Se afișează postările cu eticheta iluzia de democraţie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iluzia de democraţie. Afișați toate postările

duminică, 26 august 2012

Pauza de băsescu s-a terminat!



Pauza de băsescu s-a terminat! Din păcate! Nu pot spune că i-am dus dorul. Aproape două luni fără el, chiar în circoteca referendumului, a fost reconfortantă. A vorbit din garaj, nu de la Cotroceni. Ştiu, tot el a condus România. Dar dintr-un garaj! Câtă umilinţă! Faptul ăsta numai, şi mă simt răzbunat! 

Nu cred că Parlamentul va da o dovadă de demnitate, şi va invalida decizia CCR. Sigur Pulimea Sa, cu ajutorul jegurilor ălora de la servicii, împreună cu ţuluşii Luluţei, şi-a luat toate măsurile necesare pentru a nu se întâmpla un pocinog. Deci nu se va întâmpla! 

Nu se va încurca el în cele 7,4 milioane de voturi, cu care a fost demis, indiferent de ce spune CCR. Cum nu s-a încurcat nici în 2009, când a pierdut alegerile, în realitate. Diverşi prieteni l-au ajutat să măsluiască votul, şi iată-l din nou preşedinte! Aşa şi acum: prietenii au făcut regulile în favoarea lui, şi iată-l din nou la Cotroceni!

Nu e un învingător, dar nici nu-i pasă! Câtă vreme e la butoane, nimic nu contează: legitimitate, credibilitate, moralitate. El e călăreţul, restul sunt călăriţi! Singurul lucru pe care nu-l înţeleg este: de ce băsescu? De ce este privit ca singurul garant al intereselor americano-germane în România? Că decizia CCR este o coproducţie americano-germană! Şi mai ales de ce situaţia din România nu interesează pe nimeni altcineva din UE? Nu am văzut la Bucureşti nici trimişi englezi(ministrul de externe al Albionului a avut, se pare, alte treburi, venea din zona Siriei), nici francezi, nici italieni sau spanioli. 

Această atitudine a americanilor şi nemţilor a născut frustrări. Nemţii şi-au dezvăluit ieri unul dintre motivele susţinerii lui băsescu: vor un nou Tratat al Uniunii. Ideea a fost primită foarte prost de majoritatea membrilor Uniunii. Merkel are şi ea nevoie de nişte unii în spatele ei. Cu Ponta sau Antonescu exclus! 

Rămâne o necunoscută: reacţia celor care, într-un fel sau altul, s-au săturat de băsescu şi nu vor să mai audă de el. Sunt din toate straturile sociale, din toate curente ideologice, republicani şi monarhişti. Nu cred că îi uneşte doar ura faţă de băsescu. E mai mult decât atât. E o reacţie de demnitate naţională, ceva care aminteşte de perioada 1964-1971. Trebuie să privim foarte serios această reacţie. Pe ea se poate construi un proiect naţional, o nouă politică externă şi europeană, o nouă cetăţenie. Este, dacă vreţi, marele câştig al unui Referendum care, chiar dacă nu ne-a scăpat, legal, de băsescu, l-a trimis la lada de gunoi a istoriei.   

marți, 14 august 2012

Alternativa la democraţie



Jurnalul Naţional a pus lăbuţa pe nişte cârtiţe ale SRI.  Bine, nu e nimic nou în asta: regimul băsescu dă tot mai multe motive de invidie regimului ceauşescu. Ba chiar îl întrece! Problema este alta: multe dintre tehnicile de control pe care le foloseşte SRI sunt învăţate de la americani, FBI şi CIA, şi sunt tehnici anti-insurecţionale, folosite în Asia de sud-est şi şi mai ales în America Latină. Asta spune multe despre ceea ce se întâmplă acum. 

Reamintesc celor care au uitat că represiunea Securităţii a fost atât de dură pentru că aşa a fost fasonată de serviciile secrete sovietice. Iar mulţi români au făcut exces de zel pentru a se afirma în ochii "stăpânilor" de la Moscova. Aşa ceva se petrece şi acum. De asta nu se va întâmpla nimic: pentru că se ştiu la adăpost, americanii fiind cei care-i pun la adăpost de consecinţele abuzurilor lor. 

Amestecul americanilor şi al unor europeni în procesele politice din România, inclusiv prin intermediul serviciilor lor secrete, este adevăratul pericol pentru democraţie. Inducerea ideii că nimeni nu va putea schimba pe căi democratice un regim politic agreat de Washington şi de Bruxelles, indiferent de abuzurile pe care le face, va duce, inevitabil, la tot mai multă violenţă în politică. Pentru că violenţa este alternativa la democraţie. Ne place sau nu...

sâmbătă, 4 august 2012

Moscova mizează pe băsescu!




Am şi eu o întrebare: de ce îl ajută Moscova pe traian băsescu? Comentariile "Vocii Rusiei", aparent favorabile USL şi suspendării lui traian băsescu, vin să confirme, atât de clar şi de răspicat amestecul Moscovei în "lovitura de stat" de la Bucureşti, încât stai şi te întrebi dacă nu cumva ruşii s-au tâmpit iremediabil? 

După care îţi aminteşti că ruşii joacă şah, nu bambilici, şi că intervenţiile consecutive ale unui oficios al Kremlinului trebuie să aibă un alt sens. Ruşii nu sunt tâmpiţi, să-şi închipuie că NATO sau UE vor tolera ca o ţară membră să fie condusă de un guvern marionetă al Moscovei. Nici măcar nu încearcă aşa ceva. Pentru că nu le foloseşte cu nimic. 

În schimb le foloseşte de minune un tip precum băsescu, aflat în treabă la Bucureşti. Aşa se pot folosi de argumentul "agresivităţii Bucureştiului" pentru a construi legături mai puternice cu Ucraina şi cu Republica Moldova, şi pentru a elimina cât mai mult din influenţa occidentală din cele două ţări, cu minorităţi rusofone semnificative. Cu cât festivalul rusofobiei din România este mai grotesc, cu atât Moscova poate manipula mai bine sentimentele rusofonilor din Moldova şi din Transnistria.  

Aşadar, nu pe Ponta sau Antonescu mizează Moscova, ci pe băsescu! Le-ar lipsi teribil, în ăştia doi ani jumătate! Şi atunci îi dau o mână de ajutor, publicând comentarii inepte, pentru uzul cretinilor "de dreapta", care reacţionează fix cum îşi doresc ruşii. Îi cunosc prea bine, ştiu la ce cuvinte cheie răspund. I-au condiţionat deja! Să anulezi simţul critic al unor intelectuali, totuşi, este o performanţă, nu credeţi? De unde se vede că FSB rămâne un adversar redutabil pentru oricine din lumea asta. Pentru proştii din România nici nu trebuie să se întrebuinţeze. Ei se excită singuri, în masă! 

vineri, 3 august 2012

Cât e de mare căcatul în care ne scăldăm?




