Axa Bălăceanca-Săpoca şi legitimitatea rusofobiei ca instrument al luptei politice

RL delirează despre axa Bucureşti-Moscova-Beijing, pentru că ăia care-i dădeau bani au primit un şut în cur şi nu mai au acces atât de facil la ţâţa statului. Băieţii fac ce ştiu mai bine: manipulează, folosind "anticomunismul" şi rusofobia, culmea, cel mai mai pur produs ideologic al comunismului ceauşisto-dejist(că Dej a dat semnalul construcţiei rusofobe). Trimiţând la axa Washington-Londra-Bucureşti, RL uită să ne spună că şi construcţia imagistică a lui băsescu e la fel de concretă pe cât este cealaltă axă, pe care o flutură jurnaliştii lu' peşte pe post de sperietoare. 

Ne place sau nu, cea mai dinamică zonă, din punct de vedere economic este BRIC, care cuprinde Rusia şi China, alături de India şi Brazilia. Doar idioţii pot ignora potenţialul economic formidabil al zonei, care cuprinde cam 40% din populaţia planetei. Adică dublu decât SUA, UE şi Japonia însumate. România este, din păcate pentru ea, un rest după virgulă, la periferia tuturor acestor blocuri economice, care se confruntă fără menajamente.

Să fim oneşti: nu însemnăm nimic pentru nimeni. SUA nu dau doi bani pe noi. Americanii şi-au atins scopul: au plantat aici o bază militară şi au să monteze şi nişte rachete, despre care nu se ştie încă dacă au mai mult decât utilitatea unui galoş găurit. 

UE are oroare de periferiile ei sărace, şi-şi dă palme c-a fost idealistă. Se poartă mizerabil cu noi, şi din pricina noastră, dar şi din dispreţul pe care îl simt faţă de noi. 

Pentru ruşi nu mai existăm. Îi doare în cot până şi de Moldova sau de Transnistria. Ei au relaţii directe şi speciale atât cu UE, cât şi cu NATO. Nu cu noi discută despre Transnistria. Şi nici nu au o miză în România. Ei sunt puşi pe făcut bani, şi dacă românii sunt atât de idioţi să-şi permită luxul rusofobiei, de ce nu? Prostia se plăteşte! Un guvern filorus la Bucureşti nu le-ar servi la nimic, pentru că România nu înseamnă nimic în UE şi în NATO. Da, un guvern deschis către Moscova la Berlin, ei da, e deja alt lucru! Sau la Paris, sau la Roma. 

De asta instituţionalizarea rusofobiei şi folosirea ei pe post de instrument al luptei politice este o inepţie. Şi spune multe despre "inteligenţa" noastră. Am mai scris asta: polonezii au infinit mai multe motive să-i urască pe ruşi, gândindu-ne la istoria lor comună. Cu toate astea Polonia are relaţii normale, din pragmatism, dacă nu de altceva. Şi câştigă de pe urma acestui pragmatism. 

A-i trata pe Putin, sau Rusia, ca pe nişte monştri, este pe cât de idiot, pe atât de periculos. Nu pentru că ne-ar face Rusia ceva. Pe ruşi îi doar fix în cur de noi, şi o arată ori de câte ori au ocazia. Deci nu ne fac. Nu, este periculos pentru felul în care ne raportăm noi la ceilalţi. Pentru că aceeaşi impresie proastă o avem şi faţă de unguri, de bulgari, de ucrainieni. Până şi faţă de Marea Neagră am ajuns să avem sentimente xenofobe! 

Am înţeles greşit "excepţionalismul" nostru, al poporului latin într-o mare slavă. O fi funcţionat asta acum două sute de ani. Acum globalizarea începe să ne facă pe toţi tot o apă şi-un pământ! Acum izolarea asta în marea slavă este doar în mintea noastră. Şi nu ştiu de ce nu vrem să ne construim excepţionalismul pe altceva: muncă, inventivitate, creativitate, onestitate. Oricum e mai simplu să apelezi la instincte decât la raţiune...

Prima şedinţă a guvernului Ponta

Primele măsuri luate de Guvern arată un alt stil de guvernare: dacă ai promis ceva, mergi până la capăt. Fără să o mai dai cotită. Şi, evident, îţi asumi din start consecinţele deciziilor. Foarte bine dă faptul că au fost luate acele măsuri care au argumentat Moţiunea de Cenzură. Dar şi aceste măsuri au limitele lor. De fapt, salariile bugetarilor or reveni ele la "normal" în decembrie, dar plata se va face în ianuarie. alt an, alt buget. Deci impactul bugetar e mai mic decât se crede. Cum mai mic este şi impactul bugetar al corectării plăţii CAAS de către pensionari, Banii se dau înapoi în rate lunare.

Am avut şi câteva ecouri ale crâncenei bătălii pentru posturi şi pentru putere, pentru influenţă. Din păcate una dintre ele a fost câştigată de Preşedintele Director-General al BOR, Mult Prea Fericitul Danel. Prea multă Biserică în Stat dăunează şi democraţiei, şi bugetului.

O măsură controversată este obligaţia primăriilor care au primit bani de la Ungureanu şi nu i-au cheltuit să-i dea înapoi. Problema este una de echitate: cetăţenii acelor colectivitaţi sunt pedepsiţi pentru că au primari pedelişti, aşa cum până acum erau pedepsiţi cei care aveau primari uselişti. Cetăţenii acestei ţări sunt egali în drepturi şi obligaţii. Discriminarea lor după un criteriu absurd este neconstituţională şi ilegală.

Dacă Ponta vrea să facă ordine în domeniu, e simplu: să prezinte un algoritm de alocare, care să se refere la lucruri măsurabile: populaţie, venituri din taxe şi impozite, obligaţii de protecţie socială, proiecte de finanţat, etc. Şi să înfiinţeze un mecanism independent, care să verifice dacă alocaţiile respectă algoritmul.

Nu sunt deloc fericit de faptul că s-a adoptat sistemul de vot uninominal "pur", un sistem profund nedemocratic, în viziunea mea. Soluţia sistemului mixt, proporţional cu uninominal ar fi un compromis acceptabil. Nu ştiu de ce îl susţine cu atâta înfocare Ponta pe cel "pur". Eu cred că greşeşte. Şi nu face un bine sistemului politic românesc.

Cam atât, pentru moment. Oricum, un lucru e cert: odată ce ai intrat în ghearele FMI, nu mai ai scăpare...

Lăbăroiu, Mureşan şi Porumbacu

CNSAS, acea instituţie bună doar să toace bani degeaba, s-a sesizat de urgenţă în privinţa afirmaţiilor lui Sebastian Lăbăriou, conform cărora Andrei Marga ar fi fost turnător la Securitate, sub numele de Andrei Mureşan. Întrebarea este: cum se face că până acum nimeni n-a descoperit "turnătoriile" lui Marga? Care n-a apărut în guvernul Ponta ca Afrodita din spuma mării. Reamintesc: a fost ministrul educaţiei în guvernarea CDR, a fost atât amar de vreme rectorul Universităţii BB din Cluj Napoca. În ambele posturi controlul CNSAS este practic automat. De altminteri, Marga are deja o decizie de necolaborare, din 2007. Şi, al dracului "dosar", cum apare el după ce Marga l-a comparat pe Pulimea Sa cu Mussolini. Sigur, la populism seamănă. Şi, din fericire pentru noi, deocamdată băsescu se limitează la populism, şi ceva abuzuri cu mâna SRI, DNA şi ANI. Dar are calităţile necesare unui salt calitativ, dacă şi conjunctura i-o permite.

