Am mai scăpat de o tristă moştenire a comunismului

Pentru noi Olimpiada s-a cam terminat. Rezultatele sunt practic egale cu zero. Tot ce înseamnă jocuri de echipă nu mai există pentru noi. Echipa de gimnastică e pe butuci. La atletism nu existăm! La sabie şi la spadă am eşuat lamentabil. La tir, cu un singur om, e ca şi când n-ar fi. Caiacul, canoea, schiful sunt şi ele în suferinţă. Alte sporturi olimpice nu prea mai există. Nu avem nimic la ciclism, spre pildă, nici la şosea, nici la velodrom. 

Sportul a ajuns o afacere uriaşă, unde, dacă vrei să câştigi, trebuie să investeşti. Dar mai ales trebuie să-ţi extinzi baza de selecţie. Dar dacă în şcoală nu se face sport, dacă la sate nu se mai face sport, dacă în cartierele defavorizate ale oraşelor nu se face sport, de unde să recrutezi? Sportul nu este o politică de stat în România, şi asta se vede. La cei care culeg medalii cu coşul, da. Sigur, există şi iniţiativă privată, dar diferenţa o face intervenţia statului. 

Am ajuns ca şi până şi fotbalişti nu mai producem. Pentru că, în afară de Gheorghe Hagi, şi de Gică Popescu, parcă, nimeni nu investeşte în creşterea fotbaliştilor. Asta cere timp, bani, dăruire. 

Mai grav este că nu vom mai avea, în niciun sport, tehnicienii necesari atingerii performanţelor de vârf, şi nici medici sportivi care să aibă grijă de sportivii de elită. Pur şi simplu România dispare de pe marea scenă a spectacolului sportiv, unde se învârt anual multe miliarde de euro şi de dolari. 

Sportul poate fi un liant social. Este impresionant să vezi felul în care publicul englez îşi respectă sportivii care reprezintă Marea Britanie. La fel şi în Franţa, Germania, Spania şi Italia. La noi sportivii au cel mult "preţuirea" tabloidelor! Asta spune multe despre gradul nostru de coeziune socială.

Să n-o lungesc: e cazul să ne obişnuim cu gândul că am reuşit să mai scăpăm de o tristă moştenire a comunismului: sportul, ca parte a identităţii, şi mândriei naţionale! Ne rămâne băsescu! 

Lecţiile referendumului

Prima lecţie a referendumului: nu lăsa decizia la mâna altora. Cine este atât de tâmpit să creadă cu judecătorii Curţii vor face ceea ce n-am făcut noi? Am avut oportunitatea să-l demitem. Depindea de noi. În loc de asta am lăsat pe mâna a nouă băşinoşi o decizie care ne va influenţa viitorul la modul cel mai dramatic şi mai concret. 

Şedinţa CCR începe la ora 14. Cu şantajul serviciilor în spate, băieţii vor lua scurt o decizie: băsescu se întoarce la Cotroceni. Cu o imensă dorinţă de răzbunare. Văd tot felul de idioţi care cred că, în intervenţia sa de ieri, băsescu a lăsat-o mai moale. Eu cred că sunt analfabeţi funcţionali: nu înţeleg ce citesc! Aia este o declaraţie de război, într-o altă formă!  Personajul nu se va da în lături de la nimic. Ne aşteaptă vremuri mizerabile. 

A doua lecţie a referendumului, şi mai dură decât prima: nu poţi schimba când vrei tu, pulime, crezând în democraţie, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, sluga marilor puteri, chiar dacă sluga îşi bate joc de propriii cetăţeni. Aşa cum CAER şi-a avut momentul "primăverii de la Praga", care asta a însemnat, schimbarea slugilor Moscovei, a venit vremea ca şi UE să-şi aibă un astfel de moment. Intervenţia brutală-cu alte instrumente-a Bruxellesului, dar mai ales a Berlinului, noua Moscovă, i-a salvat pielea lui băsescu.  Am scăpat de dracu, şi am dat de tătâne-su! 

Eu, unul, deşi nu mă voi împăca niciodată cu rezultatul acestui referendum, am sentimentul că mi-am făcut datoria. Cred că s-au născut forme noi de solidaritate. Am văzut în acest efort oameni de formaţii diferite, de credinţe diferite, republicani şi monarhişti, de generaţii diferite, care au înţeles că fără spirit civic, fără asumarea de răspunderi în spaţiul public, nimic nu se poate schimba. Ceea ce ne-a unit n-a fost ura faţă de băsescu, ci preocuparea pentru viitorul nostru. Sper să rămânem la fel de uniţi şi de angajaţi şi în continuare. Mai avem de dat bătălii. Războiul cu răul din politică nu s-a terminat. Capul sus!  

De ce cred eu că va fi cvorum la Referendum?

Motivul, după părerea mea, este simplu: pentru prima dată în ultimii 22 de ani românii plătesc preţul alegerilor lor nepotrivite. Îl plătesc la modul cel mai direct şi mai concret cu putinţă. Şi acum au ocazia să-i facă, la rândul lor, să plătească pe cei vinovaţi că le-au înşelat încrederea. 

Tot pentru prima oară după 22 de ani românii îşi asumă responsabilitatea pentru alegerea lor. Nu contează că acum mulţi votează cu portofelul. Nu este un act de răzbunare, este un act de asumare. A erorilor proprii, dar şi a acţiunii de corijare a erorii. Cum spuneam, se naşte, în sfârşit, un soi de civism, venit şi din frustrare, şi din ură, şi din umilinţă, dar şi din convingerea că au puterea să schimbe ceva în politică. 

Suntem, zic eu, pe drumul cel bun. Depinde de noi să-l urmăm. Aşadar, Referendumul va fi validat. Părerea mea!

Dovada loviturii de stat!

Băsişti, nu vă bucuraţi, că nu aveţi de ce! Este vorba despre lovitura de stat tăcută, dată de traian băsescu zi de zi, timp de opt ani, care, cu complicitatea CCR, a transformat esenţa sistemului constituţional, România devenind de facto o republică prezidenţială. Iată şi dovada afirmaţiilor mele. În interviul pe care îl publică azi EvZ, traian băsescu afirmă despre sine, ca instituţie: "cea mai puternică structură politică executivă care este Preşedintele României". De când este preşedintele peste Guvern, ca atribuţii executive? 

Ceea ce spuneam se confirmă: la Cotroceni s-a aflat, cel puţin de la sfârşitul lui 2008, adevăratul guvern al României. Numai pentru asta şi băsescu trebuie nu doar destituit, ci şi trimis în faţa justiţiei. Cum de dat explicaţii nu trebuie scutiţi nici judecătorii de la CCR, fără de care această pervertire gravă a Constituţiei  nu ar fi fost posibilă.  

O să discut şi despre celelalte elucubraţii din interviu, dar asta mi se pare cea mai gravă afirmaţie, şi ea justifică pe deplin demiterea. 

Nu mă beliţi, că ca mine nu găsiţi!

Cam asta le-a spus băsescu parlamentarilor, printre hăhăieli, glumiţe cretine şi urlete ameninţătoare. Şi-a etalat colecţia de obsesii, ne-a mai spus încă o dată că el e cel mai cel, iar restul o turmă de cretini, că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase! 

Este un animal cinic. Să le mulţumeşti românilor pentru că au înghiţit, fără să le ia gâtul, mizeriile guvernării lui, e cinism dus dincolo de limită! Nu, România NU a ieşit din criză. Abia de acum încolo plătim pentru erorile lui de politică economică, pentru împrumuturile tembele, care n-au produs nimic pentru români. 

Să fii atât de animal încât să le ceri pensionarilor să te voteze, pentru că nu au pierdut nimic la pensie, când el vroia să le taie 15%, când a mărit TVA, când a luat abuziv CAS pe pensiile peste 740 de lei? Este insuportabil tupeul acestui dement! 

Trebuie să plece! Atât! Nu-l mai suport! Nu-i mai suport hăhăitul! Nu-i mai suport dispreţul! Nu-i mai suport aroganţa! Nu e buricul lumii! Nu se judecă totul în funcţie de el. României îi va fi mult mai bine fără el. Să plece! Cu cât mai repede, cu atât mai bine!

Justiţia, instituţie fascistă a băsismului!

Nu credeam că voi ajunge să citesc o astfel de monstruozitate: Brădişteanu, chemat la DNA pentru că, făcându-şi datoria de medic, a favorizat un infractor, pe AN. În ce ţară civilizată se petrec astfel de lucruri, care sunt o negare a drepturilor omului? Dar de ce mă mir? Daniel Morar a reuşit să facă de râs România la CEDO de două ori, pentru grave încălcări ale drepturilor omului. 

Sunt anchetaţi şi cei trei poliţişti care trebuiau să-l ducă la bulău, tot pentru favorizarea infractorului. Probabil pentru că nu l-au lăsat să se sinucidă! Pentru că s-au luptat cu el, pentru a-şi face datoria! Normal: ar fi trebuit să-i explice cum să folosească mai bine revolverul, şi să-l încurajeze să se sinucidă! Iar medicii de la Floreasca ar fi trebuit să-l lase să moară! 

CSM, altă instituţie cretină, care n-a făcut nimic substanţial pentru calitatea actului de justiţie, vrea să-i belească pe avocaţii lui Năstase, şi Avocatul Poporului, pentru că şi-au făcut datoria. Normal: dai în mine, dai în fabrici şi uzine! 

Mi se face frică de România. băsescu a creat un monstru din Justiţie, sub privirile complice ale SUA şi ale UE, care astfel pot jefui mai bine România. MCV a ajuns un instrument de şantaj. SUA pretind un drept de numire a responsabililor din Justiţie, pentru că au "investit" în ea. Toţi se cacă în capul nostru, pentru că se poate, şi pentru că au deja o coloană a cincea în România, plătită regeşte pentru a distruge mediatic orice rezistenţă internă. 

Reacţia justiţiei în acest caz este fără precedent. Este una totalitară, fascistă. Una făcută să bage frica în oase. Urmărirea penală împotriva lui Brădişteanu este un pas pentru a-l aresta preventiv. Este un act de răzbunare. Nu-i interesează că distrug un om care a salvat şi salvează atâtea vieţi. 

Este faza dementă a băsismului, ca regim politic. Faza cea mai periculoasă. Faza în care nu se mai ţine cont de nimic! 

Cum vă spuneam, este război total în România. Miza este democraţia, dincolo de orice altceva.

De ce suntem în situaţia Greciei?

Atenţie! A nu se înţelege greşit: nu este vorba de situaţia economică, pentru că România nu este în rahatul în care se află acum Grecia. Dar există o serie de lucruri comune în istoria şi în actualitatea celor două ţări, care ar putea conduce la o criză de tip grecesc în România. Iată-le pe cele greceşti, descrise de Pavlos Eleftheriadis într-un articool publicat de FT. 

"How did we come to this? The reasons lie in three largely unnoticed facts about Greek political life.

The first is the cultivation of hatred. A legacy of the civil war of 1946 to 1949 was the persistent and humiliating persecution of the left. Greek society in the 1950s was deeply hierarchical along lines of family and class. During the cold war another hierarchy was put in place. Leftwingers and other nonconformists were considered dangerous and unpatriotic and were persecuted by an apparatus of oppression that was dismantled only with the fall of the military dictatorship in 1974.

When the Socialists won power in 1981 they created a new hierarchy. Left supporters were now given civil service jobs, promotions and government contracts. The right was branded dangerous and unpatriotic.

The rhetoric of hatred survives today. Greek public life is still theatrical and poisonous. The parties of the left speak of the EU bailout as a “barbaric act” and a “crime”. Parties of the extreme right call pro-EU leaders “traitors” and “collaborators”. Their rhetoric rarely pauses to ask what caused the debt crisis or how it can be resolved. Forming a coalition would question everyone’s official outrage.

Partisan rivalry has paved the way for the second relevant fact: the rise of majoritarianism. Greece has had a liberal constitution since 1864. The rivalries of left and right, however, have brought constitutional checks and balances to the brink of irrelevance. This makes coalition government extremely hard to set up. The civil service is radically politicised and subservient. The public procurement of services and goods is ultimately in the hands of government ministers. Governments appoint the heads of the judiciary on partisan grounds. The result is a dysfunctional administrative system that depends on politics for everything.

The third political event is the decline of the press. Until 1989 radio and television were a government monopoly. After a series of inconclusive court battles, some businessmen started broadcasting terrestrial TV programmes. They were effectively stealing the frequencies. The government of the day did not react. Eight stations were given “temporary licences” in 1993, which were renewed in 2007. The highest court ruled in 2010 that the temporary licenses are unconstitutional. The ruling brought no change. Politicians have been afraid to rock the boat. How does this tawdry episode mark the demise of the press? The TV stations absorbed the print media. Most do not respect rules for objectivity or moderation. Owner interference is rampant and blatantly self-serving. The heated rhetoric of the politicians is reproduced and enhanced by TV journalists. There is little room for reflection or consensus.

The cultivation of hatred, the rise of majoritarianism and the demise of the press jointly explain the present paralysis in the face of the crisis. Greek politics has been privatised. Unscrupulous politicians, cynical trade unions and media oligarchs have hijacked our public life. They cared little about the debt and even less about reform. They see no urgency in preventing a catastrophic euro exit. Given their extravagant gains, the internal distribution of resources is far more important to them than the overall size of the pie."

