Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Relevanţa marxismului

Actuala criză economică şi redescoperirea statului ca gestionar al riscurilor sociale a născut mari temeri şi frământări la dreapta spectrului politic şi intelectual. Motivul, ca întotdeauna, este cât se poate de banal, deşi totul este îmbrăcat în tot felul de sosuri filosofico-ideologice: nişte indivizi îşi pierd monopolul opiniei şi dogmei care structurează acum dezbaterea publică şi determină conţinutul politicilor publice. Şi odată cu ele şi avantajele care decurg din impunerea "gândirii unice": de prestigiu, de statut social, de rentă intelectuală şi materială. Să nu ne iluzionăm că apostolii dreptei trăiesc în pustiu şi se hrănesc cu lăcuste!

Am vrut să scriu despre articolul apărut în săptămânalul "22" sub semnătura lui Dragoş Paul Aligică. Nu am avut prea mare tragere de inimă, din două motive: nu sunt un filosof, şi cu atât mai puţin nu sunt un marxist, deşi sunt un om de stânga. Dar citind reacţiile cititorilor la afirmaţiile cuprinse în articol, mi-am dat seama că, dincolo de materia strict filosofică, pe care nu o pun în discuţie, articolul suferă de o eroare de fond: pleacă de la ipoteza că marxiştii sunt tâmpiţi, de vreme ce mai citesc realitatea prin grilă marxistă.

Nu despre aşa ceva este vorba. Redescoperirea lui Marx nu este nici o modă, nici un semn de slăbiciune a gândirii de stânga, care este sterilă şi nu produce nimic, intelectual vorbind. Redescoperirea lui Marx este strict legată de criza pe care o traversăm, şi care are o unică şi fundamentală cauză: maximizarea cu orice preţ a profitului, pe scurt, lăcomia!

Bineînţeles că în acest context afirmaţii de genul: "Ori de câte ori cineva, luând aerul că spune ceva profund, declara că „Marx a avut dreptate“ şi proclama relevanţa marxismului pentru înţelegerea actualei conjuncturi economice sau a lumii contemporane, acesta devoalează una dintre următoarele două posibilităţi: a) habar nu are despre ce vorbeşte, b) ştie că spune prostii, dar le spune totuşi, fiind animat de motive ce nu au nimic de a face cu probitatea intelectuală." sau :" Realitatea este că relevanţa marxismului pentru înţelegerea nu numai a crizei economice, dar în general a lumii secolului XXI este nulă. Dacă nu ai reuşit să observi asta chiar şi fără studii de economie, atunci nici zece doctorate în domeniu nu te pot ajuta cu nimic," sunt de natură să calce pe nervi şi să jignească.

Aligică încearcă să explice marxismul pe înţelesul proştilor de la dreapta, probabil, care nu se ating de marx nici pentru a-l critica, ei preferând să ia de bună anatemizarea lui. Altminteri nu ar fi scris: "Ce este marxismul azi? O doctrină ce susţine mituri infirmate de istoria economică de mai bine de un secol. „Legea pauperizării proletariatului“, „legea scăderii salariilor“, „legea concentrării capitalului“, „legea scăderii ratei profitului“ alcătuiesc un sistem de propoziţii ce sfidează cea mai elementară evidenţă empirică. Ce relevanţă poate să aibă o astfel de doctrină pentru secolul XXI ? Ce capacităţi analitice aduce un aparat conceptual bazat pe exponate teoretice de muzeu precum „lupta de clasă“ sau teoria „valorii–muncă“, echivalentele flogistonului din preistoria ştiinţelor naturale moderne?"

Dar este oare un mit legea concentrării capitalului? Nu mai există clase sociale? Nu lupta claselor a dus la apariţia şi consolidarea regimului politic al democraţiei moderne? Suntem în situaţia unei societăţi fără clase? Nu este favorizat capitalul în defavoarea muncii? Nu indică statisticile o sărăcire a clasei de mijloc în lumea occidentală, odată cu impunerea dogmelor monetariste ale lui Milton Friedman?

Indiferent de schimbările, de formă sau de fond, evocate de autor în articolul său, care generează noi structuri economice şi sociale, în centrul evoluţiei sistemului se află permanent tensiunea dintre capital şi muncă, fie ea fizică sau intelectuală. A rezolvat cineva acestă tensiune? A imaginat cineva soluţii, dintre gânditorii dreptei, citaţi de Aligică? Mă tem că nu. Aligică este un prost, de vreme ce nu înţelege lumea în care trăieşte. Cu sau fără Marx, acestea sunt nişte realităţi, de care, dacă nu ţinem seama, ne vor da mari probleme şi dureri de cap şi de aici înainte. "Studiem astăzi societatea şi economia cu modele din teoria jocurilor, folosim experimente şi teste randomizate, construim explicaţii folosindu-ne de psihologie cognitivă, behaviorism şi modele evoluţioniste. Analizăm structurile politice şi relaţia lor cu cele economice prin apel la teorie instituţională, teoria opţiunilor publice, „agent-based modelling“ şi teoria reţelelor sociale." Da, şi? Ce au rezolvat toate astea? Dacă nu răspund nevoilor cetăţenilor şi societăţii, şi rămân simple exerciţii intelectuale, sunt ca şi inexistente. Nu mai este sărăcia o problemă, acum că am studiat-o statistic, behavioric, instituţional, pe baza teoriei instituţionale(că da, a ajuns o instituţie, sărăcia!) şi agent-based modelling? Nu mai este polarizarea socială excesivă o problemă? Nu mai există exploatare? Nu mai sunt copii care lucrează de la 5-6 ani? Nu mai sunt boli sociale? Nu mai există discriminare?

Să ne înţelegem bine: orice model are limite. Nobelii ăia pentru economie din subsolul băncilor, care au modelat riscurile şi gestionarea lor în titrizarea subprime pot depune mărturie! Atunci este prematur să tragi o astfel de concluzie: "Este de înţeles că nu poţi să nu te întrebi: „Ce Dumnezeu vor oamenii aceştia care-i tot dau zor cu marxismul şi Marx?!“. Nu mai pare deloc exagerat să spunem că cei ce-l invocă pe Marx în discuţiile privind economia contemporană ridică semne de întrebare privind propriul discernământ intelectual".

Acelaşi lucru se poate spune şi despre adepţii gânditorilor-fetiş ai dreptei. Dar la ce folosesc astfel de abordări? La nimic.

În esenţă, pentru că ne pierdem vremea, este un articol de propagandă, într-un nou război ideologic, care opune "dreapta" "stângii", şi care dovedeşte teama şi, de ce nu, panica gânditorilor dreptei, aceea că acum trebuie să intre în competiţie cu alţii, pe piaţa ideilor. Şi această teamă de concurenţă, această respingere a ei, caracteristică economiei capitalismului, care este economia monopolului şi ologopolului, arată că papa Marx este mai actual decât oricând, în esenţa modelului său, chiar dacă n-a abordat problemele behaviorist şi nici evoluţionist.

Asta e, flăcău! Ghinionul tău!