marți, 7 aprilie 2009

Încă un mort
Încă un ofiţer român a murit astăzi în Afganistan, iar patru au fost răniţi, după ce blindatul uşor cu care patrulau a trecut peste un DEI(dispozitiv exploziv improvizat). De data asta nu se aflau în hulitul TAB(dacă se aflau, poate, cine ştie, aveau mai multe şanse). Asta ridică o problemă de dotare, mai ales în perspectiva agravării crizei afgane: aceea alegerii unui vehicol adecvat misiunilor din zonă. Nici TABul, fără amenajări serioase(pe care nimeni nu le-a făcut, deşi se află în zone de conflict de peste cinci ani, timp suficient să se tragă nişte concluzii), nici Pirhania, şi cu atât mai puţin Humvee nu fac faţă. Un singur vehicul este adaptat acestei misiuni: Cougar. Polonezii au închiriat 40 de la americani. De ce nu facem şi noi la fel? Dacă irakienii îşi permit să cumpere o mie de bucăţi, poate merită şi soldaţii noştri câteva zeci. Costă, e drept, o jumătate de milion de dolari. Dar viaţa oamenilor e mai importantă decât nişte fiare.
Decât să visăm la cai verzi pe pereţi, mai bine folosim baii de înzestrare pe lucruri care folosesc soldaţilor, nu profiturilor şi şperţurilor firmelor şi mahărilor din politică şi din Armată.
Pentru cei morţi pe câmpul de luptă un gând pios şi recunoştinţa noastră. Cea mai bună cinstire a memoriei lor ar fi să le dăm camarazilor lor ceea ce au nevoie pe câmpul de luptă. Şi urmaşilor lor un statut decent în societate.

3 comentarii:

geomarz spunea...

Mare păcat. A mai murit un român aiurea. Plecat din casa lui să strîngă bani pentru ceva...
Din cauza mizeriei în care a fost adus poporul român . Asta e una.
Şi din cauza a ceea ce ma doare cel mai tare.
Dintr-un popor paşnic şi muncitor, românii su ajuns un popor de cuceritori, de au ajuns amărîţii mei de concetăţeni să moară pe unde şi-a îmţărcat dracu copiii...

Ion de la Chiuiesti spunea...

Ai dreptate sa cumparam ce-i mai bun, dar nu e mai bine sa ne retragem noi frumos din razboiul asta care nu ne apartine si sa cheltuim banii pe programe sociale?

Desmond spunea...

http://www2.canada.com/vancouversun/news/story.html?id=4b2e160e-5e62-43a1-998c-0c6a04655929&p=2

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...