Păi, la noi este altcumva? Ura împotriva stângii a fost cultivată cu metodă între cele două războaie. Ajunsă la putere, în 47, "stânga"(pentru că e greu de spus dacă PRM, apoi PCR, au fost cu adevărat partide de stânga, şi nu partide ale puterii, pentru care ideologia a fost doar un alibi, şi un impus al apartenenţei la "lagărul socialist". Probabil că am fi avut un partid dominant de "dreapta", dacă picam în celălalt "lagăr", precum grecii) i-a belit pe "istorici", care "istorici", liberalii, ţărăniştii, ceva social-democraţi debusolaţi şi ceva legionari, erau foarte ocupaţi să se belească singuri. 

După 1989 a fost timpul revanşei, şi brusc "stânga" a fost naşpa, şi "dreapta" gigea, în clasicul stil al oportunismului carpato-danubiano-pontic. Anti-comunismul a devenit ideologie de substituţie, iar liberalii, ţărăniştii, mai vechi şi mai noi, debusolaţii social-democraţi şi ceva legionari supravieţuitori au început, aţi ghicit! să facă ce ştiau ei mai bine: să se belească între ei, atunci când nu erau ocupaţi să hăulească pe Calea Victoriei "Jos Iliescu!" CDR a fost cântecul de lebădă al politicii ante-decembriste, şi punctul de pornire al unei forme de organizare a partidelor politice caracterizată prin lipsa ideologiei şi prin structurarea lor drept mecanisme pentru cucerirea şi exercitarea puterii. Lupta pentru controlul resurselor generează mai multă ură şi încrâncenare decât vechile lupte ideologice. Acum nu se mai iau prizonieri! 

Ei bine, ura generată de lupta pentru controlul resurselor publice este atât de crâncenă şi de temeinică, încât poate face neguvernabilă şi România. Să nu ne îmbătăm cu apă rece: USL este o coaliţie foarte fragilă. Deocamdată ciolanul, foarte mic, a fost cât de cât echitabil împărţit. Dar după alegeri, când USL poate lua toată Puterea, ei bine, atunci să te ţii! Iar dacă scapă şi de băsescu, s-a terminat mişcarea USL. De fapt, dacă vrea să facă un serviciu PDL, băsescu demisionează, şi astfel poate deschide calea unei alianţe PNL-PDL-PC-UDMR. Care, culmea! îi poate da garanţii de imunitate şi impunitate. băsescu preşedinte este duşmanul comun care ţine USL laolaltă. 

Politizarea administraţiei? Avem şi noi! Accesul arbitrar la resurse, împărţirea lor discreţională? Avem!  Justiţie care ascultă de comanda politică? Avem! Slabă capacitate administrativă? Avem! Dispreţ faţă lege şi de instituţii? Avem! Presă aservită politicului, deprofesionalizată şi "militantă", care a abdicat de la obligaţiile sale de servire a interesului public? Avem! Lipsa contraputerilor, ca urmare a demisiei societăţii civile şi a slăbiciunii conştiinţei cetăţeneşti? Avem!

Practic avem toate condiţiile unui eşec de tip grecesc, care are cauze mai profunde decât simpla criză a datoriei publice. Criza economică este dublată de crize politice, morale, ale conştiinţei cetăţeneşti. Mediul de cultură pentru criza economică este criza democraţiei reprezentative. Această din urmă criză trebuie rezolvată cu prioritate. Acesta este sensul schimbării şi mai ales datoria noii guvernări, dacă nu este şi ea o aceeaşi Mărie cu altă pălărie.  

Ce se taie..

Circulă prin lumea teatrului un soi de maximă, ceva de genul legilor lui Murphy, care zice: "Ce se taie, nu se fluieră!" Nu cred că nu a auzit-o şi Cristian Mungiu, al cărui film, "Dincolo de coline", a fost fluierat copios la Cannes. Printre altele şi pentru că este prea lung. 

Nu ştiu, nu am văzut filmul, şi, sincer, nu am nici cea mai mică intenţie să-l văd. E un film tezist, care pleacă de la şedinţa aia de exorcizare de la mânăstirea Tanacu. Regizorii noştri au dat prea iute în manierism, se repetă, şi, ceea ce-i mai rău, sunt pur şi simplu respinşi de publicul românesc. Unii ar zice că pe nedrept. Eu zic că îşi merită respingerea. Filmele lor sunt făcute doar cu gândul la premii, şi deloc la public. 

Există în ţara asta, ca peste tot în lume, şi un public cult, şi un public popular. Din păcate, cu extrem de rare excepţii, filmele româneşti nu se adresează nici unuia, nici celuilalt public. Ci unei elite ad hoc, care încearcă să se legitimeze înghiţind tot felul de inepţii, ca semn că ea e "altceva", în loc să spună sincer: "băieţi, filmele voastre sunt de tot rahatul!" Ceilalţi o spun, refuzând să intre în sala de cinematograf. 

Sigur, accidental, în anumite circumstanţe, e posibil să ne mai pice câte un premiu pe la diversele festivaluri de film. Dar divorţul dintre regizorii români şi publicul românesc e, din păcate, definitiv şi irevocabil. Până când românii obişnuiţi nu se vor regăsi în poveştile spuse de filmele româneşti, nimic nu se va schimba în cinematografia autohtonă. Părerea mea...  

La muncă!

În ceea ce mă priveşte, "luna de miere" a guvernului Ponta ia sfârşit fix în momentul în care depune jurământul, adică acum. Nu e timp de ceremonii tembele, de tocşoaie(deşi Ponta vine mâine la Gâdea), de împărţeli, de târguieli. Secretarii de stat portocalii şi asimilaţii lor trebuie să plece fără prea mari fasoane. Dacă rămâne cineva, să se ştie. Foarte bine că-l păstrează pe Bogdan Aurescu la Externe. 

Ponta are ce face: vin alegerile locale, şi la români capacitatea administrativă e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Instituţiile sunt blocate: unii pleacă, alţii vin. Cei care lucrează acolo trebuie să aibă puţină linişte. Nu e cazul de "curăţenie" acum. Se curăţă ele singure, mai la toamnă.  Prioritatea zero e economia. Reparaţiile vin după. Dialogul social devine obligatoriu. 

Să n-o lungim: la muncă, flăcăi! Puneţi mai puţină energie la claxon şi mai multă la motor! 