Acum înţelegeţi de unde şi-a luat zborul "Porumbacul"? Adică zvonul din campania electorală din 2009, cum că Antonescu ar fi ciripit şi el la Securitate. Deşi, conform automatismelor legii, şi Antonescu a fost verificat. Şi găsit curat. Cu toate astea "Porumbacul" continuă să fâlfâie prin blogosferă, şi nu numai.

Aştept noul "verdict" al CNSAS, după care vreau să-l văd pe rotisorul justiţiei pe Lăbăroiu. Că dacă deschizi gura fără să ai dovezi, deschizi şi punga... 

La muncă!

În ceea ce mă priveşte, "luna de miere" a guvernului Ponta ia sfârşit fix în momentul în care depune jurământul, adică acum. Nu e timp de ceremonii tembele, de tocşoaie(deşi Ponta vine mâine la Gâdea), de împărţeli, de târguieli. Secretarii de stat portocalii şi asimilaţii lor trebuie să plece fără prea mari fasoane. Dacă rămâne cineva, să se ştie. Foarte bine că-l păstrează pe Bogdan Aurescu la Externe. 

Ponta are ce face: vin alegerile locale, şi la români capacitatea administrativă e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Instituţiile sunt blocate: unii pleacă, alţii vin. Cei care lucrează acolo trebuie să aibă puţină linişte. Nu e cazul de "curăţenie" acum. Se curăţă ele singure, mai la toamnă.  Prioritatea zero e economia. Reparaţiile vin după. Dialogul social devine obligatoriu. 

Să n-o lungim: la muncă, flăcăi! Puneţi mai puţină energie la claxon şi mai multă la motor! 

Precum la Putere, aşa şi în Opoziţie...

PDL şi-a marcat în Parlament trecerea în Opoziţie printr-un festival de tupeu, nesimţire şi în deplina sfidare a românilor, pe care i-au jumulit cu o cruntă neruşinare. Aşa au şi guvernat: cu tupeu, cu nesimţire, sfidători şi aroganţi.

Nu ştiu ce-i va răspune Ponta lui Blaga. Din punctul meu de vedere o singură replică se impune: "Ciocul mic!" E golonie, dar şi discursul lui Blaga a fost o golănie. Sigur, nu i-a crăpat obrazul de ruşine. e dintre politicienii cu şoricul gros, care ţine la tăvăleală. Dar există ac pentru orice cojoc.

La fel, nu ştiu ce o să-i răspundă Ponta altui nesimţit, Kelemen Hunor, care plângea de mama focului că în programul de guvernare nu se suflă un cuvânt despre minorităţi. Eu i-aş spune lui Kelemen că vremea privilegiilor a trecut, e vremea drepturilor şi obligaţiilor egale. Ungurii, bulgarii, nemţii, evreii, rutenii, sârbii, croaţii, lipovenii şi restul sunt, înainte de orice apartenenţă etnică, cetăţeni ai unei naţiuni. O naţiune ai cărei cetăţeni sunt egali în faţa legii, şi au suficiente drepturi şi libertăţi specifice, care le permit păstrarea identităţii. 

Din lupta UDMR pentru privilegii pentru maghiari s-a născut un mecanism de guvernare bazat pe şantaj, ce acum s-a dezmembrat. Şi sper sincer că acest mecanism nu se va mai reproduce, indiferent cine va conduce România.

Dar culmea nesimţirii este s-o auzi pe Elena Udrea dând lecţii de etică şi de morală în politică! Dispari, paraşuto! La Târgşor, balabusto! 

Portocaliii merită tot ce li se întâmplă, şi mai mult decât atât! Aştept DNA! Hai, danele, mişcă-te şi tu cu mai mult talent! Ai ditai balenele în vizor! Ce-o atât de greu să le prinzi? Iar aştepţi telefoane de la Cotroceni?

O zi decisivă pentru România

Nu sunt nici dramatic, nici profetic. Cu toate astea cred că azi este o zi decisivă pentru România. Decisivă, pentru că azi vom afla dacă avem o democraţie funcţională - pe cât poate fi ea de funcţională într-o ţară condusă de traian băsescu - sau cel de la Cotroceni mai inventează vreo coţcărie, pentru a nu se afla într-o situaţie de coabitare cu un premier pe care nu-l poate domina şi dirija, şi cu o majoritate parlamentară pe care nu o poate manipula   cum vrea el.

Să ne înţelegem bine: nu debordez de entuziasm la ideea că vine guvernul Ponta. Dar România avea nevoie de o schimbare de guvern, pentru a detensiona situaţia socială. Faptul că la noi nu zboară sticlele incendiare spre Parlament, ca în Grecia, sau spre Cotroceni, nu înseamnă că nu există un potenţial de violenţă socială. El există, şi nu putem şti când şi de ce se va materializa.

Alegerile din iunie, venind după schimbarea de guvern, vor contribui şi ele la acest proces de liniştire a tensiunilor din societate. Măsurile sociale anunţate au şi ele efect de calmant. Dar cea mai importantă aşteptare a românilor priveşte economia. Şase luni par puţine pentru relansarea creşterii economice. Da, dar sunt suficiente pentru o schimbare de proiect, pentru definirea unei noi paradigme de dezvoltare. Oricum, relansarea motorului consumului trebuie însoţită de relansarea investiţiilor productive, publice şi private. România ar putea să-şi exploateze liniştită, cu bani publici şi privaţi, bogăţiile solului şi subsolului. De ce să nu listăm CupruMin la bursă, ca o regie publică, pentru ca investitori privaţi să se alăture statului în efortul de retehnologizare şi creştere a profitului?

Sigur, dacă statul va investi în telecabine şi parcuri în păduri, nu se va întâmpla nimic. Dacă va investi în hidrocentrale, în reţele de transport energie, în modernizarea căilor ferate, în creşterea eficienţei energetice, în sprijinirea formării de noi IMM, în agricultură şi în protecţia mediului, banii se vor întoarce la buget, şi vom avea cu ce plăti datoriile iraţionale, făcute de băsescu şi de boc.

Eu sper că şi PSD şi PNL sunt conştiente de faptul că alianţa lor nu este pe şase luni, până îşi văd sacii în căruţă. Trebuie să se obişnuiască de acum cu ideea că sunt "blestemaţi" de dezastrul guvernării portocalii să fie în alianţă şi să guverneze cel puţin opt ani de aici încolo. Le place sau! Nu ei decid asta, realitatea le-o impune. Doar o guvernare stabilă, doar bugete multianuale, care să permită o planificare a investiţiilor şi o dezvoltare durabilă pot genera o creştere a bunăstării generale.

Alegerile din Franţa, din Grecia, din Germania(unde Merkel a mai suferit o înfrângere), din Italia, sunt semne ale schimbării la nivel european. Este începutul sfârşitului moştenirii neo-liberale şi al unui model de globalizare care a deziluzionat şi a produs opusul a ceea ce se aştepta: o uriaşă polarizare economică şi socială, o creştere a violenţei la nivel global, grave dezechilibre de mediu, epuizarea resurselor, mizerie socială, fundamentalism, extremism religios, etc.

Poate că nu putem vorbi încă de un proces invers, de de-globalizare. Dar putem vorbi sigur de o nouă paradigmă referitoare la globalizare, şi în formularea căreia UE trebuie să joace rolul central, pentru că de data asta elementul critic al procesului va fi socialul, nu economicul. 

