Distanţa dintre ciolan şi canin
Democraţia, spune Norberto Bobbio, spre deosebire de formele de guvernare autocrate, se caracterizează prin existenţa unui ansamblu de reguli fundamentale, proprii ei. Aceste reguli spun cine este autorizat să ia decizii colective, şi după care proceduri. Mai mult, în ceea ce-i priveşte pe cei chemaţi să ia decizii colective( sau să participe la elaborarea lor) un regim democratic se caracterizează prin atribuirea acestei puteri(care, fiind autorizată de legea fundamentală, devine un drept) unui număr foarte ridicat de membri ai grupului. Şi adaugă: trebuie să vedem ce înseamnă „un număr foarte ridicat”.
Omnicraţia, guvernarea tuturor, este imposibilă. Ca atare, spune Bobbio, se pune întrebarea de la ce număr de persoane având drept de vot putem vorbi de democraţie. Este vorba de dreptul oricărei persoane majore de a alege şi de a fi ales, fără niciun fel de discriminări de sex, avere, etc.
Putem continua discuţia, punând o altă întrebare: de la ce număr de membri ai grupului care au dreptul de a lua decizii colective mai putem vorbi de democraţie? Cu alte cuvinte, pune în pericol absenteismul de la vot democraţia? Sau cât de legitime sunt deciziile unor reprezentanţi aleşi după reguli, dar de un număr extrem de mic de membri ai colectivităţii cu drept de vot?
Este teorie, veţi zice. Şi da, şi nu. Da, este teorie în măsura în care descriem un sistem şi regulile sale de funcţionare, pentru a fi înţelese şi aplicate corect. Nu este doar teorie în măsura în care ne ajută să corectăm sistemul, atunci când începe s-o ia razna. Şi cum sistemul românesc a luat-o razna, aşa cum ne demonstrează abia încheiatele alegeri locale( mă rog, urmează turul doi, dar în mare lucrurile sunt deja cunoscute), este cazul să vedem ce nu merge în sistem.
Primul lucru de remarcat în aceste alegeri locale este creşterea numărului celor care absentează de la vot, în special a cetăţenilor din mediul urban. S-a încercat fie banalizarea fenomenului, pe principiul „las’ că nici la alţii, mai la vest de noi, nu se îngrămădeşte lumea la vot!”, care este interpretat drept semn de europenizare, fie culpabilizarea exclusivă a clasei politice pentru accelerarea acestei tendinţe în ultima vreme.
Lucrurile sunt mult mai complicate. Criza actuală a democraţie reprezentative îşi are originea în emergenţa a ceea ce unii numesc deja „democraţia opiniei”. Jacques Julliard, istoric şi jurnalist, făcea următoarea afirmaţie: „Asistăm la o modificare foarte profundă a naturii democraţiei...Au existat întotdeauna fenomene de opinie în sistemele politice. Ceea ce apare cu adevărat nou este caracterul permanent al acestei presiuni şi mai ales faptul că ea are mijloacele de a se face auzită...Sondajele de opinie nu mai sunt doar un instrument de măsură, ele sunt fapte politice în sine, ca şi votul, şi de fiecare dată când un om politic are de ales între mandatul său electoral şi judecata sondajelor, el alege aproape întotdeauna judecata sondajelor”.
Vi se pare cunoscută situaţia? Nimic nou sub soare. Sondajele de opinie ne spuneau că introducerea votului uninominal este visul de aur al alegătorului român şi panaceu universal. Politicieni maturi, care ştiau forte bine ce consecinţe poate avea introducerea acestui sistem de vot, şi care s-au opus, au fost linşaţi mediatic, demascaţi ca duşmani ai democraţiei, au fost obligaţi să se plieze „comandamentelor epocii”.
Şi ne-am ales cu o colecţie de clienţi ai DNA, câştigători din primul tur de scrutin ai alegerilor pentru posturi de primari şi de preşedinţi de consilii judeţene. Vi-i reamintesc, poate vă era dor de ei: Gheorghe Falcă (Arad, 67,6%), Antonie Solomon (Craiova, 55,07%), Radu Mazăre (Constanţa, 62,8%), Gheorghe Ştefan - Pinalti(Piatra Neamţ, 79,3%), George Scripcaru (Braşov, 69,8%), Mircea Hava (Alba Iulia, 55%), Gheorghe Ciuhandu (Timişoara, 59,4%), Constantin Boşcodeală (Buzău, 54,8%), Tudor Pendiuc (Piteşti, 60%), Cristian Anghel (Baia Mare, 50%), Lucian Iliescu (Giurgiu, 54,3%), Mircia Gutău (Râmnicu Vâlcea, 73%), Marian Oprişan (Vrancea, CJ, 60%). Opinia publică, care, teoretic, ar fi trebuit să-i pedepsească, prin votul uninominal, i-a premiat! Băieţi, furaţi frumos, ia mai staţi voi o tură, că mai avem nevoie de borduri, de terenuri luate cu japca din domeniul public, de betonat parcuri, de dat bani publici firmelor prietene.