O zi decisivă pentru România

Nu sunt nici dramatic, nici profetic. Cu toate astea cred că azi este o zi decisivă pentru România. Decisivă, pentru că azi vom afla dacă avem o democraţie funcţională - pe cât poate fi ea de funcţională într-o ţară condusă de traian băsescu - sau cel de la Cotroceni mai inventează vreo coţcărie, pentru a nu se afla într-o situaţie de coabitare cu un premier pe care nu-l poate domina şi dirija, şi cu o majoritate parlamentară pe care nu o poate manipula   cum vrea el.

Să ne înţelegem bine: nu debordez de entuziasm la ideea că vine guvernul Ponta. Dar România avea nevoie de o schimbare de guvern, pentru a detensiona situaţia socială. Faptul că la noi nu zboară sticlele incendiare spre Parlament, ca în Grecia, sau spre Cotroceni, nu înseamnă că nu există un potenţial de violenţă socială. El există, şi nu putem şti când şi de ce se va materializa.

Alegerile din iunie, venind după schimbarea de guvern, vor contribui şi ele la acest proces de liniştire a tensiunilor din societate. Măsurile sociale anunţate au şi ele efect de calmant. Dar cea mai importantă aşteptare a românilor priveşte economia. Şase luni par puţine pentru relansarea creşterii economice. Da, dar sunt suficiente pentru o schimbare de proiect, pentru definirea unei noi paradigme de dezvoltare. Oricum, relansarea motorului consumului trebuie însoţită de relansarea investiţiilor productive, publice şi private. România ar putea să-şi exploateze liniştită, cu bani publici şi privaţi, bogăţiile solului şi subsolului. De ce să nu listăm CupruMin la bursă, ca o regie publică, pentru ca investitori privaţi să se alăture statului în efortul de retehnologizare şi creştere a profitului?

Sigur, dacă statul va investi în telecabine şi parcuri în păduri, nu se va întâmpla nimic. Dacă va investi în hidrocentrale, în reţele de transport energie, în modernizarea căilor ferate, în creşterea eficienţei energetice, în sprijinirea formării de noi IMM, în agricultură şi în protecţia mediului, banii se vor întoarce la buget, şi vom avea cu ce plăti datoriile iraţionale, făcute de băsescu şi de boc.

Eu sper că şi PSD şi PNL sunt conştiente de faptul că alianţa lor nu este pe şase luni, până îşi văd sacii în căruţă. Trebuie să se obişnuiască de acum cu ideea că sunt "blestemaţi" de dezastrul guvernării portocalii să fie în alianţă şi să guverneze cel puţin opt ani de aici încolo. Le place sau! Nu ei decid asta, realitatea le-o impune. Doar o guvernare stabilă, doar bugete multianuale, care să permită o planificare a investiţiilor şi o dezvoltare durabilă pot genera o creştere a bunăstării generale.

Alegerile din Franţa, din Grecia, din Germania(unde Merkel a mai suferit o înfrângere), din Italia, sunt semne ale schimbării la nivel european. Este începutul sfârşitului moştenirii neo-liberale şi al unui model de globalizare care a deziluzionat şi a produs opusul a ceea ce se aştepta: o uriaşă polarizare economică şi socială, o creştere a violenţei la nivel global, grave dezechilibre de mediu, epuizarea resurselor, mizerie socială, fundamentalism, extremism religios, etc.

Poate că nu putem vorbi încă de un proces invers, de de-globalizare. Dar putem vorbi sigur de o nouă paradigmă referitoare la globalizare, şi în formularea căreia UE trebuie să joace rolul central, pentru că de data asta elementul critic al procesului va fi socialul, nu economicul. 

România trebuie să se schimbe. Dar schimbarea trebuie să aibă un sens, o noimă, şi obiective clare. Asta cred că aşteaptă, înainte de toate, românii. Un proiect în care să se regăsească, să le redea mândria şi să sensul apartenenţei. Dacă Ponta şi USL înţeleg aceste aşteptări, şi acţionează în consecinţă, vor avea succes. Dacă nu, abia atunci ne aşteaptă soarta de acum a Greciei! 

Noaptea minţii de dreapta

Cred că la noi a fi de "drepta" a ajuns o obsesie pentru unii, şi astea i-a băgat pe indivizii cu pricina în ceea ce parcă Ciutacu a numit "noaptea minţii". Tot pomenesc de spiritul critic, care nu-i tocmai una cu obişnuita cârcoteală carpato-danubiano-pontică. Ei bine, acestor indivizi(ca şi a unora de la stânga, ce-i drept) obsesia de a fi percepuţi, prin tot ce spun şi fac, ca fiind "de dreapta", respectiv de "stânga", le anulează orice urmă de spirit critic. Ca să nu mai spun că obsesia îi face de-a dreptul ridicoli!

Am mai scris despre un nene, Cristian Mureşan, trăitor la Paris, care acum face  o criză de isterie, pe "Contributors", la gândul că Francois Hollande poate deveni de mâine noul preşedinte al Franţei. Sigur, isteria lui este perfect în acord cu valorile de dreapta, probabil, pentru care voinţa poporului, ăla de votează, nu contează, câtă vreme nu iese de la urne idolul lui. 

Pentru cine nu cunoaşte cât de cât situaţia Franţei, citindu-l pe individ, rezultă că Sarkozy e un soi de Prometeu al Reformei, care a schimbat adormita şi prăfuita Franţă într-un soi de armăsar care jar mănâncă! Fraza asta ar face ruşine oricărui om cu bun simţ, chiar dacă obsedat să fie de "dreapta": " De vreme bună încoace nici un şef de stat francez nu a mai câştigat un război – într-o anumită cheie de lectură nu e puţin lucru reuşita din Libia."

Unu: Franţa a câştigar o pulă în Libia! Sarkozy şi-a asasinat finanţatorul campaniei din 2007, dar acuzele nu vor rămâne fără urmări, sunt sigur! Iar dacă nu interveneau, discret, americanii, europenii aruncau în capul libienilor cel mult cu manifeste, că bombele le terminaseră în primele zile ale "războiului". Şi doi: parcă nici n-a fost război, ci o misiune de interdicţie aeriană, sub mandat ONU. Sau a fost, şi Sarkozy n-a avut undă verde de la Parlament, că n-am auzit să fi declarat război Libiei, după regulile dreptului internaţional?

Despre integrarea arabilor nu mă pronunţ, dar integrarea ţiganilor e ca-n "Ţiganiada" lui Budai-Deleanu: o ţigănie! Iar despre restul succeselor lui Sarkozy se vor pronunţa mâine francezii. Cine apreciază, îl votează. Cine nu, nu!