România trebuie să se schimbe. Dar schimbarea trebuie să aibă un sens, o noimă, şi obiective clare. Asta cred că aşteaptă, înainte de toate, românii. Un proiect în care să se regăsească, să le redea mândria şi să sensul apartenenţei. Dacă Ponta şi USL înţeleg aceste aşteptări, şi acţionează în consecinţă, vor avea succes. Dacă nu, abia atunci ne aşteaptă soarta de acum a Greciei! 

Daaaaaaaaaaaaaaaa!

E stânga! E Francois Hollande! E bine!

Mulţumiri!

Mulţumim din inimă următorilor: FMI, CE, BM, sinistrului cuplu Merkozy, demenţilor neoliberali, "pieţelor" şi tuturor celor care au pus umărul la distrugerea Greciei prin austeritate! Noua Democraţie şi PASOK nu au majoritate, PASOK e pe trei, pe doi e un partid de extremă stânga, comuniştii stalinişti(bătrânul dulău îi pufăie pipa acolo sus şi se felicită!), iar în Parlament intră neo-naziştii! Să te ţii spectacole de sunet şi lumină! A se scuti cu clişeele despre leneşii greci, care nu muncesc precum nemţii! Nici Grecia nu e Germania! Iar germanii o duc bine şi pe banii împrumutaţi de greci...

Imperioasa nevoie de cur a românilor!

Afacerea "Cristina Dumitrescu" ia forme aberante. Sincer, mi-e greu să spun ce interese a deranjat numirea ei la Ministerul Educaţiei. Un lucru este clar: rezistenţa este foarte organizată, coerentă şi virulentă. Nu mai contează faptele, totul este să se creeze o situaţie imposibilă pentru Victor Ponta, şi să-l oblige să o schimbe. Ceea ce se va şi întâmpla, în seara asta.

Numai că în campania asta împotriva tipei apar şi accente antisemite, ceea ce mi se pare de-a dreptul odios. Odios, pentru că se trece de o limită care şi aşa e laxă în ţara asta de nebuni. La ce mă refer? La un articol de pe HotNews, care se referă la biografia profesorului Robert Deutsch, coordonatorul programului urmat de Dumitrescu la Stanford(deci, imbecili de la Realitatea Tv, n-a minţit! Chiar a fost la Stanford! Iar în CV nu spune că ar fi absolvit vreun curs, că ar avea vreo diplomă, ci doar că a studiat!). 

Evident, din ciorba asta nu putea lipsi Tismăneanu, care, ca şi Deutsch, e fiu de ilegalist(Deutsch, soţ de fiică de ilegalist), absolvent de studii marxiste, fugar în Occident. Acum Tismăneanu e mare balenă anti-comunistă, şi îşi elimină concurenţa, prin denunţuri "obiective"!  Acum, dacă madam a studiat cu Deutsch, e amestecată şi în caracatiţa fesenistă, este şi comunistă, că şi profesorul ei a fost, este şi marxistă, tot din acelaşi motiv, şi în general, e suspectă, pentru că...Iar faptul că a studiat şi cu Stiglitz o face şi mai suspectă: e contaminată cu ideile comunismului american! A, şi încă ceva: ce a făcut madam între 1982 şi 1986: nu cumva a fost securistă? Cel puţin aşa lasă să se înţeleagă şi Tismăneanu, într-un comentariu. Josnic individ! 

Merită să citiţi şi comentariile la articolul lui Tismăneanu. Prieteni, nici prin minte nu mi-a trecut că până şi Tismăneanu are un cortegiu de pupincurişti! Are poporul ăsta aşa o nevoie de cururi de pupat, ceva de speriat!  

Beliţi-l pe Pulimea Sa!

Cineva trebuie să-i spună lui băsescu un lucru, cu care încă nu s-a obişnuit: a înţărcat Bălaia! La Palatul Victoria nu mai sunt slugile sale, gen boc sau MRU. Şi, conform Constituţiei, el nu are drept de veto asupra politicilor promovate de guvern. Nu preşedintele exercită controlul asupra Guvernului, ci Parlamentul. 

Este un gest de iresponsabilitate să declari celor de la FMI, care au negociat cu noul guvern, că nu vei trimite Scrisoarea de Intenţie Parlamentului, dacă nu se vor respecta nu ştiu ce deficite. Păi, de vreme ce părţile au ajuns la un acord, ce treabă are el? 

Oricum, este un pretext. Mărirea salariilor bugetarilor cu 8% înseamnă şi o creştere a contribuţiilor lor la CAS şi la pensii. Deci redarea sumelor reţinute abuziv pensionarilor se compensează automat. Chiar îl cunosc pe Florin Georgescu, şi ştiu ce-i poate mintea. Nu băsescu este cel care-i poate da lecţii de finanţe publice!

Individul ăsta continuă să creadă că poate conduce ţara asta cum vrea pula lui. Ei bine, noi nu mai vrem asta! Vrem să se revină la normalitatea constituţională. Fiecare actor instituţional să-şi vadă de obligaţiile lui, să se respecte şi să-şi facă treaba. Punct!

Dacă băsescu începe iar cu prostiile lui, noua majoritate are obligaţia să-l suspende imediat! Că nu poate sta o ţară întreagă prizoniera demenţei lui băsescu! Beliţi-l scurt şi fără menajamente!      

Ce-aţi zice dacă?

Ce-aţi zice dacă mâine Marea Adunare a Nealeşilor PDL se transformă în Convenţie Extraordinară, şi la propunerea Iubitului Conducător, Mare Reformator şi Machitor, îl ejectează pe boc din fruntea PDL şi-l numeşte pe Muţunache în locul lui? Delirez? Altminteri ce ar căuta MRU la Cotroceni, însoţit doar de miniştrii PDL? Să-şi facă harakiri în grup?

Altminteri mi se pare că ar fi o nebunie să aflăm luni că uneperiştii şi minorităţile au schimbat din nou tabăra, şi se întorc la şatra portocalie... 

Noaptea minţii de dreapta

Cred că la noi a fi de "drepta" a ajuns o obsesie pentru unii, şi astea i-a băgat pe indivizii cu pricina în ceea ce parcă Ciutacu a numit "noaptea minţii". Tot pomenesc de spiritul critic, care nu-i tocmai una cu obişnuita cârcoteală carpato-danubiano-pontică. Ei bine, acestor indivizi(ca şi a unora de la stânga, ce-i drept) obsesia de a fi percepuţi, prin tot ce spun şi fac, ca fiind "de dreapta", respectiv de "stânga", le anulează orice urmă de spirit critic. Ca să nu mai spun că obsesia îi face de-a dreptul ridicoli!

Am mai scris despre un nene, Cristian Mureşan, trăitor la Paris, care acum face  o criză de isterie, pe "Contributors", la gândul că Francois Hollande poate deveni de mâine noul preşedinte al Franţei. Sigur, isteria lui este perfect în acord cu valorile de dreapta, probabil, pentru care voinţa poporului, ăla de votează, nu contează, câtă vreme nu iese de la urne idolul lui. 

Pentru cine nu cunoaşte cât de cât situaţia Franţei, citindu-l pe individ, rezultă că Sarkozy e un soi de Prometeu al Reformei, care a schimbat adormita şi prăfuita Franţă într-un soi de armăsar care jar mănâncă! Fraza asta ar face ruşine oricărui om cu bun simţ, chiar dacă obsedat să fie de "dreapta": " De vreme bună încoace nici un şef de stat francez nu a mai câştigat un război – într-o anumită cheie de lectură nu e puţin lucru reuşita din Libia."

