiune. Cât de gravă va fi, şi cât de lungă, rămâne de văzut. Asta va determina o creştere a neliniştii sociale la cote periculoase. fără un veritabil dialog social, vom avea parte şi de violenţă socială. Nu cred că cineva îşi doreşte alta, dar slăbiciunea extremă a sindicatelor este un factor agravant.

Anul 2009 va fi dominat, în plan extern, de schimbarea Administraţiei de la Washington. Erodarea influenţei, credibilităţii şi atractivităţii modelului economic şi social american se va accentua, cu consecinţe dintre cele mai periculoase în ceea ce priveşte gestionarea crizelor, de la economie până la cele mai multe dintre conflictele deschise, din Palestina, din Irak, dar mai ales din Afganistan. Ca să nu mai vorbim de posibilul nou război dintre India şi Pakistan. Barack Obama va trebui să dovedească lumii că are calităţile necesare pentru a face din America liderul lumii occidentale, capabilă să intre în dialog şi să coopereze cu marile puteri emergente, în primul rând cu China şi cu Rusia.

Procesul de globalizare a intrat într-un mare impas, şi trebuie regândite regulile jocului, pentru a nu accentua şi mai mult criza economică globală. Este foarte clar că modelul economic al capitalismului financiar a eşuat şi trebuie înlocuit cu altul, mai potrivit cu realităţile unei lumi multipolare, în care centrele de greutate s-au mutat şi cunosc o dinamică greu de bănuit cu un deceniu în urmă.

Poate că anul 2009 va fi anul Uniunii Europene, deşi faptul că Republica Cehă preia preşedinţia UE de la 1 ianuarie, având în fruntea eui unul dintre cei mai duri şi mai vocali eurosceptici poate fi echivalent cu ratarea unei oportunităţi. Cu atât mai mult cu cât alegerile pentru PE, din iunie 2009 pot genera mari surprize. Pentru că ele vor fi dominate de criză şi de agenda internă a fiecărei ţări, iar UE riscă să fie ţap ispăşitor pentru eşecurile în plan econonic şi social.

Una peste alta, noi să fim sănătoşi, că belelele curg!