miercuri, 14 martie 2012

Nota zero la meritul tehnic



Totuşi, prieteni, după două ore de vorbărie, ce ne-a spus, concret, MRU? Din punctul meu de vedere, nimic! Nimic din ceea ce aşteptau românii de la el. Că de aroganţe ne-am săturat! 

Omul nostru e şi mai nepotrivit pentru postul lui decât era boc. boc a fost primar, a mai dat cu nasul prin rahatul administrării de zi cu zi a unei colectivităţi. boc a fost şi parlamentar, ştie cu ce se mănâncă politica. Pe amândoi îi strică băsescu. Doar că, spre deosebire de MRU, boc a avut un spaţiu de autonomie, pe care i l-a dat o parte a PDL, cea aflată în oarecare opoziţie faţă de băsescu. Nu era mult, dar era ceva. MRU nu poate decât să se întrebe de unde au să-i vină castanele pe scăfârlie. Una a luat-o de la Fecioara din Pleşcoi, aşa, de încălzire. Interesele din spatele PDL sunt foarte mari, şi oricât de şef de serviciu secret ai fi fost tu, alea sunt mai puternice decât ai crede. Un alt avertisment a venit, tot ieri, dinspre Plicimen. Care a dat glas îngrijorării pedeliştilorr ardeleni, provocată de şantajul UDMR, legat de UMF Târgu-Mureş. Şi asta doar într-o zi. 

Din păcate, emisiunea de aseară, de la A 3, a fost şi este tratată ca un meci între Gâdea şi MRU. Iar MRU este văzut drept "învingător", pentru că, nu-i aşa, i-a dat o lecţie lui Gâdea. În treacăt fie spus, şi Gâdea şi-a meritat nişte castane, legate de lacune de cultură. Doar că Gâdea a pus întrebările corecte, cele pe care le-ar fi pus şi românii. În loc de răspunsuri la fel de corecte, MRU fie a dat-o cotită, fie a mestecat vorbe, fie a făcut aroganţe. Aşa că o fi câştigat MRU la impresia artistică, dar la meritul tehnic, cel care contează în postul pe care îl ocupă,  a luat nota zero. Ceea ce nu-i de bun augur...  

3 comentarii:

Karakas spunea...

Romania lasata de aceasta putere e una a dispretului fata de saraci, si a batjocoririi lor. De fapt, ei aplica ce spun deseori in public si membri ai Partidului Republicani din SUA: "saracii sunt de vina pentru starea lor materiala, statul nu le datoreaza nimic".

Aflu azi ca: "Guvernul şi FMI au convenit calendarul pentru creşterea preţului la energie. Tariful social care protejează familiile sărace de facturi ridicate va fi eliminat"

Stim, capitalismul presupune cresterea perpetua a preturilor (rar vezi ca scad), chiar si atunci cind veniturile populatiei scad, laolalta cu PIBul. Nu ma mira ca pretul la energie "trebuie" sa creasca, asa cum spun "specialistii", desi, in alte state s-au gasit solutii avantajoase pentru populatie. Dar ma deranjeaza cinismul cu care se distruge sistemul de protectie sociala a celor mai vulnerabili oameni. Cit il costa pe stat sa protejeze acesti oameni cind creste pretul la energie? Posibil, o suma frumusica, care s-ar gasi si la buget daca s-ar impozita diferit. Dar, romanii au vrut cota unica si guvern de dreapta. Sa le fie de bine, si poate se mai gindesc la alegeri inainte sa voteze.

http://www.mediafax.ro/economic/exclusiv-guvernul-si-fmi-au-convenit-calendarul-pentru-cresterea-pretului-la-energie-tariful-social-care-protejeaza-familiile-sarace-de-facturi-ridicate-va-fi-eliminat-9398792/

pacos spunea...

Imi pare rau s-o spun dar, in ochii multora, meritul tehnic nu conteaza. Impresia artistica insa...

Nu stiu cum s-a pregatit A3 pentru interviu. Parerea mea e ca n-au crezut ca MRU va da curs invitatiei. Altfel nu se poate explica ce s-a intamplat aseara. Sau, daca tot vorbim de "meci", am putea crede ca am vazut un blat.

Gadea si-a pastrat monologurile intrebatoare, care au vizat mai mult comentarii despre afirmatiile lui Ungureanu sau ale Udrei despre Ungureanu. Nimic serios, nimic percutant. Ramane doar "salutar"-ul. Atat.
MRU insa a venit pregatit. Pentru orice. Si s-a prins repede ca Gadea nu poate mai mult. drept pentru care s-a relaxat si si-a facut jocul de glezne. Punctand chiar si pe final, cand l-a oprit pe Gadea in mijlocul monologului, cerandu-i sa se relaxeze. Si-a facut treaba: a condus, practic, discutia, a bagat iar bete-n rotile USL (chestia aia cu discutia telefonica cu Ponta a fost de manual), a venit pe teritoriul "inamic" si-a plecat "nesifonat".

Una peste alta, incercand azi un soi de sondaj de opinie, am primit, aproape invariabil, acelasi raspuns: MRU e bun. Foarte bun. Are curaj, stie sa vorbeasca, de departe e altceva decat Boc. Dupa cum spuneam mai sus, 10 la impresia artistica.

ANONIMUS spunea...

Prim ministru in Germania?!De Cancelar n-a auzit?!.Poate la Landuri si chiar si cu vidul in cap nici lapsus-ul nu-l scapa.Daca Badea sta in fata lui ,pleca plangand.A spune "nimic" nu mi se pare o grozavie cu tot CV-ul fabulos al lui
Ungureanu.Si sa-si pui problema cuvantului "salutar"un istoric,cand acesta vine de la Ram?!Sa fim seriosi.De 'fortuit"de parca toti sunt trogloditi sau Columbeanu care stie 10 cuvinte dintr-e care "Misto"e
principalul argument ,da-o dracului.
Dl.Ungureanu daca n-ar idea cu asa lentoare si n-ar avea ochii aia de pesti fierti,semn de mare inteligenta, ar fi OK. Ca domnul Ungureanu sa intre nici din greseala in MENSA nu e nici o primejdie.Mie nu mi se pare o grozavie.Si am auzit o gramada de greseli de exprimare si nici in logica nu exceleaza domnul profesor.