Şi nu putem să nu vedem rolul nefast jucat de sondajele de opinie în erodarea democraţiei reprezentative. Vă mai amintiţi cât avea PD-L în sondajele de opinie înainte de alegeri? Ce aroganţi erau liderii partidului? Cum visau ei la un guvern monocolor? Cum nu le mai ajungeai cu prăjina la nas? Cum dădeau ei lecţii tuturor?
Regis Debray, scriitor şi director al revistei „Medium”, spunea despre acelaşi subiect că” este simpatică expresia „democraţia opiniei”: este dificil să fii împotriva democraţiei; cât despre opinie, fiecare cu a lui. Ar fi cu totul altceva dacă am vorbi despre Republica zvonurilor şi a lookului, sau de sistemul politico - sondajier. Să luăm spre exemplu sondajele. Ţin ele loc de expertiză? Nu! În realitate au devenit oracole şi chiar arbitri: în loc să deschidă o dezbatere, ele o închid şi spun ultimul cuvânt(vezi cazul votului uninominal n.m.) ca şi când, dincolo de cifre, nu mai există nevoia de a discuta.
Or democraţia nu este dictatura popularităţii(să-i spună asta cineva şi lui Traian Băsescu! n.m.). Astăzi nu devine legitim decât ceea ce este popular şi asta funcţionează în buclă. Cine comandă sondajele? Mediile de informare. Cine le comentează? Tot ele. Şi cine se raportează la ele? Presupuşii noştri conducători. În ceea ce-i priveşte pe militanţi, ei votează pentru candidatul cutare pentru că este primul în sondaje. Pe scurt, politica se dizolvă în sociologie; ea nu mai este o alegere a societăţii mai mult sau mai puţin luminată, ca urmare a unei dezbateri în contradictoriu şi a unei deliberări.”
Cei doi încercau să răspundă în acest fel la întrebarea dacă opinia este boala copilăriei sau a senilităţii democraţiei. Jacques Julliard nu vede diferenţa între democraţia reprezentativă şi democraţia opiniei, câtă vreme există pluralism şi dezbatere deschisă.
Regis Debray, şi la opinia lui mă raliez, spune că: „este cetăţean cel care nu se supune consemnului şi este om de Stat cel care nu se supune opiniei. Chiar dacă, în democraţie, aceste lucruri nu sunt simple deloc.”
Aşadar mă îndoiesc că cetăţenii se vor supune consemnelor de vot date de partide pentru turul doi. Iar politicienii ar trebui să uite definiţia dată de cei mai mulţi dintre ei alegătorului: unitatea de măsură a distanţei dintre ciolan şi canin(Mordechai).
Câtă vreme alegătorul este doar un instrument de reducere a distanţei mai sus pomenite, democraţia reprezentativă are tot atât sens(sau lipsă de sens!) cât democraţia opiniei. Vom reveni asupra subiectului atunci când vom avea rezultatele finale ale acestor alegeri, pentru că se prefigurează evoluţii interesante.
Democraţia, spune Norberto Bobbio, spre deosebire de formele de guvernare autocrate, se caracterizează prin existenţa unui ansamblu de reguli fundamentale, proprii ei. Aceste reguli spun cine este autorizat să ia decizii colective, şi după care proceduri. Mai mult, în ceea ce-i priveşte pe cei chemaţi să ia decizii colective( sau să participe la elaborarea lor) un regim democratic se caracterizează prin atribuirea acestei puteri(care, fiind autorizată de legea fundamentală, devine un drept) unui număr foarte ridicat de membri ai grupului. Şi adaugă: trebuie să vedem ce înseamnă „un număr foarte ridicat”.