Pe mine mă amuză cel mai tare felul apocaliptic în care prezintă posibilul mandat al lui Hollande: "Cine e, de fapt, acest François Hollande? E un fel de Prefect de Dorohoi care s-a trezit peste noapte candidat la Preşedenţia Franţei. Cel pentru care era prevăzut postul a călcat între timp pe bec într-un Sofitel la New York. Zero experienţă, zero carismă, dar ce contează atunci când promite să-i tragă pe bogaţi în ţeapă gâdilând dibace imaginarul unui popor însetat de răzbunare. Ce ne propune personajul care « n-a făcut nimic în toată viaţa lui » după spusele propriilor colegi de partid? Gata cu productivitatea la funcţionari. Angajăm pe bandă rulantă la stat. Gata cu reducerile de impozite pentru întreprinderi si particulari. Cireaşa de pe tort: cine câştigă peste un milion de euro pe an, îi confiscăm 75%. Gata cu legea pensiilor. Unii, clientela mea politică, vor putea ieşi la 60 de ani. Gata cu prioriatea electricităţii de origine nucleară în Franţa. Prietenii mei, verzii, nu sunt de acord. Gata cu viaţa grea la scoală. Profi mai mulţi şi bani daţi părinţilor la început de an şcolar. Gata cu hărţuirea imigranţilor extra-europeni. Le vom da drept de vot la municipale. Vor vota pentru noi, evident. Gata cu şomajul. Statul va obliga companiile să angajeze tineri. Gata cu preţul exorbitant la benzina. Il vom bloca. Gata cu Franţa arogantă în lume. Ne vom retrage din Afghanistan. Gata cu austeritatea în Europa. Dăm drumul la robinetele cu cheltuieli…şi lista poate continua. Cine, cum, cu ce surse finanţează delirul personajului? Încetaţi cu întrebările impertinente!"

Să lucrăm cu pielea clientului: cea mai mare tâmpenie pe care o poţi face este să votezi "carisma" unui politician. În primul rând există carismă şi carismă, construită pe anumite calităţi, sau defecte(există şi aşa ceva, vezi Pulimea Sa, ajus "carismatic" pentru că hăhăie, a ucis câinii comunitari, i-a dat un cap în gură unui arab în Piaţa Crângaşi, pileşte, şi-a luat amantă blondă, pişă ochii cu talent, fură telefoanele jurnaliştilor, înjură pe toată lumea, etc). Nu văd de ce ar fi mai competent Sarkozy decât Hollande. Franţa nu este o autocraţie, ci o democraţie, unde deciziile se iau după un mecanism complicat, tocmai pentru a corecta eventualele excese ale celui care se află în fruntea statului. Există un Parlament, care funcţionează, există o societate civilă, care funcţionează şi ea, o presă liberă, etc.

Reamintesc faptul că şi statul trebuie să contribuie la crearea de locuri de muncă. Sunt atâtea sectoare în care statul poate crea locuri de muncă, pentru că sectorul privat nu este interesat de aşa ceva. Şi nu este vorba doar de "funcţionari". Mi se pare de-a dreptul cretină afirmaţia individului, că s-a terminat cu viaţa grea din educaţie, pentru că Hollande vrea să angajeze mai mulţi profesori. Dacă Europa, şi Franţa, renunţă la a mai produce bunuri industriale şi agricole, şi vrea să producă bunuri simbolice(noi le proiectăm, chinezii le fabrică!), trebuie să producă întâi ingineri, matematicieni, fizicieni, chimişti, biologi, etc. Ăştia nu cresc pe marginea şanţului, trebuie găsiţi şi pregătiţi. Pentru asta este nevoie de un învăţământ preuniversitar de calitate. Care nu se face fără bani, şi mai ales fără profesori. Sau cu profesori depăşiţi de situaţie!

Iar banii ăia "promişi" părinţilor la început de an şcolar, pentru a cumpăra cele trebuincioase copiilor la şcoală, ei bine, ei se dau şi acum, n-a inventat asta Hollande, poate cel mult el a promis ceva mai mulţi bani. Şi nici nu e o sumă de speriat: bate pe la vreo 300 de euro de copil, în funcţie de vârstă. 

Mi-e mult prea lene să iau inepţie cu inepţie din scrisele lui Mureşan. Promisiunile lui Hollande sunt, de fapt, lucruri pe care guvernele, de stânga sau de dreapta, al Franţei le-au mai pus în aplicare. Cât despre austeritate, ce a rezolvat ea în Europa? A băgat-o mai tare în rahat? Şi trebuie să continue cu austeritatea, doar de dragul dogmei? Păi, şi Ceauşescu nu vroia să schimbe nimic, pentru a fi coerent cu dogma. Şi ce suferinţe a provocat poporului român! 

Argumentul că Franţa nu are bani pentru promisiunile lui Hollande este fals. Cum fals este şi argumentul că România nu are bani pentru funcţionarea statului şi a sectorului public. Bani sunt: trebuie doar schimbate priorităţile după care se cheltuiesc. 

 

Sigur, paramponul "dreptei" are o explicaţie mai simplă: intenţia de a impozita cu 75% sumele ce depăşesc, la venituri, pragul de un milion de euro. Restul sunt poveşti, spuse de unii care se cred deştepţi, unora pe care îi cred proşti. Se vede treaba că deştepţii nu sunt tocmai deştepţi, şi proştii s-au cam deşteptat... 

Un scandal artificial

Văd că se întinde un scandal artificial, născut doar pentru că statuia lui Traian, împăratul, nu preşedintele, care a fost montată pe treptele ce duc la Muzeul Naţional de Istorie a României, este o donaţie a Primăriei Generale, unde primar este Sorin Oprescu. Scandalul este întreţinut, şi nu înţeleg de ce, şi de directorul muzeului, unu' de care n-a auzit nici dracu' până acum, specialist în numismatică, Ernest Oberländer Târnoveanu.

Că e statuia unui zoofil, de vreme ce Taian ţine lupoaica în braţe, iar el e în pula goală, ba că nu ştiu ce-i iese lupoaicei din gât, ba că Traian e un criminal, care i-a kilărit pe bieţii daci, mă rog, un întreg repertoriu de cretinisme, pe care îl găsiţi lăţindu-se în întreaga presă. Cel mai bine îl citiţi pe HotNews, aici.

Dincolo de mişto răzbate o crasă lipsă de cultură, şi o mizerabilă cunoaştere, de fapt, o necunoaştere a istoriei, naţionale şi universale, precum şi un fond periculos de rasism şi xenofobie. Şi în loc să toarne şi ei, alături de oberul ăla de la Muzeu, gaz peste foc, jurnaliştii ar face bine să-şi pună nişte întrebări despre capacitatea intelectuală a cititorilor lor. Asta în situaţia fericită în care nu sunt la fel de idioţi ca şi cititorii lor, dacă nu mai rău!

