Îmblânzirea scorpiei
Toate au un capăt, chiar şi cârnatul, despre care se spune că are două! Probabil că aşa şi-o fi zis şi madam Clinton, care, după alegerile preliminare de marţi, şi-a văzut spulberate toate speranţele de a mai obţine, fie şi la mustaţă, numărul de electori necesar pentru a obţine investitura Partidului Democrat, cu ocazia Convenţiei din vară. Drept pentru care şi-a fixat un calendar pentru ieşirea din cursa electorală. Anunţul este aşteptat să fie făcut vineri. Este drept că au contat şi presiunile membrilor proeminenţi ai partidului, îngrijoraţi de consecinţele prelungirii unei lupte fratricide asupra capacităţii democraţilor de a se impune în faţa candidatului republican.
Hillary Clinton a dovedit că are calităţile necesare postului pentru care candidează, dar şi pe acelea suficiente pentru a fi considerată o scorpie. Abia acum l-au înţeles mulţi pe Bill Clinton şi motivele "rătăcirilor" sale. Destui încearcă să-şi imagineze un cuplu Obama-Hillary. Nu le iese sub niciun chip! Ca de obicei, caricaturile exprimă cu mult mai plastic realitatea decât cuvintele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu