Traian Băsescu continuă campania electorală alături de PD-L şi de Vasile Blaga. Sincer, nici nu mai merită efortul indignării sau cel al recursului la Constituţie. Traian Băsescu i-a dat de mult altă întrebuinţare cărticelei aceleia care are nesimţirea să se opună ambiţiilor şi capriciilor sale de preşedinte-jucător, judecător, şef de partid şi de cumetrie politică. Intervenţia sa de la Realitatea TV a fost justificată de un amestec de aroganţă şi de disperare. Aroganţa omului mai presus de lege şi de Constituţie, care are întotdeauna dreptate şi care crede că Zeus este supra - numele cel mai potrivit pentru el. Disperarea vine din constatarea eşecului proiectului politic în care a investit întreaga sa credibilitate şi de care depinde viitorul său mandat la Cotroceni: PD-L. Să ne explicăm: la alegerile pentru Parlamentul European, PD, care a concurat singur, a obţinut 28,81%, PSD - 23,11%, PNL - 13,44%, PLD - 7,78%, UDMR - 5,52% şi candidatul independent Laszlo Tokes - 3,44%. Traian Băsescu s-a apucat să adune procentele PD cu acelea ale PLD şi i-a plăcut rezultatul, drept pentru care a forţat fuziunea între PD şi PLD. Operaţie reuşită, pacientul mort, pentru că la aceste alegeri, PL-D a obţinut rezultate mai slabe decât PD în noiembrie. De ce? Simplu! Unii dintre liberalii care l-au urmat pe Stolojan în PLD au făcut-o nu pentru a se topi în partidul lui Traian Băsescu. Drept pentru care, în linişte, s-au întors la matcă, adică la PNL. Iar asta s-a văzut în rezultatele excelente obţinute de PNL. Pentru că dacă există un învingător al acestor alegeri, nu în sens statistic, acela este PNL. Traian Băsescu şi PD-L au două mari probleme. Prima este aceea că nu au cu cine se alia. Pentru că partidul lui Gigi Becali este o glumă sinistră, chiar dacă în unele zone din Bucureşti şi din Ilfov, acolo unde se întind interesele imobiliare ale finanţatorului Stelei, a luat ceva voturi. De aici şi intervenţia isterică şi atacurile jegoase la adresa lui Ion Iliescu. Pentru că nu mineriadele îl rod şi îl dor pe Traian Băsescu, ci apelul ferm al lui Ion Iliescu, de izolare a PD-L şi a lui Băsescu pe scena politică. Ceea ce se şi cam întâmplă. Iar PNL nu va uita umilinţele la care a fost supus de PD şi de Traian Băsescu, pe de o parte, şi va dori să se răzbune, iar pe de altă parte şi-a găsit în PSD un aliat mai onest şi mai previzibil decât partidul lui Băsescu şi al disidenţilor din PNL. A doua mare problemă este aceea a bazinului electoral. Din ceea ce vedem până acum nu există premizele unei creşteri reale a numărului de votanţi în favoarea partidului prezidenţial. Mai mult, sunt şanse mari ca scorul electoral la alegerile parlamentare să fie şi mai mic, pentru că şi „rezerva de cadre” a partidului este limitată. Dar ceea ce este şi mai grav, modul haotic şi strict oportunist în care Traian Băsescu tratează o serie de subiecte sensibile, care au adus voturi Alianţei DA în 2004, cum ar fi lupta anticorupţie şi reforma clasei politice, printre altele, a îndepărtat mulţi votanţi, decepţionaţi de promisiunile ne-onorate. Poate că nu s-au aşteptat la ţepe în Piaţa Victoriei, dar nici la disculparea celor acuzaţi de acte de corupţie, ca în intervenţia de marţi seara, de la Realitatea TV! Cităm, pentru că merită! Traian Băsescu: Am observat deja abordări de genul „baronii corupţi au fost aleşi". O astfel de abordare nu numai din punct de vedere al sensibilităţii fiecăruia este incorectă. Ce credeţi că spun alegătorii când li se spune „aţi ales un corupt"? Dar asta decretează analiştii greşit: zeci de mii, sute de mii de alegători au greşit. Presa este singura care a ştiut. E corupt, de ce-l alegeţi? Eu cred că acest vot uninominal a clarificat un lucru: Încrederea pe care o are populaţia într-un om politic, fie el de anvergură locală sau naţională, este uneori în dezacord cu abordările presei faţă de un om sau altul. Şi chiar cu abordările oamenilor politici între ei. Şi eu am vorbit despre oameni politici corupţi, dar de data aceasta a venit electoratul şi a spus: „Nu vă cred nici pe voi ziarişti, nici pe tine domnule preşedinte care eventual ai spus despre vreunul din ei că este corupt. Eu am încredere în omul acesta"... Dar iată că aceşti oameni prin ce au făcut sunt mai credibili decât acuzaţiile care li s-au adus şi împotriva multora au fost adevărate campanii de presă... Cred că trebuie să înţelegem că democraţia are nişte reguli...” O, da! Traian Băsescu, fanul regulilor şi al democraţiei! Ca să vezi! Poate