Într-un interviu acordat BBC România, pe care postul îl difuzează, ce oportun, fix în 13 iunie, Traian Băsescu reia o afirmaţie de tot râsul: anume că suspendarea sa din 2007 a fost o lovitură de stat.
"Categoric a venit timpul să spălăm prin clarificare toate aceste traume - morţii revoluţiei, mineriada din 13-15 iunie".
"Pentru că altfel neîncrederea va funcţiona tot timpul. Vă pot spune că cel mai periculos lucru este uitarea, chiar şi abandonarea interesului pentru subiecte de o gravitate extremă".
"Eu am convingerea că dacă instituţiile statului nu vor clarifica aceste lucruri, este posibil ca aceste lucruri să se repete, ca politicieni iresponsabili să fie încurajaţi să repete aceste lucruri, chiar şi utilizând forme mascate, forme mascate de lovituri politice, forme mascate de lovituri de stat".
"Suspendarea preşedintelui în 2007 - şi nu e o obsesie, e doar o afirmaţie - a fost o lovitură de stat, orchestrată în linii mari de aceiaşi oameni care au orchestrat mineriada".
Dacă urmăm logica lui Traian Băsescu, o să ajungem la strania concluzie că România a înscris lovitura de stat în Constituţie. Şi în aceeaşi logică a lui Traian Băsescu, procedura de impeachment este tot o lovitură de stat constituţională. În SUA ultimul caz de acest gen a fost cel al lui Bill Clinton, pentru sperjur şi obstrucţionarea justiţiei, dar şi pentru abuz de putere. Fix după procedura urmată şi de Parlamentul României, s-a votat în Senat şi Camera Reprezentanţilor. Bill Clinton a avut o majoritate în cele două camere şi a scăpat de destituire, Băsescu nu. Dar la americani, dacă se vota pentru destituire, adio ş'un praz verde! La noi mai intervine şi consultarea populară, Referendumul pentru aprobarea sau respingerea destituirii. Deci, unde-i "lovitura de stat"?
Mai uşor cu pileala, domnule Preşedinte! Învăţaţi să apreciaţi şi consumaţi cu moderaţie! Nu de altceva, dar sunteţi ridicol! Şi ridicolul ăsta se răsfrânge asupra României.
UPDATE: Putea lipsi Boc din spectacolul jalnic al politicii portocaliilor? Vă puteaţi imagina aşa ceva? A tunat Zeus că a fost lovitură de stat în 2007, hop şi Boc, ca un ecou: se pregăteşte o nouă lovitură de stat! Penibil! Şi nici măcar voce frumoasă nu are!
Lui Boc nu de la pileală i se trage. Nu, ci de la lipsa de demnitate. Care este o circumstanţă agravantă...
4 comentarii:
Reformulaţi ultimul alineat, că sunteţi depăşit. Cum adică "deveniţi ridicol" ? Îi negaţi unica realizare certă ?
Am şi eu momentele mele de sadism! Bine, recunosc, mi-e lene!
Ar trebui introdusă în programa şcolară, în liceu, o materie obligatorie : teoria generală a dreptului şi noţiuni de drept constituţional, administrativ,comercial şi civil.
Foarte mulţi români, în special tineri, iau de bun tot ceea ce pălăvrăgeşte Boc (şi alţii ca el), considerându-l un mare specialist în ştiinţe juridice. Dacă ar avea noţiuni elementare de drept, românii ar înţelege ce li se întâmplă. Atunci să-l văd pe Boc .
De Băsescu nu mai zic nimic, i-a zis N.Vacaroiu ceea ce era de spus.
Pe vremea mea se făceau ca materii obligatorii, educaţie civică (cetăţenească), ştiinţe sociale, filozofie şi multe alte chestii de genul ăsta. Atunci mă întrebam la ce o să îmi folosească...acum ştiu !
Alandra, omul unidimensional e mai uşor de manipulat! Nu abilităţile de "comunicare" le lipsesc elevilor, ci spiritul critic, care nu-i tot una cu respingerea autorităţii. Iar Internetul, văzut ca o salvare, este, de fapt, un coşmar pentru o minte în curs de formare. Internetul nu are morală!
Trimiteți un comentariu