O idee bună, aplicată prost?
E distractiv să vezi cum unele jurnale, altminteri serioase, cum este WSJ, nu sunt, în esenţa lor, cu nimic mai prejos decât "Scânteia"! Aceeaşi rigiditate ideologică, acelaşi dogmatism, aceaşi incapacitate de a înţelege ce se întâmplă în sociatate. Sunt un soi de Nero ai presei scrise, care compun ode dogmei la modă, în timp ce totul arde în jurul lor.
Pe vremea crizei socialismului real, mulţi oameni, de bună credinţă altminteri, spuneau că socialismul este o ideea bună, aplicată prost. Acum acelaşi lucru se spune şi despre capitalism. Şi se caută vinovaţi oriunde altundeva, numai în fundamentele sistemului nu. El nu poate fi pus la îndoială. Este mai presus de orice bănuială. Şi este suficient să-i proclami unicitatea şi să-ţi declari adeziunea la el şi la binefacerile lui, ca lucrurile să se rezolve şi criza să treacă.
Aveţi aici concluzia unui articol apărut astăzi în WSJ, pe tema summitului de mâine al G20, dedicat găsirii soluţiilor actualei crize economice şi financiare şi definirii unei noi arhitecturi a sistemului financiar internaţional: " On that score, we'd note that yesterday Mr. Bush gave a speech that was the most spirited defense of free markets that any political figure has offered in many months, if not years. He began speaking in Manhattan at a little before 2 p.m., not long after the stock market had started to rebound from another bad day. Stocks continued to climb before finishing up nearly 7%. Many things make a market, and we can't say what role Mr. Bush's remarks played. But amid a global recession with frightened capital sitting on the sidelines, the G-20 could help merely by declaring a similar confidence in the benefits of capitalism."
Ce dovadă mai bună decât asta că dogmatismul este faza terminală a oricărei ideologii? Dacă liderii G20 se duc la Washington doar pentru a da declaraţii de încredere în virtuţile capitalismului, care tocmai a provocat un adevărat măcel pe burse, a lăsat milioane de oameni fără case şi fără locuri de muncă, şi ăsta e de-abia începutul, atunci chiar am dat de dracu! Scapă cine poate, dacă se mai poate ! dacă nu, aveţi grijă să păstraţi ultimii bani pentru fiola de cianură!
3 comentarii:
In America Wall Street Journal face parte dintre marile ziare conservatoare, in timp ce Washington Post, N.Y. Times si L.A. Times sunt liberale. Cel mai de stanga este The Nation. Asa incat nu e de mirare ca WSJ il apara pe Bush si politica lui neoconservatoare. Dar daca la sfarsitul lui octombrie intreaga presa mondiala se intreba daca mai are un viitor capitalismul (Newsweek : The Future of Capitalism; The Economist : World on the Edge; Der Spiegel : Der Preis der Überheblichkeit; etc) acum strigatele de spaima in fata catastrofei s-au potolit si neocons au ridicat iarasi capul in speranta ce nu suntem in fata unei criza a sistemului, ci a unei crize in sistem. Iar din astea au mai fost si s-a reusit a fi depasite...
O proasta idee, prost alicata...
Cum te folosesti de un sistem care a decedat? Il mumifici si continui propaganda...
Nu lasa ei capitalistii puterea din mina. Mirajul profitului e ca si Fata Morgana. Ce ii intereseaza pe ei ca oamenii isi pierd slujbele, casele, si ajung cu copiii pe drumuri? Ce ii intereseaza ca multi cetateni americani au de ales intre a-si plati mincarea si a-si plati facturtile la serviciile medicale? Pe CNN au aratat cum americanii trebuie sa renunte la servicii medicale ca sa poata sa supravietuiasca. Capitalistii au pierdut doar 50% din milioanele care le au, asa ca nu ii afecteaza criza in acelasi fel. Asa ca mi se pare cinic cind Bush vine si le spune americanilor "Stiu prin ce treceti...dar eu cred in piata libera".
Trimiteți un comentariu