Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Un demers ratat

Cristian Pârvulescu semnează azi un editorial în "Cotidianul", în care este vorba despre ascensorul social, care este, în opinia sa, în pană, şi, evident, cazul analizat nu putea fi decât cel al lui Gigi Becali. "Simbolica ascensiunii sociale presupunea un fel de iniţiere fără de care cei „de jos” nu ajungeau să se integreze în high society. Evoluţia spre un nou spaţiu social presupunea metamorfozarea celui care se „urca”. Iar asta însemna asumarea regulilor, în primul rând a limbajului. Iar educaţia prelungită asigura, fără a garanta de la sine, condiţiile trecerii de la un statut la celălalt. Şi, chiar dacă scurtăturile au fost mereu posibile, ele erau nu doar excepţionale, ci şi persiflate."

Nimic mai fals! Nu despre asta este vorba în ceea ce numim mobilitate socială. Ci despre mobilitatea intergeneraţională, dată de un întreg complex de factori de natură economică şi socială. Ascensorul social este în urcare atunci când copiii au un statut social şi o bunăstare personală mai ridicate decât părinţii, şi asta în cazul unei majorităţi. În România ascensorul social a demarat în anii 40, dar a funcţionat cu adevărat abia în anii 60 şi următorii, ca o consecinţă a industrializării şi urbanizării, a accesului la educaţie.

Starea economiei şi costurile sociale ale tranziţiei au făcut ca după 1990 ascensorul să se oprească pentru o vreme, ca apoi să înceapă să coboare, şi nu ceea ce crede Pârvulescu: "Nu-i de mirare că astăzi, şi nu doar în România, ascensorul social este folosit mai mult pentru coborât. Confuzia elitelor, stimulată de nişte mass-media din ce în ce mai people şi în permanentă căutare de audienţă, a decredibilizat orice sistem de valori. O veritabilă strategie mediatică a fost construită pentru a justifica fractura socială. Ascensiunea socială nu este meritocratică, ci rezultatul refuzului obstinat al regulilor."

Cecitatea elitelor româneşti este exemplară! Sigur, democraţiile ar trebui să fie nişte meritocraţii, dar, ghinion, nu sunt! Dar nu ele, elitele, sunt cele care au generat nu doar confuzia de valori, ci şi condiţiile de natură politică şi economică ale regresului social? Nu ele au demonizat procese precum industrializarea şi urbanizarea, fără de care ascensorul social nu poate urca? Cine a aruncat România înapoi în vremea lui Dinu Păturică? Cine a făcut din acest regres social un proiect naţional? Cristian Pârvulescu şi cei ca el nu au a-şi pune ceva cenuşă în cap?

Din păcate, nu vrem să învăţăm nimic din ceea ce ni se întâmplă. Şi cu elite ca Pârvulescu, nici nu am avea cum. Dovadă, demersul ratat de azi, care, în loc să meargă la esenţa fenomenului, vrea doar să-i dea o copită unui mitocan. Numai că mitocanul are obrazul, portofelul şi contul groase.

PS: delirul lui Devis Grebu ia forme tot mai paranoice, dacă mi se permite exprimarea. Ce caută în căcatul ăla de desen Obama, alături de Crin Antonescu, Dinu Patriciu şi, evident, Becali?