Proştilor, v-am tras-o!
Timp de 18 ani, fie ploaie, fie vânt, fie criză de sciatică, depresie, sictir, revoltă, descurajare, greaţă, mi-am făcut datoria de cetăţean. Şi am votat. Că doar am vrut(chiar am vrut!) democraţie. Vă scutesc de citatul cu cel mai bun sistem politic dintre cele proaste! Chiar nu fac parte dintre naivi şi în consecinţă nu m-am iluzionat în legătură cu ceea ce va urma după căderea lui Ceauşescu. Despre criza democraţiei reprezentative se discuta încă din anii 70-80 ai secolului trecut, şi dezbaterea asta era accesibilă, mai direct, mai prin intermediari(cu o sticlă de votcă sovietică aveam acces nelimitat la aşa-zisul fond secrtet de la Biblioteca Centrală a Armatei!) şi în România! Şi inginerii nu sunt chiar paraleli cu ştiinţele sociale(istoria, ştiinţele politice şi sociologia au fost cursuri, facultative sau obligatorii, la Politehnică!) încât să nu înţeleagă ce citesc.
Ceea ce a rămas astăzi, după 18 ani de "construcţie democratică", din posibilele modele de evoluţie democratică, pe care mi le imaginam în ultimii ani ai domniei lui Ceauşescu, este un adevărat coşmar! Coşmar de care sunt şi eu vinovat, pentru că am fost suficient de prost să cred că votul meu contează! Nu, nu contează! Poate ar conta bâta mea, bolovanul aruncat în geamurile "puterii", un Molotov, două, orice violenţă temeinică, numai votul nu!
Cum am oroare de violenţă şi nu o consider un instrument legitim pentru atingerea unor obiective de natură politică, economică sau socială, nu-mi rămâne decât soluţia "vot canci!" E mai mult o non-soluţie, dar la altceva nu mă duce capul! Şi, cinstit să fiu, mă simt bine ştiind că aparţin celui mai mare partid al ţării: "Partidul Vot Canci!" Care-şi ţine Congresul la fiece patru ani şi nu alege pe nimeni în fruntea sa, deci nu greşeşte!
Şi de ce ar face-o? Păi bucureştenii se duc la vot să-l aleagă pe Sorin Oprescu, nu pentru că ar fi el Alesul, Primarul Minune, ci pentru că au vrut să dea un semnal, anume că s-au săturat de proasta guvernare a oraşului, de corupţii care l-au condus până acum. Şi de bine ce au înţeles semnalul, reprezentanţii tuturor partidelor în Consiliul General l-au ales viceprimar cu 51 de voturi pentru şi două împotrivă pe reprezentantul lumii interlope a Bucureştilor, Răzvan Murgeanu. Şi cu 34 de voturi pentru pe celălalt viceprimar, reprezentantul mafiei imobiliare, a MISA şi al OTV, specialistul "verde" în Elodia Robert Ionescu. Şi se justifică prin nevoia de continuitate! Ia hai sictir, jigodiilor!
Ce formă mai mare de dispreţ faţă de votul bucureştenilor decât alegerea acestor personaje drept paznici la stâna banului public? Şi atunci, de ce nu am îngroşa rândurile PVC? Adică ale Partidului Vot Canci! Nu este cea mai responsabilă atitudine, dar mai iresponsabili decât noi sunt liderii partidelor care ne bagă pe gât cu forţa votului majoritar astfel de puşlamale!
Aşa încât sloganul toamnei va fi: "Trăiască victoria în alegeri a PVC!"
PS: o veste proastă pentru mulţi din Primăria Generală şi de la proaspăt înfiinţata alianţă PD-L-PNG-CD: Sile Pietroi a fost arestat!
9 comentarii:
"Alianta" asta o sa scufunde vaporul portocaliu al consumatorului-jucator definitv. N-am absolut nici un dubiu : cand te aliezi cu Becali tot ce tre sa faca adversarii e sa-l arate cu degetul pe cioban, restul vine de la sine.
Poate da, dar poate nu. E greu de spus, Moshule! Totul depinde de abilitatea lui Oprescu de a-l pune în dificultate pe omul lui Becali, prezentându-l ca pe un nepriceput. Şi nu ar strica şi nişte înfrângeri ale stelei în Liga Campionilor!
Nu-s mari surprize aici. Dar deloc. Şi nici lui Oprescu nu-i dau cecuri în alb. Până în septembrie.... desigur, termen de graţie.
Prietene, nu la surprize mă aşteptam! Dar să plebiscitezi un mafiot, e de râsul curului şi te descalifică, politic vorbind.
Şi să alegi omul Supremului Berbec, fascistoid de-a binelea, cu votul liberalilor lui IOrban, ca răzbunare, liberali care nu-şi găsesc timp să aleagă un candidat, e culmea nesimţirii!
Ce bine va inteleg domnule Gheorghe! Mai ales cand ma gandesc ce tratative in culise se vor fi dus si ce concesii se vor fi facut pentru acceptarea in UNANIMITATE a celor doi vicepresedinti! Dar ce inteleg mai putin este solutia abtinerii electoratului de la vot la urmatoarele alegeri. Oare o participare sub 50% la urne este un semnal semnificativ al opozitiei populatiei? Credeti ca abtinerea masiva poate atrage o modificare masiva a politicii? Iar virtualul partid PVC ce program constructiv poate avea? Nu as putea adera la el inainte de a-mi lamuri aceste probleme!
Nu rezist tentaţiei.:)
Să îmi iertaţi amicala pişcătură, dar aici nu mai respectăm unanimitatea aleşilor poporului ?:))))
Depăşind asta ( n-am rezistat tentaţiei !:) ) sigur că era oarecum de aşteptat. Acolo e mare cumetrie imobiliară. Şi sunt toţi neamuri cu câte o bordură. Transpartinic şi foarte democratic.
Prietene, judecăm cu aceeaşi măsură lucruri care se judecă la fel. Ceea ce au legiferat senatorii, bine sau rău, depinde de cine judecă şi cum, era în logica promovării binelui public. Nu tu criticai publicarea pozelor profesoarei din Zalău? Nu televizunile au amplificat scandalul? De ce crezi că urlă toţi la unison: libertatea de exprimare în pericol? Pentru că dacă n-ar fi "veştile de la ora 5", jurnaliştii ar trebui să asude din greu. Şi nu vor, iar patronii nu cheltuiesc pentru a avea oameni de calitate.
Va sa zica si consilierii PSD, PNL si PRM, cu 2 exceptii, au votat pentru Murgeanu. Iata si o declaratie a lui Doru Giugula (PSD): "Presedintele organizatiei Bucuresti, Marian Vanghelie, ne-a cerut sa sustinem candidatul PD-L si noi ne-am conformat".
Mda, deci izolam politic PDL-ul, da?
Asta da baza de pe care PSD sa mai poata ridica vocea impotriva aliantei PDL-PNG la Capitala...
Si uite cum scapa Vangheliotul, ca pragul de sanctionare a fost 20, nu 25%... Iscusiti votantii pragului...
Horia, ştii cum e: izolare total parţială! Care este!
Trimiteți un comentariu