Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Situaţia economică şi socială a României

lui Mordechai şi lui Ciupico, cu mulţumiri pentru foto

România se află la începutul unei crize economice care are la origine situaţia de pe pieţele externe, dar care se poate agrava pe fondul unor slăbiciuni structurale interne.

1. Este foarte posibil să fi ajuns la sfârşitul unui ciclu de creştere economică susţinută, de mai bine de opt ani, care a avut la origine perspectiva integrării României în UE. Asta ne obligă la o analiză a factorilor care au generat această creştere economică şi a continuităţii lor, în condiţiile crizei financiare globale.

2. Deficitul de cont curent este o problemă. Este adevărat că în creşterea economică consumul intern a fost, alături de sectorul imobiliar, un motor al creşterii. Criza creditelor va conduce la reducerea dramatică a consumului, cu tot ceea ce rezultă de aici. Stagflaţie sau recesiune, cam astea sunt alternativele pentru următorul an.

3. Finanţarea deficitului ar putea fi o problemă, dacă fluxurile de devize, care au la origine munca românilor din străinătate, se reduc drastic. Mulţi români lucrează în Spania şi Italia, ambele cu economii puternic afectate de criză. De asemenea se va reduce fluxul de investitţii străine directe, destinate unor proiecte industriale sau imobiliare. De asemenea, pe fondul creşterii riscului de ţară, statul se va împrumuta mai greu şi mai scump. Trebuie să compensăm aceste pierderi printr-o absorbţie mai rapidă şi mai consistentă de fonduri europene.

4. În plan intern, se pare că introducerea cotei unice de impozitare, pe lângă faptul că a generat o polarizare socială fără precedent, care se traduce în mari tensiuni sociale, şi-a epuizat capacitatea de a genera creştere economică. Logic, ar trebui să urmeze o nouă reducere a cotei unice, pentru a suplimenta puterea de cumpărare, ceea ce ar fi o mare eroare. Mai degrabă se profilează o creştere a nivelului contei unice, de la 16% la 19%, pentru a menţine la un nivel constant încasările bugetare.

5. Câtă vreme procesul de convergenţă a preţurilor este aproape de final, iar la anumite categorii de bunuri şi servicii preţurile din România sunt peste media celor din UE, mai ales la alimente, este normală creşterea presiunii salariaţilor în direcţia unei convergenţa mai rapide a salariilor.

6. S-a dovedit că nu creşterile de salarii au fost generatoare de inflaţie. În ultimii ani am avut cea mai mare rată de creştere a salariilor, concomitent cu o accelerare a scăderii preţurilor. Acum cea mai mare parte a inflaţiei este importată, prin intermediul purtătorilor de energie şi al alimentelor. Asta este unul dintre efectele globalizării.

7. Legea privitoare la mărirea salariilor angajaţilor din sistemul educaţiei publice, care a generat atâtea controverse în ultima perioadă, are logica ei: din cauza salariilor mici sectoarele publice de educaţie şi de sănătate au pierdut, alături de funcţia publică, o mare parte din personalul tânăr, de înaltă calificare. Asta a dus la scăderea dramatică a calităţii serviciilor publice, în ciuda investiţiilor în infrastructură.

8. Eşecul politic din Parlament, partidele reprezentate acolo neavând capacitatea de a construi consensul necesar elaborării unei legi a salarizării în sectorul public, a dus la escaladarea cererilor de măriri salariale.

9. Este adevărat că o majorare bruscă, în acest moment delicat, a tuturor salariilor bugetarilor, poate duce la grava deteriorare a echilibrelor macroeconomice.

10. Guvernele conduse de Călin Popescu Tăriceanu a eşuat în a avea un dialog social structurat cu sindicatele şi patronatele în ultimii patru ani. CES practic nu a funcţionat, nu a existat u pact social, etc.

11. Sindicatele sunt puternic politizate, şi s-au activat pe fondul campaniei electorale, ce le face să se situeze pe poziţii de confruntare cu guvernul. Adesea această confruntare este mimată, se joacă un teatru ieftin, care le decredibilizează şi mai mult.

12. Din păcate, şeful statului, prin pretenţia sa de a fi „preşedinte-jucător”, şi-a pierdut capacitatea de negociator, de factor de echilibru, fiind un inductor de perturbaţii şi de crize în sistem, şi un actor politic partizan, care intervine în favoarea forţei politice al cărui şef este, de facto.

13. Nu mai există un arbitru neutru, respectat şi ascultat de toată lumea, care să stabilizeze situaţia şi să înlesnească dialogul.

14. Lucrurile nu vor degenera într-o confruntare politică şi socială de proporţii, deşi va exista şi în continuare o retorică războinică, care este una de uz electoral. În sânul partidelor există şi oameni raţionali, care au conştiinţa faptului că nu pot supralicita o criză pe care ar putea fi obligate să o gestioneze peste o lună. Asta nu înseamnă că problema convergenţei salariilor cu acelea din UE nu rămâne ca o constantă a viitorilor ani.

15. Marile probleme ale perioadei următoare vor privi găsirea rapidă a mijloacelor prin care se va relansa economia, pentru a absorbi inevitabila creştere a şomajului, pe de o parte, şi pe de altă parte păstrarea, pe cât posibil, a puterii de cumpărare a categoriilor celor mai defavorizate.