Circul foamei pe stil nou

Într-o discreţie neobişnuită pentru o campanie electorală, fie ea şi locală, s-a deschis hala nouă din Piaţa Amzei. O să vedeţi, din fotografiile pe care le postez mai jos, că este un circ al foamei pe stil nou. De trei ani, de când s-a desfiinţat hala veche, s-a pierdut vadul. Ţăranii sunt rara avis peste tot în Bucureşti. La preţurile de acum ale legumelor şi fructelor din import(efectul pervers al combaterii evaziunii fiscale!), nici precupeţii nu mai pot face faţă preţurilor de închiriere pentru tarabele din piaţă.

O viziune tembelă, în numele modernizării, a transformat pieţele în clădiri de lux. Date pe mâna unor administratori ferm hotărâţi să scoată cât mai mulţi bani de la vânzători, într-un timp cât mai scurt, s-au golit de vânzători, după ce criza le-a golit de cumpărători. Şi uite aşa au apărut circurile foamei pe stil nou. 

Îmi place!

Ştiu, am să-mi iau iarăşi porţia de înjurături, pe motiv de Nicuşor Dan şi tâmpeniile lui, care au întârziat cu mai bine de un an rezolvarea problemelor din zona Buzeşti-Berzei-Griviţei. Cu excepţia unui proiect pentru construirea Muzeului Căilor Ferate pe locul fostului cinematograf Feroviarul, nu am văzut nimic de la "salvatorii" Bucureştilor, în afară de demagogie de doi bani.

Ei bine, azi aflu de pe HotNews că este aprobat un proiect pentru zona aia, care utilizează şi elementele salvate din faţada cinematografului. Mie îmi place proiectul. Nici nu ocupă nesimţit spaţiul, nici nu este foarte înalt(15 etaje), nici nu violentează ochiul. Sper să nu se mobilizeze iar "salvatorii", şi să-i împiedice pe investitori să-l construiască. Nu mai suport mizeria şi maidanul din zona aia. Nu prea e nimic de salvat pe acolo. Am mai spus: dacă vor să păstreze "parfumul epocii", pot să impună faţade de un anumit stil, dar, în rest, să se abţină. Oraşul trebuie să se dezvolte. Iar zona Gării de Nord este o ruşine pentru capitala unei ţări europene. Parcă ieri au trecut bombardierele americane prin zonă...

Augusta sulă, augustul cur, şi restul. Statui pe Calea Victoriei

Azi, la prima oră, am luat-o pe Calea Victoriei, să fotografiez statuile. Sigur, cum altfel, cea mai mare atenţie a primit-o statuia lui Traian. Am fost "stimulat" de doamna Verona, şi de Comitelul pentru statua lui Traian, care au dat publicităţii un Kommunikat, a cărui concluzie, reconfortantă, confirmă că e bine şi mai mică, dacă-i veselă. Prin urmare colajul de fotografii începe cu augusta sulă şi cu augustul cur, şi continuă cu restul statuilor dintre Ateneu şi Piaţa Naţiunile Unite. Judecaţi voi ce şi cum...

O remarcă: de ceva vreme nişte idioţi au mânjit cu vopsea roşie obeliscul Monumentului Revoluţiei, sub nasul boilor care păzesc Ministerul Administraţiei şi Internelor. Aştept cu nerăbdare momentul în care ministrul cu pricina va fi jefuit la el în birou! Sorine, curăţă dracului vopseaua aia, că e mai mare râsul!

Trăim în România, şi asta ne strică tot cheful!

Azi, nimic despre politică. Este o zi mult prea frumoasă, pentru a o strica scriind despre mizeria numită politică. Am profitat de o zi superbă de primăvară, pentru a bântui prin oraş. Un oraş care nu are ce oferi locuitorilor lui, dacă e să fim sinceri. Parcurile sunt cele pe care le ştim cu toţii.

În Cişmigiu, nimic schimbat de decenii. În afară de posesorii de patrupede, şi de vreo doi alergători stingheri, dimineaţă la zece nu era mai nimeni în parc. Doar o mămică, târând după ea un camion uriaş din plastic, se juca de-a v-aţi ascunselea cu puştiul ei, care avea la vreo trei ani. Şi atât. Nici măcar pensionarii nu erau la datorie! Cişmigiul are nevoie de o amplă transformare, de un arhitect peisagist, de o regândire. Trebuie distribuit într-un rol, dacă vreţi.

Am plecat spre Grădina Icoanei. La intrarea în Parcul "Ion Voicu" m-au întâmpinat vreo trei câini furioşi, dimpreună cu rânjetele jandarmilor care păzesc nu ştiu ce ambasadă, şi care i-au pripăşit acolo. Am intrat în celălalt parc, în Grădina Icoanei. Aceeaşi câini, unii cu stăpân, alţii, fără. Mai o lătrătură, mai o muşcătură, mai un răhăţel. Clasic, nu?

