joi, 2 aprilie 2009

Băsescu, om integru?
Nu am ce comenta! Luaţi-o aşa cum a scris-o Cărtărescu, în EvZ! Dacă nu vi se face prea greaţă, şi mai găsiţi puterea s-o faceţi, comentaţi voi.
" Sentimentul meu e, însă, că Traian Băsescu n-ar mai trebui să candideze. Timp de cinci ani, el a dus un război de uzură cu sistemul, iar acest război fără învinşi şi învingători ne-a uzat până la urmă pe toţi, şi poate cel mai mult pe preşedinte însuşi. Privind înapoi, nu-i pot reproşa nimic. Dar nici nu pot trece la activul său realizări clare. N-am făcut niciun pas înainte, ne-am năclăit mai departe în corupţie şi-n scandaluri de toate felurile. Dacă Băsescu n-a reuşit, e pentru mine cea mai limpede dovadă că nu se vrea şi nu se poate. Mă-ntreb ce resurse şi ce perspective de viitor, pentru încă cinci ani de preşedinţie, ar mai putea avea preşedintele actual, prizonierul mai curând decât liderul, azi, al unei uriaşe coaliţii gen racul, broasca şi o ştiucă? Oferta sa mi se pare epuizată, duşmanii săi - din ce în ce mai mulţi şi mai eterocliţi (de la securiştii notorii la mulţi intelectuali rafinaţi, uneori într-una şi aceeaşi persoană). Curând, coaliţia se va sparge şi va reîncepe dihonia politică. Ce sens mai are, pentru un om integru ca Băsescu, s-o ia de la capăt cu grajdurile lui Augias, o rânire fără sfârşit? "
Nu România a dat lumii teatrul absurdului şi dadaismul? De ce n-ar da şi pupincurismul? Să scrii aşa ceva, când tocmai integritatea lui Băsesci şi a familiei sale este pusă dur în discuţie este o probă de pupincurism, de cecitate şi inadecvare greu de înţeles şi de acceptat.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Va felicit si imi voi permite sa trec mai des prin "casa" dvs. Salutari...

N. Raducanu spunea...

Cand Cartarescu scrie despre „integritatea“ lui Basescu si se preface ca ar dori ca el sa nu mai candideze, pentru ca singurul om imaculat sa nu fie cumva murdarit in timpul campaniei electorale, nu e vorba numai de pupincurism, ci si de altceva. Am mereu la indemana scrisoarea deschisa pe care la 10 decembrie 2008 o serie de intelectuali de dreapta in frunte cu Liiceanu, Plesu, Cartarescu, Mungiu-Pippidi, Tismaneanu, Mihaies, i-au adresat-o presedintelui implorandu-l sa nu cumva sa gireze o alianta cu “urmasii comunismului” care “au dus o politica tributara intereselor Moscovei”, “izoland Romania de structurile euro-atlantice”, o alianta “care poate trimite Romania cu 20 de ani in urma”, etc.Un text antologic al gandirii reactionare, ce ii stigmatizeaza pe autori drept talibani fanatici ai extremei drepte. Ei nu intocmesc si publica aceste texte de scrisori si articole doar din oportunism, ci sunt profund convinsi ca sfaturile lor politice sunt menite sa salveze tara de a nu cadea iarasi prada securistilor ce misuna peste tot. Dintre semnatarii acestei scrisori, nu toti, dar cei mai multi, se vor constitui in brigazile de asalt cultural ale unui presedinte autoritar, cu un parlament docil, cu o opozitie pur decorativa pentru uzul strainatatii, cu un guvern ce va asculta in pozitie de drepti indicatiile pretioase de la Cotroceni. Mici dictatori ai unor directii culturale, ei isi vor impune conceptiile exclusiviste, cenzurand opiniile adverse in numele libertatii de expresie numai a celor devotati lui Zeus . Cu sau fara criza, ne asteapta vremuri grele daca electoratul va fi incolonat ca oile pentru a vota inca 5 ani de mentinere la Cotroceni a celui ce intruchipeaza retrograda speranta a unor culturnici, care pana acum au dus-o bine si vor sa o duca si mai bine in viitor, nepasandu-le cum o duce tara.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...