Sărbători bine udate

Mă deranjează profund modul cretin în care sunt tratate sărbătorile în presă, indiferent că sunt laice sau religioase. Întotdeauna vor fi idioţi care vor sări calul, vor mânca sau vor bea mai mult, îşi vor sparge scăfârliile, se vor lipi, beţi pulă, cu maşinile de alte maşini sau de diverse elemente din peisaj. Ei, şi? Astea se petrec doar de sărbători? Adică o luăm pe arătură doar la zile mari? Tabloidizarea presei româneşti este un fenomen galopant, şi o duce spre mormânt. Să-i fie cerneala uşoară!

Se uită, cel mai adesea, că de sărbători asistenţa medicală cade toată în sarcina serviciilor de urgenţă, şi multe cazuri, banale, ar fi putut fi rezolvate de medicii de familie. Pe care nu poţi pune mâna, că şi e oameni şi stă cu porcul, sau mielul, sub nas. Aşa că statisticile par să confirme imaginea apocaliptică a unui popor de nebuni, care mănâncă până moare şi-şi bea minţile. Aşa o fi?

Ce înseamnă 30-40 de oameni care se prezintă la un spital de urgenţă, la Iaşi, de Crăciun? Ce înseamnă 1000 de apeluri la Salvare în Bucureşti, oraş cu peste două milioane de locuitori? Cu cât sunt mai multe decât într-o zi normală? Cu 5%? Cu 10%? E mult? Eu zic că nu.

Sărăcia a temperat radical excesele românilor. Credeţi-mă, ştiu ce spun! O să vedeţi ce rezultate mizerabile vor avea toţi cei din comerţ. Deja băieţii fac pe mortu'n păpuşoi când sunt întrebaţi de cifra de afaceri pe decembrie. Niciodată n-am petrecut atât de puţin timp la casele de marcat, în hipermarketuri sau în magazinele din Piaţa Amzei ca anul ăsta. Sunt ore la care numărul vânzătorilor îl depăşeşte copios pe cel al cumpărătorilor. 

Nu putem compara ce se întâmplă la noi cu fenomenul inimaginabil al beţiilot de weekend din Marea Britanie. Sunt scene halucinante, dar care pentru britanici au devenit banale. Până într-atât încât poliţia londoneză a trebuit să apeleze la reclame şocante, pentru a-i mai trezi pe petrecăreţii de Crăciun.

Nu am ajuns acolo. E o constatare, nu o satisfacţie. Dar nici mult nu mai avem, în rândul tinerilor, mai ales. Este vorba despre consumarea unor frustrări, cel mai adesea. Dar nu numai. Dorinţa de evadare dintr-o realitate tot mai constrângătoare denine presantă. La noi a apărut şi fenomenul etno-botanicelor. 

Din păcate nu există politici publice care să se adreseze acestui rău social. În numele libertăţii, evident, nu se mai mişcă niciun deget. Fiecare este liber să facă ce vrea cu viaţa lui, ni se spune. Corect. Până la un punct: acela în care interferează cu viaţa celorlalţi, şi le-o afectează, nu de puţine ori dramatic. Dar e mai simplu să faci clipuri, decât să cauţi soluţii. Valabil peste tot în lume...