Am scris, nu o dată, despre cunoaşterea realităţii prin modele şi despre limitele modelelor. Am mai scris şi despre faptul că actualul model al "economiei capitaliste" şi-a atins limitele, s-a epuizat, pentru că, printre altele, nu mai poate gestiona complexitatea.
Găsiţi în povestea apărută în FT istoria celui care, prin analogii forţate, a dezvoltat un model matematic de apreciere şi de gestionare a riscului în sistemele financiare, care, prin eşecul său, va antrena eşecul capitalismului financiar, aşa cum îl ştim. Faptul că geniul care a generat acest dezastru, întărind unor indivizi fără scrupule convingerea că pot controla riscul, dacă au aparatul matematic adecvat, este chinez, devine doar un mic amănunt. Care poate se va dovedi, după mulţi ani, că nu a fost tocmai un amănunt. Statistic, şansele sunt de 50% la 50%.
Nu ştiu prin ce coincidenţă, azi Le Monde publică un articol asemănător, mult mai sec şi mai sărac în detalii. Se pare că, în sfârşit, lumea începe să înţeleagă de unde ni se trage. Iar matematica se dovedeşte o armă de distrugere în masă pe lângă care bomba atomică e o dulce acadea!
3 comentarii:
Asta mi-a plăcut.
Îi dau tîrcoale de la apariţie...
Mă gîndeam să fac o trimitere de pe blogul meu, ce ziceţi ?
Geomarz, cu plăcere. Cei care doresc să "fure" ceva de pe acest blog sunt liberi s-o facă, fără să întrebe.
Ca o completare binevenita - chiar daca tardiva - recomand lectura unei carti recent aparute la Nemira: http://www.scena9.ro/article/arme-matematice-distrugere-facebook-politica
Trimiteți un comentariu