Omnicraţia, guvernarea tuturor, este imposibilă. Ca atare, spune Bobbio, se pune întrebarea de la ce număr de persoane având drept de vot putem vorbi de democraţie. Este vorba de dreptul oricărei persoane majore de a alege şi de a fi ales, fără niciun fel de discriminări de sex, avere, etc.
Putem continua discuţia, punând o altă întrebare: de la ce număr de membri ai grupului care au dreptul de a lua decizii colective mai putem vorbi de democraţie? Cu alte cuvinte, pune în pericol absenteismul de la vot democraţia? Sau cât de legitime sunt deciziile unor reprezentanţi aleşi după reguli, dar de un număr extrem de mic de membri ai colectivităţii cu drept de vot?
Este teorie, veţi zice. Şi da, şi nu. Da, este teorie în măsura în care descriem un sistem şi regulile sale de funcţionare, pentru a fi înţelese şi aplicate corect. Nu este doar teorie în măsura în care ne ajută să corectăm sistemul, atunci când începe s-o ia razna. Şi cum sistemul românesc a luat-o razna, aşa cum ne demonstrează abia încheiatele alegeri locale( mă rog, urmează turul doi, dar în mare lucrurile sunt deja cunoscute), este cazul să vedem ce nu merge în sistem.
Primul lucru de remarcat în aceste alegeri locale este creşterea numărului celor care absentează de la vot, în special a cetăţenilor din mediul urban. S-a încercat fie banalizarea fenomenului, pe principiul „las’ că nici la alţii, mai la vest de noi, nu se îngrămădeşte lumea la vot!”, care este interpretat drept semn de europenizare, fie culpabilizarea exclusivă a clasei politice pentru accelerarea acestei tendinţe în ultima vreme.
Lucrurile sunt mult mai complicate. Criza actuală a democraţie reprezentative îşi are originea în emergenţa a ceea ce unii numesc deja „democraţia opiniei”. Jacques Julliard, istoric şi jurnalist, făcea următoarea afirmaţie: „Asistăm la o modificare foarte profundă a naturii democraţiei...Au existat întotdeauna fenomene de opinie în sistemele politice. Ceea ce apare cu adevărat nou este caracterul permanent al acestei presiuni şi mai ales faptul că ea are mijloacele de a se face auzită...Sondajele de opinie nu mai sunt doar un instrument de măsură, ele sunt fapte politice în sine, ca şi votul, şi de fiecare dată când un om politic are de ales între mandatul său electoral şi judecata sondajelor, el alege aproape întotdeauna judecata sondajelor”.
Vi se pare cunoscută situaţia? Nimic nou sub soare. Sondajele de opinie ne spuneau că introducerea votului uninominal este visul de aur al alegătorului român şi panaceu universal. Politicieni maturi, care ştiau forte bine ce consecinţe poate avea introducerea acestui sistem de vot, şi care s-au opus, au fost linşaţi mediatic, demascaţi ca duşmani ai democraţiei, au fost obligaţi să se plieze „comandamentelor epocii”.
Şi ne-am ales cu o colecţie de clienţi ai DNA, câştigători din primul tur de scrutin ai alegerilor pentru posturi de primari şi de preşedinţi de consilii judeţene. Vi-i reamintesc, poate vă era dor de ei: Gheorghe Falcă (Arad, 67,6%), Antonie Solomon (Craiova, 55,07%), Radu Mazăre (Constanţa, 62,8%), Gheorghe Ştefan - Pinalti(Piatra Neamţ, 79,3%), George Scripcaru (Braşov, 69,8%), Mircea Hava (Alba Iulia, 55%), Gheorghe Ciuhandu (Timişoara, 59,4%), Constantin Boşcodeală (Buzău, 54,8%), Tudor Pendiuc (Piteşti, 60%), Cristian Anghel (Baia Mare, 50%), Lucian Iliescu (Giurgiu, 54,3%), Mircia Gutău (Râmnicu Vâlcea, 73%), Marian Oprişan (Vrancea, CJ, 60%). Opinia publică, care, teoretic, ar fi trebuit să-i pedepsească, prin votul uninominal, i-a premiat! Băieţi, furaţi frumos, ia mai staţi voi o tură, că mai avem nevoie de borduri, de terenuri luate cu japca din domeniul public, de betonat parcuri, de dat bani publici firmelor prietene.