Să-i explice cineva Pulimii Sale că or fi valabile doar listele electorale permanente, dar fără datele suplimentare din alte surse: INS, CNAS, etc, nu se putea demonstra că listele ălea sunt orice, numai surse fiabile nu. În loc să se dea cocoş, ameninţând în stânga şi în dreapta, ar fi bine să tacă spăşit, pentru că a patronat cel mai mare dezastru administrativ al deceniului.

Văd că există credinţa tălâmbă a multora că tehnologia poate înlocui omul. Nu e adevărat! Degeaba facem baze de date, dacă ele nu sunt administrate corect. Şi administrarea o fac oamenii, nu maşinile. Peste tot în lume odată cu introducerea computerelor în administraţie, a crescut numărul birocraţilor. Că nu-i mai vedem la ghişee, mă rog, e de discutat. Dar sigur sunt mulţi care se ocupă de alimentarea cu date a computerelor. 

Or, noi nu avem suficienţi funcţionari pregătiţi pentru gestionarea bazelor de date. Degeaba cumpărăm tehnică de calcul şi programe, dacă avem tot mai puţini oameni capabili să le folosească. Sigur, multe dintre aceste baze de date nu se pupă, programele nu sunt interoperabile, e un haos administrativ total. 

De fapt, sistemului birocratic românesc îi lipseşte coerenţa, pentru că nimeni nu-l ţine în mână. Un astfel de sistem trebuie pus sub comandă unică, trebuie să aibă o arhitectură unică, şi fiecare beneficiar să-şi introducă şi să-şi ia din sistem datele pentru care este autorizat de domeniul său de interes. 

Idioţii care găsesc soluţii la toate problemele în "autonomie" şi în "descentralizare" au acum ocazia să vadă ce înseamnă asta. Fiecare zice că şi-a făcut treaba, şi aruncă pisica moartă în curtea "celorlalţi", care nu şi-au făcut-o. Şi de răspuns nu răspunde nimeni. 

Criza asta este benefică. Măcar ne spune cât e de mare căcatul în care ne scăldăm. Şi, de voie, de nevoie, suntem condamnaţi să ieşim din el, dacă vrem să mai avem un stat aproape funcţional. Sper că am înţeles această lecţie...


Asta e în loc de concluzie pentru postarea de mai sus: 



miercuri, 1 august 2012

Să-i prostim pe proşti!



CCR s-a dus să facă nănici, că judecătorii e istoviţi de atâta tras de timp! Comedia asta de prost-gust face parte din ciclul "să-i prostim pe proşti!" Sincer, nu văd cum, chiar şi dacă primesc un morman de dovezi că cvorumul este îndeplinit, ţinând cont de realităţe demografice, ar putea să nu-l readucă pe băsescu la Cotroceni. Toţi au bube în cap, şi pot fi şantajaţi. Iar şantajul chiar se exercită. Fără milă! 

Nu cred că au să paseze răspunderea către Parlament. Fix asta nu vrea băsescu! Cum nu cred că pot să decidă repetarea Referendumului, de data asta fără prag. Nu, singura decizie posibilă pentru ei este invalidarea Referendumului. Că o fac mâine, sau merg cu dramatismul la extrem şi o fac poimâine, astea sunt fiţe! Mimarea dezbaterii. Prostirea proştilor! 

Încep să cred că după decizia CCR este nevoie de un protest viguros al celor cărora băsescu şi slugile lui de peste tot le-au râs în nas. Dacă coana Iuropa vrea scandal, apoi scandal să fie! Pentru că merită o sancţiune şi rolul nefast jucat de PPE în criza românească, de vreme ce şi Rompuy, şi Barroso, şi Reding şi toţi ăia de fac vocalize şi ne arată bâta sunt din dreapta populistă şi tot mai extremistă. Un sincer sictir şi celor doi nemţi "social-democraţi", cărora le tremură chiloţii în faţa lui Merkel. 

Oricum, nu trebuie să lăsăm fără urmări mizeria asta. Trebuie să le spunem clar tuturor că votul nostru contează, că lipsa de la vot este o eroare, şi că vocea noastră trebuie luată în considerare. băsescu nu poate merge mai departe, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Este obligat să admită că nu mai are legitimitate, că vocea lui nu mai poate spune nimic, că şi-a pierdut şi bruma de legitimitate pe care o avea. Sigur, i-a mai rămas ceva: capacitatea de a face rău. Şi va face mult rău, pentru că-i place, pentru că metabolismul lui este bazat pe ură. De asta mă îngrozeşte ideea a încă doi ani şi jumătate cu băsescu pe post de făcător de scandal. 

Dacă se întâmplă minunea şi CCR judecă pe bune, atunci să fie primit! Dar nu avem noi noroc de asta! 

duminică, 15 iulie 2012

traian băsescu, problema României



băsescu nu ne mai surprinde. Nesimţirea, tupeul, laşitatea, mârlănia, dispreţul faţă de ceilalţi, lipsa de morală, duplicitatea, sadismul, toate sunt la superlativ la băsescu. Pe aşa ceva şi-a construit cariera, inclusiv cariera politică. Zbir cu cei mai slabi ca el, slinos de plecat cu aceia mai puternici ca el. Amoralitatea în toată splendoarea ei. 

Ieri, după mitingul de la Cluj, unde a tunat şi a fulgerat împotriva vechilor sale obsesii, băsescu s-a întors repejor la Bucureşti, şi s-a dus glonţ, în ţinuta de la miting, la cârciumă. Unde a stat câteva ore bune, vesel, nevoie mare! Ce spunea ieri, la Cluj? "Eu nu lupt pentru un om ci pentru o ţară, eu nu lupt pentru un scaun, lupt pentru români, nu lupt pentru un interes de grup, lupt pentru valorile europene". Ete pula! El avea în minte lupta cu şpriţul! Îl durea în cur de popor! 

Vă mai amintiţi că în seara în care anunţa poporul că maleficul Năstase l-a furat la voturi, între turul 1 şi turul 2 al prezidențialelor, şi cere arestarea unei turme de "vinovaţi", pătruns de importanţa momentului, s-a dus să petreacă la "Golden Falcon" cu târfa sa, Elena Udrea, ca doi amorezi ce se aflau. Iar poporul  s-a lăsat păcălit de acest individ fără scrupule care, atunci, ca şi acum, ar fi fost în stare să distrugă ţara, pentru a cuceri sau pentru a-şi păstra puterea.

Sper că ăştia opt ani cu băsescu i-au convins pe cât mai mulţi români că problema României se numeşte acum traian băsescu. Şi că această problemă are o singură soluţie: demiterea lui. Deschizând drumul revenirii la democraţie şi la statul de drept. 

vineri, 29 iunie 2012

Festivalul pedelist al ipocriziei şi al tupeului



Mâine este mare paranghelie la PDL. Se alege conducerea partidului. Jocurile sunt deja făcute. Blaga concurează singur, Flutur, la fel. Careva dintre Cristian Preda, Cotoa sau Paleologu va câştiga, probabil, un post de prim-vice.

