joi, 13 noiembrie 2008

Din nou despre relaţiile României cu Federaţia Rusă
Relaţiile României cu Federaţia Rusă se află la un minim istoric. Este o realitate, care are mai multe explicaţii. Nu putem ignora trecutul, mai apropiat sau mai îndepărtat, amintirea unor episoade traumatice, precum consecinţele pactului Ribbentrop - Molotov, contenciosul legat de tezaurul românesc trimis la Moscova în timpul primului Război Mondial şi ne-restituit în întregime nici acum, şi cele legate de rolul URSS în timpul Războiului Rece. După 1990 acestor probleme care vin din trecut li s-au alăturat altele, legate de dorinţa României de a deveni membru al NATO şi al UE.

Pe de altă parte, din motive de ordin intern, guvernele succesive care au condus România după 1989 au avut veritabile probleme în a defini o politică realistă şi efectivă privitoare la relaţiile cu Moscova. Tratatul politic de bază nu a putut fi semnat decât după decizia de la Praga, de admitere a României în NATO.
Un alt domeniu de litigiu în relaţiile bilaterale în reprezintă situaţia din Republica Moldova. Transnistria nu ar fi putut exista fără ajutorul Moscovei. Este o realitate. În sine, conflictul din Transnistria nu poate evolua spre un deznodământ de tip Georgia. El se putea încheia până acum, dacă nu ar fi existat o concurenţă între diferitele proiecte de ieşire din criză, care au în spatele lor interese divergente.Din păcate România a fost exclusă din formatul iniţial de negocieri, care era foarte aproape de a găsi o soluţie reciproc acceptabilă.
La sfârşitul anului 2004 se profila o fereastră de oportunitate pentru normalizarea relaţiilor bilaterale, care permitea inclusiv abordarea problemei restituirii tezaurului românesc aflat încă la Moscova.
Sentimentul meu este că Rusia nu părea prea afectată, atunci, de faptul că România, alături de Bulgaria, se pregătea să primească baze americane pe teritoriul ei. Ceea ce a schimbat lucrurile a fost proiectul susţinut de Traian Băsescu, de introducere permanentă a forţelor navale americane în Marea Neagră, ceea ce ne-a provocat mari probleme cu toţii vecinii. Relaţiile cu Ucraina, Bulgaria şi Turcia, spre exemplu, s-au deteriorat grav, pentru că echilibrele din zonă au fost întotdeauna fragile, iar introducerea unui jucător suplimentar, de talia SUA, în contact direct cu Federaţia Rusă, complică lucrurile şi creşte probabilitatea apariţiei unor noi tensiuni. Practic, aceste ţări, inclusiv România, sunt obligate să ia decizii pe care nu ar fi vrut să fie obligate să le ia.
De fapt, Moscova a considerat alternanţa la guvernare din 2004, de la Bucureşti tot o Revoluţie colorată, la fel ca şi cele de la Tbilisi şi Kiev. De aici creşterea neîncrederii faţă de Bucureşti. Începând cu Ţările Baltice şi terminând cu România, Ucraina, Georgia, în jurul Federaţiei Ruse s-a creat acum o centură rusofobă, care susţine cât se poate de explicit interesele americane în raporturile cu Rusia, chiar şi atunci când aceste intră în conflict cu interesele UE.
Conflictul din Georgia a fost un avertisment: Rusia consideră că NATO a mers prea departe, şi prezenţa sa atât de aproape de graniţele Federaţiei a ajuns să pună Moscovei grave probleme de securitate.Indiscutabil, intervenţia Franţei, a preşedintelui Sarkozy a fost una extrem de benefică, şi a permis menţinerea sub control a evenimentelor, permiţând retragerea trupelor ruse din Georgia. Dar problema de fond rămâne, mai mult, felul în care au reacţionat şi Statele Unite, al cărui aliat este Georgia, şi NATO, arată că, dincolo de retorică, şi ele şi-au atins limitele între care pot acţiona, cât şi pe cele ale legitimităţii unei eventuale intervenţii.