Unu: Franţa a câştigar o pulă în Libia! Sarkozy şi-a asasinat finanţatorul campaniei din 2007, dar acuzele nu vor rămâne fără urmări, sunt sigur! Iar dacă nu interveneau, discret, americanii, europenii aruncau în capul libienilor cel mult cu manifeste, că bombele le terminaseră în primele zile ale "războiului". Şi doi: parcă nici n-a fost război, ci o misiune de interdicţie aeriană, sub mandat ONU. Sau a fost, şi Sarkozy n-a avut undă verde de la Parlament, că n-am auzit să fi declarat război Libiei, după regulile dreptului internaţional?

Despre integrarea arabilor nu mă pronunţ, dar integrarea ţiganilor e ca-n "Ţiganiada" lui Budai-Deleanu: o ţigănie! Iar despre restul succeselor lui Sarkozy se vor pronunţa mâine francezii. Cine apreciază, îl votează. Cine nu, nu!

Pe mine mă amuză cel mai tare felul apocaliptic în care prezintă posibilul mandat al lui Hollande: "Cine e, de fapt, acest François Hollande? E un fel de Prefect de Dorohoi care s-a trezit peste noapte candidat la Preşedenţia Franţei. Cel pentru care era prevăzut postul a călcat între timp pe bec într-un Sofitel la New York. Zero experienţă, zero carismă, dar ce contează atunci când promite să-i tragă pe bogaţi în ţeapă gâdilând dibace imaginarul unui popor însetat de răzbunare. Ce ne propune personajul care « n-a făcut nimic în toată viaţa lui » după spusele propriilor colegi de partid? Gata cu productivitatea la funcţionari. Angajăm pe bandă rulantă la stat. Gata cu reducerile de impozite pentru întreprinderi si particulari. Cireaşa de pe tort: cine câştigă peste un milion de euro pe an, îi confiscăm 75%. Gata cu legea pensiilor. Unii, clientela mea politică, vor putea ieşi la 60 de ani. Gata cu prioriatea electricităţii de origine nucleară în Franţa. Prietenii mei, verzii, nu sunt de acord. Gata cu viaţa grea la scoală. Profi mai mulţi şi bani daţi părinţilor la început de an şcolar. Gata cu hărţuirea imigranţilor extra-europeni. Le vom da drept de vot la municipale. Vor vota pentru noi, evident. Gata cu şomajul. Statul va obliga companiile să angajeze tineri. Gata cu preţul exorbitant la benzina. Il vom bloca. Gata cu Franţa arogantă în lume. Ne vom retrage din Afghanistan. Gata cu austeritatea în Europa. Dăm drumul la robinetele cu cheltuieli…şi lista poate continua. Cine, cum, cu ce surse finanţează delirul personajului? Încetaţi cu întrebările impertinente!"

Să lucrăm cu pielea clientului: cea mai mare tâmpenie pe care o poţi face este să votezi "carisma" unui politician. În primul rând există carismă şi carismă, construită pe anumite calităţi, sau defecte(există şi aşa ceva, vezi Pulimea Sa, ajus "carismatic" pentru că hăhăie, a ucis câinii comunitari, i-a dat un cap în gură unui arab în Piaţa Crângaşi, pileşte, şi-a luat amantă blondă, pişă ochii cu talent, fură telefoanele jurnaliştilor, înjură pe toată lumea, etc). Nu văd de ce ar fi mai competent Sarkozy decât Hollande. Franţa nu este o autocraţie, ci o democraţie, unde deciziile se iau după un mecanism complicat, tocmai pentru a corecta eventualele excese ale celui care se află în fruntea statului. Există un Parlament, care funcţionează, există o societate civilă, care funcţionează şi ea, o presă liberă, etc.

Reamintesc faptul că şi statul trebuie să contribuie la crearea de locuri de muncă. Sunt atâtea sectoare în care statul poate crea locuri de muncă, pentru că sectorul privat nu este interesat de aşa ceva. Şi nu este vorba doar de "funcţionari". Mi se pare de-a dreptul cretină afirmaţia individului, că s-a terminat cu viaţa grea din educaţie, pentru că Hollande vrea să angajeze mai mulţi profesori. Dacă Europa, şi Franţa, renunţă la a mai produce bunuri industriale şi agricole, şi vrea să producă bunuri simbolice(noi le proiectăm, chinezii le fabrică!), trebuie să producă întâi ingineri, matematicieni, fizicieni, chimişti, biologi, etc. Ăştia nu cresc pe marginea şanţului, trebuie găsiţi şi pregătiţi. Pentru asta este nevoie de un învăţământ preuniversitar de calitate. Care nu se face fără bani, şi mai ales fără profesori. Sau cu profesori depăşiţi de situaţie!

Iar banii ăia "promişi" părinţilor la început de an şcolar, pentru a cumpăra cele trebuincioase copiilor la şcoală, ei bine, ei se dau şi acum, n-a inventat asta Hollande, poate cel mult el a promis ceva mai mulţi bani. Şi nici nu e o sumă de speriat: bate pe la vreo 300 de euro de copil, în funcţie de vârstă. 

Mi-e mult prea lene să iau inepţie cu inepţie din scrisele lui Mureşan. Promisiunile lui Hollande sunt, de fapt, lucruri pe care guvernele, de stânga sau de dreapta, al Franţei le-au mai pus în aplicare. Cât despre austeritate, ce a rezolvat ea în Europa? A băgat-o mai tare în rahat? Şi trebuie să continue cu austeritatea, doar de dragul dogmei? Păi, şi Ceauşescu nu vroia să schimbe nimic, pentru a fi coerent cu dogma. Şi ce suferinţe a provocat poporului român! 

Argumentul că Franţa nu are bani pentru promisiunile lui Hollande este fals. Cum fals este şi argumentul că România nu are bani pentru funcţionarea statului şi a sectorului public. Bani sunt: trebuie doar schimbate priorităţile după care se cheltuiesc. 

 

Sigur, paramponul "dreptei" are o explicaţie mai simplă: intenţia de a impozita cu 75% sumele ce depăşesc, la venituri, pragul de un milion de euro. Restul sunt poveşti, spuse de unii care se cred deştepţi, unora pe care îi cred proşti. Se vede treaba că deştepţii nu sunt tocmai deştepţi, şi proştii s-au cam deşteptat... 

Alegeri în Grecia: preţul complicităţii

Alegerile parlamentare din Grecia se desfăşoară tot duminică, concomitent cu turul doi al alegerilor prezidenţiale din Franţa. Cele din Grecia nu sunt la fel de atractive ca acelea din Franţa, deşi, cred eu, prezintă mai mult interes decât cele franceze. Pentru că ambele mari partide, cel de stânga, PASOK, şi cel de dreapta, Noua Democraţie, au dat austeritate grecilor câtă nu pot duce, individual şi împreună. Iar Noua Democraţie s-a evidenţiat şi la capitolul măsluit date oficiale şi palmat banii proştilor din UE.

Cum va reacţiona publicul grec? Cei mai mulţi greci par împăcaţi cu soarta, a început şi sezonul turistic, au treabă, fac bani şi se luptă să-i ascundă de Fisc, caută soluţii de rezervă. Sunt şi ireductibilii, cei care au chef de hârjoană cu jandarmii palicari, sunt şi extremiştii, şi fanaticii.

Sigur, raţională ar fi o alianţă stânga-dreapta. Dar profund imorală, ţinând cont de antecedente şi de vinovăţii. Iar opoziţia la acest guvern va fi lăsată extremelor, ceea ce promite frumoase spectacole de sunet şi lumină!