Văd că pe nimeni nu interesează cine şi cum au fost desemnaţi cei 1500 de delegaţi la paranghelie. Ce mandat au? De la înfiinţarea sa, PDL a fost un organism profund nedemocratic. Nu mai amintesc de trecerea în 30 de secunde de la stânga la dreapta într-o unanimitate profund totalitară. Dar delegaţii sunt aleşi după un proces "electoral" la nivelul organizaţiilor locale şi judeţene. Aţi auzit de aşa ceva la PDL? 

Ce au înţeles pedeliştii din şutul în cur primit de la alegători? Nimic! Au fost pedepsiţi pentru comportament nedemocratic, şi ei ce fac? Un Congres perfect nedemocratic, în care nu există o competiţie reală, în care lucrurile sunt aranjate în culise? Şi după asta vor să fie votaţi, prezentându-se drept apărătorii democraţiei, un zid în faţa naziştilor de la USL? Chiar atât de tâmpiţi sunt? 

Sigur, veţi spune că este un Congres de avarie, că PDL trebuie pus pe linia de plutire. Da, dar nu va pluti, pentru că spărturile din corpul navei pedeliste nu au fost colmatate, ci doar se scoate apa,  cu pompele de santină funcţionând la maximum. E un status quo, o non-soluţie. Nu, Blaga nu este omul care să-i scoată din groapă. Nu s-au rupt de băsescu, nu au cerut iertare românilor pentru suferinţele provocate de proasta lor guvernare. Nu, stau şi plâng după pierduta putere, care le dădea acces la banii publici, şi visează doar la cum să-l dea jos pe Ponta. 

Se bucură degeaba că au rămas pe vechea lege electorală. Tot speră că va face băsescu o minune pentru ei. Dar atât. Nu au cum coagula "dreapta", pentru că drepta la care se raportează ei nu prea există în România. Cred că românii vor fi seduşi de fascitoida Nouă Republică şi de nenăscuta platformă civică a lui MRU.

Mâine vom asista la un festival al ipocriziei şi al tupeului. Am mai văzut de astea la PDL. Atâta pot, atâta oferă... 

Un Midas autohton



Ce a făcut azi Consiliul lu' Peşte este o ruşine pentru comunitatea academică română, una care întrece orice plagiat, al lui Ponta, Udrea, Miclea şi compania. Este vorba despre probitate morală şi intelectuală. Trec peste "reorganizarea" lui Pop, efemerul ministru al Educaţiei, o prostie, pentru că nu a servit la nimic. 

Tu vrei să dai o lecţie de morală, încălcând reguli, regulamente, principii de drept? Consiliul, conform Ordinului dat de Baba, nu are autoritate decât pentru titlurile acordate după 23 martie 2012, parcă. Comisia de specialitate a Consiliului şi-a declinat competenţa, în şedinţa de luni. Deci ea NU a acordat un aviz de specialitate. Nea Andrush ăla, şeful comisiei, competent în Tabelul lui Mendeleev, s-a pronunţat acu' vreo trei săptămâni. Miclea, la fel. Aşa-zisul verdict s-a dat într-o şedinţă care nu avea cvorumul cerut de lege.

Scopul nu scuză niciodată mijloacele. Scopul circului a fost să-l pună în dificultate pe Ponta, şi să facă uitată înfrângerea lui băsescu în cazul Bruxelles. Dar la acest car s-au înhămat membri ai Academiei Române, profesori universitari, cărora partizanatul politic le-a luat minţile. Este trist. România nu mai are, "graţie" minţii demente a lui băsescu, niciun reper. băsescu este un Midas pe invers: el transformă tot ce atinge în căcat. A cărui duhoare pestilenţială otrăveşte nu doar viaţa politică, ci întreaga societate. Asta e! Trăim vremuri măreţe!

joi, 28 iunie 2012

Reforma CCR, extremă urgenţă!



Eu, unul, am o singură nedumerire din tot circul de astăzi: de ce nu se mai publică în "Monitorul Oficial" decizia de ieri a CCR, care îl face pe băsescu "şef de stat" şi îi dă dreptul de a emite "mandate" pentru premier şi, în general, pentru cine vrea muşchii lui? 

Chiar trebuie să punem ordine nu atât în Constituţie, ci în felul în care se comportă CCR. De la o instituţie cu adevărat stimată şi profesionistă la începuturile ei, când a fost condusă de un ţărănist, dacă-şi mai aduce aminte cineva de asta, Vasile Geonea, un jurist de excepţie. Curtea a ajuns a treia Cameră a Parlamentului, adaugă la lege şi la Constituţie, răspund la comenzi fără să mai ţină cont nici măcar de păstrarea aparenţelor. Una peste alta, Curtea Constituţională este o pacoste, prin faptul că e aservită Cotrocenilor, şi îi face pe faţă jocul lui băsescu. 

Restul, văzând şi făcând...

miercuri, 27 iunie 2012

Jurnal de front, ziua a treia



Cu AN cazat la mititica, trupele băsiste au mai căpătat ceva culoare în obraji, deşi victoria de ieri a făcut multe pagube în rândurile lor. Să te iei de medici precum Brădişteanu, cu mare priză la public, este un semn de slăbiciune, mai ales când te foloseşti fără jenă de DNA. Ce altă dovadă de folosire a DNA în scopuri politice mai vreţi? Sigur, şi tabăra uselistă are la activ câteva victorii, printre care şi eliminarea totală a duşmanului pedelist din CA al TVR. Dar şi-au dat singuri cu tesla în coaie, numindu-l acolo şef pe Elwis Săftoiu! 

Azi luptele se mută pe frontul CCR, care trebuie să decidă cine merge la Bruxelles. Judecătorii de la Curte tocmai au fost omeniţi de băsescu, care le-a înfipt tinicheaua în piept, şi, culmea rafinamentului, le-a dat după aia un pişcot şi o cupă de şampanie! Acum aşteaptă profitul investiţiei. Cum de obicei judecătorul numit de UDMR înclină balanţa, să ne gândim la o mică operaţiune de comando: omul UDMR a rămas şef la Radio, prin aprobarea raportului de activitate în Parlament. Cu acest raid în spatele liniilor inamice, Ponta poate spera la o victorie de etapă. Iar CCR ar putea, în contra-partidă, să respingă Legea uninominalului pur, dând o mână de ajutor PDL. Acum depinde de ce vrea băsescu: să meargă la Bruxelles sau să ajute PDL. Să le vrea pe amândouă e prea mult. Pentru că pasul următor al USL ar fi schimbarea Legii de Organizare a CCR, şi judecătorii actuali se spală pe bot de salariile babane, maşini şi secretare. Sigur vor medita la asta, înainte de orice sentinţă. 

