Criza asta, care ne va obseda multă vreme de aici înainte, este, înainte de toate, una a ideilor şi conceptelor, atât la nivel economic, cât şi la nivel politic şi social. Eşecul capitalismului de stat din Estul Europei este, înainte de toate, un eşec conceptual, pentru simplul şi bunul motiv că nu a existat un proces continuu şi susţinut de conceptualizare, de adaptare la realităţi. Rigiditatea modelului teoretic, care, din motive de dogmă ideologică, nu permitea ajustări şi evoluţii, a dus la ruperea lui.
Celălalt model, capitalismul de piaţă, care s-a aflat în competiţie cu acela de stat, model care părea că a triumfat după 1990 peste tot în lume, este pe cale să se prăbuşească tot din motive de rigiditate şi de inadaptare la realităţi, determinate tot de dogma ideologică.
Şi într-un caz şi în altul este vorba de slaba calitate a ideilor şi conceptelor, de frica de a gândi altfel decât dogma. Nu te poţi învârti la nesfârşit în jurul cozii, enunţând altfel, nuanţând, aceleaşi şi aceleaşi idei şi concepte. Mai devreme sau mai târziu şandramaua tot se dărâmă!
Ieşirea din criză, o ieşire de durată, nu doar o amânare, o rostogolire a ei peste câţiva ani, cere imperios o ieşire din dogma actuală, a atotputerniciei pieţelor. Modelul economic viitor va fi unul mixt, în care se va împleti funcţionarea liberă a pieţelor cu intervenţia statului. Câtă piaţă şi cât stat? Este întrebarea fundamentală. Atâta piaţă cât este nevoie, atâta stat cât trebuie pentru a corecta eşecurile pieţelor, la limită pentru a-l preveni, când se poate.
Sigur că asta nu ne va feri de crize, care, într-un fel sau altul, sunt intrumentul prin care pieţele nereglementate se auto corectează. Nu cred că ne mai putem permite costurile economice şi sociale, iar, dacă ne uităm la Marea Criză din 1929-1933, nici pe cele politice, ale acestor corecţii sălbatice.
Acum o vorbă şi despre intervenţia statului. Statul trebuie reformat, pentru a-şi asuma acest rol regulator. Nu mai suntem în situaţia de acum 50-75 de ani în urmă. Trebuie să pornim de la alte principii şi mecanisme, de la alte obiective ale intervenţiei. Ele trebuie enunţate şi conceptualizate, trebuie dezbătute şi formalizate, instituţionalizate.
Într-o lume în globalizare accelerată, o guvernare mondială devine inevitabilă. Probabil că oână la guvernarea mondială vom trece printr-o fază intermediară, în care vor exista mari blocuri politico-economice regionale, de genul UE. De aceea construcţia europeană trebuie accelerată şi adâncită. Dacă nu evoluăm spre un soi rupte numărului de actori globali poate simplifica gestionarea riscurilor globale şi poate face mai rapidă şi mai efectivă intervenţia în caz de crize majore, când politicile actorilor şi intervenţiile lor trebuie coordonate.
Şi în acest caz avem nevoie de idei şi de concepte de calitate. Cum putem produce astfel de idei, cu o clasă politică populistă şi gândind doar în termeni de câştig sau de pierdere electorală, şi cu elite intelectuale conformiste şi rupte de realitate? Şi, ceea ce este şi mai grav, cu cetăţeni care îşi pierd pe zi ce trece această dimensiune fundamentală, de cetăţeni, rămânând simpli consumatori de bunuri, servicii şi idei prefabricate, oameni cu creierul spălat de o maşină de uniformizat modul de gândire.
Într-un fel, trăim în societatea imaginată de Orwell în 1984, care nu era doar societatea comunistă, ci societatea celor care au renunţat de bună voie, până la urmă, la dreptul lor de a gândi. Şi care societatea se construieşte, încet, încet, la nivel global.
Ruzumând, trăim prost şi pentru că gândim puţin şi prost...
Un comentariu:
:-) Cam asa.
Trimiteți un comentariu