Ce rezolvă alegerile? Nimic! Deşi pare o relegitimare a celor două partide, şi le oferă mandat să continue "reformele", de fapt diktatul creditorilor, nu despre asta este vorba. Cele două partide şi-au pierdut legitimitatea atunci când au adus ţara unde este acum. E drept, cu largul concurs al grecilor, nu toţi, dar majoritatea. Aşa că se vor suporta unii pe alţii, şi toţi austeritatea, fără să înveţe prea multe din povestea asta. Complicii între ei... 

Noul drum spre servitute

Secta "Martorii lui von Mises" produce, la fel ca "Biserica Scientologică", tot felul de spălaţi pe creier, fanatici ai credinţei respective, care nu mai au legătură cu realitatea. Ce-i mai grav, din punctul meu de vedere, este faptul că sectanţii ăştia au ajuns să populeze sistemul educaţiei economice, şi în învăţământul public, şi în cel privat. Iar după asta ne mirăm că nişte imbecili, precum cei care ne-au condus până mai ieri, distrug tot ce înseamnă mecanisme de protecţie socială, mecanisme de corecţie a eşecurilor pieţei, distrug locuri de muncă, şi, până la urmă, deschid un nou drum spre aservire, mai periculos  decât cel descris de Hayek. Mai periculos, pentru că aservirea este faţă de ceva ce poartă în titlu cuvântul "liber": pieţele. 

Dacă suntem oneşti, vom recunoaşte că "servitutea" planificării socialiste, pe care o demasca Hayek, nu este specifică doar totalitarismului. TOATE multinaţionalele care domină economia globalizată funcţionează identic cu statul totalitar, sunt planificate la sânge, sunt construite ca nişte feude, sunt reţele de complicităţi, de baronii, de dependenţe nefireşti, care distrug demnitatea şi libertatea individului. Şi nu piaţa liberă, o ipoteză tot mai puţin confirmată de realitate, şi nici individualismul, sunt răspunul la noua servitute.

Revenind la sectanţii lui von Mises, unul dintre ei scrie o comicărie în "Adevărul", ziarul "capitalistului" libertarian Păturiciu, care tocmai a dat un faliment de 230 de milioane de euro, din prea multă credinţă în virtuţile pieţei libere, care i-a dat o labă peste bot, pentru a-i aminti că numai proştii cred în ea!

Vreţi să citiţi ce-i trece individului prin minte? Iată: "Din punct de vedere economic, șomajul pe o piață neobstrucționată este absolut voluntar, deci neproblematic. Adică, toți cei dornici să muncească își vor găsi o slujbă (nu neapărat cea ideală sau plătită “cel mai bine” după propriile standarde), iar cei care nu doresc o slujbă este evident că își permit o inactivitate pe seama economisirilor realizate în trecut. Acestea însă nu sunt eterne, astfel că, la un moment dat cei cu o apetenţă către consum şi timp liber, îşi vor manifesta cererea pentru o anumită slujbă, modificând în acest fel preţul muncii respective, dar şi al tuturor celorlalţi factori de producţie. Însă dacă piaţa este obstrucţionată de reglementări, cum este cea a salariului minim, şomajul poate deveni forţat, întrucât un salariu decretat deasupra salariului pieţei, face ca toţi cei angajabili sub preţul din decretul statului, să “taie frunză la câini”, cum s-ar zice. Şi tot realitatea ne demonstrează că cel mai probabil aceştia vor căuta locuri de muncă în zonele pe care statul peiorativ le intitulează gri, sau chiar negre. Aşadar, mai sunt dileme privind factorul declanşator al economiei gri sau negre, domnilor economişti? 

Nu există un salariu minim pentru nimeni

Nimeni nu are un aşa zis drept la salariu minim, decât în măsura în care reuşeşte să producă un tip de muncă util în procesul de alocare a resurselor unui capitalist, antreprenor. Fără capital, munca nu s-ar putea dezvolta, după cum fără muncă, capitalistul nu ar putea aloca resursele. Impunerea cu forţa a unui prag minim salarial peste nivelul pieţei, deci nedependent de productivitatea muncii este o penalizare pentru acei antreprenori eficienţi a căror structură internă nu le permite noul salariu şi pentru acei oameni care s-ar fi putut angaja la salariul pieţei. Salariul minim creşte deci, şomajul. Angajarea la negru (coşmarul guvernelor) va fi stimulată, iar situaţia se va pretinde ca poate fi rezolvată, cum credeţi? Aţi ghicit! Prin noi măsuri de taxare şi, reglementări împotriva evaziunii. "

Ce bou sunt! Cum nu m-am gândit? Soluţia ocupării depline a forţei de muncă este desfiinţarea salariului, ca atare, nu doar a salariului minim! De ce să nu mergem mai departe cu gândirea creatoare? Că, până la urmă şi plata muncii poate fi văzută ca o frână în calea creării de locuri de muncă. Soluţia ideală pentru capital este zero costuri cu forţa de muncă, nu? Şi de vreme ce un muncitor este angajat, se presupune că munca lui este utilă capitalistului, atunci de ce nu ar merita un salariu decent? De ce trebuie să intervină o entitate exterioară angajatului şi angajatorului, cu o normă precum salariul minim? Nu cumva pentru a corecta asimetriile de putere între angajat şi angajator?

Sigur, nimic din istoria economiei nu demonstrează faptul că, în absenţa salariului minim, ocuparea forţei de muncă a fost totală, şi şomajul voluntar. Dimpotrivă: şomajul a fost constant o problemă, indiferent dacă statul a intervenit, sau nu. Dar când nu a intervenit, alternativa a fost foarte proastă: revolte sociale, distrugeri, emigrarea forţei de muncă spre zone mai "generoase" pentru muncă, etc. Iar sclavagismul nu e tocmai o icoană luminoasă! 

O tâmpenie este să vorbeşti despre raritate pe o piaţă, cea a muncii, unde există permanent un excedent. Excedent care se va mări, ţinând cont de tendinţa capitalului de a înlocui oamenii cu automate programabile. Credinţa că "pieţele" sunt mai inteligente decât noi, că sunt un soi de Dumnezeu, ne-a adus unde suntem acum.

Sunt înspăimântătoare lipsa de cultură economică, de cultură generală, de spirit şi mai ales ideologizarea extremă a învăţământului economic. Toate şcolile de gândire economică au drept de existenţă. Dar fără o abordare critică, şi dezideologizată, vom ajunge nu doar să citim tâmpenii de genul de mai sus, ci şi să fim conduşi de tâmpiţii care le produc. Şi deja am simţit, timp de aproape patru ani, pe pielea noastră, ce înseamnă asta...  

Cum moare un vis

Un excepţional editorial în NYTimes, despre soarta clasei de mijloc americane actuale, citită prin grila unei piese celebre, "Moartea unui comis voiajor", de Arthur Miller, care se joacă din nou pe Broadway. 

"Yet “Salesman” is full of empathy for Willy. Mr. Miller remembered worrying in 1949 that “there was too much identification with Willy, too much weeping, and that the play’s ironies were being dimmed out by all this empathy.” He recalls with somber pride that the play’s first director, Elia Kazan, “was the first of a great many men — and women — who would tell me that Willy was their father.”

No wonder those first audiences’ identification was so strong: they recognized Willy’s search for humanity within his profit-driven job. Mr. Miller recalled that after performances during the play’s first run, “some, especially men, were bent forward covering their faces, and others were openly weeping.”

