Da, Pulea Vodă are dreptate!

Da, Pulea Vodă are dreptate! dar nu aşa cum crede el. Da, are dreptate când spune că principalul său contra-candidat este Ion Iliescu. Dar nu Ion Iliescu, în carne şi oase, ci modelul de preşedinte oferit de Ion Iliescu: consensual, responsabil, democrat.

Ştiu că au să-mi sară toţi în cap cu mineriadele. Dar să ne înţelegem bine: mineriadele nu sunt un fenomen care să ţină de politica internă. Ele au fost un episod din lupta pentru redistribuirea sferelor de influenţă între SUA şi URSS: în euforia dementă care cuprinsese Washingtonul, ce vedea în revoluţionarul an 1989 oportunitatea de a domina lumea şi de a-şi distruge adversarul din Războiul Rece, nimeni nu mai stătea să judece ce şi cum. Era care pe care.

Americanii nu au înţeles de ce România a ieşit din comunism la stânga, nu la dreapta. Cum n-au înţeles că adevăraţii ideologi ai schimbărilor în Est au fost oameni de stânga, care au refuzat derivele staliniste ale regimurilor politice instaurate de sovietici în ţările lor. Dacă la conducerea URSS era oricine altcineva în locul lui Stalin, care să nu fi avut palmaresul lui de orori, care să-şi ţinut promisiunile făcute aliaţilor în legătură cu ţările ocupate de sovietici, în acele ţări stânga ar fi venit legitim la putere. Erau întrunite toate condiţiile pentru asta.

Nu occidentul a făcut schimbarea în Est, ci societăţile din acele ţări, care evoluaseră şi-şi regăseau valorile. Occidentul a fost mai degrabă un fals reper, o imagine distorsionată şi puternic idealizată. Această idealizare,această distorsiune a complicat tranziţia în Est, nu a facilitat-o.

România nu avea cum să iasă la drepta din "comunism", pentru că problemele care au făcut să explodeze "mămăliga" cereau politici de stânga, nu de dreapta. Washingtonul nu a înţeles nimic. El nu dorea decât să instaureze un guvern marionetă la Bucureşti, pentru a produce ruptura de Moscova, deşi ruptura era făcută de multă vreme de Ceauşescu. Dacă nu au putut face nimic în ceea ce priveşte construirea unei opoziţii politice capabilă să câştige alegerile(Partidul Alianţa Civică este unul dintre copiii lor politici), atunci au ales să compromită noua putere. Mineriadele şi Piaţa Universităţii sunt cele două feţe ale aceluiaşi scenariu de compromitere. Iar Piaţa Universităţii este prototipul tuturor "revoluţiilor colorate" din Est, din ultimii 20 de ani.

Sigur, este greu să compromiţi un lider precum Ion Iliescu, legitimat prin alegeri libere, cu scorul cu care a fost ales, mai ales atunci când comportamentul lui real este total opus celui pe care vrei tu să-l acreditezi. Iar în momentul în care URSS şi Iugoslavia au început să se destrame, americanilor li s-a aprins beculeţul şi au realizat importanţa stabilităţii politice din România. Mai mult, au realizat şi ce le poate pielea liderilor opoziţiei, care veneau dintr-un timp pe care ei nu-l mai înţelegeau în niciun fel.

Dacă nu am fi atât de orbiţi de prejudecăţile noastre, am vedea că Ion Iliescu a introdus cele mai radicale reforme din Est, atât în domeniul politic, cât şi în cel instituţional. România a fost prima ţară fostă socialistă care şi-a pus serviciile secrete sub control civil, prima care a numit un civil la apărare, prima care a semnat Parteneriatul pentru Pace cu NATO. A fost prima ţară care a avut o Constituţie integral necomunistă, ceilalţi modificând vechile constituţii constituţii.

Ce-ar fi ajuns România cu un tembel precum Băsescu în fruntea sa, în anii 90? Puneam de-un război civil? Mai ajungeam membri NATO şi UE? Întrebările sunt cât se poate de serioase. Să nu uităm că axa Bucureşti-Londra-Washington, atât de dragă lui Pulea Vodă, a fost un mare fâs. Cooperarea Bucureştilor cu Washingtonul a fost demnă de acest nume în timpul mandatelor lui Ion Iliescu şi în cel al lui Emil Constantinescu. S-a negociat aderarea la NATO, iar SUA au fost principalul nostru sponsor.

Nu mai vorbesc despre relaţiile cu UE. În primul mandat al lui Ion Iliescu s-a semnat acordul de asociere şi s-a depus cererea oficială de aderare la UE. În cel de-al doilea mandat al său au fost încheiate negocierile de aderare şi s-a negociat Tratatul de Aderare. În cinci ani de mandat, Pulea Vodă a dat României un comisar cu xeroxurile de la Bruxelles. Şi se pregăteşte să ne ofere un nou eşec ,azi şi mâine, la Bruxelles.

Ion Iliescu este un om de stat, cu bune şi cu rele, care a făcut ceva pentru ţara asta în momente de răscruce. Şi-a respectat şi îşi respectă adversarii politici, chiar şi în momentele când conflictele, inevitabile, sunt la paroxism. Şi mai ales este, structural, un democrat, un om care nu crede că deţine adevărul absolut. Poate în partid să-şi mai fi scos ghearele, dar nici PSD nu e o mânăstire de maici. Dar ca şef al statului a dialogat cu toată lumea, şi a ţinut cont de opiniile pertinente ale celor care nu erau de acceaşi parte a baricadei cu el. Puteţi spune când a ţinut cont de alţii Pulea Vodă?

Dacă democratizarea ţării, aderarea la UE şi la NATO, revenirea la economia de piaţă, antamarea procesului de reconciliere naţională, occidentalizarea sunt nişte nenorociri pentru România, da, Ion Iliescu a nenorocit ţara. Dacă nu, Pulea Vodă este un jeg, un buboi pe curul patriei, de care trebuie să scăpăm cât mai curând. Democratic, prin vot. Chiar dacă asta ar însemna un mandat simbolic pentru Ion Iliescu. De fapt, doar o recunoaştere a unui mod responsabil de a conduce ţara, în momente de crize infinit mai periculoase decât cea actuală.

Asta e: în prostia sa, Pulea Vodă şi-a ales singurul adversar pe care nu are cum să-l învingă!