Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Caricatura

La originea acestei postări se află o caricatură, de fapt, două. Prima, caricatura propriu-zisă, pe care o vedeţi şi aici, ilustrează un post al prietenului Mordechai, cea de-a doua este o postare a lui Dan Popa, "Cercul vicios" , şi este o caricatură în măsura în care simplifică nepermis realităţile şi refuză să vadă dincolo de o ideologie care a devenit dogmă.

Ambele vorbesc despre intervenţia statului în economie. De prea multă vreme statul a fost prezentat drept duşmanul cetăţeanului, un soi de monstru moral şi instituţional, care trebuie exclus din viaţa individului şi a societăţii. Un soi de rău necesar, cu care e bine să nu ai de-aface.

Sistematic, statului i-au fost luate instrumentele intervenţiei, şi funcţiile asociate lor. S-a spus că fiecare domeniu în parte, fie că este vorba de economie, de viaţa socială, de cultură, de justiţie, etc, se poate auto-organiza, poate funcţiona după propriile sale reguli, şi poate coopera cu celelalte, fără intermediari.

Aparent, acest model, seducător, a funcţionat. De ce? Pentru că a privilegiat partea, în detrimentul întregului. Dar se uită condiţia esenţială a acestei reuşite: bunăstarea să fie distribuită cât mai egalitar între părţile întregului. Or, egoismul părţilor, în condiţiile în care statul a fost scos din ecuaţia redistribuţiei bogăţiei, a dus la o polarizare economică şi socială extremă, care a pus în pericol existenţa întregului.

Acum părţile au eşuat împreună, deşi fiecare în felul ei, pentru că nu au vrut să lucreze împreună. Şi nici nu a mai existat un instrument al organizării solidarităţii în interiorul sistemului. Iar cum eşecul pune în discuţie viitorul tuturor, s-au îndreptat cu toţii către stat, văzut ca un salvator.

Statul nu mai poate şi nici nu mai ştie cum să fie acel salvator aşteptat de toţi. Da, până la un punct, e corect ce spune Dan Popa: avem de-aface cu un cerc vicios. Dacă statul intervine, o face cu nişte costuri. Dar şi lipsa intervenţiei implică, la rândul ei, costuri. Cel mai simplu ar fi să nu facă nimic. În fond, nu el se află la originea acestei crize. Ci indivizii, care au acţionat după cum le-au cerut-o interesele şi libertatea de a-şi căuta fericirea. Unii în speculă dezlănţuită şi în hiper-consum, alţii în muncă grea şi în sărăcie.

Din păcate ne învârtim numai în jurul banilor şi vedem în cantitatea finită de resurse financiare limita intervenţiei statului, ca şi cum asta ar fi singura acţiune de intervenţie legitimă a sa în economie. Ceea ce este fals. Statul este, înainte de toate, un sistem de gestiune colectivă a riscurilor, atunci când toate celelalte sisteme de acest gen nu mai au cum şi cu ce interveni. Dacă nu ar fi aşa, băncile şi societăţile private de asigurări, dar cetăţenii loviţi de incapacitatea de a mai rambursa creditele nu s-ar fi îndreptat spre stat, ci spre alte entităţi private. Surpriză! Toate sunt pe butuci!

Numai că la stat, ca şi la orice alt sistem de asigurare a riscurilor, trebuie să cotizezi, ca să primeşti ceva atunci când te afli la strâmtoare. Nici inteprinderile, nici cetăţenii, când le-a mers bine, n-au mai vrut să cotizeze. Au zis că se descurcă. Nu pot s-o facă. Aşa că trebuie să renunţăm la imbecilitatea asta a reducerilor permanente de taxe şi impozite, care nu au folosit decât câtorva, şi au dus în sărăcie pe cei mai mulţi. Până una alta, nu statul stă cu mâna întinsă, ci privatul, generic vorbind. Cu alte cuvinte, statul s-a dovedit mai bun administrator, pentru că este transparent şi supus controlului public în infinit mai mare măsură decât celelalte instituţii economice şi financiare private.

Cam asta e situaţia acum, şi a-l prezenta pe Obama sau pe oricare altul ca el, care îndrăzneşte să spună că e nevoie de mai mult stat, pentru a corecta eşecurile pieţelor, drept un comunist sadea este o dovadă de prostie pură şi simplă.

UPDATE: în The Telegraph, un articol cu titlu sugestiv, "Revanşa stângii". Citez un fragment din traducerea apărută pe HotNews(sic!):

Criza este echivalentul dramatic al colapsului Uniunii Sovietice.

Pentru cei care nu au apucat sa-l citeasca inca, recomand interviul realizat de BBC cu decanul scolii marxiste, Eric Hobsbawm."Aceasta criza este echivalentul dramatic al colapsului Uniunii Sovietice: stim acum ca o era istorica a luat sfarsit", sustine Hobsbawm, in varsta de 91 de ani."Este, cu siguranta, cea mai mare criza a capitalismului de la 1930 incoace. Asa cum Marx si Schumpeter au prevazut, globalizarea nu numai ca distruge mostenirea istorica, dar este incredibil de instabila. Globalizarea functioneaza printr-o serie de crize"."Statul va avea, intr-un fel sau altul, un rol mult mai mare in viitor. Avem deja statul ca finantator de ultim moment, si s-ar putea sa revenim la ideea de stat ca ultim angajator. Statul va fi cel care va desemna trendul, si chiar va impune directia economiei private", afirma Hobsbawm. Unii pot spune ca aceste vorbe reprezinta doar dorintele unui batran marxist, dar imi este teama ca viziunea sa este mai aproape de adevar decat aroganta suficienta a majoritatii economistilor.Pentru cei care cred ca afacerile vor continua sa se deruleze normal acum, dupa ce contribuabilii din Uniunea Europeana au salvat sistemul financiar, nu pot decat sa ma intreb: ce se va intampla cu Londra daca se impune un sistem controlat de cursuri, sau daca raportul dintre creante si capital este supus unui control strict, prin legi draconice, asa cum cer partidele de stanga din Germania, Olanda sau statele nordice? Va mai avea Marea Britanie dreptul de veto pentru a opri valul de directive al Uniunii Europene care ar putea inchide jumatate din activitatile City-ului londonez? Ma indoiesc."