miercuri, 25 iunie 2008

Poştăriţa Trăienel

UPDATE:

Nu descoperirea la bătrâneţe a deliciilor stilului epistolar îl face pe Traian Băsescu să publice scrisori după scrisori, ci un joc de imagine de cea mai joasă speţă. Acum, când Parlamentul şi partidele politice intră în vacanţă, vrea să ocupe spaţiul mediatic. Şi profită de ocazie pentru a da ordine Parlamentului să se întrunească în sesiune extraordinară, ca să-i execute pe Adrian Năstase şi pe Miron Mitrea. Şi, ca un bonus, să mai dea o copită credibilităţii Parlamentului şi parlamentarismului, deci democraţiei.

De fapt, Traian Băsescu face ceea ce ştie el cel mai bine: scandal! A devenit previzibil şi penibil, de aceea plictisitor. Numai că purtat de umori şi de un ego supradimensionat, dar şi de cantităţile tot mai mari de alcool pe care le consumă, Traian Băsescu face greşeli care îl vor costa, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2009.

Schimbul de scrisori de ieri, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, reprezintă încă o dovadă a amestecului lui Traian Băsescu în actul de justiţie şi a faptului că DNA este un instrument folosit de şeful statului împotriva adversarilor săi politici. Dacă a văzut că în Camera Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a lui Miron Mitrea şi a lui Adrian Năstase întârzie, Traian Băsescu a cerut slugilor lui de la DNA, care a devenuit un soi de Direcţia antiNăstase Adrian, să găsescă o cale de ocolire a Parlamentului. Şi a inventat chestia cu "Trofeul Calităţii", spălarea de bani, despre care am scris acum câteva zile.
De acum încolo nu mai este vorba de nevoia de a se face dreptate, ci de dorinţa aprigă a lui Traian Băsescu de a scăpa de cel mai puternic competitor pentru Cotroceni, în 2009: de Adrian Năstase. Ce-l face să fie atât de disperat? Faptul că nu se mai poate baza pe "coloana a cincea" din PSD. Pesediştii adulmecă victoria şi beneficiile guvernării, mai mult, nu se mai tem de PD-L. Ei sunt pe val, nu oamenii preşedintelui. Promisiunea ciolanului îi mobilizează şi îi solidarizează mai abitir ca DNA!
În plus, Adrian Năstase are şi varianta candidaturii independente la Preşedinţie în 2009, ceea ce face imposibile orice aranjamente cu unii de prin defunctul "grup" de la Cluj, pentru a-l împiedica să candideze din partea PSD.
Jocul de-a poştăriţa Trăienel o să-l coste zdravăn pe Traian Băsescu. Nici nu ştie ce pierde pentru că a ratat un bun prilej de a-şi ţine gura!
PS: M-am săturat de idioţii care repetă mereu aceeaşi cretinătate, aceea că Mitrea şi Năstase trebuie să ceară ei să meargă în justiţie, pentru a-şi dovedi nevinovăţia! Într-o democraţie aşa ceva nu există! Nu te duci tu să-ţi demonstrezi nevinăvăţia, ci Procuratura trebuie să-ţi demonstreze, dacă poate, vinovăţia, iar tu te aperi, şi arbitrul neutru, judecătorul, decide!
Încă ceva: de ce Procurorul General al României, Laura Codruţa Koveşi, a fost ocolită de DNA şi nu a semnat cererea către Parlament, aşa cum cere Constituţia? DNA a ajuns stat în stat? Morar se temea să nu-i fie infirmate elucubraţiile din dosare?

6 comentarii:

Anonim spunea...

Sa fim intelegatori, e duduia Nutzi plecata la mare si spleenul se ineaca in wisky la greu.

Anonim spunea...

Moshule, eu sunt cât se poate de înţelegător! Am o curiozitate: ce te face să crezi că Nuţica are efecte calmante asupra naturelului simţitor al lui Băse?

Anonim spunea...

Frustrari si refulari. Exact ce nu trebuie sa arate un presedinte. Mai ales in forma si la nivelul asta, nici nu stiu cum a ii spun, de piata Matache. Chiar daca nu are acces la toate butoanele, un presedinte care e constient de cum merge treaba cu voturile ar trebui sa stie sa arate ca are control macar asupra sa, daca nu a situatiei. Da, al nostru tot pe aratura...Chestia asta mai arata ceva: consilierii sai sunt pe dinafara in materie de comunicare. Fie presedintele ii are sub papuc, fie astia s-au pus sa il saboteze la imagine. Sau poate Basescu scrie fara sa mai intrebe pe nimeni.

Nu am reusit sa accesez Scrisoarea I de Mr. Olteanu, asa ca nu pot sa ii critic performanta.

Anonim spunea...

Karakas, din păcate consilierii lui, în loc să-l tempereze, sunt mai radicali ca el şi-l întărâtă. Asta e grav, pentru că ei îşi poartă, prin intermediul lui Băsescu, războaiele lor personale cu unii oameni politici.
Prima scrisoare a lui Băsescu nu a fost dată publicităţii.

Anonim spunea...

Am impresia că doar atâta poate. A ţinut la începutul mandatului său, dar deja oamenii s-au prins că e ceva în neregulă. Nu poţi riposta în acelaşi mod la orice nemulţumire, timp de 4 ani, decât dacă e ceva dereglat.
Înţeleg că el nu realizează situaţia (nebunii niciodată nu recunosc că sunt nebuni), dar nu-i înţeleg pe cei din jurul său. Chiar nu are curaj nici unul să-i spună ca a devenit penibil, sau nu are nimeni interesul să o facă ?

Anonim spunea...

Nu, Alandra, nu le pasă! Ei văd în Băsescu un instrument, prin intermediul căruia îşi fac programul sau interesele lor. Toţi preşedinţii României au avut, din păcate, astfel de oameni în jurul lor. Pe unii i-a salvat bunul lor simţ şi decenţa. Cu Băsescu nu este cazul. Ca atare nu are cum vedea că este manipulat, câtă vreme "băieţii" combat bine alături de el şi au aceeişi duşmani ca şi el!
Dacă şi Constantinescu, şi Iliescu au şi acum oameni loiali şi fideli, care sunt alături de ei de ani buni de zile, în jurul lui Băsescu, după ce nu va mai preşedinte, va exista un mare gol.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...