Sigur, asta e linia frontului acum. E posibil să apară şi alte diversiuni, atacuri pe flancuri, dezertări de ultim moment dintr-o tabără în alta, spioni dubli, etc. E un război în care nu se prea iau prizonieri. Nu prea ştim care sunt criteriile după care una sau alta dintre tabere îşi va declara victoria. Dar şi în caz de "victorie" nu va fi pace. Şi nu va fi pace până când băsescu nu iese de pe scena politică. Cum şi când, asta e o altă poveste... 

marți, 26 iunie 2012

Stat reformat, stat eşuat



Ce mai contează faptul că AN intră la bulău acum sau peste câteva zile? De ce trebuie acest circ îngrozitor, care ne descalifică în primul rând ca oameni? Nu cred că există o altă ţară mai primitivă în UE decât România. O ţară pentru care valorile morale, juridice, politice nu înseamnă nimic. O ţară ale cărei elite intelectuale sunt lamentabile. Unde "societatea civilă" este o adunătură de pomanagii, sponsorizată de tot felul de indivizi sau guverne ale altor ţări, care vor să-şi atingă obiective care clar nu au legătură cu interesul naţional al României, unde serviciile de informaţii servesc alţi stăpâni, nu poporul român. În  ce ţară CSM cere să li se pună botniţă avocaţilor. În ce ţară justiţia cere limitarea unor drepturi constituţionale ale cetăţenilor, în numele apărării onoarei şi reputaţiei ei? 

Dacă madam Kovesi este atât de convinsă că AN n-are nici pe dracu, să-şi trimită poliţiştii de la judiciar şi procurorii din dotare, să-l ia de la terapie intensivă şi să-l arunce în închisoare. Şi terminăm cu circul! Se spune că Brădişteanu ar fi fost interceptat când spunea că Năstase nu este grav rănit. De ce era interceptat Brădişteanu? La ordinul cui? Sub ce acuzaţie? Şi afirmaţia lui nu trebuie verificată de o comisie de medici? Poate nu grav rănit din perspectiva lui, a omului care face transplant de inimă şi operaţii pe cord deschis. Dar grav din punctul de vedere al stării generale a lui AN. Pentru că omul are mai multe boli, nu doar rana de glonţ. Şi apoi Brădişteanu vorbea cu familia, minţea pentru a o linişti.  

Statul român, reformat de băsescu, este un stat eşuat. În toate aspectele sale. S-a ales praful, pe rând, de educaţie, de sănătate, de protecţie socială, de drepturile angajaţilor, de tot ce înseamnă bunuri publice. Nimeni nu mai respectă pe nimeni. Instituţiile statului sunt varză. Se încaieră după vrea pula lui băsescu, singura care contează pentru ele. Toţi se şterg cu Constituţia la cur. CCR a devenit organ legislativ, a treia cameră a Parlamentului. 


Este preţulş pe care îl plătim pentru că avem, în locul unui preşedinte responsabil, un preşedinte jucător, cu gândire totalitară. Nu despre Adrian Năstase este vorba acum. El a avut rolul unui revelator. Ne arată cât de oribil a ajuns statul român, cât de slab şi de ineficient, cât de lipsit de profesionalism şi de demnitate, şi cât de puţin îşi poate proteja cetăţenii. Asta trebuie să ne înspăimânte pe toţi. Dacă ne mai pasă de viitorul nostru.    

Justiţia, instituţie fascistă a băsismului!



Nu credeam că voi ajunge să citesc o astfel de monstruozitate: Brădişteanu, chemat la DNA pentru că, făcându-şi datoria de medic, a favorizat un infractor, pe AN. În ce ţară civilizată se petrec astfel de lucruri, care sunt o negare a drepturilor omului? Dar de ce mă mir? Daniel Morar a reuşit să facă de râs România la CEDO de două ori, pentru grave încălcări ale drepturilor omului. 

Sunt anchetaţi şi cei trei poliţişti care trebuiau să-l ducă la bulău, tot pentru favorizarea infractorului. Probabil pentru că nu l-au lăsat să se sinucidă! Pentru că s-au luptat cu el, pentru a-şi face datoria! Normal: ar fi trebuit să-i explice cum să folosească mai bine revolverul, şi să-l încurajeze să se sinucidă! Iar medicii de la Floreasca ar fi trebuit să-l lase să moară! 

CSM, altă instituţie cretină, care n-a făcut nimic substanţial pentru calitatea actului de justiţie, vrea să-i belească pe avocaţii lui Năstase, şi Avocatul Poporului, pentru că şi-au făcut datoria. Normal: dai în mine, dai în fabrici şi uzine! 

Mi se face frică de România. băsescu a creat un monstru din Justiţie, sub privirile complice ale SUA şi ale UE, care astfel pot jefui mai bine România. MCV a ajuns un instrument de şantaj. SUA pretind un drept de numire a responsabililor din Justiţie, pentru că au "investit" în ea. Toţi se cacă în capul nostru, pentru că se poate, şi pentru că au deja o coloană a cincea în România, plătită regeşte pentru a distruge mediatic orice rezistenţă internă. 

Reacţia justiţiei în acest caz este fără precedent. Este una totalitară, fascistă. Una făcută să bage frica în oase. Urmărirea penală împotriva lui Brădişteanu este un pas pentru a-l aresta preventiv. Este un act de răzbunare. Nu-i interesează că distrug un om care a salvat şi salvează atâtea vieţi. 

Este faza dementă a băsismului, ca regim politic. Faza cea mai periculoasă. Faza în care nu se mai ţine cont de nimic! 

Cum vă spuneam, este război total în România. Miza este democraţia, dincolo de orice altceva.

luni, 25 iunie 2012

Bordelul naţional



Regret c-am avut dreptate. Săptămâna politică a debutat vijelios! Cu tot felul de tâmpenii, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Dar ce contează părerea mea? Părerea lor e că sunt probleme de viaţă şi demoarte, chit că nimic din ce ne interesează pe noi nu-i interesează pe ei. 

Dimineaţă, scurt, de înviorare, Liviu Pop, ministrul Educaţiei, a trimis Inspecţia Muncii la Cotroceni, pe motiv de Funeriu şi diplomele sale de studii ne-echivalate în România. Inevitabilul FAZ publică tezele băsiştilor, conform cărora AN şi-a înscenat sinuciderea. De aşteptat, nenea ăla e pe lista de plată a SIE. 

USL se gândeşte la o sesiune extraordinară a Parlamentului. Crin Antonescu a ţinut să precizeze că nu e vorba despre suspendarea Încrucişătorului. Dar pluteşte şi ea primprejur. Încrucişătorul, la rândul lui, a sesizat CCR, să spună ea cine pleacă la Bruxelles. 

Parlamentul este o Curte a miracolelor. Nimeni nu mai ştie cine cu cine votează şi de ce. Voiculescu demisionează din Senat, pentru că nu i s-a aprobat legea de dublare a pedepselor pentru evaziunea fiscală. traian băsescu e mai uşor de suspendat. Şi ce dacă? Ne ţine de foame? 

Singurul lucru cu adevărat util făcut de Parlament îl reprezintă adoptarea Legii privitoare la cooperarea între Guvern şi Parlament în domeniul afacerilor europene. Dacă se şi aplică, vom avea şi noi o dezbatere cât de cât serioasă în materie de politici europene. 

