Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

România în epoca democraţiei de piaţă

Democraţie, bibelou de porţelan!

Evenimentele post-electorale de la Ştefăneşti şi de Vidra sunt scandaloase doar din punctul formal, al legilor care guvernează procesul electoral în România. Din punctul de vedere al capitalismului de cumetrie din România ele sunt o veste bună, un semn că un domeniu de nişă, economia comercializării votului, este în plină expansiune. Poate părea scandaloasă această afirmaţie, dar trebuie să avem tăria să recunoaştem că motorul democraţiei româneşti nu mai funcţionează cu drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, ci cu interese economice.

Este o evoluţie de fond, indusă de neo-liberalismul care a guvernat tranziţiile din Estul Europei: de la societatea de piaţă, în care educaţia, sănătatea, securitatea cetăţenilor, alte bunuri publice esenţiale, cum sunt energia sau apa, au ajuns simple mărfuri, am ajuns la democraţia de piaţă, în care ideologiile şi votul au ajuns la rândul lor mărfuri!

Există o mulţime de mijloace de a „cumpăra” voturi. Ideea le-a fost dată geambaşilor de voturi de aceia care au început să prezinte TOATE măsurile de protecţie socială drept „pomeni electorale”. Pentru ei societatea ideală este societatea fără stat, în care cei care au bani şi putere se descurcă, care nu, mor. Punct! Orice intervenţie a statului în acest proces, pe care îl putem numi, fără să greşim, darwinism social, este socotită ilegală şi nelegitimă.

În această logică asistăm la un brutal proces de privatizare a administraţiilor centrală şi locală, nu prin decizii politice, ci prin corupţie generalizată. Departe de a fi un progres, introducerea votului uninominal nu face decât să accelereze acest proces de privatizare. Administraţiile locale nu au cum să mai fie partenerii cetăţenilor, câtă vreme fără şpagă ORICE serviciu pe care ar trebui să-l obţină cetăţeanul, serviciu pe care l-a plătit deja prin impozite, devine un calvar!

Am crezut şi eu, ca şi alţi naivi, că e-guvernarea şi e-administraţia reprezintă SOLUŢIA! Şi am suferit o cruntă decepţie! Singurii beneficiari ai programelor acestea, în care s-au investit sute şi sute de milioane de euro sunt firmele care vând soft şi calculatoare! Iar funcţionarii stau şi se joacă pe calculator sau discută pe chat, când nu postează filmuleţe sexi, făcute la petreceri cu striperi plătiţi din bani publici. De ce?

Nu ne place calculatorul, pentru că el nu primeşte şpagă, prin urmare nu ne poate da nimic! Dar unul care dă mielul pentru un vot la referendumul care îi pune la dispoziţie sute de hectare şi sute de milioane de euro se comportă conform aşteptărilor! De nu mai ştii cine pe cine mituieşte: alesul pe alegător sau alegătorul pe ales?

Îmi permit să citez din cele scrise de un bun prieten pe blogul său:” Priviţi unde am ajuns ! Priviţi-l pe preşedintele ţării. Priviţi clasa politică. Priviţi străzile noastre, oraşele noastre, casele noastre. Casele noastre care au devenit show-room-uri pentru termopane şi arcade încărcate cu ipsoserie kitchoasă. Şi, în cele din urmă, haideţi să ne privim pe noi înşine. Şi dacă tot nu vedeţi simptomele acestei boli cumplite, atunci chiar nu mai e nimic de făcut. Ştefăneşti, Iepureşti, Sinteşti, Bucureşti… vor mai veni şi altele. Reacţia “alegătorilor” de acolo e barbară, dezgustătoare, dar logică. Între clasa politică şi electorat s-a stabilit de multă vreme un status quo: timp de patru ani voi furaţi, vă faceţi de cap, dar o dată la patru ani ne sunteţi datori, ca din ce furaţi să ne cadorisiţi cu mici atenţii contra-vot. Şi anual cu zilele oraşului, comunei, satului. Adică Manele Mici Bere. Sindromul MMB. Acum s-a încălcat consemnul. Unor alegători le-a fost refuzat MMB-ul. Care, întâmplător, era exprimat în numerar. Echivalentul MMB în numerar. Iar acei alegători îşi cer dreptul.”

Despre asta este vorba! Am refuzat şi refuzăm să trăim normal, într-un stat normal. Refuzăm să apelăm la sistem, pentru că şi atunci când, nu se ştie prin ce minune, el funcţionează, suntem convinşi că trebuie să dăm şpagă, cu speranţa că vom primi ceva înapoi. Nu ceea ce ni se cuvine, în calitatea noastră de contribuabli, ci tot o şpagă, electorală sau omagială, dar şpagă! Pentru noi noţiunea de „serviciu public” nu mai are niciun sens!

Mai mult! Nu ne place democraţia! „Soluţii, nu discuţii!” Ni se inoculează ideea că doar o mână de fier poate rezolva problemele! Iar aleşii noştri se comportă ca nişte mici despoţi! Ca rezultat, avem doar mai multă corupţie, ce-i drept, centralizată! Iar pentru confirmarea prin vot în fruntea administraţiilor locale a unor marionete ale capitalismului de cumetrie se investesc milioane de dolari. În curând, topul 300 va cuprinde atât păpuşarii, cât şi marionetele, într-o frăţie deplină! Timp în care noi vom continua să stăm în trafic, să înghiţim kilograme de praf şi de noxe, să asistăm la accidente îngrozitoare, care ne duc pe locul unu în Europa la numărul de morţi pe şosele, la indiferenţa poliţiei, la creşterea tuturor preţurilor la utilităţi. Dar dăm din coadă ori de câte ori ne primim MMB nostru!

Fiţi bine veniţi în lumea minunată a democraţiei de piaţă! Şi lăsaţi orice speranţă odată intraţi: nu există ieşire! Pentru că suntem prizonierii propriilor noastre slăbiciuni...