Nu sunt eu cel care poate spune ce valoare artistică are statuia. Iar un simplu "îmi place", sau "nu-mi place", nu aduce nimic discuţiei, fiind o poziţie subiectivă. Dar putem discuta despre calitatea educaţiei, despre programa de istorie din şcoală şi din liceu, despre valorile pe care le promovăm în societate, despre noi, ca naţiune, despre identitatea noastră. 

Episodul ăsta nu e dătător de prea mari speranţe. Dimpotrivă, le îngroapă şi mai tare... 

Mai uşor cu negocierea pe scări, că se varsă voturile!

Eu pot înţelege, până la un punct, târguielile ăstora de la USL pentru diversele candidaturi, inclusiv pentru primăriile de sector. Dar s-ar putea ca alţii să nu înţeleagă, mai ales cetăţenii Bucureştilor, care sunt campioni la sportul numit "vot canci". Şi să vezi jale în momentul anunţării rezultatelor votului!

Aştept, ca destui alţi bucureşteni, şi o ofertă din partea USL. E bine şi cu Chiliman, şi cu Pietone, şi cu Vanghelion. Dar nu ni-i vindeţi voi la pachet cu nişte proiecte, care să ţină cont de nevoile şi de aşteptările noastre? Că de promisiuni legate de câinii vagabonzi şi panseluţe ne-am săturat. O viziune despre viitor, ceva? Infrastructuri mai bune, servicii sociale, investiţii în şcoli şi spitale, ceva centre civice, protecţia mediului? Spre pildă, ia să vedem noi câte pieţe au mai rămas în oraş? Poate îmi dă Chiliman un răspuns la întrebarea: "de ce nu se redeschide Piaţa Amzei, deşi hala aia nouă, cu parcare cu tot, e gata de vreun an? Poate pentru că nişte băieţi deştepţi se gândesc s-o cumpere"?

Aşa că, mai uşor cu negocierile astea pe scări, că se varsă voturile! Şi-o să vedeţi c-aţi vândut pielea ursului dn pădure...

Gura păcătosului...

Fără prea multe comentarii, cel puţin nu acum, că nu am chef să mă enervez. Îl mai ţineţi minte pe Plezirist şi pe Epicurean? Ăla de i-a şutit nevasta lu' Boureanu?  Ei bine, individul acordă un interviu celor de la Capital, din care citez, pentru că sună al dracului ca în chestia aia "Gura păcătosului adevăr grăieşte!"

 Aşadar: "Capital: Dacă nu cota unică, atunci ce factori au adus România pe valul de creştere economică? Şi cum am putea reveni pe val?

Sebastian Vlădescu: Elementele care au favorizat creşterea economică în România au fost: un exces de lichiditate pe piaţa internă şi investiţiile străine. Dacă discutăm de primul trimestru al acestui an, practic, nu mai avem investiţii străine. Asta după ce, în 2006-2007, doar investiţiile străine directe depăşeau şase miliarde de dolari anual.

Bani ieftini nu mai sunt, iar ca să anticipăm perspectivele investițiilor străine directe ar trebui să facem o analiză. Unde s-au concentrat, în trecut, investiţiile străine şi unde ar mai putea să vină altele noi? Sectorul bancar: cert nu vor mai fi investiţii. Băncile îşi restrâng expunerea, fuzionează, dar nu se extind. Imobiliar: exclus. Sunt atât de multe proiecte înţepenite, încât îmi vine foarte greu să cred că vor mai veni fonduri masive. Poate vor veni nişte bani speculativi pentru achiziţionarea de portofolii bancare. Dar nu sunt sume care să aibă vreun impact în creşterea economică.

Iar pentru bănci nu înseamnă decât capitalizarea pierderii. Investiţiile în sectorul auto: s-a ajuns la limită. Atâta timp cât piaţa mondială este în scădere sau în stagnare, nu văd un potenţial de creştere. Resursele naturale: da. Domeniile care atrăgeau, odată, nu mai sunt de interes, dar agricultura este una dintre resursele nefructificate. De aceea, concentrarea terenurilor este vitală pentru renaşterea agriculturii. Avem o oarecare resursă naturală energetică refolosibilă, vântul, dar ne-am creat, deja, o problemă. Un exces de energie verde va genera un recul al creşterii economice din cauza preţului şi ponderii exagerate.

Singurul segment economic care ar genera, relativ repede, creştere economică şi venituri bugetare pe termen lung este cel al exploatării resurselor minerale. Trăim într-o lume extrem de interesată de accesul la resursele minerale de orice fel, de la cărbune şi petrol la fier şi metale rare, precum vanadiu sau tungsten. În acest timp, noi suntem înţepeniţi în proiect. Am „terminat“ mineritul vechi. Apoi am traversat o perioadă în care nu am avut nici bani să ecologizăm exploatările închise, nici le modernizăm pe cele rămase deschise. Şi nici să deschidem altele noi. Ca urmare a escaladării cotaţiilor, am ajuns în faza în care am devenit interesanţi pentru investitorii direcţi. În acest moment, am început să ne întrebăm de unde vine interesul şi iar am ajuns la concluzia că străinii vor să ne fure cuprul, aurul, gazele etc. Este şi o diferenţă faţă de vechile percepţii. Acum, neîncrederea şi suspiciunea au devenit selective. Unii investitori străini sunt buni, alţii răi. Unii ne fură, alţii nu. Şi la nivelul percepţiei publice, şi al factorului politic. Pentru că, de fapt, nu există o politică coerentă."

Primul lucru: se recunoaşte franc că în creşterea economică de până în 2008 cota unică n-a jucat niciun rol. Perfect de acord. Perfect de acord şi cu domeniile în care NU vor mai veni investiţii străine. Da, industria auto şi-a cam atins maximul în România; este foarte posibil să asistăm chiar la o descreştere.

Am serioase îndoieli că sectorul minier, indiferent de domeniu, va genera creştere economică. Motive sunt multe. Sincer, cred că mai mult de 10.000 de noi locuri de muncă nu are cum genera, toate meseriile cuprinse în cifra asta. La fel de sincer cred că agricultura, deşi ar putea fi un domeniu de viitor, nu are cum deveni motor al creşterii economice. Sunt prea mulţi bani care ar trebui investiţi, şi nu-i investeşte nimeni. S-au cumpărat unele terenuri, dar deocamdată suspectez doar speculaţii cu terenuri agricole, în ideea că din 2014 se dă liber la cumpărat pentru nerezidenţi, şi poate pică ceva din asta. 

Şi ajungem să ne punem o întrebare pe care unii au pus-o de mult, guvernanţii nici acum: pe ce se va baza în viitor economia României? Ce ramuri, ce domenii sunt prioritare? Cum facem rost de bani? Ce forţă de muncă mai avem la dispoziţie? Ce calitate are? 

