Fotografia provine de aici.
După cum merg lucrurile, vom avea cât de curând un nou sport olimpic: trasul cu urechea! Nebunia ascultării telefoanelor se întinde la scară planeatară. De la o necesitate, legată fie de siguranţa naţională, fie de crima organizată, ascultarea telefoanelor a devenit o obsesie! Nu mă pricep, dar am impresia că nevoia asta de a pătrunde în intimitatea celuilalt, de a-i poseda gândurile, dorinţele, spaimele, obsesiile, viciile vine din vremea când ne mâncam duşmanii. Este un soi de act de canibalism modern, pe care înalta tehnologie şi decăderea morală îl fac posibil.
Ultima victimă "canibalizată" este Silvio Berlusconi. Nu mi-e deloc simpatic Berlusconi. Nu pentru că n-am să ajung niciodată să ling îngheţată cu el, pe străzile din Milano, ci pentru dezlănţuirea de rasism din Italia şi pentru incitarea la acte discriminatorii împotriva românilor. Dar nu cred că discuţii telefonice private, fără absolut nicio legătură cu cauza pentru care parchetul din Napoli ceruse mandat de ascultare aveau ce căuta în presă. Ce interes legitim al cetăţeanului era servit astfel?
Să fim oneşti: ce nu ştiau italienii despre slăbiciunile lui Berlusconi? Era aşa o mare noutate faptul că-i plac starletele de cinema şi de televiziune şi că le "promovează", inclusiv în Guvern?
Urmarea acestei imbecilităţi de presă? În iulie Parlamentul italian va adopta o lege care limitează cazurile în care Parchetul poate cere ascultarea telefoanelor şi instituie pedepse de până la trei ani de închisoare pentru jurnaliştii şi directorii de gazete care le publică abuziv. Şi încă ceva: vineri la Roma a fost adoptată o lege prin care în timpul mandatului împotriva preşedintelui, premierului şi celor doi preşedinţi ai camerelor Parlamentului Italiei se sistează orice urmărire în justiţie. Motivul? Altminteri Berlusconi n-ar mai putea guverna, pentru că ar sta mai mult pe la Parchet sau pe la Tribunal.
7 comentarii:
hahahahahaha ei noroc ca are bani si putere!
altfel... am ramas fara cuvinte :))) excelent post! Mi-a facut ziua frumoasa :))
De acord, acei pretinsi jurnalisti au exagerat. E una din practicile care fac rau breslei gazetaresti: coboara stacheta din goana dupa senzational, arunca actul jurnalistic in derizoriu si compromit imaginea presei.
Dar ceea ce se intampla in Italia incepe sa aduca a regim autoritar-fascist. Doua exemple recente: plasarea unor indivizi deasupra legii si initiativa amprentarii romilor, criticata si de Comisia Europeana.
In inima Europei, Berlusconi si ai lui derapeaza periculos... Pana unde?
Mailman, e drept că poza aia mi-a făcut şi mie ziua frumoasă! Şi tot poza aia, Horia, îmi spune că prea departe şi prea mult n-o să se mai poată întinde. Politic, "împăratul" este gol!
A învins nu pentru a fost mai bun, ci pentru că stânga italiană era divizată. Dacă schimbarea de generaţie în la stânga reuşeşte, vin vremuri grele pentru Berlusconi.
Câr despre probleme noastre cu italienii, noroc că există Bruxellesul!
Cât despre jurnalişti, e cazul să se întrebe: ce este mai jos de tabloidizare şi dacă merită să facă "efortul" să coboare...
Ţi-am furgăsit poza.
Aici discuţia e complicată. Mutatis mutandis ne putem întreba acelaşi lucru despre discuţia zeusului cu soţia, în maşina proprie (?). Aia cu ţiganca împuţită. La fel, rămânând in context cu sutien, şi în cazul Clinton-Lewinski.
Desigur, lucruri diferite şi nu prea. În ciuda faptului că am un enorm respect pentru tot ceea ce ţine de viaţa privată, atunci când dai ca ţicnitul din picioruşe să devii persoană publică, accepţi, implicit, că viaţa ta privată devine doar un deziderat.
În cazul lu ' berlusconea nu era nevoie de ascultări de telefoanele. Liftingurile, implanturile de păr şi cănirea şuviţelor spuneau deja tot ce era de zis despre ipochimen.
Sigur că este complicată. Sigur că persoanele publice ştiu la ce se expun. Dar chiar şi aşa, indiferent că ne place sau nu Berlusconi, discuţia era înregistrată de Parchet, nu avea nicio legătură cu mandatul de ascultate şi nu avea ce căuta în jurnale.
Suntem fix în situaţia de la noi, când, deşi plătite din bani publici, instituţii ale statului, vezi DNA, au ajuns slugile lui Băsescu, şi varsă în presă ce ascultă pe la AN, pe la alţii, dau şi ce se mai filmează...Prietene, nu mai suntem în legalitate, sunt în anarhie instituţională.
Ei, nu stiu daca sa fiu de acord cu ideea ca o persoana publica nu mai are sfera privata, viata intima. Asa, ne vom gasi repede-repejor in situatia in care doar indivizi cu comportament stranii mai doresc sa indeplineasca vreun mandat public. Poate ca densitatea ridicol de mica de persoane onorabile care isi doresc sa "serveasca" are si aici o explicatie: oamenii nu vor sa devina ei insisi, si familiile lor, doar un spectacol mediatic la care sa se zgaiasca toti dezaxatii. Berlusconi nu pare a fi foarte jenat, daca stie cumva ce inseamna asta. Va conduce sedintele de consiliu la fel de netulburat ca pana acum. Un alt tip de personalitate ar fi facut sepuku daca s-ar fi infatisat privirilor publicului cu instrumentul de guvernare in vant. Dupa aceasta pozna, tot mai putine persoane decente se vor gandi ca ar merita sa cheltuie din viata lor in interes public.
Dar, dincolo de acest fapt, prea se intampla peste tot si tuturor povestea asta cu convorbiri/imagini facute publice dupa ce au fost culese de "organe". Mai ca imi vine sa cred ca au decis instelatii de pretutindeni ca ajunge cu atata res publica. Si ca ar fi timpul sa nu se mai iroseasca asa de multe resurse pe genul acesta de democratie. Negocierile din rice democratie costa prea mult. Chiar si pastrarea aparentelor costa prea mult. Asa ca sunt in cautarea a ceva mai restrans, mai stabil, mai "meritocratic", mai... Pana gasesc, se distreaza facand cioburi imaginea conducatorului ales democratic de diferitii nime'n drum. Ca prea insista sa ne arate cat de depravati sau nemernici sunt "alesii" din popor de catre popor. Prea vor sa demonstreze cu imagini si suntete ca poporul nu este competent sa-si aleaga conducatorii.
Dracu' stie?
Trimiteți un comentariu