Aşteptăm ecourile încăierărilor din CSAT, care este în curs de desfăşurare, şi depunerea jurământului de noul ministru al Culturii. 

Ziua de mâine are deja un scandal pe agendă: alegerea noului CA al TVR. PDL va fi exclus de la porţie. Să te ţii vaiete!

Am şi o ştire pozitivă: Pulimea Sa, macho cum îl ştim, şi-a cumpărat Ford B max ROŞU! Acum, s-ar putea ca unele duduci  să nu fie impresionate nici să-l vadă la volanul unui Ferrari roşu! Dar în loc să cumpere maşina, băsescu îl strângea de coaie pe Berceanu să facă ce a promis celor de la Ford: şosele decente în Oltenia, pe unde să exporte ce produc! Aşa e un gest populist, şi nimic mai mult...

duminică, 24 iunie 2012

Cum distruge tehnologia democraţia



Un extrem de interesant editorial al lui Friedman în NYTimes: "Ascensiunea popularismului". Nu, nu e vorba despre "populism". Este un cuvânt nou, care a apărut în Europa, mai precis în Marea Britanie, şi defineşte noua ideologie "universală". Spune Friedman: "Indeed, I heard a new word in London last week: “Popularism.” It’s the über-ideology of our day. Read the polls, track the blogs, tally the Twitter feeds and Facebook postings and go precisely where the people are, not where you think they need to go. If everyone is “following,” who is leading?"

Cu alte cuvinte, lidershipul devine prizonierul opiniei, este obsedat de ce se spune, ia decizii în funcţie de asta, a ajuns el să urmeze, nu mai este urmat. "We’re going from largely one-way conversations — top-down — to overwhelmingly two-way conversations — bottom-up and top-down. This has many upsides: more participation, more innovation and more transparency. But can there be such a thing as too much participation — leaders listening to so many voices all the time and tracking the trends that they become prisoners of them?"

Motiv să propună un  corolar  al legii lui Moore, valabil în politică: "The quality of political leadership declines with every 100 million new users of Facebook and Twitter." Atomizarea extremă a opiniei, incapacitatea de a mai construi un consens pe nicio problemă din sfera interesului general, dar, şi mai grav, ridiculizarea permanentă a politicienilor îi împiedică să mai ia decizii tranşante, curajoase: "Anyone with a cellphone today is paparazzi; anyone with a Twitter account is a reporter; anyone with YouTube access is a filmmaker. When everyone is a paparazzi, reporter and filmmaker, everyone else is a public figure. And, if you’re truly a public figure — a politician — the scrutiny can become so unpleasant that public life becomes something to be avoided at all costs. Alexander Downer, Australia’s former foreign minister, remarked to me recently: “A lot of leaders are coming under massively more scrutiny than ever before. It doesn’t discourage the best of them, but the ridicule and the constant interaction from the public is making it more difficult for them to make sensible, brave decisions.”

Scriu de multă vreme despre asta: suntem sub tirania timpului scurt, nimeni nu mai gândeşte în perspectivă, nu-şi mai proiectează imaginea în viitor. Totul se judecă aşa cum se judecă performanţele unei întreprinderi, la trei luni. Schimbarea unor naţiuni, reformele, toate cer timp. Tâmpitul de Funeriu a ajuns să declare noua lege a educaţiei un succes înainte chiar de a fi aplicată! Asta este popularism!

"When you have technologies that promote quick short-term responses and judgments, and when you have a generation that has grown used to short-term gratification — but you have problems whose solutions require long, hard journeys, like today’s global credit crisis or jobs shortage or the need to rebuild Arab countries from the ground up — you have a real mismatch and leadership challenge."

Nu împărtăşesc optimismul tâmp al autorului, care crede  că dacă spui poporului adevărul, ai rezolvat problema: toată lumea se înhamă la treabă, şi trage în aceeaşi direcţie. Nu, naţiunile au nevoie de un plan, de solidarităţi organizate, de lideri puternici, controlaţi democratic, nu prin tirania opiniei, şi mijloacele adecvate pentru a-şi atinge obiectivele. Pentru că dacă sunt oameni precum bancherii "români", care spun că vor credita economia după ce aceasta îşi revine, când ea, economia, are nevoie de finanţare pentru a-şi reveni, atunci am pus-o! 

Am crezut că noile tehnologii vor naşte o democraţie mai puternică. Din păcate se pare că distrug şi pe aia clasică, fără să pună altceva mai bun în loc.Părerea mea! 

luni, 11 iunie 2012

Un prinţ pupăcios şi adormita "societate civilă"



Nicuşor Dan a intrat în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Şi uite aşa ne-am pricopsit cu un nou traian băsescu, un Gică-Contra, care se va folosi de mediile de informaţii digitale pentru a întreţine un permanent scandal în privinţa primarului şi a Consiliului General. Este reţeta pusă la punct de Felix Tătaru şi folosită până acum de traian băsescu, şi când trebuie, şi când nu trebuie. Aseară, la o terasă(şi pentru ăsta cârciuma este biroul lui de lucru?) Nicuşor Dan declara ceva de genul "acum o să am acces la toate actele Primăriei, şi o să le fac publice". La care acte o să aibă acces? Că toate deciziile Consiliului General sunt publicate pe internet, propunerile de Hotărâri sunt publicate spre dezbatere, şedinţele sunt publice, execuţia bugetului controlată de Curtea de Conturi. Dacă s-a luat şpagă, o să găsească el chitanţe oficiale, legate cu sfoară la arhivă? E tâmpit?

De fapt, va face un singur lucru: va întreţine o atmosferă de suspiciune, va umple ziarele cu tot felul de aberaţii, va obstrucţiona orice decizie, inclusiv prin acţiuni în justiţie. Mi-e teamă că Oprescu va regreta zilele în care lupta cu ciuma portocalie din Consiliu. Cu demenţi precum Nicuşor Dan, care au în spate indivizi ce pot manipula opinia publică, este greu să lupţi. E greu de luptat cu "simboluri". Iar, din păcate, fără să facă practic nimic, Nicuşor Dan a ajuns "simbol". 

Ştiu, poate sunt eu paranoic în legătură cu "societatea civilă". Dar cei 22 de ani de experienţă cu "civicii" noştri vopsiţi m-au făcut un sceptic în materie. Când "societatea civilă" s-a amestecat în politică, sau a făcut politică, întotdeauna a ieşit prost, vezi Emil Constantinescu. 

Orice democraţie are nevoie de contra-puteri, pentru a balansa tendinţa majorităţii de a deveni tiranică. Dar dacă Nicuşor Dan, cu "Salvaţi Bucureştii" putea, la limită, să reprezinte un astfel de mecanism de contraputeri, acelaşi Nicuşor Dan, în Consiliul General, şi cu intenţia unora de a-l face primar peste patru ani, va fi un factor distructiv. Aşa cum am avut dreptate cu traian băsescu, am să am şi cu Nicuşor Dan. Tocmai pentru că nu ne este nimănui clar cine se află, de fapt, în spatele lui. Nu despre votanţii lui e vorba: ălora le pot înţelege motivele. Este vorba de păpuşari, de cei care l-au susţinut financiar, de cei care i-au făcut campaniile pe net, etc. Cei care contează, nu cei care votează.