l-am fi crezut, dacă nu ar fi urmat asta: „ Aş veni aici într-un punct care pentru mine a constituit un punct de frământare şi de umilinţă public de multe ori. Privind la umilinţa la care era supus Emil Boc. Trompeta, goarna, omul care şterge prin biroul lui Băsescu. Acest om pe care l-aţi dispreţuit 3 ani, dumneavoastră presa în general, a luat 75% la Cluj şi a câştigat şi consiliul judeţean cu candidatul propus de el. Aveţi obligaţia să-l respectaţi de acum. A confirmat şi este un tânăr...” Un tânăr cumătru, şi el, uită să adauge, pentru că finul lui Boc a câştigat şefia Consiliului Judeţean Cluj. Cumetria portocalie în toată splendoarea ei! Bravo, sefu’! Te pomeneşti că avem obligaţia să-l respectăm şi pe musiu Falcă de la Arad! Şi el e tânăr, a confirmat şi el, are şi dosar în instanţă, pentru acte de corupţie, e şi finul matale! Cum dracu’ nu! Cu adânc respect şi cu toată scârba de care suntem capabili! Ca un adevărat cumătru, Traian Băsescu sare şi în apărarea unor firme controversate, pe care mulţi le acuză de acte de corupţie şi de faptul că au făcut o cumetrie cu Băsescu, fie când era la ministerul Transporturilor, fie când era la Primăria Generală. Cităm: „Sigur şi presa a vorbit foarte mult de constructorii lui Băsescu. Şi mă voi referi la acei trei cu scuze pentru aceste trei companii, sau aceste 3 persoane, îi rog să înţeleagă că nu o fac decât pentru a se stabili corect lucrurile. Nici celebrul Umbrărescu, nici celebrul Căşuneanu, nici celebrul Euroconstruct nu au lucrat niciodată la Ministerul Transporturilor cât timp eu am fost ministru. Toate aceste firme au venit la Ministerul Transporturilor în timpul mandatului domnului Mitrea şi sunt şi acum în timpul domnului Orban. Iar domnul Olteanu vorbeşte de firmele lui Băsescu. La Primăria Capitalei nu a lucrat decât Euroconstruct. Am găsit un contract cu Primăria Capitalei, cu administraţia străzilor, din vremea domnului Lis. A continuat contractele, a fost o firmă serioasă. Celelalte două nu s-au putut apropia de Primăria Capitalei. Nu au câştigat licitaţii la administraţia străzilor care în mandatul meu a fost controlată de PSD. Reţineţi. Aş vrea să clarific acest lucru pentru că se încearcă îmbrăcarea PD-L-ului cu o aură de relaţii dubioase cu firme pe care eu le consider serioase, când de fapt sunt firme aduse în Ministerul Transporturilor şi la Primăria Capitalei exact de cei care vorbesc.” Întreb şi eu, ca prostul: cine îi dădea lui Căşuneanu autorizaţii de transport internaţional şi vagoane de marfă pentru a fi vândute ca fier vechi, când era ministrul Transporturilor, cine îi vindea lui Băsescu praf de îngheţată cu preţuri sub preţul de fabricaţie? Nu mai aducem în discuţie tranzacţia dubioasă cu terenuri din Băneasa între Traian Băsescu şi Căşuneanu. Şi cum de n-a pus pe listă Luxten, aia de la care luau zeci de mii de euro pe lună fiicele sale? Din nevoia disperată de a găsi noi bazine electorale, Traian Băsescu vrea să reactiveze anticomunismul, ca temă de campanie. O putea face în mai multe feluri. L-a ales pe acela care îi poate provoca cele mai multe pagube, moral şi electoral vorbind: atacul la persoană şi folosirea mijloacelor stalinismului şi ale luptei de clasă! „Ştiţi cine sunt cei mai rău, regulă? Copiii stafiilor. Iar Oprescu locuieşte în casă cu o stafie a trecutului şi ei se manifestă.” Câtă mizerie morală se ascunde în spatele acestei afirmaţii a lui Traian Băsescu, care-l vizează pe Sorin Oprescu! Sunt multe de spus despre această intervenţie televizată a şefului statului. Dar dacă îşi închipuie că i-a dat o mână de ajutor lui Vasile Blaga, înseamnă că trăieşte pe altă lume! Lumea cumetriilor de partid şi de afaceri portocalii!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.
Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...
-
Cum e să fii Sarah Palin Dacă nu se încarcă, încercaţi aici . Merită!
-
Cele mai frumoase biblioteci Biblioteca Abaţiei Waldassen, Bavaria, Germania. Biblioteca Mânăstirii Wiblingen, Germania Bibl...
-
Despre democraţia americană " Nimeni nu trebuie să-şi facă iluzii. Statele Unite sunt în esenţă un sistem cu un partid unic me...
Un comentariu:
Aici nu am a spune decât că mă copleşeşte şi pe mine scârba Alandrei, despre care pomenesc în tonomatul meu.
Altfel ne-am obişnuit parcă, privim ca pe o fatalitatea tropăiala ăstuia pe constituţie, vârârea cheliei sale în shaggul electoral. Pentru că nişte imbecili de la CC au zis că e ok. Hai cu lămâia.
Trimiteți un comentariu