It’s hard to imagine a similar reaction among audiences today. Not only have the industries that employed the salespeople, factory workers, middle managers and others in the plentiful, humbler realms of mid-20th-century capitalism begun to dry up, but today’s capitalists no longer share Willy’s belief that he could attain dignity through his work.

In 1949, Willy’s desperate cry — “the competition is maddening!” — must have chilled theatergoers for whom competition still had a mostly positive connotation. In 2012, a fight to the death for shrinking opportunities in so many realms of life renders the idea of fair competition an anachronism. It is a sign of the times that sitcoms, in which trivial, everyday conflicts are comfortably resolved into neighborly harmony, are giving way to the Darwinian armageddons of reality TV. It is as if the middle class were being forced to watch the gladiatorial spectacle of its own destruction. "

E vremea ca şi membrii fragilei noastre clase de mijloc să vadă piesa, pentru a înţelege cum moare un vis... 

Mulţumim, Conducător Iubit!

Neo-imperialism, varianta germană: ambasadorul RFG(da, asta e denumirea oficială!) în România vrea ca UE să extindă MCV şi la licitaţiile publice, pe motiv că nu ştiu ce s-a întâmplat cu nişte programe derulate cu fonduri europene. La cât de mici sunt sumele atrase de România, furăciunile sunt de toată jena! De fapt, mizeria asta este o formă de extindere prin forţă a pieţei pentru firmele germane. Asta e esenţa imperialismului. Sau, dacă vă place mai mult, se cheamă şi neo-colonialism. Bulgarii sunt în consiliu monetar cu ei, noi scăpasem nejumuliţi de ei. Acum vom fi! 

În fond, câte firme româneşti câştigă contracte babane, cu bani buni, nu cu mizilicuri? Mai niciuna! Cel mult sunt subcontractoare, pe bani puţini. Sigur, pretextul l-am furnizat noi, în special jigodiile portocalii, gen Livache de la 3! Dar, prieteni, nu oricine te scoate din căcat îţi vrea binele! Şi nu cred că fritzii ne vor binele! Dimpotrivă! Dar ne-au prins la înghesuială, şi ne fut! Mulţumim, Conducător Iubit! 

Am avut dreptate!

Am avut dreptate! După ANI idealul în materie de ocupant de funcţie publică este boschetarul orfan! Nu că mi-ar face mare plăcere desemnarea Corinei Dumitrescu drept ministru al Educaţiei, dar este de-a dreptul absurdă "incompatibilitatea" dintre funcţia de rector şi cea de membru(vremelnic, mandatul este de un an) al CSM.

Pe cine din "societatea civilă" vrea ANI să numească Parlamentul în CSM? Nu trebuie să ai în spate o carieră? Nu trebuie să fi făcut ceva? O fi greşit ea(dacă nu cumva greşeala e a celei care i-a cules CV ul, ea făcând eroarea de a nu corecta materialul, unde sunt şi greşeli de culegere) cuvântul "înot", dar n-a ajuns rector şi profesor de drept pe puncte. A trecut pe la Louven şi pe la Stanford, printre altele. Şi o pulă bleagă din ANI nu vrea ca astfel de oameni să fie în CSM. Foarte bine! Un interlop e bun? Că şi ăsta are studii temeinice de drept!

Cum se vede, traian băsescu veghează! A, şi uitam: pulele de la ANI ne pot da o explicaţie plauzibilă pentru faptul că, sesizaţi acum un an, n-au fost capabili să spună "da", sau "nu", e incompatibilă? Sau e vorba de păstrarea acestor dosare pentru când o avea nevoie de ele Pulimea Sa? Nu e şi ăsta un motiv pentru a desfiinţa această instituţie adversă democraţiei, prin mijloace, şi abuzivă? 

În rest, cum am mai spus, şi asta e o nominalizare pe care eu nu aş fi făcut-o, dar nu pe motiv de ANI, ci de caracter. Prietenii ştiu de ce! 

Scurte ştiri de prânz

Ponta l-a retras pe Alistar de pe lista guvernului său. A făcut singurul gest pe care îl putea face. ANI a mai făcut o victimă, şi eu, dacă aş fi în locul lui Alistar, după un verdict favorabil al Justiţiei, m-aş îndrepta împotriva jegurilor ălora. Şi i-aş face să plătească scump imbecilitatea.

Trecem: mult mai grav este ceea ce a spus Ponta despre starea finanţelor publice. Unde eu cred că este un dezastru, şi viitorul va confirma afirmaţia mea. Bufferul ăla de 5 miliarde de euro este dovada. FMI a cerut să ne împrumutăm suplimentar, de frică, nu cumva să nu existe, la un moment dat, un gol în visterie, care să ducă la încetarea plăţii salariilor şi pensiilor. 

Nicăieri în Bugetul pe 2012 nu există bani pentru mărirea salariilor bugetarilor. Şi băsescu, şi boc, şi MRU au minţit cu neruşinare. Problema este că dacă golul financiar lăsat de aplicarea renunţării la plata după ureche a CAS de către pensionari şi repararea erorii nu înseamnă mare lucru, reîntregirea salariilor bugetarilor impune renegocierea ţintei de deficit bugetar. Ştiu şi eu: va fi de acord FMI, sau nu? Mai ales că MRU a uitat ieri să ne spună că economia e, totuşi, în recesiune.  

Blejnar o şterge, în acest context, de la ANAF. Cred că e cazul unei interdicţii de ieşire din ţară. Blejnar are de dat o mulţime de explicaţii, şi nu e cazul să-l vânăm şi pe ăsta prin lumea largă. În aceeaşi ordine de idei, cred că o serie de personaje portocalii mai puţin vizibile, dar cu mare influenţă şi care au câştigat mulţi bani îşi fac deja băgăjelul. Ştiu şi eu, poate ciuleşte mai bine urechile SRI. Că s-or fi plictisit şi flăcăii ăia de ascultă de Năstase, Ponta, antonescu, şi compania. Mai aud şi ei ceva nou...

Ponta-Hollande, aceeaşi misiune!

Nu, n-am urmărit dezbaterea dintre Sarkozy şi Hollande. Pentru că nu sunt ipocrit, să spun că mă dau în vânt după astfel de "dezbateri", care vor să epuizeze în două-trei ore problemele cu care se confruntă o naţiune precum cea franceză. Lucrurile sunt tratate superficial, în clişee, se transmit prea multe mesaje, care se amestecă, de nu mai înţelegi nimic.

Rezultatul dezbaterii îl vom afla duminică. Este foarte probabil ca Hollande să câştige. Va fi bine şi pentru Franţa, şi pentru Europa. Cu o condiţie: să se ţină de ce a promis, anume să renegocieze nenorocitul ăla de Tratat Fiscal. 

Europa trebuie să găsească un echilibru între politicile de stânga şi între cele de dreapta. Dominaţia dreptei europene, din ultimele aproape două decenii, a transformat Uniunea într-o caricatură economică şi socială a Statelor Unite, la rândul lor o caricatură neoconservatoare, care şi-a pierdut identitatea şi a renunţat la valorile care au făcut din ea un model pentru lume, ca urmare a New Deal.

Europa a fost performantă pentru că a pus în operă modelul social european, care i-a asigurat o relativă pace socială, o stabilitate economică şi o relativă echitate socială. A fost un model bazat pe solidaritate între cetăţeni, pe drepturi şi obligaţii egale. Acum modelul s-a dus dracului, victimă a lăcomiei capitalului şi a imbecilităţii politicienilor de ambe sexe ideologice. 