Voi cum vedeţi lucrurile? 

Domnu' Ponta, v-aţi trezit din iluzii?

Cezar Preda este un gunoi politic, şi şi-a făcut averea din gunoaie, şi împreună cu alte gunoaie politice. Câtă vreme PDL racola cu ambele mâini deputaţi şi senatori de la opoziţie, pentru a construi monstruoasa coaliţie cu UNPR, care a distrus statul român(motiv pentru care ar trebui să sfârşească în faţa unui pluton de execuţie, sau, pentru că suntem "civilizaţi", să primească închisoare pe viaţă!), individul nu scotea un diftong. Acum l-a apucat grija faţă de migraţia politică, pentru că şobolanii portocalii abandonează corabia guvernării.

Sigur, nu asta m-a făcut să-mi sară capsa. Ci acest citat, din spusele lui publice: "Ma uit la cei care se duc la candidatii nostri ca la niste proxeneti politici, le promit ca-i fac modele si de fapt ii arunca pe centura politicii ca sa isi faca interesele. Le cer acestor proxeneti politici sa inceteze cumpararea, pentru ca nu se face altfel decat prin cumparare, pentru ca sunt institutii ale statului care sunt foarte atente la modul in care se face 'trafic de carne vie' in politica". Pardon?!  

Cum vine asta? Instituţii ale statului care sunt preocupate de opţiunile politice ale cuiva? Care urmăresc politicieni, să vadă unde se duc şi pentru cine candidează? Scrie asta în Constituţie? În vreo lege a ţării ăsteia de căcat?

Parcă boul ăla de director al SRI(amănunt: Cezar Preda este şeful comisiei parlamentare de control al SRI) ne asigura că SRI e perfect neutru? Mai mult, garanta pentru asta! Şi şeful lui pe linie de "societate civilă" ameninţă cu folosirea SRI împotriva adversarilor politici? Pentru că eu aşa interpretez spusele gunoiului!

Alo! Domnu' Ponta, v-aţi trezit din iluzii?

Sunt şi pe Facebook

M-a mâncat undeva, şi mi-am făcut cont pe Facebook. Nu m-am dumirit încă la ce foloseşte, dar am tot timpul, nu-i aşa? Dacă vă interesează, aveţi un ditai butonul în capul blogului. Nimic mai simplu! Dar nu daţi năvală!

Mi-e milă de maghiari!

O imbecilă de la RL, Sabina Fati, îmi explică de ce-i urăsc eu pe unguri: aşa am fost învăţat în cărţile de istorie, de profesori, dar mai ales fiindcă am fost manipulat ani de zile de televiziuni şi ziare, iar politicienii o fac dintr-un reflex aproape pavlovian, mizând pe faptul că în mod proproţional, cu cât vor fi mai naţionalişti, cu atât vor obţine mai multe voturi.

Problema e, cu mine şi cu marea majoritate a românilor, în numele cărora vorbeşte, fără niciun drept, vaca asta încălţată, că nu-i urâm pe unguri. Pentru că ne sunt indiferenţi. Pur şi simplu! O specie de ciudaţi, care nu poate trăi decât în ghetoul în care s-a închis, voluntar, care se visează stăpână pe o ţară pe care, oricât ar fi de bizar, n-au stăpânit-o nici atunci când credeau că o stăpânesc, care nu poate intra în dialog cu alte culturi şi civilizaţii, care-şi închipuie că e buricul lumii, şi totul se învârte în jurul ei. Pe ciudaţii ăştia nu ai de ce să-i urăşti: sunt infirmi! Cel mult îţi poate fi milă de ei. Sunt o specie pe cale de dispariţie, tocmai pentru că nu pot evolua, nu se pot adapta la realităţi în schimbare. Şi cu cât cer, şi primesc, mai multe privilegii, cu atât se apropie mai mult de dispariţie.

Nu-mi mai pasă de ei, pur şi simplu! Treaba lor ce fac. Vor separaţie, atunci să se separe. Ce-mi pasă mie că după ce termină o şcoală maghiarul nu-şi găseşte de lucru, pentru că nu ştie limba română? A fost alegerea lui, să suporte consecinţele! Ce-mi pasă mie că Harghita şi Covasna vor fi ocolite de toată lumea, turişti, investitori, că nu se mai stabileşte niciun român acolo? Vor să moară de foame? Foarte bine! E alegerea lor! Statul cu coada sus costă!

E comică zbaterea celor care vor să demonizeze "naţionalismul" românesc, admirând pe faţă naţionalismul extrem al maghiarilor, pe care îl vor imitat de români. Ar fi ultima prostie pe care ar face-o românii. Naţionalismul maghiar nu este de urmat. Este toxic! 

Dragoste cu de-a sila nu se face! Nu vor să convieţuiască aici, cu românii? Încă o dată: treaba lor! Facă ce vor! Practic, nu mai există graniţe în Europa. Şi ei vor să tragă graniţe în jurul HarCov? Perfect! Să stea acolo, ca la grădina zoologică: o rezervaţie de Ev Mediu într-o lume post-modernă. Un avertisment pentru toţi cei care nu vor să iasă din capcana identitară, care cred că viitorul este o veşnică întoarcere în trecut. Nu românii pierd, maghiarii pierd. Şi, sincer, nu-mi pasă!

O ciupitură de purice pe curul unui elefant

Un nene de la Goldman Sachs, Greg Smith, director executiv al băncii, care se ocupa de păcălirea fraierilor, vânzându-le produse derivative, şi-a dat azi demisia. După un ritual al dracului de carpato-danubiano-pontic, adică făcând ceva tărăboi în presă. Bine, NYT nu este un tabloid, dar toată povestea este mult prea teatrală, pentru a-i acorda flăcăului prezumţia de bună-credinţă. Mai degrabă şi-a făcut suma, şi acum se duce să-şi pape banii făcuţi pe spinarea "păpuşilor", cum îşi alintau corbii de la Goldman Sachs clienţii.

Se vede asta şi după tonul scrisorii. Practic, băieţii de la bancă nu au de unde îl apuca. Faţă de ce s-a spus despre hienele cu pricina, scrisoarea lui Greg Smith(un alt evreu deştept, pe care îl cheamă Popescu!) e apă de trandafiri. Şi a avut exact efectul pişcărurii de purice pe curul unui elefant: adică zero adrenalină! Să te revolţi că o bancă, şi ce bancă, tu, şef în bancă, şi plătit regeşte pentru asta, vrea să-şi maximizeze cu orice preţ profitul, e pură ipocrizie! 

A se scuti cu "integritatea morală", mustrările de conştiinţă sau "etica protestantă". Banii ţin loc de toate astea! Asta e lumea în care trăim! Vreţi să ştiţi ce? Mi se pare mai morală imoralitatea băncii, decât morala de pe urmă a individului.