Nu cred că principala problemă în Caucaz, dar şi în relaţiile Rusiei cu UE este cea a energiei, şi nici că Rusia, chiar să vrea, ar putea face din energie o armă politică sau economică. Realitatea este mult mai complicată, şi nu este cazul să o simplificăm prea mult. Aşa cum stau lucrurile acum, dorinţa Rusiei de a diversifica traseele de transport, construind cele două conducte, South şi North Stream, are două raţiuni: intrarea pe noi pieţe, deci creşterea debitelor, şi crearea unor alternative, în cazul în care ţări precum Polonia şi Ucraina ar dori să creeze crize artificiale, tăind ele rutele de transport. Pe de altă parte, proiectul alternativ, Nabucco, fără gazul din Iran, este un proiect imposibil de realizat. Unele dintre aceste abordări au fost confirmate miercuri în discursul fostului cancelar german Gerhard Schroeder, aflat la Bucureşti cu oacazia unui Forum Economic. Care s-a desfăşurat într-un anonimat perfect, iar niciun oficial român nu şi-a găsit timp să discute cu fostul cancelar. Poate pentru a confirma că rusofobia noastră rimează cu prostia.
Sunt câteva afirmaţii ale lui Schroeder care merită ţinute minte, despre felul în care se vor structura pieţele energetice în viitor, soarta noilor conducte, South şi North Stream, complementaritatea între ele şi proiectul Nabucco, lipsa de interes a Rusiei faţă de un OPEC al gazelor, relaţiile Rusiei cu UE. Merită să citiţi şi asta, pentru a întregi contextul în care vorbeşte fostul cancelar. Oricum ar fi, România lipseşte de pe harta viitoarelor aranjamente în domeniu, dintr-un motiv foarte simplu: pentru că şi Rusia lipseşte din politica noastră externă. Simplu: ei nu există pentru noi, noi nu existăm pentru ei.
De fapt, şi aici este marea problemă, în relaţiile Rusiei cu UE, în general, şi cu România, în particular, neîncrederea este la ordinea zilei. Şi cred că ceea ce trebuie făcut este să găsim modalităţi de creştere a încrederii. Întreruperea dialogului cu Moscova sau amânarea lui nu rezolvă nimic, şi nu serveşte cu nimic nici Georgiei sau Ucrainei. În paranteză fie spus, Rusia nu are nimic de obiectat la ideea primirii acestor ţări în UE, pentru că ar avea numai de câştigat, ţinând cont de implicarea firmelor ruse în economiile celor două ţări.
Acum se văd efectele negative ale politicii americane de a crea în jurul Rusiei acea "banană anti-rusă", începând cu ţările baltice, şi terminând cu România. Lituania s-a opus reluării dialogului UE cu Rusia, obligându-l pe ministrul francez de externe să ameninţe cu forţarea acestui dialog, chiar cu preţul trecerii peste regula consensului. La fel, recentul discurs despre starea naţiunii, ţinut de Preşedintele Federaţiei Ruse la doar o zi de la alegerea lui Barack Obama la Casa Albă vine să confirme nocivitatea moştenirii politicii ruse a Administraţiei Bush jr. Ideile din discurs sunt reluate în interviul acordat ziarului "Le Figaro" care a apărut astăzi. Nu cred că se va ajunge la o nouă criză a rachetelor cu rază medie de acţiune, ca aceea din anii 80 ai secolului trecut, dar este clar că Moscova nu vrea să cedeze în ceea ce priveşte instalarea elementelor scutului american anti-rachetă în Cehia şi Polonia. Barack Obama are la ce medita, mai ales după discuţia telefonică avută cu echivalentul polonez al lui Băsescu, Kaczynski.
Este un fapt deloc îmbucurător să constatăm că vizita preşedintelui Băsescu la Moscova nu se poate materializa. Deficitul balanţei de plăţi între cele două ţări este de ordinul a trei-patru miliarde de dolari anual, şi avem reale probleme în a echilibra balanţa. Acum lucrurile stau ceva mai bine, pentru că uzina de la Mioveni, Dacia Renault, exportă CKD spre Rusia, în programul Logan. Dar în rest noi am pierdut piaţa rusă, nu mai avem contacte acolo, nu mai cunoaştem exigenţele ei.
Dialogul cu Rusia trebuie intensificat, inclusiv în contextul actualei crize economice şi financiare. Trebuie definită o politică rusă a UE, care să plece, în opinia mea, de la realitatea că Rusia nu va dori niciodată să fie membru al Uniunii, pe de o parte, iar pe de altă parte, de la realitatea existenţei unui grad tot mai ridicat de interdependenţă al economiilor celor două entităţi. În acest context se pot aborda şi problemele energetice, inclusiv aceea a predictibilităţii şi stabilităţii preţurilor şi livrărilor de energie, deschiderea reciprocă a pieţelor lor, evitarea poziţiilor de monopol.
Să vedem care vor fi concluziile summitului UE-Rusia de mâine, de la Nisa, dar un lucru este clar: pe noi astfel de lucruri nu ne interesează, dovadă cu nu doar o politică rusă ne lipseşte, dar şi cea europeană. Straniu, pentru o ţară membră a Uniunii. Dar te pui cu politicienii de Dâmboviţa!