Nicuşor Dan nu este neapărat nicu un candidat anti-sistem, nici unul independent, şi cu atât mai puţin unul progresist. Proiectul lui este un soi de ghiveci, de toate pentru toţi, fără prea multă corespondenţă în realitate. Nu cred nici că va fi un fenomen trecător. Există în Bucureşti un nucleu elitist, şi totalitar în gândire, care nu poate accepta actuala stare de lucruri, iar Nicuşor Dan i se pare instrumentul perfect al revanşei.

Oricum, individul este departe de a fi  prinţul care a sărutat "Frumoasa adormită". Bucureştii ar trebui să aibă cea mai extinsă clasă de mijloc, şi o are. Faptul că l-au votat doar vreo 70.000 de oameni nu înseamnă mare lucru. Clasa de mijloc nu se identifică neapărat cu indivizi. În Occident, centriştii şi stânga social democrată au reprezentat-o cel mai bine în ultimele două decenii.

Putem s-o dăm şi pe obişnuita explicaţie "la noi ca la nimenea!" Dar nu cred . Cred mai degrabă că Nicuşor Dan este rezultatul unei crize identitare a unora de la dreapta, pe care PDL i-a sedus, după care i-a folosit şi i-a abandonat. Poate că vor construi ceva în jurul lui, acţiune care ar avea sens, deşi, după cât de greu se construieşte ceva în jurul precedenţilor "prinţi" pupăcioşi, Baconschi şi MTU, nu prea cred. Va fi şi el doar un prinţ folosit, şi aruncat după utilizare. Până atunci e bun de făcut antren... 

vineri, 1 iunie 2012

Un monument de nesimţire



"Vocea DNA", am numit HotNews, ne prezintă o mizerie îngrozitoare a DNA, în care ţuluşii ne iau de proşti şi se cacă în capul unei naţiuni. Cretinii ăştia, împreună cu jegul de Tapalabă, îşi bat joc de noi pe banii noştri! 

Cum poţi să spui tu, procuror, că NU ŞTII numărul de telefon al lui Năstase, că doar îl asculţi zi şi noapte din momentul în care la Cotroceni a venit dementul de băsescu?! Şi că ai găsit pe Google cui aparţine numărul! Să moară mămiţica ăluia care minte? 

Pentru cine a cerut, dacă a cerut DNA, listingul de la Vodafone? Pentru Grăjdean? Cum au fost protejate datele personale ale celorlalţi, care nu sunt parte în proces? De ce nu prezintă HotNews o copie după listing? Vă spun eu de ce: nu este şters niciun număr care apare acolo şi nu are legătură cu cauza. Aşa se strâng date despre oricine din România, că nu se ştie la ce sunt bune!

Vreau să-l văd pe boul ăla de zice că-i Avocatul Poporului cerând lămuriri DNA. Asta, dacă nu are şi el vreun dosar prin sertarele ţuluşilor. 

Una peste alta, DNA trebuie desfiinţat. A ajuns un pericol pentru democraţie. Nicăieri, în afara regimurilor totalitare, o instituţie nu are atâta putere şi nu se supune niciunui control, fie al al societăţii civile, fie al Parlamentului. Este un monstru ieşit din mintea, la fel de totalitară ca şi instituţia, a Monicăi Macovei. 

Oamenii ajunşi în faţa justiţiei trebuie să fie convinşi de totala neutralitate a judecătorilor, şi de faptul că plătesc doar pentru faptele lor, şi nu pentru interesele politice şi de imagine ale unor nesimţiţi, care tratează statul ca pe o slugă a poftei lor de putere.   

joi, 31 mai 2012

Aşa ceva nu se există!



În timpuri disperate, măsuri disperate? Aşa se pare. Şomajul în rândul tinerilor ESTE marea problemă, peste tot în lume. În Occident este şi mai gravă, prin consecinţele economice şi sociale. Pe "capitalişti" îi doare în cur de problemă, nu e treaba lor. Statele sunt rugate să-şi vadă de treabă, că nu e misiunea lor să creeze locuri de muncă. Bun, şi atunci cum rezolvăm problema? Păi n-o rezolvăm noi, o rezolvă "piaţa". Şi piaţa spune că nu e nevoie de tineri pe piaţa muncii. Atunci, sănătate! 

Să nu ne grăbim. Unii "capitalişti" au înţeles că e groasă. Şi că situaţia tinerilor este o bombă cu ceas pentru societate. Drept pentru care unul dintre ei propune, în "Scânteia Capitalismului", FT, un "new NEW Deal" în favoarea tinerilor. Soluţia lui? Un soi de "serviciu naţional" pentru tinerii între 16 şi 24 de ani, cu durata de un an, care poate fi prelungit încă un an, timp în care tinerii să-şi îmbunătăţească ceea ce americanii numesc "angajabilitate", capacitatea de a găsi un loc pe piaţa muncii.

"In the US, 80 years after Franklin Roosevelt first used the term, it is time to give the next generation of workers a “New Deal”. This new New Deal would aim to enhance young people’s skills to make them more employable. At the same time, they would serve their community or country and so, I would hope, gain a positive impression of working life.

All US citizens aged 16-24 would have a mandatory one-year commitment to the programme, with an option to serve a second year. Young people would enter the scheme having completed – or dropped out of – high school and before starting higher education. Each young person would receive a monthly income for accommodation and living expenses, and there would be comprehensive medical and dental care. To all intents and purposes this would be a new and enlightened form of national service.

Certain dispensations would apply: for instance, students could fulfil their commitment during vacations. Work opportunities would be offered across a number of sectors, and US corporations – now sitting on $2tn in cash – would have a golden opportunity to help build the country’s future by helping young people. In addition, the US government could take a leaf out of Germany’s book by offering targeted financial incentives to companies – for instance, by stepping in with a subsidy when a job is at risk of disappearing. Public money is better spent retaining a worker in a job than in cultivating low self-esteem in the form of unemployment benefit. Higher-education bodies would dovetail their curriculums with the scheme, and this new national service, education and enterprise would converge through college campus programmes fostering entrepreneurship in hard-hit communities. Placements would also be offered by established volunteer organisations such as Peace Corps, while opportunities for working overseas would come through “national service” schemes in other countries.

How would this all be funded? In the classic fashion of American capital markets, with a bond, invested by the US government on the birth of each new citizen. Money would also be raised via corporate contributions, while any youth opting out would pay a fee in addition to forgoing bond monies. The principles, though clearly not all aspects of implementation, would be valid for similar schemes around the world."

