joi, 30 aprilie 2009

Ce?!
Azi aflu că Andrei Postelnicu, alt adulator al capitalismului şi un fanatic al pieţei libere, specialist în pieţe de capital şi în spălat veceuri prin cea Americă(nimic rău în asta, când o faci la propriu!), editorialist la Evenimetul Zilei, care a publicat în "Capital", în "Ziarul Financiar", "Dilema", "22", este directorul de comunicare al Preşedintelui Senatului României, Mircea Geoană, presupus lider al unui presupus partid social-democrat.
Eu, unul, nu mai înţeleg nimic. Admit, omul nostru o fi cu foamea în gât, jurnalistica nu mai rentează, EvZ mai are puţin şi ne spune pa, dar nu cred în iluminări de genul ăsta. E de tot râsul felul în care-şi prezintă specializările, ceva de genul "sindromul moaşei comunale": "Eastern Europe, Romania, stock exchanges, hedge funds, US stock markets, emerging markets, socio-economic transition/EU integration, writing & editing in English, French and Romanian on all previous subjects."
E vorba, în comunicarea publică a şefului Senatului, a preşedintelui PSD şi a candidatului Mircea Geoană, despre Burse, fonduri închise de investiţii, pieţele de acţiuni americane? Specialist în România? Ce e aia? Sau în Europa de Est? De unde până unde: din Polonia la Urali? Sau de la Kaliningrad la Vladivostok?
De fapt, cel care este în criză de identitate nu e Andrei Postelnicu. El e un mic oportunist, care a învăţat de la Sever Voinescu şi de la TRU, de la alţi pupincurişti, că se poate. Mircea Geoană este cel aflat în criză de identitate. Cosmin Guşă, şi acum Postelnicu. Cine urmează? Cătălin Avramescu? Se poate aranja un transfer din dealul Cotrocenilor în Kiseleff.
Fiecare este liber să lucreze cu cine vrea. Dar politica se face nu doar motivat material, mai trebuie să şi crezi în ceea ce faci, să ai un set de valori ideologice clare. Unde se pupă setul de valori al lui Guşă şi al Postelnicu, cu acela al lui Geoană? Doar la ghişeul băncii? Trist!

5 comentarii:

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

Stiti ca si mine ca exista o gasca de "consilieri" de profesie care nu trebuie sa ramana someri, se rotesc (cu complicitatea partidelor) pe unde apuca si rezultatele se vad. Ideologia lor e banul. Atat!

Lucia Verona spunea...

Trist, îngrijorător, periculos.

Karakas spunea...

Chiar nu pricep de ce era nevoie sa angajeze firma aia americana de consultanta. Ce noi nu avem oameni cu cap sa poata sa faca o strategie de campanie electorala? De ce nu platesc niste romani sa faca treaba asta? Nu imi suna bine..dar, ca intotdeauna, itele sunt incurcate.

Lulutza spunea...

Alearga toti lingaii & lacheii, cu limba scoasa, dupa o slujbulita la stat. Daca mai reprezinta si o trambulina spre functii politice - si mai toate cele platite de stat sint - cu atit mai bine. Miine poimiine - o ambasada, un consulat... Ce, e de colea?! Daca la PD(l) nu mai era loc... Altfel punind problema, mi se pare mie sau e crunta realitate ca PD(l) a cotit (iar) spre stinga si PSD pare deja de dreapta? :)

Lucia Verona spunea...

M-am uitat peste cv-ul lui - a studiat la Tufts. Asta explică oarece.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...