Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Adrian Năstase şi-a găsit naşul

"Arogantul" oficial, Adrian Năstase, are de azi un rival de temut. Dacă stau bine să mă gândesc, chiar şi-a găsit naşul şi şi-a pierdut postul: pe şi în favoarea lui Gabriel Liiceanu! Citiţi şi vă minunaţi: "Când oameni ca noi acceptă să fie miniştri de Externe, preşedinţi de institute, ambasadori, nu o fac ca să se căpătuiască, o fac pentru că au conştiinţa că cineva trebuie să mai şi slujească ţara asta." Elitism în stare pură! Şi tupeu până peste poate!

Cum de nu! Merită de citat şi asta: "El a arătat, că, în 1990, ar fost foarte fericit dacă Ion Iliescu ar fi devenit "omul său". "Nu a devenit. Am aşteptat 3 luni, cât mi-am dat termen de graţie. După 3 luni am ştiut că nu e omul meu, ci dimpotrivă", a acuzat Liiceanu. Ce a aşteptat? O chemare? O scrisorică de dragoste? Un post în diplomaţie? Un fotoliu de ministru? I-au fost înşelate aşteptările? A palpitat de emoţie trei luni? Nu se poate!

Alo, domnu' Băsescu: poate n-aţi înţeles! Nu Liiceanu este omul dumneavoastră, ci dumneavoastră sunteţi omul lui! Adică nu el vă slujeşte pe dumneavoastră, ci dumneavoastră pe el! Şi ce, nu are dreptate? Nu dumneavoastră i-aţi dat bani să editeze bazaconia aia de "Raport Tismăneanu"? Şi aşa s-a scos din rahat Humanitas. Tot cu ajutorul dumneavoastră i-au fost şterse nişte datorii pe la Buget.

Ar fi vrut să se folosească şi de Iliescu, aşa cum se foloseşte de dumneavoastră. Asta e condiţia elitistului: are ferma convingere că toţi ceilalţi există să-l servească pe el!

De la paranghelia unde Liiceanu a primit titlul de "Cel mai arogant" cu coroniţă nu puteau lipsi Traian Boc, Valeriu Stoica şi Vladimir Tismăneanu. Acesta din urmă este, cel puţin pentru mine, o culme a jegului moral. Nimic din trecutul lui nu-i dă dreptul să judece pe alţii şi să demonizeze stânga, să vorbească despre "stânga impenitentă".

Este bine situat să ştie că regimul politic instaurat în România, după 1945 , de amicii politici ai tatălui său cu tancurile , NU a fost, în nici unul dintre aspectele sale, un regim de stânga, şi nici PMR, respectiv PCR, un partid de stânga. Cum nici PCUS(B) nu a fost de stânga, şi nici Lenin, Stalin, Hrusciov sau Beria, Brejnev, Andropov oameni de stânga. Primul cu idei şi comportament de stânga a fost Gorbaciov, care a şi dărâmat şandramaua.

"PSD îi condamnă pe cei care condamnă comunismul. PSD refuză să îşi recunoască ereditatea politică şi să îşi asume cu adevărat responsabilitatea pentru trecutul politic", spune Tismăneanu. O avea PSD un batalion de bube în cap. Dar nu are de ce să-şi asume "ereditatea comunistă". Absolut toate partidele post decembriste vin din acel trecut tulbure şi au un tip de comportament identic. Iar faptul că PSD nu acceptă modul absolut greţos şi politicianist în care Traian Băsescu a "condamnat" comunismul, comportându-se, ca politician, în acelaşi mod nedemocratic şi totalitar precum cei pe care îi condamnă e de bine, nu de rău.

“Este un curaj să spui că binele în ţara asta se joacă la dreapta în condiţiile în care corectitudinea politică, în alte părţi, se joacă la stânga. Când stânga nu are o justificare politică extrem de fermă, ca în perioada interbelică, problema este cum să oprim această eternă cacealma a stângii, de a vinde la fiecare colţ de stradă câte un paradis”, spune şi Liiceanu. Doar că omul nostru nu ştie ce spune. Binele, şi ca un filosof ce este, ar trebui să fi aflat deja, nu are culoare ideologică. Există, sau nu există. Şi cu atât mai puţin binele nu este doar apanajul dreptei. Băsescu, încarnarea binelui? Boc? Videanu? Patriciu? Şi ce este corect politic în ţara asta?

La Tismăneanu nu e aroganţă. La el e doar tupeu. Şi atât! Dar la Liiceanu e aroganţă, frate! Nu-i face Dan Bursuc o manea şi lui? "Filosoful ca arogant slujitor al statului"