Dacă în plan economic nu există acum politici de stânga şi politici de dreapta(şi stânga, şi dreapta au făcut naţionalizări, dar şi privatizări, şi stânga, şi dreapta au mărit taxe şi impozite, dar le-au şi micşorat, şi stânga şi dreapta au promovat politici intervenţioniste în economie, cum la fel, şi-au luat mâna de pe economie), ci doar politici bune şi politici proaste, diferenţa dintre ele se face în plan social, la nivelul politicilor sociale.

Austeritatea(o tâmpenie sinistră, care nu a rezolvat nicio problemă de natură economică în criza asta, ci doar a generat câteva suplimentare) este expresia refuzului politicului de a-şi asuma rolul care îi revine într-o democraţie şi o trădare a valorilor democratice. Austeritatea este o soluţie pe linia minimei rezistenţe, o măsură luată în lipsă de ceva mai bun. 

Hollande are o misiune mult mai grea decât pare, după ce va câştiga alegerile: aceea de a restabili încrederea în capacitatea politicului de a-şi asuma responsabilităţile care îi revin. Sarkozy a căutat permanent ţapi ispăşitori pentru eşecurile reformelor lui. Ca şi băsescu, de altfel, cu al lui "sistem ticăloşit", pe care a reuşit să-l ticăloşească şi mai mult! 

Aviz şi lui Ponta: în aceste şase luni misiunea lui nu este să repare mormanul de nedreptăţi lăsat în urmă de guvernarea cretină a portocaliiilor, ci să restabilească încrederea românilor în capacitatea politicului de a-şi îndeplini sarcinile care îi revin. Şi mă tem că a început cu stângul, vezi nominalizările controversate, vezi acceptarea traseismului, vezi acordul semnat cu UNPR.

Dacă nu se înţelege acest adevăr simplu, anume că o bună guvernare nu poate exista fără încrederea cetăţenilor în guvernanţi, n-am făcut nimic. Încrederea se câştigă prin fapte, nu prin vorbe, fără încredere nimic nu se poate schimba, iar ruptura dintre cetăţeni şi politicieni va fi totală. 

Stânga are o şansă de a readuce construcţia europeană pe făgaşul ei normal. Sper să nu dezamăgească şi s-o rateze, din prea mult conformism, din lipsă de curaj şi de imaginaţie. 

Avem altele mai bune de făcut!

Dan Voiculescu este un tip excelent pentru ceea ce ştie el să facă: afaceri. Şi-a construit un conglomerat de firme, care firme au prosperat şi fără prea multe complicităţi cu statul. O perioadă mi-a fost patron, pe când trudeam pe plantaţia Jurnalului Naţional. Şi îi păstrez amintiri plăcute, deşi pare ciudat pentru unii. Are o minte bine mobilată, are proiecte şi tenacitatea de a le realiza.

Ce nu am înţeles eu la Dan Voiculescu este damblaua asta cu politica. Nu i se potriveşte. Sincer, poate să mă înjure, dar ăsta e defectul lui! Dovadă? Faptul că, în loc să-i facă un bine lui Ponta, şi să-şi facă şi el un bine, introduce în discuţie o temă parazitară: suspendarea preşedintelui. Cred că nu mă bănuieşte nimeni de simpatii pentru traian băsescu. Şi nu ştiu a cui dorinţă să-l vadă plecat de la Cotroceni e mai mare: a lui Voiculescu, sau a mea...

Doar că nu şi-a ales bine momentul relansării acestei discuţii, cu atât mai mult cu cât ştie bine că băsescu n-o să-şi dea demisia, iar pentru a fi demis e de săpat. Trebuie modificate legi, trebuie văzut ce zice Curtea Constituţională. Cred că traian băsescu poate fi neutralizat, prin mijloace politice. Fără prea mult tămbălău, care nu ne face bine acum. Avem altele mai bune de făcut. 

Evident, dacă traian băsescu sare iar peste cal, execuţia trebuie să fie scurtă şi radicală, fără mănuşi. Dar până atunci, nu ne ocupăm noi de români şi de agenda lor? Nu ne ocupăm de economie? De puterea de cumpărare? De reforma statului, una reală, nu caricatura promovată de băsescu?! 

Pe scurt, poate ar fi bine dacă şi Dan Voiculescu ar sta liniştit măcar până guvernul ăsta îşi intră în pâine şi începe să schimbe ce e de schimbat. Deşi sursa multor rele e traian băsescu, deocamdată plecarea lui de la Cotroceni nu e pe agenda publică. Jugănirea hoţilor portocalii, da! O Fecioară din Pleşcoi cu cătuşe Dolce şi Gabana, după o plimbare pe la DNA, ar fi balsam pe inima românilor. Hai, că se poate! Şi să vezi atunci ce preşedinte cuminte şi constituţional vom avea!    

Penibil până la capăt!

MRU dă raportul! Prieteni, e de un comic tragic, dacă pot să spun aşa! Ce drac de realizări poţi avea în 78 de zile de guvernare?! Şi o ţine langa aşa de vreo juma' de oră. Chiar nu mai are simţul ridicolului? Nu mai face priză cu realitatea?

Ştiu, în 78 de zile a trecut de la extaz la agonie. Se întâmplă. Mai ales când vanitatea şi aroganţa ţin loc de sfătuitori. Ştiu, e dureros ca de la viitorul luminos să treci la "no future". Dar a pierdut exclusiv pe mâna lui. Ce dracu, tu eşti şef de serviciu secret, şi crezi în primisiunile lui traian băsescu? Prostia se plăteşte, flăcău!

Mă aşteptam la o ieşire demnă din scenă a lui MRU. N-a fost să fie!

Realismul capitalist în artă

Facem noi ce facem, şi tot la pula lui Traian ne întoarcem! De data asta e vorba de statua imperatorului, cu lupoaica din dotare, cu tot. Unul dintre reproşuri priveşte aşezarea ei pe treptele MNIR. Mordechai n-are ce face şi ne prezintă un exemplu de statui aşezate direct în stradă. Este un exemplu minunat de realism capitalist(bănuiesc că e vorba de o stradă americană). Aşa că plusez şi eu cu un exemplu, tot de realism capitalist, de la un muzeu, evident, tot american, dedicat Marii Depresii din 1929-1933. Se numeşte New Deal Memorial, dacă vă interesează, şi este parte a FDR Memorial.

E inutil să mai comentăm:totul este relativ, şi în mintea noastră, când vine vorba de receptarea operei de artă.  

Demnitarul ideal

Nu comentez, cum am mai spus, nominalizările făcute de Victor Ponta pentru guvernul său. Nu eu lucrez cu ei, nu eu iau şuturi în cur pentru alegerile proaste. Pot să comentez situaţia a doi dintre cei nominalizaţi, Victor Alistar şi Mircea Diaconu, ambii victime ale haosului juridic şi administrativ din România, şi, mai presus de orice, ale politizării justiţiei.

Cum pot eu să cred că Justiţia din România nu este politizată, când într-un caz identic, presupusa incompatibilitate dintre demnitatea de senator/deputat şi aceea de rector, un rector pedelist este declarat compatibil, iar doi, unul pesedist şi altul penelist, incompatibili. În plus, ANI este cea mai cretină instituţie imaginată vreodată de mintea perversă a unui procuror ceauşist, ajuns icoană a democraţiei.