8 comentarii:

Anonim spunea...

io zic sa intram naibii odata in CSI ,s-o ducem si noi mai bine , da-o in mortii ei de tara , n'asa ?!

Anonim spunea...

Sunteţi sigur că n-aţi vrut să scrieţi altceva în loc de "tocit"? Ceva care începe tot cu "t"?
S-ar potrivi mai bine cu ceea ce aţi înţeles din ceea ce am scris...

N. Raducanu spunea...

Excelent articol, care raspunde la multe intrebari! Desi este atat de amplu, ar mai fi de facut unele comentarii. Astfel se scrie : „Nu putem ignora trecutul relatiilor cu Rusia“ si sunt mentionate trei probleme. Poate ar mai fi fost de adaogat ca atitudinea rece, chiar de aversiune fata de Rusia, este veche, inca din interbelic, si ca ea s-a reactivat de Ceausescu cam din 1962, profitand de conflictul chino-sovietic. Pozitia reprezentantilor Romaniei in CAER si in Pactul de la Varsovia a fost, timp de peste doua decenii, cea de ostilitate fata de pozitia Moscovei.
In privinta relatiei dintre Rep. Moldova si Transnistriei, Romania este este indreptatita sa spere si sa actioneze pentru revenirea Basarabiei la patria muma. Limba, istoria si traditiile culturale indreptatesc o asemenea dorinta, dar Transnistria ar complica inutil atingerea acestui scop. Pe de alta parte am fost martori in ultimii ani ai unor incercari ale SUA de a convinge cateva republici foste sovietice sa iasa de sub orbita Moscovei si sa intre in NATO, deci in orbita americana. Georgia a fost un ultim asemenea caz. Sunt sanse ca prin venirea unei noi echipe la Washington si a unei politici externe diferite, conflictul dintre Voronov si Smirnov sa nu mai fie interesant. Dar de ce am sprijini noi pozitia lui Voronov ? Romania nu vad ce interes ar avea sa sustina alipirea la Rep. Moldova a unor teritorii de dincolo de Nistru, doar pentru refacerea formatiei statale de pe vremea sovietica.
Foarte interesante cele desvaluite de fostul cancelar al Germaniei, G. Schroeder, in privinta dependentei pe termen lung a Europei de gazul din import, inclusiv de cel din Rusia. Dar Schroeder nu e angajatul Gazprom, cum scrie in articolul de referinta, ci e presedintele asociatiei actionarilor unei societati germano-elvetiano-ruse ce construieste conducta North-Stream, pe fundul Marii Baltice.
Semnificativ este si articolul din Wall Street Journal cu privire la convorbirea telefonica dintre Kaczynski si Obama. Fiecare se pare ca a inteles altceva din ce a spus celalalt. Dar autorul articolului, John R. Bolton, fost reprezentant al SUA la ONU, il sustine pe Kaczynski, deoarece ar dori continuarea politicii de confruntare a administratiei Bush. Obama e insa suficient de destept pentru a nu cadea in capcana spre care il impingea presedintele polonez. Mai ales ca instalarea dispozitivelor militare americane in Polonia si Cehia, nu a fost aprobata de toate statele NATO.
Cert este insa ca la consfatuirea privind relatiile U.E. cu Rusia, Romania nu are nici un cuvant de spus. Ceeace e scuzabil, caci presedintele a fost ocupat, si inca este, cu doborarea aliantei PNL-PSD, cu ruperea in doua a UDMR si cu strangerea aliantei PD-L cu PRM.

Anonim spunea...