Am luat-o spre Herăstrău. Acolo, puhoi de maşini, şi ceva oameni. Mai puţini câini, cu stăpânii, ce-i drept, acelaşi mobilier plictisit, chiar dacă mai scump. Pavilionul H se degradează pe zi ce trece, spaţiul verde amenajat aproximativ, chiar dacă în ansamblu era curat. Noroc cu Mama Natura, care a scos la înaintare verdele crud al ierbii şi al frunzişului renăscut. Am văzut pe lac noul vaporaş cumpărat de municipalitate. Arată surprinzător de bine. În rest, m-am crezut în toamnă: toată lumea ronţăia porumb fript! Comerţul socialist! 

Am trecut şi pe la Romaero, unde mi-am petrecut ceva ani din viaţă. O aglomeraţie nebună, şi inevitabilii motociclişti, adunaţi în turme compacte, la nu'ş ce salon de specialitate. Tristă soarta platformei aviaţiei de la Băneasa. Asta e: a venit progresul peste noi, fraţilor! Nu mai producem nimic, nu mai concepem nimic, vindem ce fac alţii. Şi suntem fericiţi! 

Pe drumul spre casă am văzut un Opel din anii '40, pe o platformă, exemplar refăcut şi vopsit impecabil. Bravo posesorului! Păstrarea mărturiilor trecutului poate fi o industrie. Noi, românii, nu vrem să avem memorie istorică. De asta ni se par bizare astfel de gesturi, fireşti la alţii. 

Vedeta zilei de azi a fost lumina. Am făcut un morman de fotografii. Cu telefonul, ce-i drept. Camera mea este la Barcelona, cu fiul meu, Cătălin. Deci peste câteva zile am ce posta pe celălalt blog. Sper că e la fel de entuziasmat de Gaudi ca şi mine. Oricum, măgăoaia aia n-are cum scăpa privirii, deci vor fi ceva fotografii şi cu catedrala. E interesant de văzut cum percepe un tânăr oraşul, dincolo de punctele obligate de trecere pentru orice turist. 

Asta e, aşteptăm o nouă săptămână de zbucium politic şi de inepţii guvernamentale, de tocşoaie goale de conţinut şi de promisiuni deşarte. Trăim în România, şi asta ne taie tot cheful!   

  

Marea mahmureală, sau marea lehamite?

Bucureştii, oraş mort, azi, pe la 11. Ploua, cu disperare, cu încrâncenare. Câteva maşini, trecând nepăsătoare prin omniprezentele bălţi. Ţipenie de om. Nimic nu amintea că e sărbătoare.

Une au dispărut oamenii din oraş? Că nu cred că azi-noapte toţi bucureştenii au tras un chiolhan vecin cu coma alcoolică, şi îşi îngrijeau, care cum ştia şi cu ce putea, mahmureala. Şi nici nu cred că toţi bucureştenii au aşa o lehamite de oraş, încât îl evite cât de mult pot. Ploaia e o explicaţie prea facilă pentru pustietatea oraşului. La fel de pustiu e şi cu prilejul altor sărbători, când vremea e mai clementă cu locuitorii. 

Avem atât de multe de făcut, pentru a transforma oraşul ăsta într-un loc plăcut pentru locuitorii lui, un loc primitor, unde merită să trăieşti. Mă tem că tocmai subiectul ăsta va lipsi din campania electorală ce aşteaptă să dea năvală peste noi. Atunci să te ţii! Marea mahmureală a promisiunilor tembele se va împleti cu marea lehamite de politică, dându-ne o temeinică şi tenace durere de cap. Una în plus...

Nicuşor Dan: opera

Aveţi mai jos câteva fotografii, care explică de ce nici măcar nu vreau să aud de Nicuşor Dan, o "vedetă" locală, care crede că toată lumea cade în limbă când aude elucubraţiile lui administrative. Vreau să-i reamintesc ipochimenului că, dacă nu se dădea el rotund, acum pe străzile alea se putea circula, inclusiv cu tramvaiul şi autobuzul, Hala Matache nu mai arăta ca după bombardament, ci era mutată mai acana, refăcută şi funcţională, iar pietonii se puteau plimba fericiţi pe trotuare, nu prin noroaie. Zonei îi creştea valoarea, şi atrăgea investitori serioşi, nu ciorditori şi curve. Dar omul nostru are viziuni, şi vrea să le experimenteze pe pielea noastră! Colindă pe la alte mese, musiu!