Să admitem că Pulea Vodă şi-a făcut damblaua. Ce urmează? Ne-a spus că premierul desemnat de el trebuie să construiască majoritatea parlamentară, nu pulifricii de la partide, că ei e tâmpiţi şi corupţi. Dar poate Croitoru, care este ştampilat deja drept "omul preşedintelui" să construiască o majoritate?
PNL şi PSD i-au dat, mai fin sau mai pe de-a dreptul, cu flit. UDMR ar discuta, dar deocamdată sunt tot cu gândul la Johannes, minorităţile la fel, merg ferm cu neamţu'. Singurii care-l sprijină necondiţionat pe Croitoru sunt oranjgutanii din PDL. Doar că nimeni nu mai vrea să audă de ei, după ce şi azi s-au străduit să taie până şi cele mai firave punţi de legătură cu ceilalţi. Pot Boc şi ai lui să-i construiască o majoritate lui Croitoru, fie şi de jumătate plus un vot, când tocmai au dat cu piciorul uneia de trei sferturi?
În această situaţie era nevoie de un pacificator, care, în Constituţie, există clar desemnat: preşedintele Republicii. Numai că Pulea Vodă e ORICE, numai pacificator nu. Şi atunci, cine construieşte majoritatea?
Păi, iar din păcate, ajungem din nou la Curtea Constituţională. Care trebuie să spună clar ce are voie să facă şeful statului în procesul de formare a unui guvern. Ceva de genul: preşedintele trebuie să dea mandat candidatului propus de o majoritate parlamentară constituită ca atare şi asumată public, atunci când nu există un partid cu majoritate absolută în Parlament. De aceea PNL şi PSD trebuie să facă ceea ce au spus: să convoace o şedinţă a celor două Camere ale Parlamentului, să constate un conflict între puterile statului şi să ceară un verdict din partea Curţii. Totul pe repede înainte.
Pentru că altminteri războiul politic se va generaliza. Şi nu mai există nimeni care să joace rolul de pacificator. Nici măcar Biserica Ortodoxă, care face mizerabile jocuri politice, cuprinsă de un soi de delir materialist care face din ea un SRL gigantic.
Strategia lui Pulea Vodă, aceea de a guverna prin crize, l-a dus la pieire. Din punctul meu de vedere, el este doar un cadavru politic. Un om a cărui relevanţă în sistemul politic tinde spre zero. După această ultimă extravaganţă, nu mai prinde turul doi. Şi după aia, pa!
Un comentariu:
Asa sa fie, cadavru politic!
Insa la poporul roman "greu de condus, dar usor de manipulat", propaganda greatoasa cu pensiile parlamentarilor, pensiile si salariiel de lux poate avea efect. "Iarasi s-au aliat toti impotriva lui, cand voia sa le ia privilegiile".
Pana pe 6 decembrie nu avem voie sa credem ca am trecut hopul. Altfel urmeaza inca 5 ani cu Marele Machitor!
Trimiteți un comentariu