Sigur că cele scrise de individ pot stârni indignarea oricărui om de bună-credinţă. Dar, credeţi-mă, nu pot să-i aplaud gestul. Pentru că e prea târziu şi prea puţin. Nu asta o să schimbe comportamentul băncii, şi nici n-o să moralizeze lumea finanţelor, care s-a născut imorală. Să-i urăm deci pensie fericită individului(aş vrea să-i văd şi eu o declaraţie de avere), şi să ne vedem de ale noastre...

Războiul româno-român, faza pe municipiu

Oameni buni! Chiar am luat-o razna de tot? Oraşul ăsta arată cum arată. Cu ajutorul neprecupeţit al imbecililor care-şi zic arhitecţi, s-a dezvoltat aiurea, Nordul Capitalei fiind un soi de Mecca al imobiliarului, supra-dezvoltat şi supra-evaluat. Oribilităţile alea care populează partea de nord, începând de la Ambasada Chinei până la Grădina Zoologică, nu sunt proiectate de mine, nu eu am inventat cartierele şi clădirile alea delirante, unde nu poate intra o ambulanţă sau o maşină de pompieri.

Şi ce vrei să faci dacă fluxurile de circulaţie sunt alea care sunt? Încerci să rezolvi problema, cu ceea ce ai la îndemână. Şi când ai o soluţie, construirea unui pasaj pe sub Piaţa Charles de Gaulle, vin dobitocii care au creat problema, şi creează o altă problemă, miorlăind ipocrit că "Cererea de clasare a fost determinata de dorinta protejarii acestui ansamblu de potentialele efecte negative ale construirii unor pasaje subterane auto in zona verde, nicidecum de intentia de a bloca aprioric orice interventie; statutul legal de monument istoric nu inseamna intangibilitate, ci un grad superior de protectie. Primaria Municipiului Bucuresti isi justifica intentia construirii pasajelor subterane carosabile pe soseaua Kiseleff si pe bulevardul Aviatorilor prin nevoia asigurarii unei circulatii fluente. In realitate, pasajele sunt departe de a constitui un raspuns adecvat si contemporan la problemele centrului Bucurestiului; ele sunt distructive, anacronice si ilogice. Pasajele neaga valoarea urbanistica, arhitecturala, artistica si simbolica a acestor bulevarde, le distrug vegetatia si le submineaza functiunea de spatii publice pietonale. Soseaua Kiseleff si bulevardul Aviatorilor nu sunt simple cai de circulatie, ci artere cu o semnificatie speciala pentru capitala Romaniei."

Bă, boilor! Voi aţi văzut ce oribilităţi s-au construit de o parte şi de alta a Bulevardului Aviatorilor? Dacă găsesc semnăturile unora dintre voi pe planurile oribilităţilor, să vi le vâr în cur? Cine dracului se plimbă pe un bulevard pe care mii de maşini, pe un sens şi celălalt, stau la semafoare zeci de minute? Aţi văzut cum arată frunzele copacilor ălora, de la poluare? Cu cât circulaţia este mai fluentă, cu atât poluarea este mai mică!

Cum poate altera un pasaj SUBTERAN valoarea "simbolică" a zonei? Şi de unde obsesia asta cu "circulaţia pietonală"? Am biroul în zonă. Fie vară, fie iarnă, nu văd mai mult de cinci-zece "pietoni" între statuia Aviatorilor şi Piaţa Charles de Gaulle. Oamenii din zonă au alt ritm de viaţă, alte interese. Nu se dau jos din maşină. Şi apoi, de ce ai veni din Berceni să te plimbi pe Aviatorilot? Ce, nu ai şi la tine acasă miros de benzină? Ce să vezi acolo? Nişte copaci?

Nu putem să lăsăm dracului politica, pentru că intervenţia ăstora din Ordinul Arhitecţilor e politică, şi gândi raţional? Nu putem face compromisuri? Trebuie să punem frână oricărei încercări de a rezolva aceste probleme? De ce? Doar pentru a demonstra care o are mai mare? Abordări infantile, care nu servesc cu nimic interesul public. Şi nici zona n-o servesc, în paranteză fie vorba. Bun, asta e: s-a mai deschis un front în războiul româno-român. E drept, faza pe municipiu...

Spune şi tu "NU!" Europei

"România şi-a câştigat dreptul de a spune "NU" în Europa!, titrează pupincurist-băsist EvZ. Da, bă băieţi: şi-a câştigat dreptul de a spune "NU, nu intăm în Schengen, care e Europa!"

Lucrurile sunt cât se poate de proaste pentru noi: am crezut că suntem isteţi, c-o dăm cu manta, dacă-i jucăm pe olandezi cu subiectul "Serbia". N-am reuşit. Olanda este mai fermă ca oricând, cu sârbii, am mai spus, ne-am mai făcut un duşman, şi n-am realizat nimic nici pentru vlahi, iar de intrat în Schengen prea curând nu vom intra.

Când vrei să faci aşa ceva, să "baţi cu pumnul în masă" la Bruxelles, te asiguri că ăia care contează în mustărie, adică Franţa şi Germania, în primul rând, n-au să strâmbe din nas. N-am auzit nici vocea Franţei, nici pe aceea a Germaniei. Am rămas de Păcălici, ceea ce şi suntem.

Ştiu, există foarte multe frustrări la Bucureşti, dar tot ce ni se întâmplă este exclusiv pe mâna noastră. Ambasadele sunt nişte poveşti: nu trimit informaţiile necesare pentru a lua decizii în cunoştinţă de cauză. Ambasadorii sunt ăia care sunt. Ce-i sub ei e şi mai jalnic. MAE a ajuns o mare cumetrie. S-a deprofesionalizat grav. SIE doarme şi el, cel puţin pe spaţiul ăsta. Deşi n-ar trebui: aici se joacă viitorul nostru, nu în Afganistan, Orientul Mijlociu sau pe unde mai prestăm noi pentru americani. 

Ştim atât de puţin despre Europa şi despre politicile europene. Arătaţi-mi şi mie un singur ziar care are corespondent permanent la Bruxelles. Cât spaţiu acordă presa subiectelor legate de UE? Televiziunile? Câte think-tankuri pe probleme europene avem? Cum comunicăm pe aceste teme? 

Veţi recunoaşte aici o veche problemă a noastră, a românilor: formele fără fond. Cum o rezolvăm? Asta e: nu ştim cum, pentru că suntem superficiali şi nepăsători. Şi nici cu raţiunea nu stăm prea bine. Aşa că vom tot spune NU Europei, prin felul nostru de a fi.