Stânga și criza.

Summitul G 20 de la Londra, din primele zile ale lunii aprilie a arătat clar că există divergenţe de viziune în legătură cu originile, cauzele şi soluţiile crizei. Nu toată lumea prezentă la Londra a avut aceleaşi interese şi nu trăieşte cu aceeaşi intensitate efectele crizei. Chiar dacă nu s-a discutat deschis acest lucru, este evident că s-a născut un curent puternic de contestare a modelului capitalismului anglo-saxon, cel care domină încă procesul de globalizare. Şeful de la Nokia, spre exemplu, dădea recent drept model „capitalismul nordic”, o variantă adusă la zi a economiei sociale de piaţă, care, până la urmă, îşi are originea în modelul social suedez, generat de social-democraţia suedeză. 

Laburiştii britanici au condus timp de mai bine de 12 ani Marea Britanie, ca să ajungă astăzi să se spună despre ei că, într-un fel sau altul, sunt moştenitorii doamnei Thatcher! Cea de-a Treia Cale n-a fost decât o variantă mai umană a „capitalismului popular” al anilor 80. De unde se vede criza de imaginaţie a stângii, lipsa ei de elaborare teoretică din anii care au urmat prăbuşirii comunismului. Stânga este marea absentă din dezbaterea despre reformarea capitalismului, nu are prea multe de spus, este reactivă. Mai mult, deşi gazda summitului era un om de stânga, laburistul Gordon Brown, el nu a fost capabil să dea o direcţie, din perspectiva stângii, în legătură cu obiectivele şi instrumentele reformării modelului capitalist actual, sau, aşa cum spunea recent Jacques Attali, summitul de la Londra era „un eşec programat”, pentru că Gordon Brown, printre alţii, nu are niciun interes să pună în discuţie modelul financiar al capitalismului anglo-saxon. Sau, cum plastic se exprima Attali: „Să organizezi summitul G 20 la Londra e ca şi când ai organiza o reuniune a „Alcoolicilor Anonimi” într-un bar”. De altminteri, stânga se află într-o mare dificultate peste tot în Europa, lucru remarcat azi şi de "Financiat Times", şi din vina ei. În ultimele două decenii, după căderea comunismului, liderii politici ai stângii, când s-au aflat la guvernare, au fost adepţi mai viguroşi ai capitalismului financiar şi ai dereglementării decât lideri de centru-dreapta. Şi asta nu se uită aşa uşor!

Ce să mai vorbim de România! Nu există nici cel mai mic efort de conceptualizare a unei poziţii de stânga faţă de criză şi nici o critică de substanţă a capitalismului. Iar când unii, precum Ion Iliescu, au îndrăzneala să critice sau să propună soluţii, sunt subiectele fie ale unui linşaj mediatic, fie ale unei conjuraţii a tăcerii. De ce?

Pentru că, şi mă văd obligat să mă repet, nu am învăţat lecţia celor mai bine de 55 de ani de totalitarism în România, care nu e doar totalitarismul comunist: lipsa unei alternative politice credibile, şi lipsa unui demers critic în raport cu puterea, indiferent că este vorba de puterea economică sau de cea politică, este periculoasă pentru toţi, inclusiv pentru cei care deţin puterea.

Nu eşti neapărat duşmanul cuiva, dacă îl critici, de pe poziţii raţionale. La noi se gândeşte în termenii totalitarismului: "cine nu e cu noi, e împotriva noastră!"

Stânga a ratat o bună ocazie de a profita de criză pentru a-şi înnoi discursul şi pentru a genera noi prioecte economice şi sociale.

Bine, nici dreapta nu stă mai bine, dar, paradoxal, a adoptat o poziţie mai critică şi chiar mai radicală faţă de criză şi faţă de capitalism, culegând astfel şi voturi şi susţinere din partea electorilor şi simpatizanţilor stângii.

Stânga trebuie să se trezească, să se reinventeze, să vină la zi cu discursul, să-şi definească publicul căruia i se adresează şi să se doteze cu noi lideri şi noi concepte. Deocamdată stânga vegetează, şi nu înţeleg de ce, doar are o lume de câştigat!