Turambar, schimbă-ţi meseria!

Două lucruri urăsc la o anumită categorie de intelectuali: delirul verbal, şi citatele din abundenţă, care sunt pentru impresionarea proştilor. Ai ceva de spus, spune, frate! Fără înflorituri, excese stilistice, fraze imposibil de urmărit de la un cap la altul. Şi fără citate din autori de care cititorul obişnuit nici n-a auzit, deci nu va cădea în cur de uimire la vederea numelui, nici nu le poate analiza în contextul lucrării de unde sunt extrase, care, surpriză, pot demonstra altceva decât vrea să ne spună cel care citează.

Ce-mi veni cu asta? Păi, citii pe HotNews o producţie a unei "stele în urcare" a gândirii de dreapta, unul Alugică, sau Aligică, parcă. Care ne spune el cum e cu manipularea prin sondaje, şi cum cei care manipulează o pot lua în mână. Păi, în loc de o plicticoşenie lungă de un cot, putea să spună: "Cei care cred că pot manipula prin sondaje se păcălesc singuri pentru că: 1, 2, 3, hai 4 motive simple."

Dar nu! În loc de asta avem: "Marele sociolog american Robert Merton, primul autor care a abordat problema, o prezinta astfel: „Profetia care se autoimplineste este, la inceput, o definire falsa a situatiei, dar care induce un comportament nou ce face ca asertiunea originala falsa sa devina adevarata“. Altfel spus, ea reprezinta o informatie sub forma predictiva care schimba comportamentul celor care o aud, astfel incat „profetia“ ajunge sa se materializeze ca rezultat al simplei sale exprimari publice.

Predictiile care modifica realitatea pot lua insa multe forme, ne spune Raymond Boudon. Unele se pot autoinfirma: realitatea prezisa nu se mai materializeaza, pentru ca a fost difuzata prin anuntarea publica. Asa ca domeniul cercetarilor a fost ulterior extins pentru a include orice tip de „predictie reflexiva“, adica predictii care, prin simplul fapt ca au fost afirmate public, schimba situatiile sociale la care fac referire.

Nu este surprinzator faptul ca aceste fenomene paradoxale au atras atentia cercetatorilor. Cum era de asteptat, printre primele cazuri examinate de cercetatorii fenomenului au fost cele electorale. De exemplu, inca din anii ‘50, viitorul nobelist in economie Herbert Simon observa ca predictia potrivit careia un candidat va castiga poate crea un „efect bandwagon“ ce conduce la victoria candidatului.

In acelasi timp, insa, ar putea crea o reactie de mobilizare in favoarea oponentului sau (un „efect underdog“) facandu-l pe candidat sa piarda o competitie care altfel ar fi fost castigata. Si, ajuns aici, articolul de fata ar putea sa se opreasca.Fie si daca ne limitam la nivelul acesta elementar al taxonomiei fenomenului, fara sa mai intram in alte discutii mai sofisticate, observam deja relatia ambigua pe care predictia sociala o are cu realitatea viitoare. Mai pe sleau: faptul ca masluiesti sondajele sa arate ca ai tai castiga nu garanteaza ca ai generat o predictie care se autoimplineste. La fel de bine poti genera o predictie care se autoinfirma. Nu mai vorbim de faptul ca poti genera o predictie care nu schimba nimic."

Bun, să n-o mai frecăm! Traian Băsescu nu va câştiga alegerile astea pentru că sondajele comandate de oranjgutanii lui şi ridicate în slăvi de intelectualii Romavia(care acum încap într-un lift micuţ, după ce acum vreun an încăpeau într-un B 707!) îl dau învingător, cum nici contracandidaţii lui nu vor câştiga pentru că alte sondaje îi dau câştigători.

Realităţile sociale nu pot fi modificate de niciun sondaj, cum niciun sondaj nu-l face pe un politician mai bun sau mai rău decât este. Iar sondajele de opinie nu sunt predicţii despre viitor, nici măcar poze ale prezentului. Cel mult sunt măsuri ale stării de spirit a celor chestionaţi. Sunt ca tablourile impresioniştilor: privite de aproape nu înseamnă nimic, privite de departe dau impresia realităţii.

"Am vazut odata cu Merton ca „predictiile publice cu privire la evolutii sociale viitoare nu se sustin de cele mai multe ori tocmai pentru ca predictia a devenit un element nou al situatiei concrete, care tinde astfel sa modifice cursul initial al evolutiilor“. Argumentul devine insa si mai interesant. „Chiar si atunci cand generalizarile cu privire la fenomene sociale si predictiile legate de evenimente sociale viitoare sunt concluziile unor cercetari de o competenta indisputabila, scrie Nagel, concluziile pot fi efectiv invalidate daca devin cunoastere publica si daca, in lumina acestei cunoasteri, oamenii isi altereaza comportamentul, ca reactie la informatiile din studiul in care sunt fundamentate concluziile“.

Ce vrea să ne spună Aligică folosind citatul ăsta? Că dacă un sondaj îl dă câştigător pe Geoană, este ca şi când el ar fi preşedinte, în mintea oamenilor, şi asta determină o realitate "virtuală", care va fi sancţionată ca şi când ar fi reală? Şi atunci nu Pulea Vodă trebuie să dea socoteală pentru realitatea concretă, indusă de el timp de cinci ani, ci contracandidatul dat câştigător de sondaje? Şi că, odată aflată de public informaţia că Geoană ar putea câştiga în turul doi, ea poate altera comportamentul oamenilor, ca reacţie la această veste? Şi va câştiga Băsescu?

Şi ajungem la concluzii: te pişi pe ele de sondaje şi de predicţii! "Mai mult, cercetatorii domeniului au aratat ca din cauza existentei reflexivitatii, interventia sociala se confrunta, teoretic vorbind, cu o regresie la infinit, si deci cu un paradox. Scenariul urmator este usor imaginabil: anticipez ca, daca introduc masura A, se va intampla B, dar oamenii anticipeaza ce vreau si iau masuri contra masurii; tu anticipezi ca ei anticipeaza si iei contramasuri la contramasuri s.a.m.d.Avem, teoretic vorbind, o regresie infinita. O astfel de regresie invalideaza insasi notiunea de strategie sau politica publica. Daca publicul cunoaste „regularitatile“ interventiei, se va raporta strategic la ele si regularitatile vor inceta sa mai fie regularitati. Ciclul anticiparilor preemptive se va deschide. Urmand linia implicatiilor logice, am putea chiar sa inferam de aici nu numai limitele teoriei sociale, dar si impracticabilitatea designului si interventiei sociale."

Păi nu puteai spune aşa de la început, musiu? Şi atunci, de ce dracu' mai avem nevoie de "intelectuali"? Ca să se citeze unii pe alţii şi să ne spună că totul e zadarnic şi că e mai bine să lăsăm lucrurile să curgă de la sine, că orice încercare de a schimba ordinea actuală este inutilă?

PS:Turambar, prietene, schimbă-ţi meseria!