Bogaţii la dreapta, săracii la stânga
Unul dintre cele mai răspândite clişee este acela că stânga este despre săraci şi dreapta este despre bogaţi. Nimic mai fals. Sigur că stânga a fost, la origine, un curent politic şi de gândire care a promovat interesele unei clase sociale în ascensiune, proletariatul industrial. Care, în cea mai mare parte a sa era sărac, după standardele vremii. Dar între adepţii stângii s-au aflat întotdeauna şi oameni(nu puţini) din clasele avute: burghezie, aristocraţie, acum hiperburghezie.
Pentru că stânga, ca şi dreapta, este înainte de orice o problemă de valori morale şi politice, şi de interese de grup. Nu văd de ce un om foarte bogat, care are sensibilităţi sociale, care este adeptul ideilor şi valorilor stângii, nu ar putea promova interesele "săracilor". Nu le-ar putea înţelege? Mă îndoiesc! Societăţile noastre nu sunt unele împărţite în caste, care nu se intersectează, care nu intră în contact.
Mai mult, democraţiile sunt sisteme deschise, meritocraţii, în care există o mare mobilitate socială. Lupta claselor, a cărei origine o găsim la începutul Revoluţiei Industriale, a avut drept consecinţă pornirea a ceea ce numim ascensorul social. Stânga a fost aceea care a luptat pentru ca acest ascensor social să funcţioneze pentru toţi, prin acces egal şi universal la educaţie, prin vot universal, prin garantarea unui set de drepturi şi libertăţi individuale şi colective.
Profitori şi oportunişti au existat şi vor exista şi la stânga, şi la dreapta spectrului politic. Face parte din natura umană. Dar a simplifica grotesc lucrurile: săracii la stânga, bogaţii la dreapta, este inutil şi contraproductiv. Şi contrazice fundamentele democraţiei.
6 comentarii:
Articolul acesta arata grave lacune de cunostinte istorice.
"Dreapta" si "stanga" de azi au fost amandoua "stanga" pe vremea Revolutiei Franceze si amandoua militau pentru "vot universal", "reducerea privilegiilor aristocratiei", "egalitate in drepturi", samd.
Paticularizand,uitati ce se intampla la noi: Geoana se opune impozitului forfetar (in scop propagandistic, tot ce se poate) care ar lichida intreprinderile mici. Istoricul si juristul Boc (care se vrea de dreapta?!) pune umarul la lichidarea capitalului autohton. Asa ne trebuie daca am trimis in Parlament teoreticieni buni numai de gura. Of!
Cred că abordarea simplistă stînga=săraci, dreapta=bogaţi este mai degrabă o găselniţă propagandistică şi/sau electorală, folosită şi de stînga şi de dreapta.
Nu cred ca elementul istoric e determinant in discutia asta. Si nu gasesc nimic propagandistic cind se vorbeste de cele doua clase, sau de cele trei, care include clasa mijlocie. Chiar daca "stinga" si "dreapta" au origini comune, discutia mai importanta pentru noi este despre evolutiile recente. Evolutiile recente ne arata ca dreapta ii favorizeaza pe cei bogati in detrimentul clasei mijlocii si a saracilor. America lui Bush (a dreptei conservatoare in marea ei majoritate) e cea mai buna dovada ca odata ajunsa la putere, scopul dreptei este de a isi promova interesele de clasa (bogata) si ca saracii si clasa mijlocie sunt voit ignorati.
Donule Gheorghe,
Spuneţi :
"Mai mult, democraţiile sunt sisteme deschise, meritocraţii, în care există o mare mobilitate socială."
Există nişte statistici relizate pe democraţia model a acestei lumi : USA, statistici care demonstrează fără drept de tăgadă că, în respectiva societate (reală, de altfel) mobilitatea cu pricina aproape că NU există.
Studiul la care mă refer împarte societatea după venituri, în 5 nivele şi urmăreşte, dacă, un ins născut într-unul dintre nivelele cu pricina rămîne sau nu, pe parcursul vieţii în nivelul respectiv.
Răspunsul este DA. Şansele ca din nivelul 1 să ajungi în nivelul 5 (sau invers) sunt minime. Individul RĂMÎNE (de regulă) în nivelul în care s-a născut.
*** Ruxandra Lungu
Aveţi dreptate. Impozitul forfetar, este limpede pentru orice imbecil (mai puţin cei de la conducera destinelor acestei ţari)că va duce la lichidarea intreprinderilor mici şi mijlocii şi agravarea polarizării sociale...
Şi, indiferent de ce înseamnă stînga şi dreapta din persepctiva istoriei, ideile vehiculate de stînga actuală sunt cele mai încărcate de buns simţ, umanism şi etică.
Trimiteți un comentariu