marți, 6 martie 2012

Criminalizarea istoriei



Criminalizarea istoriei este tot ce putea produce mai stupid corectitudinea politică într-o democraţie. Şi, sincer, corectitudinea politică este CHIAR negarea democraţiei!  Când spun "criminalizare" mă refer la tot felul de legi aiurea, care impun o viziune unică despre evenimente precum genocidul armean sau Holocaustul, şi-i pedepsesc pe cei care nu aderă la acestă viziune. Scârba mea devine şi mai adâncă atunci când îi văd pe unii dintre cei care s-au erijat în păstrători ai "dreptei credinţe" în materie de Holocaust, indiferent de ce înjurături îmi voi lua spunând asta. 

Eu am înţeles şi înţeleg sensibilitatea evreilor în materie de Holocaust. Mama unui bun prieten din copilărie, de la Piteşti, era supravieţuitoare a lagărelor de concentrare, avea tatuat pe braţul stâng numărul de ordine. Au emigrat în Israel în 1967. Am mai povestit despre tristeţea ei că nu poate să ne înveţe, pe mine şi pe fiul ei, să cântăm la pian(era profesoară de pian), noi având alte gânduri despre cum putem petrece timpul liber. Tot a reuşit ceva: să facă din mine un mare iubitor de muzică. Dar nu cred că i-ar place, aşa cum mi-o amintesc eu, acest fundamentalism în legătură cu interpretarea faptelor istorice.

Nu doar negarea Holocaustului, ca fapt în sine, îţi atrage moartea publică, ci şi negarea unicităţii lui. Ori aici intrăm în plin absurd. Cel de-al Doilea Război Mondial nu este doar despre evrei. Exterminarea evreilor a fost un eveniment abominabil, dintr-o lungă serie de astfel de evenimente. În care au murit infinit mai mulţi oameni, de alte etnii şi rase, decât evrei. Mulţi dintre ei împreună cu evreii, după exact aceleaşi metode folosite în lagărele de concentrare. Ce facem? Îi uităm pe toţi ceilalţi morţi, şi amintim numai de morţii evreilor? Dacă la Washington este un Muzeu al Holocaustului, de ce nu ar fi şi un Muzeu care să amintească şi de memoria milioanelor de ruşi, de polonezi, de cehi, de români, de germani(da, germani anti-fascişti!), de francezi, de italieni, greci, britanici, unguri, ţigani, care au murit, unii dintre ei apărând evrei?

Mă deranjează ideea că unii morţi merită să fie pomeniţi de toată lumea, sunt "morţi buni", evreii, alţii, treaba loc cum au murit, nu ne interesează, să-i pomenească cine o vrea, nu-s dintre cei buni. Evreii nu-şi fac un bine punând lucrurile în felul ăsta. Pentru că nu fac decât să genereze o reacţie de respingere din partea naţiunilor cărora li se impune cu forţa o anumită viziune despre evenimente. Şi nici nu foloseşte cunoaşterii adevărului istoric. Întotdeauna va exista un soi de auto-cenzură, o preocupare în privinţa respectării "adevărului oficial." 

Mă deranjează şi încercările noastre, ale românilor, de a nu ne asuma trecutul. Şi în trecutul ăla este şi răul făcut evreilor români. Să ne înţelegem bine: Holocaust sau nu, cum vrem să credem fiecare, evreii din România au suferit, au fost deportaţi şi ucişi, li s-au confiscat averile, au fost umiliţi. De statul al căror cetăţeni erau, cu drepturi şi obligaţii egale cu ale celorlalţi. Este un fapt istoric, şi nu e suficient că a fost asumat la nivel oficial. Important este să ni-l asumăm fiecare dintre noi. Dar există şi o pedagogie a învăţării, în astfel de cazuri, care, din păcate, nu funcţionează. Iar linşarea mediatică a celor care nu aderă la varianta oficială a istoriei, din diverse motive, nu aranjează cu nimic lucrurile.

Un ultim lucru: politicienii ar trebui să-şi ţină gura, atunci când este vorba despre fapte istorice controversate. Nu-şi fac nici lor un bine, nu ne fac nici nouă un bine. Iar, cu timpul, când lucrurile vor putea fi discutate fără teama de a fi greşit înţeles sau supus oprobiului public, cine ştie, victimele Holocaustului vor primi cu adevărat atenţia cuvenită. Acum sunt doar muniţie pentru dispute inepte şi motiv de pedeapsă prin lege.

PS: da, cum să nu! Imediat!

Niciun comentariu: