Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Criză fericită!

Să ne trăiască şi să ne bucurăm de ea!

Conferinţa ţărilor membre ale grupului G 20 de la Washington mi se pare un eşec, în ciuda unui comunicat întins pe vreo cinci pagini, extrem de tehnic, din a cărui păsărească omul simplu nu va înţelege nimic. Lasă că, după primele reacţii, nici unii politicieni şi economişti nu par să fie foarte convinşi că asta e calea care duce spre stingerea crizei.

Cert este că la Washington s-au înfruntat două viziuni: una promovată agresiv de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, care vrea o implicare mai puternică şi mai profundă a statului în economie, şi mai ales o refondare a capitalismului, şi cealaltă promovată de preşedintele american Georghe W. Bush, care vrea să nu se schimbe nimic, practic. Pentru Bush, capitalismul nu are ce-şi reproşa: "Această criză nu înseamnă eşecul economiei de piaţă. Şi răspunsul nu este reinventarea acestui sistem, a declarat el, adăugând: Ţările noastre trebuie să respingă apelurile la protecţionism, la colectivism şi la defetism în faţa sfidărilor prezente."

De fapt, Bush este victima unei grave confuzii, de aceea nu poate înţelege poziţia europenilor, şi nici pe a celorlalţi participanţi. Nu, criza nu este un eşec al economiei de piaţă, este un eşec al capitalismului. Capitalismul, am mai scris despre asta, este un caz particular al economiei de piaţă, şi unul pervers, pentru că, în esenţa sa, capitalismul îi neagă legile de funcţionare.

De aceea capitalismul trebuie refondat şi obligat să funcţioneze nu după regulile sale, care, cum se vede, au produs un dezastru economic şi social, ci după regulile economiei de piaţă, care înseamnă concurenţă, transparenţă, creativitate, în ultimă instanţă democraţie.

Pe undeva este de înţeles poziţia lui Bush. El a vrut să reteze din faşă orice încercare de a fi pus la zid, ca drept unic vinovat de criză. Americanii, al căror deficit de balanţă comercială externă cu Republica Populară Chineză atinge cote ameţitoare, au îndreptat un deget acuzator spre chinezi, din cauza faptului că moneda lor, yuanul, este mult subevaluat, pentru a stimula exportul.

De aceea acest summit a fost mai degrabă un soi de adio masochist spus unui preşedinte-catastrofă. Barack Obama n-a dat pe acolo, refuzând cu obstinaţie să întâlnească vreun lider străin prezent la summit. Un motiv ar fi acela că nu şi-a numit încă echipa economică, şi apoi este şi un fel de a-l obliga pe Bush să-şi poarte crucea până la capăt.

Şi uite aşa cea mai importantă concluzie a summitului a fost: mai vorbim noi! Fiecare dintre participanţi venise, cum remarca şi NYTimes, cu agenda sa şi se află pe cont propriu în încercarea de a pune capăt crizei economice şi financiare. Dar eşecul, pe undeva de înţeles, al acestui summit, are şi o parte interesantă: crearea unei identităţi de opinii între UE şi Rusia, la summitul de la Nisa, de joi. Căruia în România nu i s-a acordat aproape nicio atenţie. Dar care a provocat un un şir de reacţii ale unor politicieni şi jurnalişti din occident, pe care că invit să le citiţi aici, aici şi aici.

Lucrurile cu adevărat serioase se vor petrece în martie sau aprilie, la următorul summit al G 20, de la Londra, când şi partea americană îşi va fi făcut transferul de putere, iar Obama va fi numit echipa economică. În rest, om trăi şi om vedea...