Sfârşituri
Într-un editorial bine simţit, Madeleine K. Albright plânge pe umărul intervenţionismului. În fond, este de înţeles: vede că i se risipeşte "moştenirea." O moştenire care a însemnat, printre altele, încălcarea cu cinism a multor principii ale dreptului internaţional. Inclusiv a suveranităţii naţionale. Cum spune doamna Albright, "a third reality is that the concept of national sovereignty as an inviolable and overriding principle of global law is once again gaining ground. Many diplomats and foreign policy experts had hoped that the fall of the Berlin Wall would lead to the creation of an integrated world system free from spheres of influence, in which the wounds created by colonial and cold war empires would heal.
In such a world, the international community would recognize a responsibility to override sovereignty in emergency situations — to prevent ethnic cleansing or genocide, arrest war criminals, restore democracy or provide disaster relief when national governments were either unable or unwilling to do so."
Şi uite aşa ne-am pricopsit cu un stat mafiot, Kosovo, în inima Europei, aşa purtăm pe umeri povara genocidului din Rwanda, aşa asistăm la alt genocid, cel din Darfur. Aşa am semnat actul de deces al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care nu au făcut decât să cauţioneze destructurarea ordinii internaţionale, pentru că aşa a vrut Marele Licurici. În schimb, acolo unde muşchiul şi interesul Unchiului Sam au vrut, acolo s-a intervenit, la fel de "inteligent" şi de "productiv." Acum privesc la delirul lui Bush, care visează la noi aventuri, în Iran, de data asta. Gata, flăcău, exportul de democraţie cu portavionul şi tancul nu mai funcţionează! Iar SUA nu sunt, aşa cum spunea doamna Albright, naţiunea indispensabilă. Ştiu că e greu de digerat asta, dar nu-i nimic, se vor obişnui, cu timpul! Condi s-a resemnat deja cu ideea că America nu este un imperiu, deşi continuă să creadă că rămâne o naţiune indispensabilă.
De fapt, nu doar intervenţionismul a luat sfârşit, ci şi "momentul unipolar" al Americii, şi statutul său de hiper-putere, dar mai ales aura sa de model absolut al democraţiei. Poate că aceste sfârşituri simultane îi vor aduce pe toţi cu picioarele pe pământ şi vor încerca să schimbe ceea ce este de schimbat în lumea asta prin democratizarea reală a relaţiilor dintre naţiuni şi state. Într-o lume în care suveranitatea naţională are în continuare sens şi substanţă. Poate că de data asta realismul american nu va fi doar vorbă-n vânt!
5 comentarii:
n'am sa uit niciodata jena de pe fata lui Havel interpelat în direct de catre directorul teatrului national din Belgrad pe CNN în timpul bombardamentului Yugoslaviei. îi amintea ca în Belgrad i se jucau piesele în timp ce el era "bine merci" în închisorile comuniste ale regimului de la Praga. si acum ridica osanale interventei americane si înteleptei politici a lui madeleine albright. nu cred ca mi'a fost o fiinta mai antipatica decît aceasta doamna si ea refugiata în copilarie în Belgrad.
Dumnezeu acolo sus are o problema.
Ciupico, mai devreme sau mai târziu se va deconta nedreptatea făcută sârbilor. În fosta Iugoslavie TOŢI au fost vinovaţi. A fost un război civil! Care s-a internaţionalizat, după modelul Spaniei. Dacă e să fim cinstiţi, alături de Miloşevici la Haga ar fi trebuit să fie şi Mesici, şi Kohl, şi Gensher, şi Antal, şi mulţi, mulţi alţii!
Să-i faci vinovaţi doar pe sârbi, să accepţi purificarea etnică a sârbilor în Croaţia, în Bosnia Herţegovina, în Kosovo, în timp ce declami principii generoase este cinism ordinar!
Madelaine Albright e si ea o doamna "de fier". Citeva repere:
http://la.indymedia.org/news/2001/10/11501_comment.php
http://www.worldpolicy.org/journal/articles/walker2.html
Da? Şi la ce-i foloseşte? Să facă pe comisul voiajor pentru firmele de medicamente? Sic transit...
deacord. v'as aduce doua carti pe tema asta ( a unui comunist local Michel Collon si alta a lui Vladimir Volkoff) asta daca v'ar mai pasiona subiectul . eu am fost bolnav pe tema asta atîtia ani ca vreau sa uit.
Trimiteți un comentariu