Şi nu putem să nu vedem rolul nefast jucat de sondajele de opinie în erodarea democraţiei reprezentative. Vă mai amintiţi cât avea PD-L în sondajele de opinie înainte de alegeri? Ce aroganţi erau liderii partidului? Cum visau ei la un guvern monocolor? Cum nu le mai ajungeai cu prăjina la nas? Cum dădeau ei lecţii tuturor?
Regis Debray, scriitor şi director al revistei „Medium”, spunea despre acelaşi subiect că” este simpatică expresia „democraţia opiniei”: este dificil să fii împotriva democraţiei; cât despre opinie, fiecare cu a lui. Ar fi cu totul altceva dacă am vorbi despre Republica zvonurilor şi a lookului, sau de sistemul politico - sondajier. Să luăm spre exemplu sondajele. Ţin ele loc de expertiză? Nu! În realitate au devenit oracole şi chiar arbitri: în loc să deschidă o dezbatere, ele o închid şi spun ultimul cuvânt(vezi cazul votului uninominal n.m.) ca şi când, dincolo de cifre, nu mai există nevoia de a discuta.
Or democraţia nu este dictatura popularităţii(să-i spună asta cineva şi lui Traian Băsescu! n.m.). Astăzi nu devine legitim decât ceea ce este popular şi asta funcţionează în buclă. Cine comandă sondajele? Mediile de informare. Cine le comentează? Tot ele. Şi cine se raportează la ele? Presupuşii noştri conducători. În ceea ce-i priveşte pe militanţi, ei votează pentru candidatul cutare pentru că este primul în sondaje. Pe scurt, politica se dizolvă în sociologie; ea nu mai este o alegere a societăţii mai mult sau mai puţin luminată, ca urmare a unei dezbateri în contradictoriu şi a unei deliberări.”
Cei doi încercau să răspundă în acest fel la întrebarea dacă opinia este boala copilăriei sau a senilităţii democraţiei. Jacques Julliard nu vede diferenţa între democraţia reprezentativă şi democraţia opiniei, câtă vreme există pluralism şi dezbatere deschisă.
Regis Debray, şi la opinia lui mă raliez, spune că: „este cetăţean cel care nu se supune consemnului şi este om de Stat cel care nu se supune opiniei. Chiar dacă, în democraţie, aceste lucruri nu sunt simple deloc.”
Aşadar mă îndoiesc că cetăţenii se vor supune consemnelor de vot date de partide pentru turul doi. Iar politicienii ar trebui să uite definiţia dată de cei mai mulţi dintre ei alegătorului: unitatea de măsură a distanţei dintre ciolan şi canin(Mordechai).
Câtă vreme alegătorul este doar un instrument de reducere a distanţei mai sus pomenite, democraţia reprezentativă are tot atât sens(sau lipsă de sens!) cât democraţia opiniei. Vom reveni asupra subiectului atunci când vom avea rezultatele finale ale acestor alegeri, pentru că se prefigurează evoluţii interesante.
7 comentarii:
Arhiva Modrogan 22: "Aici este primarul dumneavoastra"
de Mircea Marian
BUCURESTI, 19 mai (MEDIAFAX) – Duminica, la prînz, cînd sondajele neoficiale aratau înca un avans de 4% în favoarea lui Sorin Oprescu, la sediul de campanie al Partidului Democrat era aproape pustiu......o maidaneza lauza, denumita "Fetita", mînca fericita sandviciuri cu cascaval si salam de Sibiu. Pe aleea din fata sediului PD din Aleea Modrogan 22, se aflau doar cîteva Dacii, cu soferii gata sa plece în misiune.
La ora 18.00, cînd se zvonea ca diferenta dintre Oprescu si Basescu scadea catre un procent, la sediu au început sa apara carele de televiziune care se pregateau sa transmita în direct, apoi Basescu însusi, conducînd un automobil Citroen, precum si cîtiva lideri de partid direct implicati în aceasta campanie.
La ora 21.00, cînd se stiau rezultatele neoficiale ale sondajelor IMAS si INSOMAR, nu se mai gaseau locuri nici pe scari........ Maidaneza a fost luata pe sus si scoasa în strada, locul ei fiind luat de buldogul lui Traian Basescu. Pe aleea din fata sediului PD, Daciile disparusera, fiind înlocuite de Jeep–uri, Mercedes–uri si chiar si de o masina sport, cu doua locuri.
