duminică, 18 decembrie 2011

Vaclav Havel, dispariţia unui mare european



A murit Vaclav Havel, care, înainte de toate, rămâne în amintirea noastră ca un mare european. A fost un democrat convins. A pregătit, prin opera sa intelectuală, schimbarea paşnică de regim din Cehoslovacia. "Revoluţia de Catifea" a fost marcată de personalitatea sa. Ca preşedinte al noii Cehoslovacii, şi apoi al Cehiei, a avut în minte un plan clar: ancorarea ţării sale în comunitatea trans-atlantică. Deşi om de dreapta, nu a făcut niciun gest de îngrădire a libertăţii de expresie a stângii. Cehia are în Parlament, şi acum, un partid comunist. Nu a plătit poliţe pentru anii petrecuţi în închisorile comuniste. Ceea ce dovedeşte o tărie de caracter excepţională şi o credinţă fără margini în valorile democratice.

Nu cred că a apreciat vreodată euro-scepticismul actualilor lideri cehi. El a imaginat pentru ţara sa un rol de anvergură: acela de a fi liderul Europei Centrale şi de Est, pe  drumul reunificării europene, şi a reuşit asta, lucrând cu perseverenţă pentru reuşita planului său. 

Şi ce înseamnă meandrele concretului: succesul lui Havel, în anii în care lupta pentru democraţie, imaginând Manifestul Cartei 77, şi construind o societate civilă în jurul mişcării dizidente, nu ar fi fost, poate, atât de eclatant, fără contribuţia...României ceauşiste. Carta 77 este rezultatul succesului Conferinţei de la Helsinki, din 1975. Un succes determinat de poziţia României, care a degajat un consens în privinţa drepturilor omului, ce şi-au găsit locul în Declaraţia finală a Conferinţei, în această formă:

 "VII. Respectarea drepturilor omului si libertăţilor fundamentale, inclusiv a libertăţii de gândire, conştiinţă, religie sau de convingere. Statele participante vor respecta drepturile omului si libertăţile fundamentale, inclusiv libertatea de gândire, conştiinţă, religie sau de convingere pentru toţi, fără deosebire de rasa, sex, limba sau religie.

Ele vor promova si încuraja exercitarea efectiva a drepturilor si libertăţilor civile, politice, economice, sociale, culturale si altele care decurg toate din demnitatea inerenta persoanei umane si sunt esenţiale pentru libera si deplina sa dezvoltare.

In acest cadru, statele participante vor recunoaşte si respecta libertatea individului de a profesa si practica, singur sau in comun, religia sau convingerea acţionând după imperativele propriei sale conştiinţe.

Statele participante pe teritoriul cărora exista minorităţi naţionale vor respecta dreptul persoanelor care aparţin acestor minorităţi la egalitate in fata legii, le vor acorda posibilitatea deplina de a se bucura in mod efectiv de drepturile omului si libertăţile fundamentale si, in acest mod, vor proteja interesele lor legitime in acest domeniu.

Statele participante recunosc importanta universala a drepturilor omului si libertăţilor fundamentale, a căror respectare este un factor esenţial al păcii, justiţiei si bunăstării necesare pentru a asigura dezvoltarea relaţiilor amicale si a cooperării intre ele, ca si intre toate statele.

Ele vor respecta in mod constant aceste drepturi si libertăţi in relaţiile lor reciproce si se vor strădui, individual si in comun, inclusiv in cooperare cu Naţiunile Unite, sa promoveze respectarea universala si efectiva a lor.

Ele confirma dreptul individului de a cunoaşte drepturile si îndatoririle sale in acest domeniu si de a acţiona in consecinţă.

In domeniul drepturilor omului si libertăţilor fundamentale, statele participante vor acţiona in conformitate cu scopurile si principiile Cartei Naţiunilor Unite si cu Declaraţia universala a drepturilor omului. Ele isi vor îndeplini, de asemenea, obligaţiile aşa cum sunt enunţate in declaraţiile si acordurile internaţionale in acest domeniu, inclusiv, intre altele, pactele internaţionale referitoare la drepturile omului, prin care ele ar putea fi legate."

În toată activitatea sa în cadrul Cartei 77, Havel a invocat aceste prevederi, iar Occidentul l-a putut sprijini, plecând de la aceste angajamente, luate de ţările foste socialiste la Helsinki.

Poate nu e momentul, dar nu pot să nu amintesc obsesia "haveliană" a intelighenţiei româneşti. Oriunde te duceai, prin anii '90, auzeai un bocet prelung: "De ce n-am avut şi noi un Havel?" Poate pentru că Pleşu îi scria scrisori leşinate lui Ceauşescu, în care invoca Statutul PCR, şi nu documentele Conferinţei de la Helsinki, legate de respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti? Poate pentru că Liiceanu pleca în Occident cu paşaport obţinut la intervenţia nepoatei lui Ceauşescu? Poate pentru că intelectualii se călcau în picioare să se toarne la Secu? Sau, şi mai grav, pentru că se căcau pe ei de frică? 

Europa avea acum nevoie de un om ca Havel. Din păcate, el nu mai este printre noi. Odihnească-se în pace! 

3 comentarii:

ciprian teodorescu spunea...

ah,ce porcarie...imi pare sincer rau..mai rar om ca el

Karakas spunea...

La ce folos s-a luptat Havel, si prin extensie cehii, slovacii, ungurii si romanii pentru libertate, cind azi libertatea celor putini si privilegiati devine constringere pentru cei multi? Mai mult ca oricind ar trebui sa onoram lucrarea lui Havel, prin a arata lumii injustetea si imoralitatea sistemului capitalist opresiv de azi, o masinarie in care politicienii se dau cu poporul pina cistiga alegerile, pentru ca apoi sa slujeasca alte interese...

Fluieratorul spunea...

Vedeti dvs., havel a fost in ultima vreme piesa de muzeu, la caresa ne uitam si sa ne minunam. Idei ca ale lui nu mai sint de mult in trend, nici in Europa, nici altundeva. Orice s-ar pretinde. RIP.