sâmbătă, 17 decembrie 2011

"Da, ne pupaţi în cur!"


boc, mându, nevoie-mare, a mai tăiat panglica unei "autostrăzi", care, aşa cum arată azi, e orice, numai autostradă, NU! Îi lipsesc parapeţi, garduri de protecţie, zone de degajare, parcări, semnalizări, pasaje de traversare, şi dracu mai ştie ce.

Sincer, inaugurarea asta este o formă de corupţie. Un mod de a-i pune la adăpost pe constructori de penalizări. O construcţie este gata atunci când îndeplineşte TOATE condiţiile din contract şi din caietul de sarcini. Dar un băiat de bine le-a sugerat constructorilor că, dacă dă cu banu' unde trebuie, se rezolvă. Asta după ce madam boagiu a jucat rolul poliţistului rău. Ăştia lucrează în haită! 

boc zicea că inaugurarea asta e ilustrarea sloganului "Da, se poate!" Eu zic că e ilustrarea nesimţirii, iar sloganul cetăţenilor, sictiriţi de tupeul acestor derbedei este, firesc: "Da, ne pupaţi în cur!" Sigur, citind postările ălora din subsolurile PDL, ai zice că patria e în culmea extazului, şi că guvern ca ăsta n-a mai văzut România în viaţa ei! 

PS: să mă ierte ardelenii, dar mitul ardeleanului serios, care e antiteza perfectă a "miticului", s-a dus în pizda mă-sii, odată cu boc, igaş şi toată ceata de fomişti de la Cluj, Arad şi de prin Ardeal, în general, care dau clasă în materie de corupţie, nesimţire, incultură, tupeu, proastă guvernare.

6 comentarii:

Arogantu' spunea...

Pai ardelenii autentici (astia enumerati sint niste scursuri) au dreptate: TOT miticii sint de vina !
Ei i-au indemnat la coruptie, nu ?

gabryela spunea...

ardelenii din acest guvern sunt niste incompetenti!

Fluieratorul spunea...

... din acest guvern (de la putere, din opozitie, din parlament, din "societatea civila", de unde doriti) sint niste incompetenti. Inlocuiti punctele cu insii din zona pe care doriti s-o injurati, si injurati in voie. Spre mindria intregului popor, de pe intreg cuprinsul tarii.

Un adrelean.

Ștefan A. spunea...

Sint clujean dar si emigrant . :)

Andrei spunea...

Nu cred ca putem sa ne impartim in bunii si raii, in functie de regiunea geografica a tarii. Sintem toti o apa si un pamant.

Nici nu trebuiau sa ajunga cei enumerati mai sus la putere pentru ca cineva care are capacitatea de a rationa macar a unui copil sa isi dea seama de falsitatea acestei antiteze.

ANONIMUS spunea...

Dupa 64 de ani de comunism si pseudocapitalism, de unde dracu sa vorbesti despre regiuni geografice in Romania?!In Banat sunt mai multi ,Olteni ,Moldoveni,si altii decat nativii.In Ardeal poti paria ca e la fel.Depinde de QI,educatie,cultura(adevarata),7ani de acasa,si bun simt,si frica de morala si D-zeu,daca vreti.Dupa 64ani de indobitocire si distrugere a moralei si etici,a ramas un pustiu.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...