Liderii din esalonul întîi al partidului stateau grupati într–o încapere cu fotolii de piele, pazita de aghiotantul lui Petre Roman, si fumau trabuce parca mai lungi si mai groase ca pîna atunci. Esalonul doi al partidului era plasat într–o camera mare, statea pe scaune de birou, fuma tigari si bea cîte un deget de whisky, turnat în pahare de plastic........distractia adevarata a început odata cu transmiterea primelor imagini de la PDSR: "Uite, ma, ce fete au astia!" striga un vicepresedinte al partidului, iar altul completeaza "Ce faci, tataie, esti trist?". Apar chiar cîteva regrete sincere în momentul în care se anunta ca CDR a pierdut toate primariile de sector. O ziarista care continua sa vorbeasca despre "Basescu" este atentionata, de doua ori:"domnul Basescu!".
În spatele zîmbetelor victorioase, în partid încep primele discutii despre cine va fi viitorul ministru al Transporturilor. Majoritatea "surselor" sustin ca secretarul general al partidului Vasile Blaga si vicepresedintele Alexandru Sassu au cele mai multe sanse sa ocupe acest post. "Tu îl vezi pe ala ministru al Transporturilor?" spune, printre dinti, un lider din esalonul doi, în timp ce un altul sustine ca ar trebui ca secretarilor de stat membri ai PD sa li se ofere ocazia sa fie ministri plini, chiar si pentru cîteva luni.........în fata sediului sosesc noi masini din care coboara grabite tinere doamne cu celularul în mîna, însotite de tineri domni, cu celularul în mîna si care alearga spre sediul partidului, pentru ca nu cumva sa fie ultimii care îl felicita pe proaspatul primar al Capitalei,
Cum corect aţi anticipat încă de ieri, azi au ieşit buluc să se laue cu ... succesurile.
Tăriceanu cu "rezultatele care le-am obţinut" într-o logică şi o formulare vangheliană.
Boc într-un extaz corect mimat că "Blaga a învins la Bucureşti" iar pede minus le a "depăşit previziunile" .
Şi tot aşa.
Acu' urmează dansul găinii, braşoveanca şi periniţă.
Dacă Arhiva mai are astfel de materiale, este rugat(ă) să facă facă un bine public şi să le readucă în atenţia publicului. Că merită! Mulţumiri!
Păi ce să facă şi ei! Când n-ai o definiţie clară a victoriei, fiecare dansează din buric, tot o avea "victoria" o bănuială de erecţie...
Zice arhiva:
" La ora 18.00, cînd se zvonea ca diferenta dintre Oprescu si Basescu scadea catre un procent,"
Deci diferenţa dintre Oprescu şi Băsescu. Pare o bâlbă. Nu e. E corect aşa.
E din 2000 articolul! Între timp "Fetiţa" a dat colţul, restul e cum ştim!
Cand electoratul e vazut ca un instrument de reducere a distantei dintre ciolan si canin, inca mai e bine, fiindca asa i se presupune totusi puterea de a schimba o situatie, un regim. Dar cand electoratul e vazut doar ca un instrument de REPRODUCERE a distantei dintre ciolan si canin, cand distanta e zero? Ia uitati-va la replicile lui Negoita de aici:
http://cotidianul.ro/miticii_si_votul-47601.html
Turcescu, vrand sa traduca spusele lui Negoita, scoate un mare porumbel pe gura: "Negoita e obligat sa fie deferent cu electoratul pentru ca mai are de jucat o repriza din meci in echipa cu Blaga". Frumos si sincer spus, n-am ce zice!
Editorialul lui Turcescu si celalalt din acelasi ziar (http://cotidianul.ro/electoratul_ticalosit-47602.html) sunt cele mai abjecte pe care le-am citit in campania asta. Nu numai fiindca, asa cum se intampla de obicei, cand candidatul "nostru" nu e ales sau capata o legitimitate foarte firava din cauza absenteismului masiv (cazul Negoita), apare acuzatia ca oamenii sunt pasivi si apatici, ci fiindca asemenea texte exclud din capul locului posibilitatea ca alegatorul sa nu iasa la vot pentru ca ii displac toti candidatii si pentru ca nu exista pe buletin o optiune "impotriva tuturor". N-a iesit cine trebuie, inseamna ca e alegatorul nesimtit si ticalosit! Sau "mitic"! Poate daca iese Blaga, vom avea niste elogii la fel de desantate pe seama felului cum "adevaratul spirit al Bucurestiului a invins miticismul" etc.
Trimiteți un comentariu