luni, 26 martie 2012

Cum adică, s-a predat?



Suntem proşti? Cum adică, Boldea s-a predat la Consulatul român de la Nairobi? Dacă era să se predea, se preda Poliţiei kenyene, dar nu Consulatului român. Consulatul NU are atribuţii poliţieneşti, şi cu atât mai puţin nu poate avea jurisdicţie pe teritoriul altei ţări.

Ia citiţi voi ce şi cum: "Potrivit art.5 al Conventiei Consulare de la Viena, din 1963, functiile consulare pot fi clasificate in doua grupe:
- functii de reprezentare si ocrotire a intereselor statului si conationalilor, de informare, de promovare a relatiilor prietenesti si de cooperare intre statul trimitator si statul de resedinta; aceste functii sunt comune misiunilor diplomatice si celor consulare;
- functii specifice, privind indeosebi reprezentarea, protectia, asistenta acordata conationalilor aflati pe teritoriul statului de resedinta.

Functiile consulare cele mai importante sunt:

a) protejarea in statul de resedinta a intereselor statului trimitator si ale cetatenilor sai, precum si ale persoanelor juridice proprii, in limitele permise de dreptul international;
b) amplificarea dezvoltarii relatiilor comerciale, economice, culturale si stiintifice intre statul trimitator si cel de resedinta si promovarea relatiilor amicale intre ele, in conformitate cu prevederile Conventiei;
c) urmarirea prin toate mijloacele legale a dezvoltarii vietii comerciale, economice, culturale si stiintifice a statului de resedinta, furnizarea de informatii in materie organismelor si persoanelor interesate din tara reprezentata;
d) eliberarea de pasapoarte si alte documente de calatorie cetatenilor statului trimitator, de vize sau documente corespunzatoare persoanelor care doresc sa calatoreasca in statul reprezentat;
e) acordarea de asistenta consulara cetatenilor proprii si a persoanelor juridice din statul trimitator;
f) functionarea in calitate de notar sau ofiter al starii civile, precum si in alte calitati asemanatoare si exercitarea anumitor functii de natura administrativa, cu conditia ca nimic sa nu fie contrar acestora in legile si regulamentele statului de resedinta;
g) apararea intereselor cetatenilor si a persoanelor juridice cu cetatenia/nationalitatea statului trimitator in cazuri de succesiune in teritoriul de resedinta, in conformitate cu legile si regulamentele acestuia din urma;
h) apararea, in limitele impuse de legile si regulamentele statului de resedinta, a intereselor minorilor si a altor persoane fara capacitate deplina (sau lipsite de capacitate), care au cetatenia statului trimitator, in special in cazurile in care exista curatela sau tutela;
i) conform practicilor si procedurilor in vigoare in statul de resedinta, reprezentarea sau asigurarea unei reprezentari corespunzatoare pentru cetatenii statului trimitator in fata justitiei si a altor autoritati ale statului de resedinta, in scopul obtinerii, in conformitate cu legile si regulamentele statului de resedinta, de masuri provizorii pentru pastrarea drepturilor si intereselor acelor cetateni, acolo unde, din cauza absentei sau din orice alta cauza, aceste persoane sunt incapabile in momentul respectiv sa-si asume apararea propriilor drepturi si interese;
j) transmiterea de documente juridice sau nejuridice, executarea unor scrisori sau comisii rogatorii in scopul obtinerii de probe din statul trimitator, in conformitate cu acordurile internationale in vigoare sau, in absenta acestora, in orice alta maniera compatibila cu legile si reglementarile statului de resedinta;
k) exercitarea drepturilor de supraveghere si inspectie, prevazute in legile si regulamentele statului trimitator, asupra navelor avand nationalitatea acestuia si a avioanelor inregistrate in acest stat, precum si asupra echipajelor lor;
l) extinderea asistentei la navele si avioanele apartinand statului trimitator sau unor firme si persoane din acesta, precum si la echipajele lor si fara a prejudicia competentele autoritatilor statului de resedinta, conducerea de investigatii asupra oricarui incident petrecut in timpul calatoriei, precum si rezolvarea disputelor de orice fel intre comandant, ofiteri si marinari, in masura autorizata de legile si regulamentele statului trimitator;
m) indeplinirea oricarei alte functii incredintate postului consular de catre statul trimitator, care nu este interzisa de catre legile si regulamentele statului de resedinta sau impotriva careia nu este ridicata o obiectie de catre acesta ori la care se refera acorduri internationale in vigoare intre statul trimitator si cel de resedinta.

Functiile consulare pot fi exercitate de catre functionarii consulari aflati la un oficiu consular deschis pe teritoriul statului de resedinta sau de catre un diplomat din cadrul ambasadei desemnat sa-si desfasoare activitatea la sectia consulara a reprezentantei diplomatice."

Deci Boldea nu s-a predat, ci s-a dus la Consulat, ca orice român aflat în străinătate, dacă nu are ce face şi vrea să dea piept cu birocraţia de acasă şi pe alte meridiane şi paralele. Consulatul nu-l poate apăra, dacă, la ieşirea din Consulat, poliţia kenyană îl înhaţă, ca urmare a mandatului internaţional existent. Cel mult îi poate acorda asistenţă, vezi mai sus, câtă vreme e la mititica şi aşteaptă îndeplinirea formalităţilor de extrădare. 

Ne scapă nouă ceva? Există vreo înţelegere între Bucureşti şi Nairobi, pentru a-l vâră pe individ într-un avion, cu zbor direct la Bucureşti? E singura cale de a scăpa de complicaţia extrădării. Părerea mea.

Un nou episod din serialul "să-i prostim pe proşti!" Turnat cu largul concurs al proştilor din presă! E bine, şi la vară va fi cald!

2 comentarii:

Karakas spunea...

HAHAHAHA, cita prostie. Banuiesc ca au audienta.

ceghe vara spunea...

Baieti destepti astia de la gandul. Daca ar fi intrat omul intr-o gradinita probabil ar fi scris ca s-a predat la gradinita, care-i problema?
Ce conteaza, pana la urma sunt doar niste cuvinte...Ce treaba au cuvintele cu meseria lor?

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...