O mutaţie profundă se petrece în societatea americană, iar rezultatele se văd şi în sondajele de opinie. Doar 53% dintre americani cred că sistemul capitalist este mai bun decât cel socialist. Autorii studiului NU au definit capitalismul şi socialismul! Ba mai mult, 70% dintre ei spun că preferă economia de piaţă capitalismului! Şi ce castane mi-am luat de la talibanii capitalismului, când am spus că există o diferenţă fundamentală între cele două! Capitalismul este un caz particular al economiei de piaţă. Noi le confundăm, americanii fac diferenţa.
Elementul cel mai interesant şi cu posibile consecinţe pe termen lung este faptul că adulţii sub 30 de ani sunt cei mai divizaşi: 37% prefera capitalismul, 33% socialismul iar 30% sunt indecişi. Generaţia celor sub 30 de ani este generaţia care a suferit cel mai mult de pe urma polarizării sociale extreme, generată de neo-conservatorism şi de reaganonomics. Ei simt cel mai acut nevoia unui stat-providenţă de tip european, care să redistribuie mai echitabil bogăţia în societate. Viitoarele elite intelectuale, politice şi economice ale Americii de aici se vor recruta.
Acest segment de vârstă are şi compoziţia etnică cea mai diversă, în care albii probabil nu mai sunt majoritari. Sunt mulţi latinos, veniţi din America Centrală şi de Sud, unde s-a afirmat o interesantă stângă catolică. Sunt şi chinezi şi asiatici, dar şi est europeni, şi, evident, negri.
Este de urmărit această evoluţie, pentru că alegerea lui Obama se datorează şi activismului acestui segment de vârstă. Şi se pot potenţa reciproc, mai ales dacă Obama reuşeşte în ceea ce şi-a propus.
Un comentariu:
Aş avea de făcut două comentarii la textul de mai sus.
Comentarii, care, de fapt sunt numai nişte completări.
1. Cei de origine latinos au fosrte aproape în originea lor, o societate care este departe de a fi de factură capitalistă.
Societăţile traditionale precolumbiene şi multe dintre ele au supravieţuit (în Mexic mayaşii, în Bolovia chibchea, mai la sud incaşii) pînă în zilele noastre, NU erau nici complet feudale. Comunitatea, să-i zicen socializantă, continuă să fie foarte puternică în zonele rurale şi mai ales, în Altiplan. Societatea cu pricina NU cunoşte proprietatea privată. Şi nu venerază individualismul. Este o societate pluralistă şi coerentă în care individul este în slujba grupului, nu grupul este supus unui individ...
2. Alegerea lui Obama s-a datorat, în primul rînd, fondurilor care au fost investite în campania sa, fonduri care au fost de trei (3) ori mai mari decît cele ale rivalului său. (Parcă pe acest blog am aflat această informaţie...)
Ca politolog amator, nu pot avea pretenţia unor adevăruri absolute, dar părerea mea este că Obama NU va duce o politică fundamental diferită de cea a predecesorilor săi, indiferent de promidiunile electorale făcute.
Trimiteți un comentariu