Nenea care propune asta nu e membru al Partidului Comunist American! Este un patriot american, pragmatic, care înţelege că ţara sa are o problemă, că ea trebuie abordată cu realism, fără dogmatism sau precondiţii ideologice. În fond, omul nostru spune că, într-o democraţie, cetăţenii mai au şi obligaţii, nu numai drepturi. Şi că statul, împreună cu toţi actorii interesaţi, trebuie să rezolve o problemă care, în ultimă instanţă, face parte din ceea ce numim "contract social." Ponta, ne mişcăm şi noi mai cu talent pe tema asta?  

miercuri, 30 mai 2012

Întrebări la care nu va răspunde nimeni



Am şi eu nişte întrebări, în cazul dosarului, tot mai imbecil, numit "Trofeul Calităţii".

  1. De ce trebuie condamnat cu orice preţ Năstase?
  2. De ce este ascultat? Nu ştiu să aibă interdicţie să discute cu anumiţi martori, dar şi aşa, Grăjdan NU are nicio calitate în dosar. Cu toate astea procurorul îl întreabă pe Năstase dacă a luat legătura cu Grăjdan în ziua în care idiotul a trimis hârtia aia la ÎCCJ. Doar că nu Năstase luase legătura cu el, ci Grăjdan îi trimisese un SMS! Oricum judecătorii au respins întrebarea procurorului, ca neavând legătură cu cauza. Da, dar a preluat mizeria DNA toată presa portocalie! Misiune îndeplinită!
  3. DNA are vreo înţelegere cu Grăjdan?  Mie hârtia aia mi se pare a fi fost trimisă la ordinul DNA. data emiterii hârtiei Grăjdan a făcut obiectul unui dosar sau al unei cercetări prealabile din partea DNA?
  4. Faptul că AN este ascultat în faza asta a procesului nu îi încalcă dreptul la apărare? Procurorii pot afla astfel elemente din strategia lui de apărare, drept pentru care pot inventa tot felul de "evenimente", precum cel de azi.
  5. De ce, dacă principalul element în jurul căruia este construit dosarul, "prejudiciul", este atât de controversat, nu se apelează la un auditor extern, gen PWC, care să nu lase umbră de suspiciune în legătură cu existenţa sau inexistenţa lui? Nu moare nimeni dacă procesul întârzie o lună sau două. Oricum faptele nu se prescriu, şi nici dacă îl condamnă pe Năstase nu ni se ridică MCV. 
  6. De ce nu se sesizează CSM de felul în care DNA manipulează opinia publică, prin intermediul presei, foloosindu-se de ziarişti cărora le "livrează" informaţii deformate şi probe fabricate? Asta este ideea de justiţie echitabilă în România?  
  7. Când pleacă Daniel Morar de la DNA? Acest dement, care se pişă pe Constituţie, pe legi, pe orice reguli, a făcut din DNA o calamitate. O poliţie politică. SUA nu îşi fac bine susţinând astfel de oameni. Dar, mă rog, dracu ştie dacă Unchiul Sam mai are ceva în comun cu democraţia...

luni, 28 mai 2012

De ce suntem în situaţia Greciei?



Atenţie! A nu se înţelege greşit: nu este vorba de situaţia economică, pentru că România nu este în rahatul în care se află acum Grecia. Dar există o serie de lucruri comune în istoria şi în actualitatea celor două ţări, care ar putea conduce la o criză de tip grecesc în România. Iată-le pe cele greceşti, descrise de Pavlos Eleftheriadis într-un articool publicat de FT

"How did we come to this? The reasons lie in three largely unnoticed facts about Greek political life.
The first is the cultivation of hatred. A legacy of the civil war of 1946 to 1949 was the persistent and humiliating persecution of the left. Greek society in the 1950s was deeply hierarchical along lines of family and class. During the cold war another hierarchy was put in place. Leftwingers and other nonconformists were considered dangerous and unpatriotic and were persecuted by an apparatus of oppression that was dismantled only with the fall of the military dictatorship in 1974.

When the Socialists won power in 1981 they created a new hierarchy. Left supporters were now given civil service jobs, promotions and government contracts. The right was branded dangerous and unpatriotic.

The rhetoric of hatred survives today. Greek public life is still theatrical and poisonous. The parties of the left speak of the EU bailout as a “barbaric act” and a “crime”. Parties of the extreme right call pro-EU leaders “traitors” and “collaborators”. Their rhetoric rarely pauses to ask what caused the debt crisis or how it can be resolved. Forming a coalition would question everyone’s official outrage.
Partisan rivalry has paved the way for the second relevant fact: the rise of majoritarianism. Greece has had a liberal constitution since 1864. The rivalries of left and right, however, have brought constitutional checks and balances to the brink of irrelevance. This makes coalition government extremely hard to set up. The civil service is radically politicised and subservient. The public procurement of services and goods is ultimately in the hands of government ministers. Governments appoint the heads of the judiciary on partisan grounds. The result is a dysfunctional administrative system that depends on politics for everything.
The third political event is the decline of the press. Until 1989 radio and television were a government monopoly. After a series of inconclusive court battles, some businessmen started broadcasting terrestrial TV programmes. They were effectively stealing the frequencies. The government of the day did not react. Eight stations were given “temporary licences” in 1993, which were renewed in 2007. The highest court ruled in 2010 that the temporary licenses are unconstitutional. The ruling brought no change. Politicians have been afraid to rock the boat. How does this tawdry episode mark the demise of the press? The TV stations absorbed the print media. Most do not respect rules for objectivity or moderation. Owner interference is rampant and blatantly self-serving. The heated rhetoric of the politicians is reproduced and enhanced by TV journalists. There is little room for reflection or consensus.

The cultivation of hatred, the rise of majoritarianism and the demise of the press jointly explain the present paralysis in the face of the crisis. Greek politics has been privatised. Unscrupulous politicians, cynical trade unions and media oligarchs have hijacked our public life. They cared little about the debt and even less about reform. They see no urgency in preventing a catastrophic euro exit. Given their extravagant gains, the internal distribution of resources is far more important to them than the overall size of the pie."

Păi, la noi este altcumva? Ura împotriva stângii a fost cultivată cu metodă între cele două războaie. Ajunsă la putere, în 47, "stânga"(pentru că e greu de spus dacă PRM, apoi PCR, au fost cu adevărat partide de stânga, şi nu partide ale puterii, pentru care ideologia a fost doar un alibi, şi un impus al apartenenţei la "lagărul socialist". Probabil că am fi avut un partid dominant de "dreapta", dacă picam în celălalt "lagăr", precum grecii) i-a belit pe "istorici", care "istorici", liberalii, ţărăniştii, ceva social-democraţi debusolaţi şi ceva legionari, erau foarte ocupaţi să se belească singuri. 

