joi, 15 decembrie 2011

Delirul de presă



Ştiu, vă plictisesc cu verdictul în procesul lui Adrian Năstase. Dar el a declanşat un deranj uriaş în presa portocalie, care trăieşte doar din pomenile puterii. Şi cel care plăteşte taraful, comandă muzica. Este evidentă coordonarea băieţilor, nu insist: e suficient să vezi argumentele şi felul în care se repetă ele la toţi scribii pupinbăsişti.

Unul iese însă din pluton, mai vechiul meu client, Tâmpeanu, de la RL. Ceea ce scrie băiatul ăsta e de spital specializat pe inşi care se plimbă cu şoşonul tras cu sfoara şi se cred Napoleon. Cum spuneam, moartea presei scrise nu e consecinţa crizei economice: sunt destule exemple de jurnale care se descurcă, bine-mersi, în ciuda ei. De ce? Simplu: îşi respectă cititorii, nu-şi bat joc de inteligenţa lor, nu-i mint cu neruşinare. Dacă scrii astfel de tâmpenii, precum o face Tâmpeanu, de ce te-ar citi cineva, care să mai dea şi bani pentru a fi scuipat între ochi de jurnalişti cretini?

Aşadar: "Potrivit unor surse dintre cele mai credibile, la întâlnirea pe care au avut-o cu juriştii europeni aflaţi la Bucureşti pentru a evalua starea reformei Justiţiei, judecătorii Înaltei Curţi au recunoscut că nu îl vor condamna niciodată pe Năstase. Scurt, brutal, fără ruşine şi atât de cinic încât bieţii europeni au rămas cu gurile căscate. Dar ce anume îi poate determina pe reprezentanţii celei mai importante instituţii a sistemului de justiţie din România să recunoască deschis şi fără complexe că nu dau doi bani pe propria misiune, pe propria integritate, pe propria onoare şi pe interesele fundamentale ale României? Pe scurt, impunitatea. Şi aici nu este vorba de inamovibilitatea judecătorilor ci de apartenenţa acestora la reţeaua subterană din care fac parte judecătorii de la Curtea Supremă, politicieni, generali de poliţie şi ai fostelor şi actualelor servicii secrete care parazitează ţara ca un cancer ce nu poate fi extirpat. Este reţeaua care îl plasează pe Ion Iliescu la palatul Cotroceni, pe Cătălin Voicu în funcţia de consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu, pe Adrian Năstase în funcţia de prim-ministru şi pe soţii Costiniu la Curtea Supremă. Deîndată ce devii membru al reţelei, eşti un om făcut pentru că ai câştigat cel mai valoros lucru: Impunitatea. Reţeaua va avea grijă ca niciun om de-al ei să nu păţească nimic...

Într-o discuţie purtată nu demult cu reprezentantul unei importante ţări europene la Bucureşti, am îndrăznit să-i reproşăm dubla măsură pe care ţara sa o aplică României, pe de o parte, şi Croaţiei, de cealaltă, în materie de corupţie. Croaţia, ţară care tocmai a semnat tratatul de aderare, va deveni membră UE fără a avea atârnată de gât eticheta infamantă a corupţiei care este asociată Mecanismului de Cooperare şi Verificare, deşi este cel puţin la fel de coruptă ca şi România, dacă nu chiar într-o stare mai gravă. „Iată, încercam noi să argumentăm, tocmai şi-au arestat fostul prim-ministru pentru corupţie, ce Dumnezeu!‘‘ „Da, a venit replica ce ne-a lăsat fără replică, este adevărat, l-au arestat. Voi, nu‘‘. Achitarea lui Adrian Năstase reprezintă semnalul cel mai puternic pe care îl dă România Occidentului că a pierdut lupta împotriva corupţiei şi că Justiţia a părăsit demult aceste meleaguri. În comparaţie cu achitarea lui Năstase, nimic nu mai contează: nici sacrificiile indurate pe altarul austerităţii, nici respectarea limitelor de deficit, nici reforma aparatului de stat, nimic. În ochii europenilor şi ai americanilor nu va conta decât pata corupţiei de pe obrazul României, o ţară care s-a aşezat singură la marginea lumii civilizate, o ţară pe care nimeni nu poate conta în mod serios fără să rişte o cruntă dezamăgire. O ţară unde investiţiile sunt mult prea complicate de această corupţie generalizată ca să merite riscul. O ţară de mâna a doua."

Chiar aşa: toţi judecătorii de la ÎCCJ le spun "revizorilor" de la Bruxelles că ei nu-l vor condamna niciodată pe Năstase? Şi că dacă îl arestau pe Năstase tăierea salariilor cu 25%, spre pildă, avea un sens, fără, nu are sens? Bă, pulă, eşti, totuşi, pupinbăsist! Fii atent la ce scrii, că acuş' îţi taie Turturică banii de ţigări! Şi vezi, nu te lua de curul Fecioarei din Pleşcoi, că nici n-ai să ştii ce te-a lovit.  

Cred că nu trebuie să vă spun că se găsesc plutoane de cretini care să-l creadă, şi să-l aplaude pe dobitoc? Frumos, nu?!

PS: Eu tot o să întreb zilele astea: cei doi tăntălăi, şeful CSM şi ministrul Justiţiei, vor face măcar un gest în apărarea celor trei judecătoare care l-au achitat pe AN, victime ale unui linşaj de presă? 

Un comentariu:

Karakas spunea...

De ce trebuie condamnat AN daca a fost gasit nevinovat? E autorul Judecator la Tribunal in caz? Face parte din completul de judecata? Mi se pare aiurea toata discutia asta despre verdict, insistind ca judecatorii ar fi fost vinduti cumva...Eu nu cred. Ba cred ca este un semnal bun ca Justitia devine apolitica (desi partea de procuratura/DNA pare politizata).