Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Mântuitorul cu mitralieră

Am preluat de la Scaevola , căruia îi mulţumesc pentru acord, acest text dedicat lui Che Guevara. Mi-au plăcut scriitura şi îndrăzneala abordării. Constat că unii, care se fâţâiau prin discoteci şi pe la mondenităţi de doi bani cu tricouri având imprimat chipul lui Che au uitat că se împlinesc 40 de ani de la moartea sa. Dovadă că la noi ÎNTOTDEAUNA forma bate fondul. Unii au murit "pe bune", pentru ceea ce credeau ei că este fondul. Putem să-i judecăm, mai aspru sau mai indulgent, dar nu le putem nega forţa cu care au crezut în idealurile lor.

"Dacă ar fi trăit, astăzi împlinea optzeci de ani. Dar el a murit, cu mai bine de patru decenii în urmă, în selva boliviană, răpus de ura celor împotriva cărora luptase o viaţă întreagă. S-a născut pe 14 iunie 1928, în Argentina , având un nume sonor – Ernesto Rafael Guevara de la Serna. Un nume prea lung şi prea nobil pentru gustul său şi la care va renunţa total, la maturitate, când va deveni, simplu, Che. O vocabulă care în ţara natală avea o mulţime de sensuri, de la “băi” la “hei” şi care l-a individualizat deşi, paradoxal, desemna pe oricine, pe un oarecare, pe un “ăla”, pe omul de rând. Poate că unii or să considere o blasfemie comparaţia între Guevara şi Hristos. De fapt, dacă renunţăm la falsele pudori şi la bigotism, vom vedea că vieţile celor doi au urmat acelaşi drum sinuos al jertfei de sine, spre binele celorlalţi. În felul lui, Guevara a fost un Hristos al zilelor noastre, care însă n-a încercat să schimbe lumea prin puterea cuvântului ci prin forţa mitralierei. Un Hristos aprig, ce nu s-a mulţumit să-i alunge pe negustori din templu ci le-a pus ştreangul de gât, vrând să meargă, precum Danton, “cu ghilotina-n frunte, până la victoria finală”. Copil firav şi bolnăvicios al unei familii înstărite, Che a trăit toată viaţa sub semnul depăşirii propriilor limite. Ca să demonstreze că e mai puternic decât astmul, a urcat Anzii, a muncit în praful plantaţiilor de trestie de zahăr şi în mină, ca să arate că e mai puternic decât alţii, a practicat cele mai extenuante munci fizice. Aventurier desăvârşit, a străbătut America de Sud pe un junghi de motocicletă şi a cunoscut viaţa grea a popoarelor acestui continent, sclavi fără acte ai capitalismului autohton şi ai imperialismului nord-american. Medic prin profesie, a respectat jurământul lui Hipocrat şi mai mult decât atât. Precum sfântul Francisc, a sărutat leproşii, a trăit printre ei, încercând să-i ajute şi, ca răsplată, aceştia i-au dăruit mâncarea lor, atunci când călugăriţele catolice n-au vrut să-l hrănească, fiindcă nu participase la slujba de duminică. Chiar dacă a fost un ateu convins, Che s-a manifestat ca un creştin în cel mai deplin sens al cuvântului, şi poate fi considerat un mare credincios. Zeul căruia i s-a închinat a fost însă nu unul din ceruri, ci de pe pământ: omul sărac, umilit şi obidit. Căci pentru dezmoşteniţii planetei, Guevara s-a jertfit. Che a urmat pilda lui Iisus, aceea de a se dărui total celorlalţi, fără să păstreze nimic pentru sine. Şi, la drept vorbind, cine ar mai fi făcut ceea ce el a făcut? Ministru în Cuba, având o viaţa confortabilă, glorie şi putere, o familie fericită, soţie şi patru copii minunaţi, el abandonează totul, şi pleacă în lume, spre a lupta pentru dreptatea celor nedreptăţiţi. Privită în ansamblu, viaţa lui are, în mare, aceleaşi coordonate ca a lui Iisus. Che cunoaşte mai întâi traiul greu al locuitorilor din America de Sud, apoi strânge discipoli, intră triumfător în Havana, precum Iisus în Ierusalim pentru ca în final să urce Golgota sălbaticei jungle sud-americane, să fie dat, prin trădare, în mâinile celor care-l pizmuiau, şi să fie ucis de către aceştia, după ce-şi înfruntase moartea cu bărbăţie. Mort, cu chipul senin şi ochii larg deschişi, ca în această ultima poză a lui, Guevara seamănă mai mult cu Iisus decât semănase vreodată în timpul vieţii. Americanii, precum odinioară romanii, stăpâni ai lumii, au răsuflat uşuraţi când Che nu a mai fost. Şi stăpânii de la Washington au cerut, cumplită şi supremă barbarie, asasinilor lui, să le aducă mâinile şi capul acestuia, ca dovadă că omul care dorise să schimbe lumea, smulgând-o din mâna lor, nu mai era. Desigur, ucigându-l pe Che, ei n-au făcut altceva decât să-l transforme într-un martir, într-un erou al celor mulţi. Şi nu m-ar mira ca peste două mii de ani, Che Guevara, pe care Jean Paul Sartre îl numea “cea mai perfectă fiinţă umană a vremurilor noastre”, să fie venerat ca un sfânt, chiar dacă el şi-a propovăduit credinţa în răpăit de mitralieră."