După 1989 a fost timpul revanşei, şi brusc "stânga" a fost naşpa, şi "dreapta" gigea, în clasicul stil al oportunismului carpato-danubiano-pontic. Anti-comunismul a devenit ideologie de substituţie, iar liberalii, ţărăniştii, mai vechi şi mai noi, debusolaţii social-democraţi şi ceva legionari supravieţuitori au început, aţi ghicit! să facă ce ştiau ei mai bine: să se belească între ei, atunci când nu erau ocupaţi să hăulească pe Calea Victoriei "Jos Iliescu!" CDR a fost cântecul de lebădă al politicii ante-decembriste, şi punctul de pornire al unei forme de organizare a partidelor politice caracterizată prin lipsa ideologiei şi prin structurarea lor drept mecanisme pentru cucerirea şi exercitarea puterii. Lupta pentru controlul resurselor generează mai multă ură şi încrâncenare decât vechile lupte ideologice. Acum nu se mai iau prizonieri! 

Ei bine, ura generată de lupta pentru controlul resurselor publice este atât de crâncenă şi de temeinică, încât poate face neguvernabilă şi România. Să nu ne îmbătăm cu apă rece: USL este o coaliţie foarte fragilă. Deocamdată ciolanul, foarte mic, a fost cât de cât echitabil împărţit. Dar după alegeri, când USL poate lua toată Puterea, ei bine, atunci să te ţii! Iar dacă scapă şi de băsescu, s-a terminat mişcarea USL. De fapt, dacă vrea să facă un serviciu PDL, băsescu demisionează, şi astfel poate deschide calea unei alianţe PNL-PDL-PC-UDMR. Care, culmea! îi poate da garanţii de imunitate şi impunitate. băsescu preşedinte este duşmanul comun care ţine USL laolaltă. 

Politizarea administraţiei? Avem şi noi! Accesul arbitrar la resurse, împărţirea lor discreţională? Avem!  Justiţie care ascultă de comanda politică? Avem! Slabă capacitate administrativă? Avem! Dispreţ faţă lege şi de instituţii? Avem! Presă aservită politicului, deprofesionalizată şi "militantă", care a abdicat de la obligaţiile sale de servire a interesului public? Avem! Lipsa contraputerilor, ca urmare a demisiei societăţii civile şi a slăbiciunii conştiinţei cetăţeneşti? Avem!

Practic avem toate condiţiile unui eşec de tip grecesc, care are cauze mai profunde decât simpla criză a datoriei publice. Criza economică este dublată de crize politice, morale, ale conştiinţei cetăţeneşti. Mediul de cultură pentru criza economică este criza democraţiei reprezentative. Această din urmă criză trebuie rezolvată cu prioritate. Acesta este sensul schimbării şi mai ales datoria noii guvernări, dacă nu este şi ea o aceeaşi Mărie cu altă pălărie.  

duminică, 27 mai 2012

Moştenirea epocii băsescu-boc



O analiză extrem de realistă şi de precisă a ceea ce au însemnat anii guvernării băsescu-boc în economie face Aura Socol, pe "cursdeguvernare.ro". Este un tablou fidel al dezastrului lăsat în urmă de o "austeritate" tembelă, care nu şi-a atins niciunul dintre obiectivele declarate. Un singur lucru a făcut: a redistribuit undeva între opt şi douăsprezece miliarde de euro către clientele politico-economică a PDL şi UDMR.   

Citez ceva mai mult din articol, să se înţeleagă despre ce e vorba:

"Dincolo de intrebarea daca aveam sau nu alternativa, ceea ce cred ca ar trebui sa ne preocupe cu adevarat este legat de calitatea acestei ajustari. Romania trebuie sa evite o ajustare pur cantitativă, cu amanari de plati consistente in viitor (arierate, despagubiri pentru cei care au obtinut in instanta recuperarea veniturilor etc.). Si asta pentru ca in prezent calitatea ajustarii fiscale este una redusa. Iata mai jos cateva argumente:

1. Diminuarea puternica a potentialului economiei romanesti. Rata de crestere a PIB potential s-a redus la jumatate fata de perioada precriza. Dacă în perioada 2005-2008 Romania a avut un ritm de crestere al PIB potential de 5-6%, studiile arata ca pe termen mediu acesta se va reduce la 2,5-3%. De aici, necesitatea de a grabi reformele structurale – procrestere, stimularea investitiilor in tehnologie, capital uman, cercetare dezvoltare etc. In plus, analizand dinamica legata de contributia productivitatii totale a factorilor (PTF) la cresterea economica pentru economia romaneasca, se poate observa cu usurinta ca elementele intensive ale cresterii economice sunt deosebit de modeste comparativ cu elementele extensive. Ceea ce dovedeste clar ca Romania isi pastreaza acelasi motor de crestere economica. Or, in Romania problema de fond nu trebuie sa se reduca la ideea de a scadea un indicator sau altul. Ci de a schimba insusi modelul de crestere economica, viziunea privind constructia bugetara, cresterea economica, de a trece de la investitii publice ineficiente la stimularea celor private, etc.

2. Atat timp cat in Romania nu vor exista programe consistente de creare de locuri de muncă, nu putem vorbi de o ajustare fiscala calitativa in Romania. Criza economica a lovit puternic piata muncii din Romania, de unde presiuni mari pe bugetele de asigurari sociale, pensii, somaj, sanatate etc., unde se inregistreaza deficite din ce in ce mai puternice.

3. Analiza executiilor bugetare arata cateva aspecte ce ar trebui imbunatatite: mediul privat nu este stimulat sa faca investitii si sa creeze locuri de munca; nu s-a redus inca rigiditatea cheltuielilor bugetare; reducerea cheltuielilor de personal din 2010 și 2011 este un lucru bun insa nu reprezinta de fapt decat o amanare la plata a acestora (de exemplu, executia bugetara arata ca economiile totale făcute la cheltuielile de personal prin toate taierile de venituri propuse în perioada iunie 2010 iunie 2011 sunt de aproximativ 2% din PIB, circa 8 miliarde ron, iar despăgubirile câştigate în instanţă de către bugetari în ultimul an sunt de peste 8 miliarde ron. Deci, de fapt măsurile de austeritate în domeniu reprezintă doar un deficit amânat pentru 2013-2014 când vor fi plătite aceste despăgubiri, indexate la inflaţie); creşterea puternică a cheltuielilor cu dobânzile este ingrijoratoare, demonstrând dificultăţi de finanţare şi creşterea poverii pe generaţiile viitoare."

Şi atunci să nu o bag eu undeva pe madam Lagarde, care dă lecţii grecilor, după trei sau patru ani de eşecuri ale programelor lor măreţe de ajustări structurale? Nu boul ei, Franks, se felicita pentru succesurile României? Să şi le bage în cur amândoi pe ele, pe succesuri! 

Prieteni! Apocalipsa economică vine în România în 2013 şi 2014, când trebuie să plătim miliardele alea jefuite de băsescu şi ai lui. Dacă nu ne facem un plan serios, am belit-o scurt! Nu mai e timp de discuţii sterile! Şi încă ceva: băsescu, boc, udrea, la puşcăriiiiiiiie! La puşcăriiiiiie! Acum!

UPDATE: jigodia de madam Lagarde, care le cerea grecilor să-şi plătească impozitele, este exonerată de plata impozitului pentru salariul de director general al FMI! Care e de vreo 380 de mii de euro anual. Sictir! 

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...