@ Domnilor,
Ceea ce ignorati domniile voastre, este ca atitudinea farta de RUsia a omului da rand, este cat se poate de neutra.
De aceea, politicienii, acesta palga a societati contemporane, isi permit sa faca ce-i duce capul.
De aceea s-au luat atatea decizi in defavoarea intereselor romanest in politica fata de Rusia.
Orice ins cu capul pe umeri, nu se ia la bataie direct cu un mamut din vecini care, daca se supara prea tare il poate spulbera numai dintr-un bobarnac...

@ Si, da Domnule toict,
Pe vremea Trataului de la Varsovia si a Caerului , chiar si imediat inainte de '89 ne-a fost mai bine decat acuma... Prin intrarea in CSI, pe care o propuneti, s-ar putea (asta depnide de nivelul de imbecilitate al politicienilor activi) sa avem acces la niste benzina mia ieftina si gaze mai ieftine...

Anonim spunea...

Întoarcerea Moldovei de peste Prut la România este o dorinţă utopică, care nu se va materializa, fie şi pentru faptul că moldovenii înşişi nu au dat vreun semn (dincolo de unele discursuri naţionaliste menite şi acelea doar să aducă nişte voturi în plus unor politicieni de la Chişinău) că ar fi interesaţi de acest lucru.
În plus, nu doar relaţiile României cu Rusia sunt pe zero, cum bine remarcă dl. Gheorghe, ci şi acelea cu Moldova. Astăzi la Chişinău are loc Summitul şefilor de guvern din CSI, în frunte cu premierul rus Vladimir Putin. Se spune că în urma bilateralei Voronin - Putin se va contura soluţia pentru Transnistria. Aţi văzut vreo ştire pe tv. de profil din România pe tema asta ? Vreo luare de poziţie a autorităţilor noastre ? (preşedintele Băsescu are nefericitul obicei de a se băga în seamă vizavi de Rusia tocmai când nu e cazul iar când e tace mâlc; Republica Moldova e un spaţiu de influenţă pentru care România e îndreptăţită să lupte). Mai ales că presa din Rusia a tot speculat în ultimele zile pe tema soluţionării diferendului transnistrean de către premierul Putin.
P.S. Nu suportăm Rusia, astfel că până şi conferinţa comună Sarkozy - Medvedev - Barosso(după Summitul UE - Russia de la Nisa)a fost trecută la diverse, în favoarea circului electoral şi a răzgândirii ("boala" lui Tăriceanu e contagioasă !) electorale a liderilor de sindicat din învăţământ. Aşa cum bine se remarca aici, acolo nu am avut nici un cuvânt de spus, aşa că nu contează (nici ei pentru noi, dar nici noi pentru ei...).

Anonim spunea...

nu va faceti ca nu intelegeti , am punctat doar absurdul ideei de buna vecinatate cu rusia . niciodata, dar niciodata in istorie nu am avut vreun avantaj de la acest stat, ba dimpotriva ...

Anonim spunea...

Omule tocit, ideea nu este deloc absurdă. Pentru numele lui Dumnezeu! Suntem în NATO, suntem în UE, de ce ne temem? Şi încă ceva: puneţi mâna pe cartea de istorie, şi o să înţelegeţi că de la ruşi n-au venit doar nenorociri. Ne-au ajutat în multe dintre etapele de modernizare, şi instutuţional, şi economic. Ne-au ajutat în 1877, chiar dacă la Congresul de la Berlin s-au luat decizii defavorabile nouă. Le datorăm revenirea părţii de nord a Transilvaniei, după război. Asta e situaţia. Ne place sau nu. Şi vecinii nu ni-i alegem, şi nici nu avem un par mai mare ca al lor. Nu e mai inteligent să avem relaţii bune?

Anonim spunea...

Daca nu era Bismarck si Karl der Erste von Hohenzollern , nu mai obtineam Dobrogea , Maica Rusia avea granita cu Bulgaria .Acelasi lucru s-ar fi intamplat daca idiotul util Wilhelm der Zweite nu-l trimitea pe Ulianov-Blank in misiune si castiga celalalt idiot , Nikalai Vtaroi-cousin Niki .Cat despre Transilvania , parca pe la 1919 i-o fagaduiau lui Bela Cur , si au admis revenirea ei la Romania doar dupa instalarea pionului lor Groza .

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...