joi, 23 aprilie 2009

Soluţii anti-criză
Nu ştiu ce conţine scrisoarea trimisă astăzi de FMI guvernului Băsescu-Boc. Dar trebuie să fie de rău, de vreme ce s-a convocat o şedinţă extraordinară de Guvern pentru ora 14. Mai mult, se vorbeşte tot mai insistent despre o nouă rectificare bugetară, evident, tot în minus, pentru sfârşitul verii. Ca prin farmec, de ieri a început o "dezbatere" crâncenă pe tema legii unice de salarizare a bugetarilor, cu populismele cretine de rigoare, cu lideri sindicali isterici şi politicieni abulici şi societari civici care condamnă cu mânie proletară bugetarii şi statul. Asta ca nu cumva să uitaţi în ce ţară trăim!
Se dau asigurări că în urma introducerii noii legi nu vor fi scăzute salariile niciunui bugetar. Chiar le cred! Pentru că asta convine de minune guvernanţilor, salariile de bază din sistemul bugetar, cu câteva mici excepţii, care nu influenţează cu nimic cheltuielile bugetare, fiind extrem de mici! Nu se suflă o vorbă despre venituri, care vor scădea dramatic, dacă sporurile se vor limita la maximum 30% din salariul de bază. În acest fel cheltuielile cu salarizarea bugetarilor vor scădea drastic.
Ce se va întâmpla după o asemenea curbă de sacrificii în sistemul bugetar? Scăderea puterii de cumpărare se va reflecta, cum este firesc, în încasările la Buget, şi aşa se anclaşează un cerc vicios de scăderi de salarii şi de încasări bugetare autoîntreţinut.
Motiv să reiau ideea Corinei, aceea a unui Pact Social Naţional pentru Depăşirea Crizei, care să cuprindă şi unele dintre aceste măsuri: fie mărirea, pentru doi ani, a TVA la 20% şi a cotei unice de impozitare la 17%, fie reducerea veniturilor bugetarilor, timp de un an, cu 3% pentru veniturile care nu depăşesc 2000 de lei pe lună, şi cu 5% pentru cele care trec de această limită, bani care vor fi returnaţi salariaţilor după un an de la reluarea creşterii economice. Oricum aceste pierderi de putere de cumpărare ar fi mai mici decât cele preconizate în Legea clocită de Traian Boc şi compania.
Sunt măsuri ce pot fi luate imediat, dacă se ajunge la un consens între Guvern, partidele politice, sindicate, patronate şi organizaţii ale societăţii civile. Un lucru este clar: trebuie să acţionăm rapid, dar decizia trebuie să fie transparentă şi mai ales consensuală. Nu putem accepta fără discuţii condiţiile FMI, trebuie să gândim propriile noastre soluţii.
Este clar că nu putem ieşi nejumuliţi din criza asta. Dar pentru mândria noastră trebuie să ne asigurăm că ne mai rămân ceva pene, măcar în coadă!

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...