Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Iarăşi despre preţul petrolului

Răspunsul săracului la criza energetică

O ştire ne spune că OPEC vede preţul petrolului la 170 de dolari în această vară, deşi el a scăzut uşor, după anunţul privitor la creşterea stocurilor americane. Dar scăderea nu a durat decât o zi: miercuri. Joi reţul barilului a trecut de 140 de euro la Bursele din New York şi Londra! una peste alta, ar însemna o creştere de circa 28%-30% în următoarele două luni, în condiţiile în care Arabia Saudită este gata să-şi mărească producţia zilnică.

Este plauzibilă o creştere atât de substanţială în următoarele două luni? Da, cu o condiţie: să ştim dacă o criză, cea a creditelor ipotecare cu risc, mai ascunde ceva surprize. Părerea mea este că da, ne putem aştepta la noi surprize în sistemul bancar, de fapt în sistemul paralel de finanţare, care scapă oricăror încercări de reglementare. Şi atunci specula pe materii prime, în special purtători de energie şi alimente, va continua din plin.

Interesantă este concluzia unui cabinet de consultanţă, Arthur D.Little, care ia în calcul costul total al exploatării unui autoturism, care ţine cont de amortizarea preţului de cumpărare, întreţinerea, asigurarea, carburantul, taxele şi regementările. În acest total, carburantul repreintă circa o treime. Ei bine, cu toată creşterea abruptă a preţului carburantului, costul exploatării este încă mai mic cu 30% până la 35% faţă de cel din 1984. "Ar trebui, spun analiştii citaţi de Le Monde, ca preţul benzinei să atingă 2,5 euro pe litru pentru a egala costurile din 1984, adică barilul la 200 de dolari."

Într-un fel, veştile de genul acesta ne spun că lucrurile sunt clare: există un consens al producătorilor şi consumatorilor asupra unui preţ de echilibru al petrolului, de circa 200 de dolari barilul, care să permită trecerea la alte tehnologii energetice, cum ar fi pilele de combustie pe hidrogen sau "energia verde". Nu există practic firmă producătoare de autoturisme care să nu anunţe pentru viitorii 2-3 ani modele hibride sau total electrice. Se pare că a venit vremea ca banii investiţi în cercetare să se întoarcă la investitori.

Asta ridică o serie de întrebări: cum se va ajunge la preţul de 200 de dolari pe baril? Gradual, sau printr-un şoc? Dacă se va ajunge gradual, care va fi perioada maximă de timp în care se va ajunge la acel nivel? O jumătate de an, un an, un an şi jumătate?Dacă se va face brusc, ce eveniment va determina şocul? Atacarea Iranului? Un dezastru natural de tipul uraganului Katrina?

Sunt pregătite societăţile occidentale să renunţe la dependenţa lor de energia ieftină? Sunt gata să accepte o scădere dramatică a nivelului lor de trai? Va mai rezista pacea socială unui astfel de cataclism economic?

Sunt întrebări la care nu avem încă toate răspunsurile. Probabil că societăţile dezvoltate, cu state puternice, avansate tehnologic, vor trece mai uşor peste şoc. Sunt mai prospere, mai stabile şi bogăţia este mai echitabil distribuită, deşi în ultimele două decenii polarizarea socială şi economică s-a accentuat dramatic, relativ la standardele postbelice. Există un lucru care totuşi poate da de gândit: primele şocuri petroliere s-au petrecut în perioada Războiului Rece, şi asta a determinat statele occidentale să fie solidare. Acum, când Imperiul Răului ni mai există, solidaritatea s-a cam evaporat şi fiecare joacă după cum îi cer interesele specifice.

Şi ca lucrurile să fie şi mai complicate, sunt la cheremul fostul duşman, care stă cu o mână pe robinetul conductei de gaze. Şi cu cealaltă pe robinetul conductei de petrol. Asta schimbă datele problemei pentru mulţi. Summitul Rusia-UE, care a început joi seara la Hantî-Mansiisk, un orăşel din Siberia, este consacrat în primul rând stabilirii cadrului negocierilor pentru semnarea unui nou acord de parteneriat strategic între cele două părţi, dar şi dezbaterilor pe teme energetice.

Oraşul Hantî-Mansiisk este capitala districtului autonom omonim din tundra siberiană, ce asigură 7,5% din producţia mondială de petrol. Aşa încât alegerea lui ca loc al desfăşurării summitului semestrial Rusia - Uniunea Europeană este cât se poate de semnificativă, în condiţiile în care energia rămâne unul din subiectele dominante ale relaţiei ruso-comunitare. Cu această ocazie se aşteaptă să fie anunţată lansarea negocierilor privind noul acord de bază dintre Moscova şi Bruxelles.

Negocierile se anunţă dificile, date fiind viziunile diferite pe care Rusia şi Uniunea Europeană le au în privinţa documentului, dar şi poziţiile specifice ale unora dintre ţările membre ale UE, care au probleme cu Rusia, ca în cazul Poloniei şi al ţărilor baltice. Moscova doreşte să se ajungă întâi la semnarea unui acord-cadru juridic obligatoriu, care să fie ulterior completat cu acorduri sectoriale, oficialii UE vor un document care să conţină clauze juridice obligatorii concrete, inclusiv principiile Cartei energetice, ne-ratificată de Rusia.

Comisarul european pentru comerţ, Peter Mandelson, susţine într-un interviu publicat în "Kommersant" că Rusia şi UE trebuie să creeze o bază legislativă corespunzătoare, pentru ca la baza înţelegerii energetice bilaterale să fie aşezate principiile securităţii furnizorului şi consumatorului, deschiderea pentru investiţie şi garantarea libertăţii tranzitului de energie.

Acestea fiind zise, lucrurile se văd extrem de clar: nu se schimbă nimic! Ruşii cu energia, ceilalţi cu dorinţe specifice, cu declaraţii ferme şi negocieri separate, fiecare pentru sine, şi România plătind gazele mai scump decât toţi! Vesele vremuri!