Deşi este sub control parlamentar, ANI se află în război cu parlamentarii, inventează tot felul de cazuri, ca să-i facă pe plac Pulimii Sale. Legea este interpretată(pentru că intenţionat a fost adoptată interpretabilă) cu rea-credinţă. Conflictele de interese sunt vag şi larg definite, nimic nu e riguros. 

De fapt, dacă ar fi să luăm toate aceste definiţii în serios, vom ajunge la concluzia că demnitarul ideal este orfanul boschetar, fără rude, fără avere, fără niciun contact cu realitatea. Definirii largi a conflictului de interese i se adaugă definirea şi mai largă a corupţiei. Care a produs şi mai multă corupţie, pentru că nu despre combaterea fenomenului a fost vorba, ci despre combaterea adversarilor politici.

Cred că prioritatea legislativă a unui viitor Parlament şi a unui viitor Guvern trebuie să fie rescrierea legilor privitoare la ANI şi la DNA, care să excludă ORICE subiectivism în interpretarea lor, iar instituţiile cu pricina să fie împiedicate să-şi mai depăşească atribuţiile.

De fapt, întreaga legislaţie trebuie rescrisă, limpezită, simplificată, adusă la zi, eliminate toate ambiguităţileşi instrucţiunile de aplicare care schimbă sensul prevederilor legale. CSM tot promite că va face ceva pentru aplicarea uniformă a legilor. Face pe dracu! Numai vorba e de el!

Sper că scandalul declanşat de numirile lui Victor Alistar şi a lui Mircea Diaconu să-l facă pe Victor Ponta să purceadă la această revizuire, pentru că atât corupţia, cât şi conflictele de interese au crescut, nu au scăzut, de când se dau vioaie DNA şi  ANI. Altminteri scandalurile astea pot atinge, oricând, pe oricine nu se înscrie în portretul demnitarului ideal: boschetarul orfan.

Lista lui Ponta

Nu m-aş grăbi să comentez despre Guvernul Ponta. Deocamdată este o listă de indivizi, cei mai mulţi cu experienţă în guvernare. Ca să ajungă guvern, adică o echipă, mai are de trecut peste nişte încercări, începând cu votul de învestitură.

Nu comentez nici alegerile lui Ponta(deşi eu pe unele nu le-aş fi făcut), cu excepţia uneia: Ioan Rus. N-am înţeles de ce a trebuit să scoată de la naftalină această relicvă, un om care a făcut extrem de mult rău PSD în ultimii opt ani. Mă rog, or fi fiind obligaţiile socrului lui. Deşi ăsta nu e un motiv, ci o bilă neagră. Bila albă, singura, în momentul de faţă, este numirea lui Florin Georgescu la Finanţe.

Pentru un guvern pe termen scurt, arată cum nu se poate mai bine, ţinând cont de condiţiile date. Acum să-i vedem la treabă. Să vedem cu ce program de guvernare vin, care sunt priorităţile, cum performează. 

Oricum n-am de gând să-mi las obiectivitatea la uşă, doar pentru că ăştia nu sunt "portocaliii". Am să-i spurc, fără ezitare şi fără complexe, ori de câte ori calcă pe bec. Asta face bine la sănătatea morală, şi la cea a cutiuţiei. 

Corul bocitoarelor portocalii

Jigodiile portocalii s-au desmeticit, au prins glas, şi au început să strige: "Săriţi, uslaşii distrug România! Şi ce ţară mândră şi bogată le-am lăsat noi!" E drept, tupeul este singurul capitol la care au excelat "Martorii lui băsescu", o sectă politică toxică, de care nu scăpăm, ca de râie. 

Baconschi, ăla cu jocurile erotice în jacuzzi, se teme că Ponta va crea un dezechilibru în plan intern, pentru că vrea să modifice scrisoarea de intenţie cu FMI. Păi, la câte dezechilibre aţi creat voi, jigodel, ce mai contează unu' în plus sau în minus? Dar stai liniştit! Pe ce a pus ghera FMI, nu scapă! Aşa că nu se va schimba nimic în relaţia cu FMI.  Şi voi ne-aţi dat pe mâna hienelor ale, nu Ponta! Aşadar, gura! Dispari!

Madam Chiloţi-Tetra, alias Boagiu, ne sperie că Ponta va face să avem soarta  Spaniei, şi va băga economia României în recesiune. E deja în recesiune, tută! Aţi băgat-o voi! Ponta trebuie s-o scoată, dacă va avea cu ce! Zât şi tu!

Cel mai comic este idiotul de Igaş, care, în plină hemoragie de pedelişti, care fug ca şobolanii pe unde apucă, el vede că "ruptura de la vârful USL este şi mai evidentă"! 

Nu trebuie să vă mai spun că EvZ şi Adevărul luptă din greu cu puterea viitoare, şi se alătură corului bocitoarelor portocalii, prevestind apocalipsa uselistă. Nu-i nimic, vine ea, economia de piaţă, peste voi! Să vedeţi atunci cum e să ai motive să boceşti!     

1 Mai consumerist

Ecuaţia e simplă: clasa muncitoare s-a destructurat, nu mai există ca atare. Ne place sau nu, există şi o conştiinţă de clasă. Care s-a dezvoltat în timp, odată cu industrializarea şi urbanizarea. România nu s-a industrializat decât superficial, şi incomplet, iar acum se dezindustrializează galopant. Ţările occidentale, care au dus industrializarea şi urbanizarea până la capăt, mai au o amintire despre conştiinţa de clasă, dar e şi ea pe cale de dispariţie.

1 Mai este o sărbătoare a conştiinţei de clasă, a solidarităţii împărtăşite, a ţelurilor comune. În absenţa clasei muncitoare şi a conştiinţei de clasă, 1 Mai a ajnus o caricatură penibilă, ţinţa ironiilor unor cretini care nu au înţeles nimic din istorie. Păcat! Şi păcat că sindicatele s-au trasformat în nişte mafii ordinare, cărora puţin le pasă de muncitori, câţi or mai fi, şi de interesele lor. 1 Mai e o sărbătoare moartă, a fost confiscată şi ea de consumerism, ca şi Paştele, Crăciunul, şi altele de acest gen. 

Sigur, lucrurile nu vor fi veşnic ca acum. Clasei muncitoare îi va lua locul o altă clasă, structurată după alte criterii. Care clasă îşi va da şi ea bătăliile ei pentru drepturi şi libertăţi, va avea şi ea eroii şi martirii ei, evenimentele ei fondatoare. Şi o sărbătoare care s-o reprezinte. Asta e, istoria evoluează pe o spirală...

Augusta sulă, augustul cur, şi restul. Statui pe Calea Victoriei

Azi, la prima oră, am luat-o pe Calea Victoriei, să fotografiez statuile. Sigur, cum altfel, cea mai mare atenţie a primit-o statuia lui Traian. Am fost "stimulat" de doamna Verona, şi de Comitelul pentru statua lui Traian, care au dat publicităţii un Kommunikat, a cărui concluzie, reconfortantă, confirmă că e bine şi mai mică, dacă-i veselă. Prin urmare colajul de fotografii începe cu augusta sulă şi cu augustul cur, şi continuă cu restul statuilor dintre Ateneu şi Piaţa Naţiunile Unite. Judecaţi voi ce şi cum...

O remarcă: de ceva vreme nişte idioţi au mânjit cu vopsea roşie obeliscul Monumentului Revoluţiei, sub nasul boilor care păzesc Ministerul Administraţiei şi Internelor. Aştept cu nerăbdare momentul în care ministrul cu pricina va fi jefuit la el în birou! Sorine, curăţă dracului vopseaua aia, că e mai mare râsul!