Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Sfârşitul unei iluzii

Comuniştii au câştigat alegerile din Moldova, pentru a treia oară la rând. E o performanţă. Nu cunosc prea bine ce se întâmplă dincolo de Prut, dar, privind la România, explicaţiile nu pot fi prea complicate. Cei care puteau vota schimbarea au pus coada pe spinare şi sunt la mii de kilometri de Chişinău, cei care au rămas n-au motive de schimbare. Iar politica se face, acolo şi aici, la nivel epidermic, e mai mult confruntare între clanuri, decât acţiune în slujba interesului public.

Cea mai tembelă atitudine, în acest moment, ar fi să începem să-i înjurăm pe învingători. Mai bine am încerca să vedem unde am greşit noi, de am ajuns la cuţite, la nivel oficial, cu Republica Moldova. Nu, oricât ne-ar durea( dar nu ne doare!), Basarabia de acum nu mai este(nici n-a fost) Basarabia aia mitologică, gata să se unescă la prima ocazie cu patria-mamă. Noi ne-am construit politica faţă de Chişinău pe o premiză falsă: aceea că cei mai mulţi basarabeni vor unirea cu România. De aceea am dat atenţie doar "unioniştilor", care fie s-au dovedit nişte decepţii, ca oameni politici, fie nişte oportunişti.

Şi ca să înţelegem ce s-a întâmplat în Basarabia, trebuie să ne uităm în propria noastră ogradă. Spre sfârşitul anilor 50, pe fondul destalinizării URSS, în România s-a declanşat o reacţie identitară, care se află la originea naţionalismului grotesc al lui Ceauşescu. Această reacţie identitară a avut o fază romantică, până pe la mijlocul anilor 70, după care totul a căzut în derizoriu.

Ceva asemănător s-a petrecut şi în Basarabia, care a trebuit să reziste rusificării printr-o reacţie identitară, şi aşa a apărut moldovenismul, care, în mintea unora dintre autorii lui, era un sinonim pentru românism. Această reacţie identitară a culminatla începutul anilor 90, când s-a destrămat URSS. După care totul a luat formele groteşti pe care le vedem azi, pentru că a fost manipulat politic.

Cred că trebuie să ne obişnuim cu ideea că Republica Moldova NU este un al doilea stat românesc, şi să nu ne mai facem iluzii. Republica Moldova NU se va uni cu România. Republica Moldova trebuie să aibă relaţiile pe care şi le doreşte cu noi, cu ruşii, cu ucrainienii, cu UE, cu NATO, cu americanii. Noi nu suntem un partener privilegiat, şi pentru faptul că nu am ştiut cum să facem acest lucru. Cei din Moldova care se autodefinesc români trebuie să găsească la Bucureşti sprijin pentru păstrarea identităţii lor, aşa cum găsesc maghiarii de la noi la Budapesta. În rest, treaba politicienilor de la Chişinău: vor să folosească oportunităţile oferite de vecinătatea cu România, ţară membră a comunităţii euro-atlantice, bine. Nu vor, iar bine. Dragoste cu de-a sila nu se poate!

Această acceptare a realităţilor prezente din Moldova ne-ar scuti de multe dureri de cap. Şi le-ar fi de mai mult ajutor românilor din Republica Moldova decât actuala politică a Bucureştilor. Cu isterii anti-comuniste şi acuze tembele, cu scosul limbii nu le suntem de niciun ajutor românilor de peste Prut.